2,305 matches
-
păstreze o discreție totală și să distrugă hârtia. „În caz contrar, nu veți mai primi nimic de la mine, pentru că voi fi un om mort.” Ca în transă, prințul se ridică, se apropie de soba din colțul odăii, deschise ușița și azvârli hârtia în flăcări. Omul riscase enorm. Se asigură că nu mai rămăsese nimic din ea și reveni la scaunul lui. Informația se lega de o alta pe care o primise, pe alte căi, chiar din anturajul lui Metternich. țarul considera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
potop își înfipsese deja colții în mintea lui. Încercă să-l ignore, dar o disperare mută, înspăimântătoare urcă tot mai necruțătoare prin sângele lui și se revărsă deodată în săgetarea unei lacrimi. Și-o șterse cu podul palmei și o azvârli înciudat. Chipul mamei îi apăru cu o mare claritate. Stătea dreaptă dinaintea lui și îl privea în ochi. „Vei trece și peste asta. Nu uita că ești un bărbat adevărat. Ba, mai mult chiar! Ești un boier adevărat. Nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
știa prea bine care din cele două delegații ar fi trebuit să intre prima în sală. Cea rusă sau cea turcă? La ora fixată, însă, plenipotențiarii rezolvară situația venind de capul lor, într-o ordine aleatorie. Un rândaș încă mai azvârlea cu târnul după cerșetorii și câinii vagabonzi care călcau mereu covorul de la intrare, înjurându-i tare de Hristoși și de mame, când își făcu apariția primul sosit, Ibrahim Ali, un magistrat militar turc, urmat, la câteva minute, de Alexandru Sturza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
În fotografii: casa În care m-am născut (decât Într-un colț de fotografie, un colț de acoperiș de stuh). - Nici măcar bojdeucă nu era, de să zici..., zice tata. Cândva, demult, fusese casă, dar noi am găsit o ruină, vecinii azvârleau În curtea ei gunoaiele, trecătorii Își făceau nevoile. Nu numai tufele de soc crescuseră mai Înalte decât acoperișul, dar și cele de boz, de ștevie, de brusture. Când am sosit noi la Mana, am Închiriat o odaie la Severin, tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
al educației...» Copiii se ridică, salută În cor... Dar tovarășul rămâne, ca să zic așa, de oțel... Și crăcănat. Și cu șleapca de mușama tot pe cap. Uit tot ce Învățasem, Îi zmulg dobitocului daravela de pe bostan, deschid ușa, i-o azvârl pe coridor... Tata oftează, râde, clatină din cap a Îngrijorare: - Acum, că mă aruncasem În Răut, trebuia să Înot! Dau să-l apucpe tovarăș de guler, să-l trimet după șleapcă... Dar el se ferește, iese singur. Și râde! Ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Îi cântă din orgă - dar noi? Noi trebuie să strigăm, să răcnim, doar-doar ne-o auzi și pe noi... - Fii liniștit, pe noi nu ne-aude. Să revenim la cărți: de ce spui că tu le-ai ars? - Nu le-am azvârlit pe fereastră, În curte? - Dar nu le-ai dat foc, tu. - Ei și? A fost ca și cum! Biblioteca școlii era alcătuită, pe trei sferturi, din cărți cumpărate de noi, maică-ta și cu mine, din amărâtul nostru de salariu. Fiind puține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mare-mare, Încât să nu se mai joace și cu mine, olecuță (ultima oară la noi, În bucătărie, unde-a dat mama peste noi, mie mi-a fulgerat perechea de palme, pe Duda a primblat-o de gâțe - de gâțe a azvârlit-o afară, zicându-i să n-o mai prindă pe la noi, că i le taie - dar m-am dus eu la ea, când bătrânii erau la deal, la lucru și În casă Întuneric din cel bun, cu calapăr și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
am timp să-i cer mamei socoteală că m-a trântit, că mi-a apăsat obrazul (meu, de copil mic și făr-de tată) În zgrunțurii uscați. - Se-ntoarce Rusu’! La pământ!!, strigă careva - nu-i Ileana. De astă dată, mă azvârlu singur, ca un om mare. Mama se lasă alături, dar mă acopere cu legătura de mână. Vreau s-o Îndepărtez - se culcă cu totul peste mine. Printre pârâieli, o aud, la urechea mea, cum se roagă: zice de copil, copilul-să-scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a așezat-o pe Nora În stânga ei, pe Mili În dreapta, ca să nu se atingă, să fie pace Între oameni și bună-nvoire la masă. Mili stă ce stă - În pace - dar cum Doamna Întoarce capul, cum face ea ceva - acum azvârle cu pâine În soră-sa. O dată, de două ori... Eu Îi spun că nu-i frumos... - Da tu-i frumos să te ții după ea?, mi-o Întoarce Mili și mi-o arată pe Nora cu limba. Doamna tușește (așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
scos un zgomot foarte urât, cum nu se cade să-l facă un copil de-nvățători; și Încă fată; și cu tată ridicat de Ruși. Am văzut că nu merge cu mușchii, am Încercat cu piatra - măi, și când am azvârlit-o-n sus, n-a mai coborât din cer, acolo a rămas. Numai Nora n-a văzut - se apucase de citit. I-am zis atunci: - Hai să ne trântim În trântă dreaptă! A ridicat din umeri, s-a uitat pieziș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
adiind a pătrunjel, mă duce pe-un capăt de bancă și-mi pune-n poală o strachină cu două rânze și-un șoldan. Și un morcov fiert. Părăsesc banca, prea În calea femeilor, mă trag mai sub gard, ca să pot azvârli morcovul. Nu-mi place, fiert. Gazda vine spre mine, cu o aripă; o mută, suflând, dintr-o mână În alta, n-a găsit altă strachină. Mă uit cu mare drag cum vine: mare, țâțoșă, largă, bună: numai bună de stricat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ape... De acolo poate să-și rotească privirea, să mă caute. Nu mă vede, dar mă știe prin apropiere - așa-i Nora, ai zice că-i o soacră; cea cu ochi de acră. Iau din troscot morcovul lepădat și-l azvârl - am o precizie la chitit... Cade În ligheanul cu apă chiar În clipa În care femeia s-a Întors cu spatele. Nora simte, știe, mă știe. Se răsucește Încet, Încet, ar putea ține ochii Închiși, când ajunge În dreptul meu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu se mai zbată? Unde, dacă nu În sac..? Numai că ai pierdut și sacul, În trântă, dar un sac se găsește ușor, chiar pe Întuneric: Îl cauți cu picioarele, orbește. Dar după ce-l găsești, ce faci? Pui peștele Înăuntru, azvârli sacul pe umăr... - Ei, amu-i amu!, am auzit, am să mai aud. Amu ci-i de făcut? Că, di sus, plouă. Ș-on om, pi ploai’, făr’ di sac În cap, -i ca o oală fără pocriș, casă făr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
răsărit decât degetul meu cel mic (care sunt mic!) - tot n-aș ajunge cu el acasă, de să-l frigă mama, să mănânc și eu pește prins de mine cu mâinile mele. Las la o parte amănuntul că m-ar azvârli mama din casă cu tot cu pește, că ea nu-și spurcă oalele și sufletul - dar n-aș apuca să-i dau prilejul să mă certe că i-am vârât În casă broaște-cu-solzi... Așa, fiindcă nu m-ar lăsa Mănenii. Nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pește. Nu chiar cât un purcel, dar cât palma mea tot era. I-am dat drumul - ce era să fac cu el? Însă după aceea m-a apucat rușinea: dacă or să afle prietenii mei că prinsesem pește, dar Îl azvârlisem la loc, În apă? Nu știam dacă „asta” se făcea ori nu, dar nu mai văzusem pe nimeni făcând... M-am apucat să caut. Să-l caut, credeam că-l prind tot pe-acela. Am prins chiar și o plăticuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
spun ei omului: că ei prinseseră peștii, dar eu Îi luasem, Îi furasem... Acum să dovedesc că eu Îi prinsesem... Cu ce? Cum? Așa că, atunci când Îl văd pe om venind Încoace, scot peștii din cușca lor de apă și-i azvârl - ducă-se! - Mare păcat, zice omul, scoțându-și pălăria și salutându-mă ca pe unul mare. - Păcat-nepăcat, eu i-am prins! Fac ce vreau cu ei! Decât să mi-i ia alții... - D-apăi că nu ți-i iè, cum ț-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu nădejde - apoi: - Ș’ dac-aș Întreba-o...? - și se oprește, o Întreabă din ochi pe babă-sa ce să Întrebe. - ’Ntreab-o câți ani are, Îl dezleagă Mătușa Domnica. Moș Iacob trage mult aer În piept, apoi, de parcă s-ar azvârli de pe pod În gârlă - la vreme de secetă: - Devușca, daragaia! Câți la tine, aiasta, let? HÎ? Let, let? - Își vâră mâinile cu degetele rășchirate sub ochii tătărușați ai devușcăi și le agită: Scolco? Scolco? Devușca, la Început se ferise - să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
n-o spărgea cu toporul; n-o stropea cu gaz și nu-i dădea foc. Și nu dansa, gol pân-la brâu, În cizmele lui, rusești, de foaie-de-cort, kaki; și nu se descălța de cizmele de pânză rusească și nu le azvârlea În foc, peste cruce, pe rând; și nu răcnea, dansând gol, desculț, cu o sticlă de vin În mână, cu păru-n ochi, cu ochii albi. Oamenii mari sunt niște mari tâlhari, tâlhari, tâlhari - și Moș Iacob; În frunte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
după ce mă uit bine-bine, mă Întorc fuga acasă. Să nu se-ngrijoreze mama. Și, cum mergeam eu, așa, pe malul drept, mi s-a făcut cald; era o căldurăăă - de cuptor! Așa că m-am dezbrăcat pe dată și m-am azvârlit În apă. Am sărit de pe o salcie - Înăltișoară, salcia - Într-o vâlboană strașnică. Am zburat prin văzduh cât am zburat, pân-la urmă n-am mai zburat chiar așa, m-am lăsat pe-o aripă - pe apă; am intrat cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dar ascult dincoace, la ce vorbesc părinții mei. Și nu se Înțeleg deloc, dar nicicacât, mama cu tata, tata cu mama. Deloc-deloc. Se ceartă - În șoaptă: Tata zice că nu se poate, nu se poa-te! - că, uite: Rușii au fost azvârliți dincolo de Nistru și că nu se poate, cum să se poată?, să nu se-ntoarcă el acasă, la Mana, să mai ia ceva lucruri. Mama zice că nu se poate, nu se poa-te, dar cum s-o lase pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
această speranță. Nici Malik, nici ofițerul, nici acei soldați care dădeau nisipul la o parte cu lopețile nu erau francezi, dar semănau cu ei în privința ignoranței și a disprețului lor pentru deșert și locuitorii săi. Când căpitanul își termină țigara, azvârli mucul în nisip, salută plictisit santinela și închise ușa, se auzi zgomotul făcut de zăvorul greu. Luminile se stinseră una după alta și peste campament și oază se așternu tăcerea; o tăcere ruptă doar de foșnetul frunzelor de palmier agitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
forma o zonă de nisip umed și sălciu, păstos, pe care soarele îl ardea până îl transforma într-o crustă tare, precum coaja unei pâini proaspăt scoase din cuptor. Această crustă prezenta pericolul că se putea crăpa în orice moment, azvârlind călătorul într-o masă ce amintea de untul pe jumătate topit, care-l înghițea în câteva minute, mai primejdioasă decât trădătorul fesh-fesh, solul nisipos, fără bază, în care, dintr-o dată, omul și cămila dispăreau de parcă n-ar fi existat niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
explodau roțile, prezenta incovenientul că îi umplea de fum și funingine pe pasageri și că se oprea cu exasperantă regularitate în toate orașele, comunele, satele și micile cătune de pe traseu. Când îl văzu ivindu-se în gara strălucitoare, urlând și azvârlind jeturi de aburi ca un monstru mai potrivit cu poveștile negrului Suilem decât cu realitatea, pe Gacel îl cuprinse o senzație de panică incontrolabilă, și trebui să apeleze la tot curajul lui de războinic și la tot controlul său de inmouchar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
înalt de stat, cu aspectul celui ce se simte sigur pe sine, dar, brusc, se frânse în două, slobozi un urlet de durere, din cauza groaznicei lovituri pe care Gacel i-o dăduse cu patul puștii. Aproape în aceeași clipă, targuí-ul azvârli covoarele pe parbrizul mașinii și o rupse la fugă, dând colțul și pierzându-se pe străduță. După câteva secunde, o sirenă sfâșie noaptea, alarmând vecinii, și când fugarul se afla la jumătatea străzii, unul din polițiști își făcu apariția la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pasul, da’ poate că mi-a fost drag de tine acolo pe gârlă și mi-e bine cu tine și aici. Cred că asta a fost de fapt. Nicidecum că aș fi fost din cale-afară de disperat că m-ar azvârli cineva afară din ghetoul ăla răpănos. Asta-i un fleac, un pretext care să umple golul dintre noi în definitiv. Adică io te-am văzut dornic să m-ajuți și d-aia. Ce mai, ce s-o mai lungească - astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]