2,324 matches
-
de lână atârnate spre vânzare, printre greabăne de cai, descoperi doi ochi care-l priveau. Crezu că se înșală, dar nu era așa. Cineva îl privea insistent și trebui să-i suporte atingerea retinei. Totul dură cât o plesnitură de bici, căci elementele tabloului se mișcară, își schimbară poziția, obturând tunelul efemer în care, pentru câteva clipe, se întâlniseră fluidele celor două priviri. Avea un sentiment absurd de culpă, ca și cum ar fi cotrobăit pe întuneric, știindu-se singur, într o încăpere
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
casă, după gazdă, după Bălțătești și probabil și după mine. - Respectele mele nepoatei matale! (Aflase desigur că nustăm într-o casă și trăsese concluzia.) Cea mai frumoasă domnișoară din toată țara Moldovei! Să-i deie Dumnezeu noroc! Țăranul a dat bici cailor, și căruța a pornit disproporționat de zgomotoasă pentru sărăcia ei umilă. Am făgăduit doamnei Sabina c-am s-o văd, ca medic, când o să trec prin Pașcani. M-a răsplătit anticipativ cu un torent de mulțumiri și cu privirea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Clătinându-se-n adâncuri, o față lividă, lungă, Înconjurată de un halou, Îl privea cu insistență. Fața aceasta i se păru că nu-i a sa. Era parcă el și nu era el, ci Ippolit. „Prostii“, Își spuse Nicanor, dând bici cailor și lăsând femeile În urmă. Cum ieși din sat, se stârni un viscol strașnic. Caii pufneau pe nări rătăcind prin nămeți. I se făcuse frig și foame. Și atunci, ca din pământ, Îi răsări În față un bărbat Înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Însă Își duse degetul arătător la gură, făcându-se semn să tacă. Nicanor Îl privi mai bine. În fața sa se clătina, Îndoindu-se ca un copac prins de furtună, Ippolit. Ippolit Își desfăcu brațele și se porni pe râs. Dând bici cailor, tatăl Mașei vru să-i Înapoieze darul. Era Însă prea târziu: În mâinile sale lipia se transformase Într-o baligă de vacă. Ippolit hohotea, arătându-l cu degetul prin viscol. Nicanor Își biciuia caii, dar sania nu se mișca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
repezi asupra tuturor lovind cu bastoanele de cauciuc, la nimereală, Înjurând și lovind fără osteneală. Tony Pavone fu și el gratificat cu unele lovituri și, imediat revăzu imaginea unei oribile scene din filmul „Planeta Maimuțelor” În care Gorilele loveau cu biciul În populația locală căzută prizonieri la discreția maimuțelor...! Nu-și putea imgina ce semne ori dureri, suportă corpul omenesc față de acest inuman tratament dar, bastoanele de cauciuc acolo unde loveau, se forma o umflătură a mușchilor de mărimea unei mingi
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
răsărit, o burtă moale de asfalt ridicată, În care ședeau burice aburinde de canalizare. Trotuare țăndări cu ciorchini de butoaie de gunoi. Piatră de fațadă. Cărămida galbenă a clădirilor cu lift, ca a lui. Pâlcuri de antene de televizor. Ca bicele, grațioase, dendrite dătătoare de fiori desenând imagini din aer, aducând frăție, comuniune oamenilor de apartament Înzidiți. Spre apus râul Hudson se punea Între Sammler și uzinele Spry din New Jersey. Ele Își scânteiau mesajul electric prin noaptea interpusă. SPRY. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
să-mi spui. Niciodată nu fac nimic din ceea ce ar putea provoca neplăceri celui care-mi furnizează informații. Asta mi-e meseria. Trecură două trenuri În direcții opuse, În același timp, și mașina mea trepidă de parcă era lovită de un bici de oțel. Radioul scoase un sunet strident și l-am Închis, imediat. Mi-am adus aminte fără să vreau de aparatul dentistului. Îmi pierdusem un molar acum vreo lună și Încă mai simțeam gust de sînge În gură dacă sugeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vorbi prostii, se răsti la el cel mai În vîrstă În timp ce-o lua spre butelii la fel de fără tragere de inimă. Pe față i se putea citi o expresie care nu Însemna nici aprobare, nici dezaprobare. Dacă nu dăm bice, ne și trezim cu Încărcătura următoare peste noi. Am sărit și eu șanțul, luînd-o după ei. — Aș vrea să vă Întreb ceva. În timp ce mă Îndreptam spre cei doi, prinzînd un unghi favorabil de lumină ca să le văd fețele, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
trebuie să ajungem la București cu cei 70 de adolescenți, întregi și nevătămați. Era greu, fiindcă autoritățile nu ne mai lăsau să ieșim din cabană. Mergeam zilnic cu un coleg tare căcăcios (mă lua de guler când auzea pocnituri de bici pe stradă și îmi spunea: „Cucoană, mă târăști după tine ca să mor, firea-i a dracului!”), cu câte două rucsace fiecare, să cumpărăm conserve de la magazinul mixt din comună. Poate că cel mai ciudat spectacol al devenirii noastre întru media
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
tribunalului, ca o altă vacanță, dacă președintele ar fi fost acolo la ora aceea de dimineață (când veni, spre prânz, era târziu, timpul se diluase, nu mai avea încărcătura din ajun), dacă n-ar fi început pe străzi pocnetele de bici - exerciții pentru colindele cu plugușorul de Noul An - dacă tatăl meu... Pe atunci încă trăia, într-adevăr, după trei zile, în seara de 31 decembrie, mă întâmpină în pragul ușii casei noastre de altădată, îmbrățișându-mă. Iluminarea de a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a fi ocrotit de orice surprinderi în multiplicitatea eventuală a viitoarelor relații, încât dacă n-aș fi trăit în comuna aceea o bucată de timp ar fi trebuit să cred că intru într-una din metropolele Europei. Lung își înflorase biciul în ajun cu petale de postav colorat, anume pentru primirea mea, și gătise asemeni harnașamentul, care astfel nu se mai vedea că era învechit și ros, mișcând lejer pe crupele, spinarea și grumazul calului care recunoștea în Lung singura autoritate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
gătise asemeni harnașamentul, care astfel nu se mai vedea că era învechit și ros, mișcând lejer pe crupele, spinarea și grumazul calului care recunoștea în Lung singura autoritate asupra sa, și-l vedea stăpânul naturii. Lung simțea asta și plesnea biciul alături, atingând foarte rar spinarea animalului iar atunci cu reținere, iar actul era săvârșit cu satisfacția abia vizibilă a unei puteri primare. Tatăl Anei abia reușea să vorbească, strecurându-se printre frazele lui Lung, ca un copil printre spațiile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mă îmbrățișă, apoi îmi cuprinse fața în mâini și mă sărută. Pe boltă oiștea Carului Mare. Mă gândeam că poate Lung e acolo sus, uitându-se spre noi, dar el nu era decât în imaginația mea, și între plesniturile de bici cu care-și mâna calul aflat la oiștea stelară, Ana îmi repetă: - Te iubesc, te iubesc, te iubesc! și chiar în noaptea aceea crengile pomilor ce se întindeau până în cerdac dădură în floare, avurăm impresia că e ultima noapte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cumpăram și eu, când mă duceam la târg... Tăcură; și caru-i duse așa o vreme prin singurătatea locurilor. Moldova sticlea orbitor acuma, printre zăvoaiele ei, parcă fierbea în lumina și în căldura verii, departe, în stânga drumului mare. Băieșu plesni din bici pe deasupra boilor și zise: —Ai luat preț bun pe juncani... Iaca, și eu am dat o mulțime de bani pe boi... Și acu trebuie să închipuiesc și niște parale pentru suhat... — Da, răspunse Dumitrache, suhatu-i scump; iarbă nu lipsește, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
râzând cu toată fața-i ca o lună plină, săltându-și burta ca-n undoiri de val. După ambulanță venea o căruță cu doi boi. În căruță, între ranițe, stătea un moșneag: din când în când atingea boii cu sfârcul biciului și atuncea i se vedeau ochii, apoi părea că-și închide obrazul în sprâncenele-i stufoase și-n barba-i zbârlită. Câțiva soldați, cei mai slăbiți de drum, despovărați de greutăți, pășeau în urma chilnei de dinapoi, domol, cu capetele plecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ista. Moșule! știi drumul la Hârlău? Din car, moșneagul deschise doi ochi rotunzi în sprâncenele-i tufoase, albe. Apoi dădu din cap la dreapta și la stânga: nu-l cunoștea. — Da’ las’ că tot ajungem noi! zise Ștefan și, ridicându-și biciul, trecu repede înainte, ca să-și îndemne roibii. În fundul unei văi ne oprirăm deodată. Un caporal se arătă în deschizătura de dinapoi a trăsurii, roș la față și asudat. —Trăiți, domnul căpitan, drumul pe care a apucat trupa e din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pune genunchiul pe ea, se frânge. Ș-atuncea am zis așa: Dragă mi-ai fost tu mie, în viața mea, da’ de acuma te-am urât! Să piei din ochii mei! Ș-am alungat-o. Am plesnit-o cu sfârcul biciului, și i-am spus așa: Du-te unde te-a îndrepta Dumnezeu. Și pe urmă m-am mutat de la Domnești, n-am mai putut sta acolo, și iaca, ieri, numai mă trezesc cu dânsa... Cu bucceaua în mână, suie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înaintează în hamurile rupte și înodate cu capete de frânghie, se poticnesc, se opresc din când în când cu capetele plecate în pământ și privesc cu ochii umbriți de trudă înainte-le. Stăpânii grăiesc repede, se întreabă, se ceartă, apoi biciul cade, și cotiuga se urnește, clămpănind din încheieturi. De-acolo și niște omuleți mărunți și unsuroși pornesc, ducând cu greu tinichelele cu gaz. Intră gârbovi în ulițele mai deschise, privesc în pământ și înaintează încet cu un strigăt prelung și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vai de pielea voastră!... Dați drumu! strigă el cu glas tare. Băieții traseră zăvoarele și vitele începură a ieși din ocolul de răzlogi. Erau vite mărunte, murgi și plăvane, sprintene și cu coarnele țapoșe. Băieții le îndemnau răcnind, pocnind din bice, mânându-le la vale, cătră iaz. Pulberea neagră îndată se stârni și se revărsă în valuri în toate părțile. Acu, măi băietane, grăi Faliboga, încalică pe căluțul ista sur. Iaca, ai măciucă și măciucăriță la botul șelei, ai harapnic; - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mea, măi băiete, am făcut multe! Ș-acuma vreau să-mi știi și tu de frică, ca toți ceilalți... Să tremuri, măi, când îi auzi de Faliboga! Da’ ce ți-am făcut eu, bade Sandule? grăi Niță amețit. Faliboga ridică biciul; dar Niță Lepădatu se prăbuși scurt asupra lui, îi cuprinse dreapta și i-o răsuci la spate. Îi cuprinse și stânga, care se zbătea, și i-o îndoi lângă cealaltă. Cu harapnicul îi legă pumnii; apoi gemând de mânie, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
blănurile și cergile. —Sandule, mai zise boierul, vezi să fie toate în regulă... Sandu se descoperi: — Apoi n-aveți grijă... Să veniți sănătoși... Își scoaseră și bordeienii căciulile din cap. Cu bine! strigă iar boierul. Hai, Costache! Vizitiul pocni din bici, zurgălăii prinseră a suna și sania porni repegior la deal. În urmă, se grăbi și domnu Vâlcu, cu căluțul și cu săniuța, grămădit în lăicere, cu căciula pe sprâncene și cu gulerul ridicat. Numai vârful nasului i se vedea. —Măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și opri limba ceasornicului. A oprit limba ceasului, zise tainic Bezarbarză cătră nana Floarea. Ea ridică din umeri cu obidă. Faptele lui Culi erau cu totul neînțelese, ca și această plecare pripită, dis-de-dimineață. Sluga făcu: Hm! Vârî carabina și înfipse biciul la bourii săniei, dădu fuga să-și ia căciula, și-o îndesă peste părul răzvrătit, căută un toiag într-un cotlon și o luă repegior pe cărare, spre Braniște. Astfel, între el și stăpân rămânea pace; nu lăsa răgaz nourilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cotlon și o luă repegior pe cărare, spre Braniște. Astfel, între el și stăpân rămânea pace; nu lăsa răgaz nourilor de vreme rea să se spargă. Am adăpat vaca! precum și junincile! strigă el din capătul poienii. Am pus arma și biciul! Culi umbla prin jurul săniei, pipăind. Ce spune nebunul ăla? Nana Floarea voia să-i dea lămuriri. El nu le mai așteptă. —Ei, v-ați așezat? ori mai aveți mult? —Vai, băiete, cum grăiești tu așa de răstit! — Grăiesc cum trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sân și-l îmbodoli. Privi apoi spre bolnavă; îi pieriseră rujele feței. — Spune, suflete, dacă trebuie să ne oprim, își ridică ea glasul cu îngrijorare. Ana făcu semn cu ochii: nu. Paznicul intră în sanie și întrebuință de două ori biciul. Încet, băiete. Culi întrebuință biciul și a treia oară, și a patra oară. —Of! Dumnezeule Doamne! se jelui maică-sa. Culi întrebuință biciul a cincea oară și se uită spre dealuri cu fălcile strânse, scrâșnind. Calul se poticni iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
apoi spre bolnavă; îi pieriseră rujele feței. — Spune, suflete, dacă trebuie să ne oprim, își ridică ea glasul cu îngrijorare. Ana făcu semn cu ochii: nu. Paznicul intră în sanie și întrebuință de două ori biciul. Încet, băiete. Culi întrebuință biciul și a treia oară, și a patra oară. —Of! Dumnezeule Doamne! se jelui maică-sa. Culi întrebuință biciul a cincea oară și se uită spre dealuri cu fălcile strânse, scrâșnind. Calul se poticni iar în mlaștini de izvoare. Așa au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]