KorAP: Find »[drukola/base=bicicletă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...300 >

7,476 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

Dar, cum cimitirul e casa celor care nu sunt, intrați. Avansam printre pietrele funerare, când m-a atins o umbră iute și foșnitoare; a frânat și a coborât din șa. — Domnul Kauderer! - am exclamat, uimit să-l văd mergând pe bicicletă printre morminte, cu farul stins. — Sst! - mi-a poruncit să tac. Dumneavoastră comiteți imprudențe grave. Când v-am încredințat observatorul, nu mi-am închipuit că aveați să vă compromiteți într-o încercare de evadare. Aflați că noi suntem împotriva evadărilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
înainte de a se crăpa de ziuă; de câteva ore deja îl căram după noi de parcă era viu, un al treilea pasager în mașina mea decapotabilă, și sărisem în ochi la prea multă lume. Cum ar fi cei doi polițiști pe bicicletă, care se apropiaseră pâș-pâș și se opriseră să ne privească pe când ne pregăteam să-l aruncăm în râu (cu o clipă mai devreme, Podul Bercy ni se păruse pustiu), și imediat eu și Bernadette începusem sa-l batem cu palmele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

am avut slujbă... am bătut-o când mi-a zis... se aștepta și ea, nici n-a icnit, da’ ... tot femeia mea e, cum s-o las? Ce-i spun ăluia mic, că el știe că mama mi-a luat bicicletă și mama mi-a luat patine și mama... N-ai văzut-o, nu știi, mi-a zis și taică-meu, măcar a ta e harnică și curată, nu vreo haită din alea care te-nșeală și cu tine de mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
și nici nu te toacă nimeni, să nu vă mănânce să scrieți ceva despre mine sau să mă evocați pe la televiziuni, că jur că mă-ntorc, vă bântui în fiecare seară, vă dau cu oglinda-n cap, cu lanțul de la bicicletă, vă dau foc cu bricheta la mustăți și bărbi, vărs aftershave-ul în ciulama, împing mobila prin casă și vă recit din proletcultiști când vreți și voi să v-o puneți. Scot fotografia clasică a „Voievozilor” și-i desenez o cruce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283

nimic n‑a scăpat: glodul Înțepenit de pe cizmele de cauciuc cumpărate de la un soldat beat; diareea apoasă provocată de niște sarmale alterate de la un birt din Indija; o aventură cu o servitoare bosniacă de prin Sombor, o răsturnare zdravănă de pe bicicletă În apropiere de Čantavira; o noapte de drum Într‑un vagon de vite pe linia Senta‑Subotica; târguitul unor gâște Îndopate pe care le va aduce acasă În ajunul Anului Nou; beția cu niște ingineri ruși la Banović; scosul unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

perfectă, părul mătăsos. Așteptând în holul de la Ritz-Carlton, mai vezi câțiva dintre puștii care ți-au fost colegi la reflexologie, îmbrăcați acum în costume Armani, în rochii de seară Chanel. Puști care erau vegetarieni pe vremuri și făceau naveta pe bicicletă, îi vezi azi intrând și ieșind din limuzine. Îi vezi mâncând singuri la mese mici din restaurantele hotelurilor. Bând cockteil-uri la bar în aeroporturi private, așteptând următorul avion închiriat. Toți visători ăștia idealiști, ademeniți acum într-un joc de picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

în soare proaspăt vopsite, vedea copii alergând pe alei, lacul, cu sălciile aplecate în chip de rugăciune, imaginea îi tremură pe pleoape și văzu strada principală, magistrala, cum îi spuneau localnicii, îi apăru în fața ochilor ea, Luana Leon, trecând pe bicicletă cu viteza vântului, mândră că nici un alt biciclist nu reușea s-o ajungă din urmă. Probabil că visa pentru că micuța Luana tocmai se năștea, moașa o așeza în brațele mamei iar aceasta o arăta cu mândrie tatălui și mai apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
de ochi negri, exagerat de mari, două bețe veșnic julite, ce-i țineau loc de picioare, o săgeată gata să țâșnească în orice direcție i-ar fi comandat sufletul, când unchiul Vali și unchiul Dali au venit acasă cu două biciclete. Noi nouțe, frumusețile luceau în soare aruncând străluciri de globuri argintii. Bărbații au lăsat servietele lângă perete și emoționați la gândul surprizei pe care o făceau și-au strigat odraslele. Emanuela, fetița unchiului Dali, era un copil mai mult decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
străluciri de globuri argintii. Bărbații au lăsat servietele lângă perete și emoționați la gândul surprizei pe care o făceau și-au strigat odraslele. Emanuela, fetița unchiului Dali, era un copil mai mult decât grăsuț. Înceată, greoaie și fricoasă, ea privi bicicleta cu spaimă. Nici nu-i trecea prin cap să-și urce trupul mare pe șaua mică ce se legăna înfiorător. Tatăl ei o convinse, cu greu, să încalece. Asudă îngrozitor încercând s-o învețe să-și țină echilibrul, își ieși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
mie nu. Părăsise jocul, supărată. Dan, băiatul unchiului Vali, un copil suplu, înalt și molcom, privi obiectul din fața sa cu expresia omului pus să lingă sare. Rugat să urce pe încrengătura metalică, înghiți în sec. Începu, apoi, plimbarea în urma celeilalte biciclete. Luana intră în casă cu sufletul pierdut. Nici un lucru nu o vrăjise într-atât. Își dorise, desigur, tot felul de jucării pe care, mai apoi, le împrăștiase prin toată curtea și nu le mai găsise. Mama îi cumpăra orice. Părinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
la goană spre ea și femeia încremeni văzându-i lacrimile șiroind pe obraji. Trecu prin toate spaimele până se lămuri care era motivul acestei suferinți. Porniră spre casă și tot drumul fetița o imploră să-i cumpere și ei o bicicletă. Pentru Sanda Leon această cheltuială era un efort financiar pe care cu greu și-l putea permite. Luana auzise de prea multe ori că mămica ei nu are la fel de mulți bani ca surorile sale. În casa acestora intrau două salarii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
la fiecare pas. Nici Bica nu era bogată dar Luana vedea poștașul aducându-i pensia și grămăjoara de bani pe care acesta i-o înmâna i se părea destul de consistentă. Inspirată și perseverentă, fetița apelă la ajutorul bunicii în "afacerea bicicleta". Întotdeauna găsea la ea rezerva necesară. Ca și altă dată, pe bătrână n-o lăsă inima s-o refuze. Întinse Luanei pumnul de bani și aceasta alergă fericită să ducă mamei averea. În ziua următoare, se trezi mai târziu ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
de altfel, care, din pricina orei târzii, se termina aproape imediat. Simțea fizic, de fiecare dată, eșecul unei astfel de seri. În ziua aceea însă, Luana avea să se ridice la nivelul verilor ei. Va merge cu Sanda să-i cumpere bicicletă, vor intra cu ea pe poartă, mama o va plimba prin curte ținând "bijuteria" de șa, la fel ca unchii cei bogați. Își imagina savoarea momentului îngropată în perne. Deși îi auzea pe copii strigând-o, bătând în ușă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
pe copii strigând-o, bătând în ușă cu încăpățânare, refuza să răspundă, să se miște, voia să se bucure în tihnă de închipuirea clipei. Urletele disperate de afară o făcură să realizeze, într-un târziu, că se rostește necontenit cuvântul bicicletă. Se trezi în curte fără să știe cum au zburat de pe ea săculețele umplute cu puf sub care se ascunsese. Încadrat de cei doi copii, un coleg al mamei ținea sub braț minunea de fier. Luana chiui atât de tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
cei doi copii, un coleg al mamei ținea sub braț minunea de fier. Luana chiui atât de tare, încât acesta o privi paralizat. Bucuria de neimaginat a fetiței îl lăsă fără grai. Ea se năpusti asupra bărbatului și-i smulse bicicleta din mână. Încercă să încalece dar aceasta refuza, cu îndărătnicie, să stea dreaptă. Ceru ajutor omului dar el trebui să se întoarcă la muncă. Rămasă fără sprijin, copila încercă, zadarnic, să-și țină echilibrul. Dan și Ema se învârteau în jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
în hainele impecabile. Realiză, pentru prima oară, cât de mult îi lipsea prezența acestui părinte. Descoperirea unei astfel de neîmpliniri îi aduse un gol în suflet pe care nu avea să și-l mai umple vreodată. Cu ochii umezi, împinse bicicleta spre grădină. Acolo terenul era denivelat și forma un delușor destul de abrupt. Cocoță bicicleta în vârful colinei, încălecă și își dădu drumul la vale. Copiii începură să țipe. Ema, albă de spaimă, alergă spre cămăruța bunicii. Luana ajunse la poalele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
părinte. Descoperirea unei astfel de neîmpliniri îi aduse un gol în suflet pe care nu avea să și-l mai umple vreodată. Cu ochii umezi, împinse bicicleta spre grădină. Acolo terenul era denivelat și forma un delușor destul de abrupt. Cocoță bicicleta în vârful colinei, încălecă și își dădu drumul la vale. Copiii începură să țipe. Ema, albă de spaimă, alergă spre cămăruța bunicii. Luana ajunse la poalele dealului cu inima cât un purice. Nu știa cum de avusese curajul să facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
îi spuse. Ia-o ușurel. Acordul bunicii îi dădu și mai mult curaj. Văzând că metoda dă roade, Luana perseveră. Și în timp ce copiii își făceau cruce și se rugau pentru ea la "Doamne Doamne", până în seară, învăță să meargă pe bicicletă. Dan și Ema ajunseseră s-o urască. Nu mai aveau cu cine să se joace. "Ascunsa", "Prinsa" și "Pac-Pac", toate erau de domeniul trecutului. Jocul de fotbal se mutase pe altă stradă, cel cu mașinuțele nu mai avea cine să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
senină, cosea făcându-și în gând rozariul pe băncuța din fața casei. Nimeni nu o mai deranja de la treburile ei. În câteva zile întinerise. Nu avea motive să mai strige, să se supere, să se agite. Luana, mereu pe străzi cu bicicleta, venea acasă doar la prânz, să mănânce din fugă te miri ce. Nepoții ceilalți, pâinea lui Dumnezeu, se jucau cuminți lângă ea, jocuri pașnice și fără grai, cum nu sperase bătrâna să vadă vreodată. Unchii și mătușile trăiau "a doua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
de groaza observațiilor zilnice. Se retrăiau vremurile înfloritoare, "obrăznicătura bătea coclaurii, Dumnezeu știe pe unde" și cu toții se bucurau de o împăcare nemărginită. Dar cum nimic nu e veșnic, tihna familiei luă sfârșit într-o zi în care, plictisită de bicicletă, Luana reveni la vechile obiceiuri în forță, dorită și plină de idei. Întoarcerea furiei cârlionțate îi umplu de vervă pe "sfinții" de acasă. Curtea se animă, partidele de fotbal se întoarseră pe strada lor iar Ema, stând rezemată de poartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
din colțul buzelor anumitor părinți și declară prima zi de școală încheiată. Întoarcerea acasă fu o mare ușurare. Aruncă scrobeala cât mai departe, cu dorința neexprimată de-a o mânca șoarecii până a doua zi, îmbrăcă treningul și călare pe bicicletă își oferi binemeritata evadare. Încet, încet, străzile prinseră viață. Urletele, chiotele, râsetele sănătoase, puseră stăpânire pe oraș. Ghiozdanele zăceau aruncate după ușă, uniformele dormeau cocoțate pe umerașe, mingea se rostogolea bezmetică în mijlocul drumului și veselia coborâtă din cui însuflețea jocurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
mâncând, Luana scotea pe ascuns pachetul cu gustare și se ascundea într-un colț al curții să-l mănânce. Cu timpul, obișnuiți cu hachițele fiecăruia, cei doi începură să comunice. Fata îl ajuta la teme, îi povestea plimbările ei cu bicicleta, jocul cu copiii de pe stradă. Băiatul se uita la ea ca la o mare minune. Ochii lui sinceri exprimau admirație, adorație. Nu povestea nimic despre traiul sau colegii lui de la Casa de copii iar Luana avea gingășia și prezența de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
de teamă. Creșterea dureroasă a sânilor, rotunjirea coapselor, scobitura delicată a spatelui și arcuirea îndrăzneață a șezutului. Le studiase, cu o oarecare încântare, dar nu-și schimbase comportamentul și pornirile sufletului pentru ele. Continua să bată mingea, să alerge cu bicicleta, să fie băiat între băieți. Dar ceea ce văzu acum, în camera părtașă la trăirile ei, o umplu de groază. Izbi ușa de perete. Mamă, sunt bolnavă. Am să mor. Când Sanda se dumiri ce se petrece cu fata ei, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
toate clasele mari. Plină de imaginație și întărâtată de lupta la care lua parte, prin confidențele care i se făceau, Luana începu să scrie un roman. Lăsă cărțile deoparte, reduse timpul destinat temelor, renunță la joacă și la plimbările cu bicicleta și se puse pe treabă. Termină primul caiet de o sută de file și constată că personajul principal al cărții nu trecuse, încă, de vârsta copilăriei. Înșirase o serie de întâmplări numai bune să distreze clasa de copii de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
fără grai. Reuși să bâiguie: Sunt acasă. Ți le aduc mâine. Luana ridică pumnul. Cealaltă se chirci și strânse ochii. Îți jur! Ți le aduc mâine. Trezită din furie, Luana se liniști. Spuse doar scurt, metalic: Mâine. După-amiază ieși cu bicicleta. Alese un traseu oarecare, obsedată de gândul la Violeta. "Data viitoare o dau cu fundul de pământ!" Remarcă, deodată, prezența unei biciclete ce se ținea aproape, în spatele ei. Schimbă pinionul și prinse viteză. Bicicleta din spate țâșni și ea. Luana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]