1,252 matches
-
Bistrița. Cu ocazia mutării, biserica a fost restaurată. Construită la mijlocul secolului XVIII în Cășeiu, micul edificiu de cult a fost vândut parohiei Chiuești un secol mai târziu, iar în 1894, credincioșii din Chiuești au dăruit biserica credincioșilor din Leurda. Drumul bisericuței nu se oprește aici, aceasta poposind din anul 1998 în curtea Muzeului Județean Bistrița-Năsăud. Monument de mici dimensiuni (11 m lungime și 7 m lățime), edificiul este împărțită în pronaos, naos și absida altarului. Intrarea în biserică se face prin
Biserica de lemn din Leurda () [Corola-website/Science/316088_a_317417]
-
fructifere călugării au dispus de un sistem propriu de irigare, apa de ploaie fiind captată în cisterne. Mănăstirea a fost distrusă în timpul revoluției din 1848-49. Pe locul devastat, sătenii din preajmă au construit ulterior, unicului călugăr greco-catolic rămas, o mică bisericuță (capelă), o chilie și o clopotniță. Cu timpul, capela a fost distrusă de intemperii, așa că în anul 1880 nu mai exista nici un călugăr pe munte. Pe terenul mănăstirii a existat și un cimitir călugăresc. Preotul Vasile Sinu reușește să reclădească
Vechea Mănăstire a Petridului () [Corola-website/Science/316102_a_317431]
-
terenul mănăstirii a existat și un cimitir călugăresc. Preotul Vasile Sinu reușește să reclădească biserica mănăstirii greco-catolice în perioada interbelică (pe amplasamentul originar), cu ajutorul sătenilor și a unor donații. El schimbă hramul bisericii din „Adormirea Maicii Domnului” în „Schimbarea la Față”. Inaugurarea bisericuței a avut loc la data de 30 octombrie 1937, în prezența episcopului greco-catolic Iuliu Hossu. Bisericuța s-a degradat treptat după 23 august 1944, prin nefolosință și intemperii. În urma tăierilor masive de pădure, în 1955 nu mai exista nici un copac
Vechea Mănăstire a Petridului () [Corola-website/Science/316102_a_317431]
-
greco-catolice în perioada interbelică (pe amplasamentul originar), cu ajutorul sătenilor și a unor donații. El schimbă hramul bisericii din „Adormirea Maicii Domnului” în „Schimbarea la Față”. Inaugurarea bisericuței a avut loc la data de 30 octombrie 1937, în prezența episcopului greco-catolic Iuliu Hossu. Bisericuța s-a degradat treptat după 23 august 1944, prin nefolosință și intemperii. În urma tăierilor masive de pădure, în 1955 nu mai exista nici un copac în acea zonă. Bisericuța de lemn (construită în stil neobizantin) a fost demolată în anul 1966
Vechea Mănăstire a Petridului () [Corola-website/Science/316102_a_317431]
-
la data de 30 octombrie 1937, în prezența episcopului greco-catolic Iuliu Hossu. Bisericuța s-a degradat treptat după 23 august 1944, prin nefolosință și intemperii. În urma tăierilor masive de pădure, în 1955 nu mai exista nici un copac în acea zonă. Bisericuța de lemn (construită în stil neobizantin) a fost demolată în anul 1966.
Vechea Mănăstire a Petridului () [Corola-website/Science/316102_a_317431]
-
Ludușan, Martin Naghy, Florin Oprea, Sorin Sarbu, Aurora Câmpeanu, Iosif Pop, Dumitrescu Mircea, Mateica Simion, Ovidiu Micu... Clubul a fost afiliat la Comisia Centrală de Speologie Sportivă în 1979. Au fost descoperite și explorate peste 400 de noi peșteri. Peșteră Bisericuța, Peșteră Dâmbău, Avenul Gemenele, Peșteră din Valea Geoagiului, Peșteră Calului, Peșteră Poartă Zmeilor... În Peștera Huda lui Papara Viorel Roru Ludușan descoperă două sectoare fosile de peste 3 km lungime. Peșteră are în prezent 5200 m dar mai sunt încă multe
Polaris Blaj () [Corola-website/Science/316220_a_317549]
-
era fiu de negustor bogat din Suceava, nepot de soră al vestiților boieri Stroicești posibil nepotul boierului Luca Stroici. Pe tatăl sau îl chemase Ion, iar pe mama sa Cristina (care a decedat la 14 decembrie 1594, fiind ingropată în bisericuța veche de la Pătrăuți de lângă Suceava). Născut aproximativ în jur de 1560, în Suceava, decedat la 19 ianuarie 1629, în Suceava, înmormântat la Dragomirna, este atestat în februarie 1587 ca ""Ilie diac"". Documentul în care apare prima dată este un act
Anastasie Crimca () [Corola-website/Science/316290_a_317619]
-
mănăstirea Putna). În timpul stăpânirii lui Mihai Viteazul în Moldova, este ales episcop al Rădăuților (iunie 1600); în septembrie 1600 a pierdut scaunul, retrăgandu-se la moșia sa Dragomirești, lângă Suceava. În 1602 a ctitorit (împreună cu frații Lupu și Simion Stroici) o bisericuță, devenită apoi bolniță, iar mai tîrziu biserica monumentală a mănăstirii care se va numi Dragomirna, cu hramul "Pogorarea Duhului Sfânt", una dintre cele mai de seamă creații arhitectonice ale începutului de epocă modernă în spațiul românesc. În primăvara anului 1606
Anastasie Crimca () [Corola-website/Science/316290_a_317619]
-
a fost vechea biserică a schitului până la începutul secolului XX când în locul acestei bisericuțe a fost construită actuala biserică a schitului cu scopul de a comemora memoria eroilor din primul război mondial. Din această cauză unul din cele două hramuri ale noii bisericii ridicată în perioada 1922-1923 este "Sf. Gheorghe". Cel de-al doilea
Biserica de lemn de la Schitul Foltea () [Corola-website/Science/320304_a_321633]
-
organizatoric al comunității de dinaintea festivităților din 1871, ocazionate de sărbătorirea a 400 de ani de la rectitorirea Mănăstirii Putna de către Ștefan cel Mare, un eveniment care a mobilizat la Putna elitele culturii românești. Ca urmare a creșterii numărului de credincioși, vechea bisericuță de lemn a devenit neîncăpătoare. Temându-se că lăcașul de cult s-ar putea prăbuși, primarul satului Putna și epitropul Elisei Bicu, o sprijină cu pari de lemn. În acest timp, el cere sprijinul Fondului Bisericesc al Bucovinei și astfel
Biserica Nașterea Maicii Domnului din Putna () [Corola-website/Science/320372_a_321701]
-
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, o compoziție alegorică, arbori în ipostaza anotimpurilor, a fost zugrăvită pe tavanul pronaosului; o scenă din geneză, pe timpanul de vest al naosului; „Cel vechi de zile”, pe bolta altarului. Cenușa a încă unei bisericuțe de lemn îngrașă pământul locului pe care l-a slujit timp de trei secole și jumătate. A ars în 19 martie 2012, la prânz, din pricina unui foc scăpat de sub control. Nu au mai fost recuperate decât o găleată cu sfinte
Biserica de lemn din Gialacuta () [Corola-website/Science/321065_a_322394]
-
porțelan (scoase din uzul liturgic), toaca de fier, tabla acoperișului și mici fragmente din clopotul de bronz. Încă o dată, neglijența, indiferența, produc pierderi ireparabile, iar cele nouă suflete care mai trăiesc în Gialacuta, au rămas și fără ultima lor mângâiere, bisericuța strămoșilor lor.
Biserica de lemn din Gialacuta () [Corola-website/Science/321065_a_322394]
-
de vătaf, probabil al plaiului Dâmbovița, și era ctitorul bisericii. Biserica păstra la 1840 încă o pisanie, probabil pictată, în care se putea citi atât numele ctitorului principal cât și acela a lui Cernat. Funcția de biserică parohială a acestei bisericuțe a fost preluată de o altă biserică de zid, ridicată mai la vale, între anii 1868-1871. Cu câteva decenii în urmă biserica a trecut printr-o renovare în urma căreia un pronaos mai îngust decât nava a fost demolat și înlocuit
Biserica de lemn din Mesteacăn, Dâmbovița () [Corola-website/Science/321171_a_322500]
-
sprijinit construirea primei biserici pentru răscumpărarea păcatului de a fi participat la omorârea unor turci care jecmăneau poporul. Prestolul bisericii vechi a fost acolo unde în prezent este un brad, cam în dreptul ușii de ieșire din altarul bisericii noi. Această bisericuță din lemn obârșenii au donat-o, în anul 1946, satului vecin Godeanu, care era lipsit de un lăcaș de închinare, cărând-o cu toate odoarele și donând cherestea pentru refacere. Lucrările au stagnat, din cauza războiului, până în 1943, când au fost
Biserica Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron din Obârșia-Cloșani () [Corola-website/Science/320514_a_321843]
-
Biserica are un plan rectangular și este tricompartimentată. Ca o particularitate, are spre vest un turn clopotniță, alipit pronaosului, dar fără a comunica cu acesta. Turnul are un plan pătrat, este etajat, iar intrarea se face pe latura vestică. Pronaosul bisericuței are un plan dreptunghiular. Este boltit semicilindric, iar accesul este prevăzut pe latura de sud. Trecerea spre naos se face prin trei arcade sprijinite pe doi stâlpi de zidărie cu baza pătrată, iar între aceștia și pereți se află un
Biserica bolniță a mănăstirii Polovragi () [Corola-website/Science/320524_a_321853]
-
Gavriil (Sf. Voievozi)" din Ipotești a fost construită la începutul secolului al XIX-lea în satul Ipotești din comuna Mihai Eminescu (județul Botoșani). Ea se află în curtea complexului memorial Mihai Eminescu din Ipotești, având într-o perioadă rolul de bisericuță a familiei Eminovici. nu a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2015, dar mormintele familiei Eminescu din dreptul altarului se află pe această listă la numărul 513, având codul de clasificare . datează de la începutul secolului
Biserica de lemn din Ipotești () [Corola-website/Science/320540_a_321869]
-
de fălci de pământ. La intersecția a două drumuri din centrul satului, Gheorghe Eminovici a construit o casă nouă din vălătuci și cărămidă, în locul unei case mai vechi și dărăpănate. În jurul casei se afla o curte destul de mare, o livadă, bisericuța familiei, o fântână, grajduri pentru animale, hambare pentru cereale și alte anexe gospodărești. În anul 1847, soția căminarului, Raluca (Iurașcu) Eminovici (1816-1876) a cumpărat mica bisericuță de lemn din cătunul Ipotești, cu 250 de galbeni, de la boierul Theodor Murguleț. Acest
Biserica de lemn din Ipotești () [Corola-website/Science/320540_a_321869]
-
mai vechi și dărăpănate. În jurul casei se afla o curte destul de mare, o livadă, bisericuța familiei, o fântână, grajduri pentru animale, hambare pentru cereale și alte anexe gospodărești. În anul 1847, soția căminarului, Raluca (Iurașcu) Eminovici (1816-1876) a cumpărat mica bisericuță de lemn din cătunul Ipotești, cu 250 de galbeni, de la boierul Theodor Murguleț. Acest lucru este menționat într-o scrisoare din 14 aprilie 1909 a lui Matei Eminovici către Corneliu Botez (""Biserica din Ipotești era proprietatea mamei, o cumpărase mama
Biserica de lemn din Ipotești () [Corola-website/Science/320540_a_321869]
-
din Ipotești era proprietatea mamei, o cumpărase mama cu 250 de galbeni de la un anume Murguleț.""). Raluca Eminovici provenea dintr-o familie cu preocupări monahale, trei surori de-ale sale (Sofia, Fevronia și Olimpiada Iurașcu) fiind monahii la Mănăstirea Agafton. Bisericuța a devenit astfel lăcaș de rugăciune al familiei, ea continuând să fie folosită ca biserică a satului Ipotești și după cumpărare, salariul preotului fiind plătit de tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, care deținea moșia din Ipotești. Familia Eminovici a stăpânit moșia
Biserica de lemn din Ipotești () [Corola-website/Science/320540_a_321869]
-
fie folosită ca biserică a satului Ipotești și după cumpărare, salariul preotului fiind plătit de tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, care deținea moșia din Ipotești. Familia Eminovici a stăpânit moșia Ipotești până în anul 1878, când a fost vândută din cauza datoriilor. În spatele bisericuței de lemn, lângă altar, au fost înmormântați patru dintre Eminovicești: Gheorghe (1812-1884) și Raluca (1816-1876) - părinții poetului, Nicu (1843-1884) și Iorgu (1844-1873) - doi dintre frații poetului. În anul 1928, scriitorul Cezar Petrescu și istoricul Nicolae Iorga au inițiat o subscripție
Biserica de lemn din Ipotești () [Corola-website/Science/320540_a_321869]
-
Eminovicești: Gheorghe (1812-1884) și Raluca (1816-1876) - părinții poetului, Nicu (1843-1884) și Iorgu (1844-1873) - doi dintre frații poetului. În anul 1928, scriitorul Cezar Petrescu și istoricul Nicolae Iorga au inițiat o subscripție publică pentru construirea unei biserici noi în Ipotești. Lângă bisericuța familiei Eminovici a fost ridicată o noua biserică cu hramul Tuturor Sfintilor. Piatra de temelie a fost pusă la 28 iunie 1929, iar lăcașul de cult a fost sfințit la 15 iunie 1939, cu prilejul aniversării a 50 de ani
Biserica de lemn din Ipotești () [Corola-website/Science/320540_a_321869]
-
lingurița de argint cu care primea împărtășania, mucarnița din argint sau obiecte de cult pe care se presupune că le-a lucrat mama lui. Pe peretele vestic al bisericii a fost amplasată o placă memorială de marmură cu următoarea inscripție: ""Bisericuța familiei Eminovici, construită înainte de anul 1800. În preajmă se află mormintele părinților poetului și fraților săi, Nicu și Iorgu"". În prezent, aici se mai oficiază slujbe de patru ori pe ani: la 15 ianuarie (aniversarea nașterii poetului), la 15 iunie
Biserica de lemn din Ipotești () [Corola-website/Science/320540_a_321869]
-
cult a servit de schit pentru călugări până în anul 1756, când noul proprietar al moșiei satului, marele paharnic Constantin Balș, a întemeiat Schitul Cozancea, unde au fost mutați călugării din Ionășeni. Deoarece în jurul schitului se stabiliseră vreo 70 de locuitori, bisericuța de lemn a fostului schit a rămas ca biserică parohială. În anul 1776, boierul Constantin Balș a ctitorit în cimitirul satului Ionășeni o biserică cu hramul "Nașterea Maicii Domnului", care a devenit biserică parohială a localității. Bisericuța de lemn din
Biserica de lemn din Ionășeni () [Corola-website/Science/320552_a_321881]
-
70 de locuitori, bisericuța de lemn a fostului schit a rămas ca biserică parohială. În anul 1776, boierul Constantin Balș a ctitorit în cimitirul satului Ionășeni o biserică cu hramul "Nașterea Maicii Domnului", care a devenit biserică parohială a localității. Bisericuța de lemn din livadă a rămas doar cu rolul de capelă pentru nevoile curții boierești, aici slujindu-se doar sporadic. Deoarece această biserică devenise neîncăpătoare pe măsură ce populația satului creștea, în anul 1925 s-a construit în centrul satului o nouă
Biserica de lemn din Ionășeni () [Corola-website/Science/320552_a_321881]
-
cu hramul "Sf. Constantin și Elena", care a preluat rolul de biserică parohială, iar cea din cimitir a rămas doar pentru prohodirea morților. În decursul timpului, au fost efectuate mai multe lucrări de reparații ale lăcașului de cult din lemn. Bisericuța de lemn a suferit o reparație capitală în primul sfert al secolului al XIX-lea realizată de către spătarul Vasile Balș (1762-1835?), după care a fost resfințită la 18 ianuarie 1827. este înconjurata de un gard de lemn, având în partea
Biserica de lemn din Ionășeni () [Corola-website/Science/320552_a_321881]