1,792 matches
-
același. Doar că în al doilea caz naționalismul, inversat cu furoare prin diatriba antinațională, are un aer masochist, rimînd în realitate cu sadismul xenofob. Soluție naivă a întoarcerii pe dos a aceluiași material. Nu sînt un Ťdemolatorť fioros, un canibal axiologic - Sînteți un ins vindicativ? - Îmi amintesc o scenă de pe la sfîrșitul anilor '60, din sala cu oglinzi a Casei Scriitorilor. Cuvînta Zaharia Stancu, președintele breslei noastre, un om surprinzător stilat ținînd cont de modesta-i obîrșie și formație, cu șarmul unei
GHEORGHE GRIGURCU: "La judecata de apoi a literaților, nădăjduiesc să fiu sancționat cu precădere ca poet" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/8077_a_9402]
-
puțin animat de intenții nimicitoare, m-am ferit a-i contesta în totalitate pe autorii de valoare ce m-au dezamăgit printr-o anume etapă ori prin anume aspecte ale producției lor. Nu sînt, Doamne, un "demolator" fioros, un canibal axiologic, deoarece continui a-i admira pe Arghezi, Sadoveanu, G. Călinescu, a prețui Moromeții I și chiar o seamă din cărțile lui Eugen Simion, critic însemnat, nici vorbă, cu toate că, între însemnatele obiecții ce i se pot aduce, e și aceea că
GHEORGHE GRIGURCU: "La judecata de apoi a literaților, nădăjduiesc să fiu sancționat cu precădere ca poet" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/8077_a_9402]
-
seama că "evazionist" s-ar cuveni socotit Preda însuși? De ce prozatorul a evitat cu sistem a vorbi despre "problemele reale și obsedante" ale vremii sale, adică despre înăbușirea libertății, mistificarea realității prin ideologizare obligatorie și prin propagandă delirantă, falsificarea scării axiologice, decimarea agriculturii, ostilitatea față de Occident, cultul tot mai sufocant al personalității dictatoriale ș.a.m.d., "probleme" care circumscriau viața obștii românești? Oricât ne-am întreba, pentru a relaxa întrucîtva discuția, în ce grad autorul Desfășurării a crezut în forul său
O revizuire convingătoare (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11722_a_13047]
-
apare tangent la un cult sensibil al trecutului, împărtășind chietudinea unei statornicii: „Sunt conservator (...) în măsura în care, rezemîndu-mă pe sedimentările valorice ale trecutului, gîndesc filosofic la viitor. Conservatorismul meu ține de valoare, de sporul pe care îl aduce în această privință diacronia axiologică”. Dar urmează o precizare revelatoare: „Nu este un conservatorism psihologic”. E vorba mai curînd de o supapă de siguranță a creatorului care nu s-ar îndura a sacrifica proteismul existențialului, prin forța lucrurilor imprevizibil, uimirile pe care le poate rezerva
Sub scutul moralistului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4714_a_6039]
-
a versetului nu se pomenește decât în biserică!). Misticii înlocuiesc Cezarul cu Destinul, de parcă ar exista o axiomă de echivalare a predestinării cu supunerea și complicitatea la rău. care rezultă în urma acestei alterări spirituale are conotația chinului, a supunerii dincolo de axiologic. La limită, este vorba de umilirea paroxistică, din dorința de integrare (gregarism) sau ascensiune socială. Pentru muritorii de rând, la care nu a sosit încă vremea moralității sau a eroismului, lucrurile par scuzabile până la un anumit nivel. A doua pervertire
Obediența by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/15137_a_16462]
-
pohetice", vor trebui cândva lămurite, poate înțelegem pe ce drum ne aflăm de la o vreme). Aici trebuie să ajungem cu ancheta majoratului literar, la definirea, în toate planurile și în toate sensurile, a acestui loc al salvării, a acestui "acasă" axiologic, care explică de ce, în 1989, mințile noastre nu erau pline doar de propagandă comunistă. Chestiunea rezistenței prin cultură este redusă de obicei la niște povestioare cu "șopârle" ori cu "ascunsul după vișin". Vor fi fost și acestea, după cum vor fi
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
inventarea unui întreg vocabular, în replică la grandilocvența anacronică și sterilă a discursului oficial. Sunt, în acest vocabular, și tot felul de resuscitări, de altoiri cu elemente mai vechi sau mai noi. Redescoperirea poeticilor interbelice a permis preluarea bazei lor axiologice, care este una de tip liberal. Dar sunt și multe descoperiri proprii (e vorba de o mișcare liberă în interiorul paradigmei moderne), descoperiri greu de sistematizat, ce-i drept, pentru că, spre deosebire de postmodernism, ironia șaizecistă nu este uniformă. Una din bătăliile câștigate
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
cu absolutul. Cu toată impresia de gratuitate, lipsită de protocolul, distanțele și complicațiile teologice ale discursului mistic, poezia devine un fel de suflet, bun la toate, o înmănunchere vie de sensuri, pornind de la care se poate construi un întreg sistem axiologic. Pe iconii și poantele poeziei șaizeciste, cu mari brazde în imaginar, s-a articulat o dinamică a interpretărilor, a "traducerilor", adeseori și în faptă, nu doar în tâlc. Pentru acestea se cuvine o atenție specială. În condiții de supraveghere și
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
o bună companie interdisciplinară, acest du-te vino între tehnicismul poeticilor moderne și ancorajul metafizic al poeticilor premoderne s-ar putea să fie una din principalele surse de viitor în cercetarea literară. Implicațiile simbolice ale clasificării, analizele de determinism, modelajul axiologic, toate acestea impun Arca drept operă fundamentală, nu numai în literatură, dar și în multe alte planuri. La aceste "multe planuri" va trebui să fim atenți. Din împământarea istorică a comentariului, din acel aici-și-acum al perspectivei critice, naveta între diferitele
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
literaturii ca să producă modele de existență normală, să îi reînvețe pe oameni să se perceapă și să se accepte ca indivizi, cu tot ceea ce decurge din această condiție. Nu e puțin lucru. Aceasta a fost rezistența prin cultură, un "acasă" axiologic și o pedagogie a asumării de sine, construite pe un tâlc foarte adânc al mântuirii. Sunt întâmplări ale spiritului, aparent neeroice, pe nedrept confundate cu lașitatea. Trebuie reevaluate, nu numai pentru performanțele estetice, care nu au fost încă puse în
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
adversar al oricărui tip de extremism. El nu este nici de stînga, nici de dreapta, adoptă o a treia cale, a pragmatismului și a echilibrului. Definite foarte sumar, ideologia și cultura omului european presupun, în viziunea lui Adrian Marino, ,echilibrul axiologic al valorilor, liberalismul (pe toate planurile), umanismul, europeismul declarat și activ, convergența și chiar sinteza dintre valorile naționale și universale, raționalismul și spiritul critic - atît de detestat de Ťfilozofiať de dreapta, naționalist-intuitivă, dintre cele două războaie - respingerea misticismului, ocultismului, a
Pledoaria unui extremist de centru by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11425_a_12750]
-
și uneori cu propriile lor dileme. Din păcate, alți critici ai noștri, inclusiv dintre cei de prim-plan, n-au avut tăria de-a se sustrage integral mistificărilor, contribuind chiar, în diverse grade, la confuzia pernicioasă a ideilor, la degringolada axiologică ce-au însoțit comunizarea României: "A fost un joc de-a rîsu'-plînsu', în care unii mimau adesea pînă și Ťpasul de menuetť într-o lume ce executa constant și însuflețitor cazaciocul, după o muzică de armonică demențial stîlcită, ce-
Eternul Aristarc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7315_a_8640]
-
cînd cea marxizantă nu mai putea fi instaurată prin lovirea pumnului în masa de scris). I se prescria o încruntată "obiectivitate", dacă nu propagandistică măcar scientizantă. Era trecută cu vederea "realitatea zdrobitoare că perspectivele globale, sistemul de valori și conștiința axiologică, în cuprinderea și interpretarea literaturii noastre nu le-au stabilit alții decît cronicarii literari, fie ei universitari sau nu". În consecință, se relevă faptul că istoriile noastre literare s-au sprijinit în esență "pe experiența receptării foiletonistice". Dar pe ce
Eternul Aristarc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7315_a_8640]
-
de spovedanie nu transpare. O natură închisă, nedispusă la mărturisiri delicate, dînd replici politicoase și emițînd opinii corecte. În ciuda încercării lui Leonid Dragomir de a-i salva cărțile din perioada comunismului, ele sînt iremediabil datate: cînd îți iei drept repere axiologice pe Marx, Marcuse și Georg Lukacs, nu poți spera la reabilitări retrospective. Aici hirotonitul-apostat cade în conformism ideologic, culpă fără putință de a fi supusă vreunui recurs tardiv. Volumul place prin zugrăvirea împrejurărilor vieții și prin luciditatea nepărtinitoare cu care
Apostatul by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2469_a_3794]
-
la Editura Albatros (1982) și îi publică ample fragmente din Poemul Invectivă pe care nici autorul nu încercase să le reediteze. E împotriva închistărilor și stereotipurilor critice atât în literatură, cât și în arta filmului. Riscurile criticii hedoniste și relativismul axiologic sunt evidențiate de eseist. Cum va constata și Lucian Raicu, "omul-text de o extraordinară însuflețire a inteligenței palpită în fiecare frază și în fiecare întorsătură de frază: umanitatea și calitatea intelectuală a prezenței lui N. Steinhardt se percep împreună, ca și cum
O carte unică by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Journalistic/7083_a_8408]
-
desemna, la noi, epocile de dinaintea lui Eminescu: medievalitatea târzie sau barocul și primul romantism sau pașoptismul, căci de un clasicism propriu-zis nu se prea poate vorbi. Așa-zisul nostru clasicism (cel junimist), impus de manuale, are mai mult un sens axiologic decât unul doctrinar, emanat dintr-un curent literar. Dar asta este o discuție lungă și doctă, bună pentru alte prilejuri. Din literatura noastră de până la Eminescu, Eugen Simion a ales deocamdată, pentru seria de "Opere fundamentale" de la Editura Academiei Române și
Preclasicii revizitați by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12739_a_14064]
-
în general, cu fascinația totalizării monoteiste". Retrospectiv, Magistrul se arată "încîntat" de "neîntîlnire", cu atît mai vîrtos cu cît, în prezent, "în unele medii autohtone fabricatoare de mitologeme compensative, Păltinișul trece la obîrșia Marii Loviluții Decabriste sau a Noii Dezordini Axiologice". Și nu se abține a se autointeroga malițios (însă nu tocmai nerealist): "m-ar fi sfătuit oare și pe mine să intru în Pecereu sau să întrețin bune relații cu stăpînirea pentru a mă putea bucura de recomandarea la o
Magister Casvaneus by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9565_a_10890]
-
pseudonim), Ilie Constantin își recitește critic, la vârsta de 70 de ani, opera. Dincolo de telos-ul bilanțier al demersului, există însă, ca o îngrijorare vălurită de un surâs, preocuparea pentru propria postumitate literară. Scriitorul caută nu atât să-și facă ordine axiologică în „biblioteca” personală (acțiune de care s-a ocupat și se va ocupa, oricum, critica literară), cât, mai ales, să-și explice parcursul creator. Volumele de versuri din „întâia viață de până la 35 de ani” și, în special, „angoasanta plachetă
Privind înapoi, pentru înainte by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4364_a_5689]
-
judecarea operelor literare, în favoarea unei nu se știe cât de productive perspective de inventar, în care singurul criteriu care contează pare a fi cel cantitativ. În spirit postmodern, geografia literară nu ar mai miza pe o viziune centralizată și ierarhii axiologice, ci pe scoaterea în evidență a legăturilor rizomice care se stabilesc între creatorii dintr-o anumită regiune. Este limpede că despre istoria românilor se pot spune multe lucruri, dar nici într-un caz că ar fi fost una unitară. Vreme
Cartografia literaturii române by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10487_a_11812]
-
inspirație marxistă, cu gîndirea din ultima perioadă a lui Richard Rorty, cu studiile culturale ș. a. m. d. Critica românească reflectă și ea aceeași oscilație între antropologie și formalism. Cu precizarea că fondul uman se prezintă sub două aspecte, în funcție de impactul axiologic. Mai întîi avem atitudinea ,,generoasă" prin suspendarea criteriului calitativ, întrupată inițial în îndemnul lui Ion Heliade Rădulescu, din 1837: ,,Nu e vrema de critică, copii, e vremea de scris, și scriți cît veți putea și cum veți putea...". E drept
O analiză a fenomenului critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15571_a_16896]
-
uitat, iar disprețul față de subiectivitate este o trăsătură definitorie, terapeutul și scriitorul fiind niște specii deosebite de hipnotizatori ce se află la granița dintre interior și exterior, dintre conștient și inconștient. Eseurile sunt dense, cu putere de iradiație și relevanță axiologică, atât timp cât literatura și psihanaliza ni se dezvăluie exclusiv în punctele lor tangențiale, fiind ignorate deosebirile care țin de "obiectul" investigării, de procedeele adoptate, de expresivitate și, nu în ultimul rând, de caracterul științific al acestora și de implicații.
Literatură și psihanaliză by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9214_a_10539]
-
porcule!», acesta începe să peroreze în stilul pedant-academic al unui profesor". Așadar principiul spiritualist-religios e folosit ca un reactiv al faptului estetic, care își revelă astfel profilul între echilibru și criză, într-o perioadă în care părelnica "descompunere ontologică și axiologică" - avem motive s-o credem - este mai curînd o "metamorfoză spectaculoasă" a continuității salvatoare...
Pornind de la literatura franceză(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14251_a_15576]
-
ale literaturii române”, comparabil numai cu literatura târgoviștenilor („Cercul literar” - model cultural și etic). După cum se știe și că Doinaș este „cel mai bun poet român din a doua jumătate a secolului XX”. Virgil Nemoianu face, în majoritatea textelor, exerciții axiologice de mare finețe, lăsând deoparte orice prevenție. De aceea, el poate fi sarcastic ori ironic, îngăduitor ori cuprins de admirație nedisimulată. Voi explica îndată. Surprinzătoare însă e frecvența cu care scriitorul folosește cuvântul „capodoperă”. El nu se sfiește să însuflețească
Lecturi complementare by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2813_a_4138]
-
Heliade nu a lăsat opere, ci scrieri". Numeroși exegeți, printre care D. Popovici, Ov. Densusianu sau G. Oprescu, au cheltuit ani buni de studiu căutînd în devălmășia pătimașă a inspirației heliadiene "mărgăritarele". Nici unul nu s-a întors din temerara expediție axiologică fără un crîmpei din cu temei bănuita comoară. Ov. Densusianu descoperă cu entuziasm, ca și cum ar fi fost întîiul, acea "floare de lumină" care este balada Zburătorul, "fericită îmbinare a romantismului cu realismul". D. Popovici amintește înclinația veacului spre Utopie și
Ianuarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15577_a_16902]
-
multe ori observațiile sale sunt mai profunde decât ale criticilor profesioniști, inclusiv când la mijloc e o judecată de valoare. Comentând, de pildă, un articol al prietenului Florin Mugur dedicat unor poeți contemporani, „ingenuul” și „seraficul” Brumaru face o distincție axiologică netă: ar fi scris și el câteva rânduri despre respectivii, dar un articol e cam mult, de vreme ce în volumele lor poți întâlni doar versuri bune, nu și poezii... Rămâne, deci, în sarcina viitorului monograf să decodeze rețeaua amplă de referințe
Un mărturisitor impenitent by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4075_a_5400]