1,470 matches
-
mai târziu Iugoslavia). Mai târziu, o ultimă încercare de independență vine din partea germanilor din Banat, care în data de 16 aprilie 1920 trimit o petiție la Conferința de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi inclus nu doar Banatul dar și regiunea vecină Bačka. Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărțită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton. Conferința de Pace de la Paris a refuzat însă această propunere. În 28 iulie
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
noiembrie 1934, mii de oameni au luat parte la dezvelirea bustului luptătorului național Vicențiu Babeș, monument așezat în Parcul Central al orașului. În 13 septembrie 1936 s-a dezvelit bustul lui Alexandru Mocioni, una dintre cele mai importante personalități ale Banatului. Monumentul a fost înlăturat mai târziu de autoritățile comuniste. La 20 decembrie 1936, în cadrul unei ceremonii solemne, în prezența a zeci de mii de oameni și a președintelui Senatului, Alexandru Lapedatu, episcopul Andrei Mager sfințește piatra fundamentală a Catedralei Ortodoxe
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
și Belobreșca. Ca așezare locuită,Belobreșca sub acest nume se pomenește în anul 1713. Este necesar să amintim că Pavel Binder care,în lucrarea sa intitulată"Lista localităților din Banat de la sfărșitul sec.XVIII-lea”,în ”Studii de istorie a Banatului”,va publica o conscripție a Marseiului din Bologna,în care sunt înscrise 390 de localități bănățene în perioada 1690-1700,printre care și Belobreșca. I.D.Suciu și Radu Constantinescu reproduc un manuscris în care în anul 1660 satul se numea "Biller
Belobreșca, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301070_a_302399]
-
sunt: agricultura, pomicultura, creșterea animalelor și meșteșugăritul (cojocărit, tâmplărie, tinichigerie, zidărie etc.). Fiind așezată în partea de sud-vest a țării, sub influența directă a Mării Adriatice și la adăpostul Munților Carpați, zona se integrează în climatul submediteraneean. Subtipul climatic al Banatului de sud și sud-est este caracterizat prin contactul dintre masele de aer atlantic și presiunea făcută de masele de aer mediteraneean, ceea ce oferă un caracter moderat regimului termic. Iernile și verile fiind scurte ca durată, iar primăverile și toamnele, mai
Comuna Luncavița, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301087_a_302416]
-
își are originea și cunoscutul cântăreț și compozitor Marius Țeicu. Aceleiași familii îi aparține și folcloristul Simion Țeicu, acesta din urmă implicîndu-se foarte mult în recunoașterea satului Ilidia că zona cu un puternic izvor folcloric nealterat. Viața acestui colț din Banatul montan a fost descrisă și de ing.Iosif Stănilă într-o "Monografie a satului Ilidia". Dimitrie Grama un contemporan mai puțin cunoscut de localnici pe viu, cum spun bătrânii, face ca numele de Ilidia să apară în numeroase publicații internaționale
Ilidia, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301086_a_302415]
-
scoasă la lumină atât la propriu cât și la figurat de Dumitru Țeicu, istoric și om de cultură cărășan cu origine din localitate, acestui om datorându-i-se în mare parte toate aceste informații despre satul montan Ilidia. Sat din Banatul montan cu tradiții agricole dar cu o puternică tentă meșteșugăreasca poate dezvoltată tot datorită influenței austriece și totodată numărului mare de emigranți, țăranii sfârșitului de secol al ХΙХ-lea cu școala, bibliotecă (2000-volume carte) fanfara, cor și o puternică influență
Ilidia, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301086_a_302415]
-
aici să vă așezați, că urșii și lupii nu vin ca să vă omoare oile". Epoca străveche este atestaă prin ciocanul de piatră șlefuită găsit la Bozovici (Loneștea) în 1966 de prof. Marin Jurchescu și predat la Muzeul de Istorie al Banatului din Timișoara. Datarea este din neolitic. Perioada daco-romană a coincis cu o dezvoltare în primul rând de natură economică din moment ce avem mărturii precum cetatea romană de lângă cimitirul catolic, (obiectiv arheologic necercetat încaă), o piatră cu inscripție romană aflată la "cetate
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
așezări omenești apare în anul 1440 într-un act de împroprietărire, unde se află mențiunea: “ Nobili de Ciorna, de Dănsuș (Dampsos) și Bizere, iau asupra lor, supt regele Albert, cetățile amenințate și primesc pentru această o donație de pământuri în Banatul occidental (și la Răcășdia)“.-Nicolae Iorga, "Probleme și observații bănățene," București,1940, p. 35 Apoi se aminteste de localitate în anul 1690, în Istoria județului Caraș a lui Pesty Frigies ,pe atunci localitatea se chema Răcăștia. În data de 3
Comuna Răcășdia, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301093_a_302422]
-
de baptiști (3,47%), penticostali (1,41%) și romano-catolici (1,22%). Pentru 3,85% din populație, nu este cunoscută apartenența confesionala. Prima atestare documentara a comunei datează din anul 1436 și este făcută de istoricul maghiar Pesty - Fragyes, în istoria banatului și a județului "Szoreny" (Severin), apărând sub denumirea de Topleț, ceea ce în limba slavă înseamnă cald. Odată cu ocupația maghiară, comuna primește numele de toplecz, pe care il păstrează până în anul 1908, când este denumită Cernaheviz. În anul 1918, după unirea
Comuna Topleț, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301099_a_302428]
-
asigură creșterea animalelor. Localitatea a fost fondată în anul 1810 prin decret imperial sub numele de "Königsgnade". Tirolezii care în 1809 au ținut piept la Berg Insel trupelor bavareze și franceze, au fost trimiși in frunte cu Jozef Speckbacher în Banatul Montan. În 1810 ei au întemeiat acolo localitatea Konigsgnade. Zona este cunoscută în special pentru calitatea vinurilor sale datorită condițiilor favorabile de mediu, precum și a existenței trenurilor fertile pentru cultivarea viței de vie. Crama din Tirol, construita toată din piatra
Tirol, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301098_a_302427]
-
fost descoperite vestigii române, pe aici trec urmele sântului român. Prima atestare documentara datează din 1470. În evul mediu, după cum reiese din documente, era denumită Cserneczhaza. Într-un defter otoman din 1554, este consemnat cu 18 case.[1] După cucerirea Banatului de austrieci, localitatea apare în documente ca fiind locuită, astfel că, recensământul de la 1717 atestă existența a 52 de case.[2] Pe Harta lui Mercy de la 1723-1725, apare cu numele Cernitkais și este inclusă în districtul Timișoara. Mai apoi, pe
Cerneteaz, Timiș () [Corola-website/Science/301350_a_302679]
-
În 1890 avea 895 de locuitori dintre care 882 români, 5 germani și 8 de alte naționalități. În primii ani ai secolului XX a avut loc colonizarea cu maghiari. În această perioadă, rocesul de maghiarizare a fost accelerat în tot Banatul. Colonizarea maghiarilor la Babșa, alături de alte sate din zonă, precum Bodo, Balinț, Târgoviște, Iosifalău, Țipari, Stanciova, Dumbrăvița, Fibiș, Dumbrava și Făget, au avut ca scop spargerea blocului compact al satelor românești din patrulaterul Timișoara - Lugoj - Făget - Lipova. Colonia a fost
Babșa, Timiș () [Corola-website/Science/301335_a_302664]
-
est cu satul Cornești, la sud cu centrul de comună Sânandrei, la vest cu Hodoni. Este străbătută de râul Caran. Carani a fost întemeiat în 1735 de coloniști italieni aduși aici de Imperiul Habsburgic în masivul efort de colonizare a Banatului cu populații vest-europene. A fost unul dintre primele sate de coloniști, fondat și locuit inițial exclusiv de italieni, fiind singurul astfel de așezământ majoritar italian din întreg Banatul. Aceștia erau crescători de viermi de mătase, scopul aducerii lor fiind evident
Carani, Timiș () [Corola-website/Science/301347_a_302676]
-
Bogda ( ) este o comună în județul Timiș, Banat, România, formată din satele Altringen, Bogda (reședința), Buzad, Charlottenburg, Comeat și Sintar. Repere istorice: Bogda este așezată în nord - estul Banatului la sud - vest de orașul Lipova. În 1436 localitatea aparține comitatului Arad sub numele de Bagd pe harta lui Mercy. Tot de atunci sunt menționate documentar Bogda de Sus și Bogda de Jos (Felse Baagd și Also Baagd); În 1476
Comuna Bogda, Timiș () [Corola-website/Science/301343_a_302672]
-
veche , întrucât toponimul "Werendin" este omonim cu toponimul din Caraș-Severin (azi satul Verendin), vechi sat românesc documentat de la 1439. Primele însemnări documentare mai detaliate se referă al Conscripția generală a Banatului, efectuată în 1717 de austrieci, după ce aceștia au cucerit Banatul de la turci. În aceste documente, satul este numit "Werendin" și are 30 de case de valahi (românești). Din punct de vedere administrativ aparținea de districtul Vârșeț. La scurt timp după această conscripție, între 1723-1725, contele Mercy, guvernator al Banatului, întocmește
Ferendia, Timiș () [Corola-website/Science/301359_a_302688]
-
de la 1341 și 1349, cu nume precum "Ffele" și "Fele". Din perioada otomană nu se cunosc date, insă firul istoric este reluat la finele acestei perioade. În 1717, după ce austriecii au cucerit Banatul,a fost organizat un recensământ general al Banatului în care apare menționată și Folea, ca sat locuit cu 20 de case, cu numele "Folle". Satul era unul "valah", adică românesc. De altfel, caracterul românesc s-a menținut constant de-a lungul timpului, cu toate că aici s-au așezat și
Folea, Timiș () [Corola-website/Science/301360_a_302689]
-
2002). În Evul Mediu a existat în acest loc o așezare care se numea "Ewcze" sau "Ocse", fapt dovedit de diplomele nobiliare medievale, dintre care cea de la 1467 este și cea mai veche atestare documentară. După 1500 și până la cucerirea Banatului de către austrieci, nu se mai cunosc alte date despre vechea așezare. Actuala localitate s-a întemeiat în 1769-1770, prin colonizarea cu germani, în cadrul celui de-al doilea val de colonizări ale Banatului, numit și Colonizarea Tereziană ("Theresianische Ansiedlung") deoarece a
Iecea Mică, Timiș () [Corola-website/Science/301369_a_302698]
-
Locuitorii satelor se refugiau prin păduri și pe țărmul apelor, unde se ocupau cu creșterea vitelor, vânătul și pescuitul. Din cetatea Timișoarei cete înarmate dădeau lovituri în satele din jurul cetății, luând oamenilor tot ce era mai de preț. După eliberarea Banatului de către austrieci, în timpuri mai liniștite, în timpul guvernării contelui Mercy (1720), se spune, după o tradiție a șocaților din Recaș, că există Recașul iliric și cel valahic, (Vlasnița de lângă gară Recaș (1716) de unde se pare că locuitorii au fost siliți
Izvin, Timiș () [Corola-website/Science/301371_a_302700]
-
cu 20 de case, pe locul numit "Radovanz". Harta contelui Mercy din 1723-1725, o pomenește din nou, ca fiind locuită cu români, care aveau și o biserică ortodoxă. O parte dintre români s-au strămutat mai apoi în Mramorac, în Banatul sârbesc. În 1786, sârbi și români obligați să părăsească Moravița au înființat o nouă vatră de sat. Moșia pe care s-au așezat aparținea erariului. Administratorul erarial care a aprobat înființarea localității a fost "Iosif Deschan"; din acest motiv satul
Dejan, Timiș () [Corola-website/Science/301355_a_302684]
-
până în perioada ocupației otomane a Banatului. În 1471 existau 3 localități cu numele de Nadăș în zona actualei vetre a satului. Apoi a urmat perioadă otomană care nu a lăsat până acum dovezi despre existența și continuitatea satului. După cucerirea Banatului de către austrieci, Nadășul apare din nou locuit. Conform conscripției administrației habsburgice din 1717, avea 17 case și era locuit. Pe harta contelui Mercy din 1723-1725, apare cu numele "Buboki-Natasch". Hartă militară de la 1761 arată satul "Dubski Nadosch", aparținător districtului Lipova
Nadăș, Timiș () [Corola-website/Science/301379_a_302708]
-
mai jos se găsește în satul Crivina, situat între cotele de 168 - 170 m. Datorită așezării sale pe vaii închise având punct terminus vârful Padeș localitatea s-a dezvoltat oarecum izolat o lungă perioadă de vreme, față de marile așezări ale Banatului și ale țării, iar distanța de 18 km până la stația din Gavojdia a făcut ca localitatea să se dezvolte oarecum lent. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Nădrag se ridică la de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din
Comuna Nădrag, Timiș () [Corola-website/Science/301380_a_302709]
-
parte din distrctul Mănăștur, județul Hunedoara. În 1597 aparținea lui Ștefan Török iar la 1620 este donată lui Stefan Bethlen. În perioada stăpânirii otomane și a marilor bătălii dintre turci și austrieci, a fost cel mai probabil pustiită. După cucerirea Banatului de austrieci, se face o conscripție generală în 1717, care include și localitatea Topla, cu 10 case, aparținând de districtul Făget. Austriecii au numit-o "Dobla". La începutul secolului XIX a intrat în proprietatea erariului (statului). Mai târziu este cumpărată
Topla, Timiș () [Corola-website/Science/301404_a_302733]
-
că a fost o localitate românească de-a lungul Evului Mediu și că s-a înființat cel mai probabil în perioada ocupației turcești a Banatului. Însemnările lui Marsigli din 1690-1700, vorbesc despre satul valah "Vucova", aparținător districtului Lugoj. După cucerirea Banatului de către austrieci, apar și primele scrieri documentare mai detaliate referitoare la Vucova. Astfel, conscripția din 1717 consemnează satul "Vukowo", cu 63 de case de lemn, aparținător districtului Ciacova. La scurt timp, în 1723-1725, apare harta contelui Mercy, care confirmă din
Vucova, Timiș () [Corola-website/Science/301411_a_302740]
-
apare menționat în documente fiscale transilvănene, însă nu există multe informații detaliate despre soarta satului din această perioadă. S-a aflat însă în apropierea delimitării dintre zona otomană și cea imperială, ceea ce a avut repercusiuni asupra evoluției sale. După cucerirea Banatului de către austrieci, s-a ținut o conscripție de către noua administrație, în 1717. La această conscripție, apare și satul "Sillage", cu 60 de case, aparținând în districtul Ciacova. Biserica ortodoxă, din lemn, a fost construită în 1720, ceea ce atestă continuitatea și
Silagiu, Timiș () [Corola-website/Science/301397_a_302726]
-
din diferite zone ale Germaniei. Însă marea majoritate a germanilor a început să sosească aici pe la 1802-1803, fiind șvabi bănățeni din satele germane cele mai importante: Lovrin, Săcălaz, Bulgăruș, Grabaț, dar și din localitățile învecinate Moravița sau Plandiște ("Zichydorf", în Banatul sârbesc). Slovacii au început să plece spre alte localități din apropiere: Butin, Șemlac, Clopodia. Cei care au rămas, au fost cu timpul asimilați de masa germană. Prima școală a fost ridicată la scurt timp de la colonizare, în 1806. Era un
Stamora Germană, Timiș () [Corola-website/Science/301398_a_302727]