1,607 matches
-
ai zice că, Aș vrea să mă pot duce după el, să-l liniștesc cu cuvintele, dar nu există cuvânt pe el în stare să-l aline, Dumnezeu, Mă uit lung înspre pânza ce-a părăsit-o acum câteva clipe, Autoportret cu ochelari negri ar putea să-i spună, dacă cele două găuri negre indicând locul unde ar trebui să fie ochii pot fi numite ochelari, și găurile negre, rotunde, negrul pus în spirală, dacă n-ar ocupa jumătate din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Dar cu pictura din biserică cum e? întreb eu atunci, Daniel vrea să știe, Oh! exclamă el lung, E cu totul altceva! și mai mult acum nu-mi spune, în lumina dulce a unei ultime priviri în urmă a soarelui, Autoportretul, un câmp de forțe deocamdată în dezechilibru, desenul aproape inexistent, chiar dacă se pot ghici ascunse linii, acestea se topesc în cele din urmă în pasta groasă de culoare, Citești, Daniel? sunt primele cuvinte pe care mi le spune astăzi, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
în care eu citesc cu glas frumos din Evanghelie, precum am învățat la Facultate, stă nemișcat în fotoliu ascultând, într-o poziție neglijentă, dând impresia că doarme, dar cât de departe e oare gândul lui?! Eu citesc încă, în dreapta lui, Autoportretul, L-am scos și astăzi afară, dacă ar fi vrut să se mai apuce de lucru, pe masă paleta cu vopselele deja uscate, pensula în ulcior așteaptă, dar el tolănit în fotoliu, atent?! Vindecarea orbului, e și numele unui tablou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
nouă adiere de vânt când, Scrisoarea părintelui Varava l-a neliniștit într-atât de aseară, m-a pus să citesc și eu n-am putut lăsa nimic pe dinafară, chiar dacă, întinde mâna spre locul unde presupune că se află tabloul, Autoportretul unui, eu i-am întins pânza pe ramă, după sfaturile lui, cât am putut eu de bine, O pânză trebuie să se întindă ca și coarda, să vibreze la atingerea pensulei, ca o vioară, el o spune, ca o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pânza pe ramă, după sfaturile lui, cât am putut eu de bine, O pânză trebuie să se întindă ca și coarda, să vibreze la atingerea pensulei, ca o vioară, el o spune, ca o femeie care așteaptă să fie iubită, Autoportret cu găuri negre, neterminat încă, astăzi n-a pictat nimic, îndreptat cu trupul înspre pânză, nu pot spune că o privește, trece prin ea, dincolo de culorile nervos îmbinate de mâna lui cea nevăzătoare, dar el tace încă, De ce, Doamne, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
să nu-mi simtă îndoielile, Am în minte întipărit fiecare metru de pictură și ochii cei de gând reproduc pe fragmente întreaga frescă din biserică, Pot să mai pictez, Daniel, vezi bine! indică vag cu capul înspre tabloul neterminat încă, Autoportretul, Da, Theo, cu ajutorul lui Dumnezeu, îl aduc eu și pe Domnul în preajma noastră, vom termina această biserică! Vorbești de Dumnezeu, Daniel, oare nu tot El a fost Cel care m-a împiedicat să duc la bun sfârșit pictura?! Nu vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
glasul lui înviorat, după ce am stat atâția ani cu nasul agățat de perete nici nu mai am nevoie de ochi ca să văd, simt culoarea vopselei după miros, pot măsura cu palmele peretele, ai văzut că am reușit pe pânză cu autoportretul! Am în cap toate schițele, îmi trebuie doar câteva zile ca să mă obișnuiesc cu distanțele, Și așa cum vorbește eu cred, cred din tot sufletul că ar fi în stare, chiar dacă pentru cineva care nu-l cunoaște ar părea imposibil, N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
curioase, Aș zice să treci pe la ea, mă îmbie Corina, Lasă-ți inima să vorbească! Da! și după ușă înainte de a mă strecura afară, mai zăresc sprijinit de perete neterminatul tablou al lui Theo, ultimul la care a lucrat înainte de Autoportret cu Judecata de Apoi, Theo cu copiii se joacă de-a v-ați ascunselea, îmi place și mie jocul, cer voie să intru și eu în joc, dar tu ții capu’! mă anunță căpșorul inelat al Irinei, Bine! Unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
nu știu ce voi picta, la Londra, o săptămână?! 27 martie, Françoise a trecut astăzi pe aici fără să fie ziua ei de curățenie, mi-a adus cornuri și un termos de cafea, non, mademoiselle Anne n’est pas venue! 29 martie, Autoportretul e gata, nu m-am bărbierit de-o săptămână, une semaine?! la telefon Francoise îmi răspunde, mademoiselle Anne n’est pas venue! 30 martie, Marius trece pe la mine, e prima oară când mă vizitează, admiră autoportretul, dacă n-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pas venue! 29 martie, Autoportretul e gata, nu m-am bărbierit de-o săptămână, une semaine?! la telefon Francoise îmi răspunde, mademoiselle Anne n’est pas venue! 30 martie, Marius trece pe la mine, e prima oară când mă vizitează, admiră autoportretul, dacă n-aș fi așa urât, se bâlbâie el, te-aș ruga să mă desenezi și pe mine, Nu ești urât, Marius! Ba da! Sunt un șoarece de bibliotecă, o spune cu amărăciune, dar și cu mândrie, oricum am trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mulțumesc! 31 martie, presupusa mătușă s-a dovedit a nu fi mătușa Anei, nefericit mă întorc de la gară, aflu pe masă un bilet de la Anne, e prima oară când îi văd scrisul, m-am întors! am contemplat minute în șir Autoportretul, unde ești? te văd mâine la cinci jumătate la Café Regis? exprimarea mai puțin obișnuită a ultimei întrebări îmi smulge un început de zâmbet, Da! 1 aprilie, o întâmpin cu hotărârea de a mă întoarce în Italia, nu mai rămân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
să pot să îmi satisfac aceste dorințe. În prezent sunt doar un copil care trebuie să-și desăvârșească educația, pentru că mai târziu să devină un adult, la care cei din jur să se uite cu admirație și respect. A scrie autoportretul este o adevarată provocare pentru mine. Oare ceea ce văd eu în oglindă și ceea ce gândesc despre mine este totuna cu ceea ce văd sau cred și ceilalți? Să încerc să scriu în continuare părerea mea despre mine, Robert Arsene, elev în
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
fiu de ajutor acasă și că ador să am prieteni. Ca pasiuni, pot să spun că sunt vrăjit de mașini și curse de mașini. Îmi plac călătoriile cu părinții, mai ales dacă zbor cu avionul. În concluzie, acesta ar fi autoportretul meu. Voi ce credeți? Numele meu este Bianca Bădărău și am 11 ani. Îmi place când unele persoane mă strigă Didi. Sunt înaltă și slăbuță, cu fața rotunjoară, ochii mari, luminoși și căprui că înserarea,cu părul șaten că fructele
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
Mă numesc Cristiana Buzea și am împlinit 10 ani pe 14 februarie. Sunt în clasa a patra la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. Locuiesc împreună cu părinții mei pe un bulevard din bătrânul oraș Iași. Dacă este să-mi fac autoportretul, încep așa: Sunt o fată drăguță, cu ochi mari, căprui, nas potrivit, gură zâmbitoare și păr lung, de culoarea toamnei - adică șaten, brăzdat de șuvițe aurii. Sunt destul de înaltă pentru vârsta mea, nici grasă, nici slabă. Mama îmi spune că
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
dori foarte mult ca în viitor să fiu un jucător profesionist de snooker. Am început să joc cu vărul meu, mă uit la campionatele de snooker și învăț câte puțin din mișcările jucătorilor. Mi-a plăcut mult să scriu acest autoportret, deoarece m-am gândit la lucrurile bune și mai puțin bune legate de mine și mi-am dat seama că mai am mult de învățat și destule de corectat. Eu mă numesc Riccardo Nardi și sunt elev la Colegiul Național
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
Hai să mâncăm stele cu mămăligă! 27 ianuarie 1965 (miercuri) Deasupra, finalitatea albastră a unui cer infinit... Jos, finalitatea verde a unui zbucium de seve infinit... Și Între ele, un dor nebun de a le cunoaște pe amândouă. E un autoportret. Prin spații grele de-ntuneric, ne căutam halucinant. Lui Martin. Era un cer fără strop de stea... Întunericul pătrunsese În noi și ne făcuse orbi. Ne căutam prin bezna aceea halucinant, chinuitor... punct de sprijin... știam că undeva, prin Întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ureche. Prin urmare, am suficiente motive să-i fiu recunoscător mamei pentru faptul că m-a învățat de timpuriu să fiu pragmatic când e vorba de bani, fie și prin recuperarea datoriilor. Așadar, atunci când - în înșiruirea de vorbe constitutind acel autoportret propriu-zis la care m-au obligat fiii Franz și Raoul, la începutul anilor ‘70, când am scris Jurnalul unui melc - se spune lapidar: „Am fost crescut prost într-o manieră cât se poate de bună“, se face referire și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
poala mamei. Începe să strige: „Dar eram doar un copil, doar un copil...“ Încerc să-l liniștesc și-l rog să mă ajute la decojitul cepei, dar el refuză să-mi dea informații, nu vrea să se lase exploatat ca autoportret al meu de odinioară. Îmi neagă dreptul de a-l, cum spune el, „face praf“, și anume „de sus în jos“. Acum își strânge pleoapele ca niște fante înguste, strânge din buze și și le strâmbă, își schimonosește gura într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ostilă și nerușinat de obraznică“. Dar ce anume înseamnă „mă văd în biblioteca orășenească“? În orice caz, izbutesc, cu ajutorul puținelor fotografii pe care, după sfârșitul războiului, mama le-a salvat luându-le cu ea în Vest, să schițez încă un autoportret al băiatului aflat în plină creștere. Încă nu se pot număra coșurile pe care mai târziu le-am combătut zadarnic cu Pitralon și clei de migdale, dar buza mea inferioară atât de pronunțată - progenia mea din naștere - atenuează expresia copilăroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fie chiar și într-o gaură din scândurile cabinelor din lemn de pe plaja amenajată Brösen. Și, dacă stai destul de mult să-i pui întrebări, chihlimbarul are încă și mai multe de dezvăluit: membrul care-mi atârnă între picioare mie sau autoportretului meu închis în rășină, pe post de puță e lipsit de rațiune și are de gând să rămână astfel toată viața. Pe de o parte, nu se lasă potolit decât pentru scurt timp de utilizarea zilnică, în spiritul vechii tradiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a început să slăbească. Iar faptul că în capul meu se oprise orice boare de vânt nu va fi permis nici unui gând să-și ia zborul. Doar nesimțirea se lăbărța în el. Mulțumit de mine și sătul, așa sunt. Un autoportret din aceste zile m-ar reda bine hrănit. Dar mai târziu, mult mai târziu, atunci când pentru nuvela Șoarecele și pisica, schițam un personaj abrupt și ciudat, eroul lipsit de tată Joachim Mahlke, paracliser, licean, scafandru emerit, purtător al crucii cavalerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ceea ce el numea „devenirea“ mea. Prin urmare, am început să desfășor ceea ce, datorită pozelor mele din cutiile de țigări și a monografiilor de artă Knackfuß se strânsese într-un ghem. Am vorbit fără pauză și probabil cu cuvinte mari despre autoportretele lui Dürer, despre Altarul de la Isenheim și despre Miracolele Sfântului Marcu al lui Tintoretto, lăudând căderea apostolului, de sus în jos, ca pe un exemplu de perspectivă temerară. Când, după salturi încrucișate prin lumea de imagini sintetizată în trei volume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și eu m-am convins să-mi placă deghizarea ordonată. Atât era de grijuliu îngerul meu păzitor. Așa cum, în caz de primejdii pentru trup și suflet, Simplicissimus îl avea de partea lui pe Herzbruder, la fel puteam și eu, ca autoportret de acum încolo retușat, să mă bazez pe caporalul meu. După este întotdeauna înainte. Ceea ce numim prezent, acest repede trecător acum-acum-acum, este în permanență umbrit de un acum trecut, astfel încât și pe calea de evadare înainte, numită viitor, nu putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
zădărniciile mele. Numele Hermann Mautler este, ce-i drept, inventat, dar persoana fragilă, despre care nu mai știu cum se numea cu adevărat, este mai clară pentru mine decât acel băiat încăpățânat, pe care încerc să-l recunosc într-un autoportret din tinerețe; fiindcă și Dieter din povestirea mea nu este decât o parte din mine. Așa se păstrează proaspete poveștile. Incomplete fiind, trebuie să fie inventate cu și mai multă substanță. Niciodată nu sunt terminate. Tot timpul așteaptă prilejuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mai băgat pe gât și o cravată cu puncte roșii pe fond albastru: „Pentru duminica“, așa cum a spus el făcând aluzie la o posibilă vizită la capela Caritas care ținea de cămin. Toate se potriveau. Cât despre cel mai nou autoportret al meu, trebuie că arătam impecabil, căci, de îndată ce amintirea se deschide asemenea unui șifonier, acolo atârnă, în afara perechii de pantaloni călcați pentru zilele de sărbătoare, prima mea jachetă postbelică, cu un model în ace de brad foarte clar. Instalarea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]