KorAP: Find »[drukola/base=bloca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...487 >

12,172 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

către marginea lui era imposibil să nu-ți descrețească fruntea. Dar în afara intervențiilor ei însuflețite, a ciripitului sprințar, cu greu se mai urnea din loc o discuție interesantă, dar și atunci, exact când nu te așteptai, rămânea în suspensie, se bloca fără să lămurească toate aspectele. Carmina nu înțelegea ce se întâmplase cu el, se plictisise, medita la ceva anume în toate acele ore de absență? Parcă intrase într-o eclipsă, zâmbea amuzat, le filtra pe cele trei femei de la înălțimea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
relaxare. Nu știa ce s-ar fi făcut dacă i-ar fi cerut sprijinul într-o problemă mai dificilă, el nu avea forța de a decide atunci, pe moment când era vorba de familia sa, nu fusese obișnuit, parcă se bloca, întotdeauna soția îl scotea din asemenea încurcături, facem așa, facem așa, spunea, draga de ea și el se mira de simplitatea soluțiilor. Mult mai ușor îi era în secție, la uzină, când șeful pleca în delegație, să supravegheze munca subordonaților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
a tutun, n-a fost la nici o ședință își va spune ea în gând. Și oricum, până la ora aceea? Minciuni, minciuni, minciuni. Era plictisită de toate scuzele lui. Va răsuci butonul yalei și va lăsa zgomotos siguranța. Dacă n-ai bloca ușa asta nu te-aș mai deranja din somn cu soneria îi va spune el cu ton de reproș, Știi că-mi este frică de hoți, va mormăi ea cu același ton de reproș și ca o pată albă, mișcătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
aglomerat pe stradă, o forfotă continuă de oameni și mașini, bărbatul se concentră asupra volanului ca să-și mascheze începutul de nemulțumire... Era nedormit, cu o seară mai înainte se întorsese cam târziu de la Carmina, acasă, ca de obicei, găsise ușa blocată cu siguranța, trebuise să sune, să sune de câteva ori insistent până când Larisa se deranjă să-i deschidă. Avusese cu ea un schimb prelungit de replici, generalizat, fără un punct de plecare anume, amândoi se fereau să spună lucrurilor pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
chiar de acum. N-am nici un chef să mai trec prin ce am trecut astăzi. Pricepi? Carmina îl privi înverșunată. Ar voi să-i spună ceva despre idioțenia acelei propuneri, dar felul cum el o privea, ca în transă, o blocă. Un scurt semnal de alarmă i se strecură în sânge. Se simți săltată din fotoliu. Spune-mi, dacă nu mi-ai fi văzut mașina în fața blocului ai fi venit cu el sus? O întrebă cu gura lipită de obrazul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

ridică și se Îndreptă spre ieșire. Un duș și se va culca. Trebuia să se strecoare printre perechile Înlănțuite de vraja tangoului. Ca să ajungă În hol fu nevoită să se prelingă pe lângă sânii uriași ai femeii cu păr albastru care bloca ușa și care, până atunci, la o masă retrasă, nu făcuse altceva decât să caște și să se lase sărutată și pipăită de un bărbat pirpiriu, cașectic, rătăcit Într-un palton gri la două rânduri de nasturi, cu o blană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
apoi a văzut. Finalul aventurii putea fi cu totul nedorit. Hotărî să coboare și el, mai ales că el fusese cel care acceptase propunerea deșucheată a vecinului său de a păzi pe rând porcul În noaptea de revelion. Liftul era blocat, iar automatul de scară nu funcționa. Văzându-și prietenul amenințat cu cuțitul, Flavius-Tiberius zise: El nu are nici o vină. Nu? Omulețul Îl privea neîncrezător și bucuros chiar să afle că domnul Grațian nu are nici un amestec În toată nebunia aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

de sub planta de filodendron ridică puțin capul, adulmecă somnoros, aprobativ aerul, apoi închise ochii la loc. — Dereglările disociative, zise Randle, lăsându-se încet în scaunul scârțâitor, din nuiele, sunt destul de rar întâlnite. Apar uneori ca reacție la traume psihologice severe, blocând amintiri prea dureroase sau prea greu de îndurat pentru minte. Un fel de întrerupător al acesteia, am putea spune. — Dar n-am deloc impresia că am uitat ceva, am spus, scormonindu-mi din nou creierii. Doar că nu e nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Arătarea trecu din nou pe sub mine și nemiloasa forță pe care o dezlănțui în urma ei mă rostogoli și mă trase la fund. Am ieșit la suprafață și am tușit: rechin. Cuvântul a ieșit primul, sugrumat de un tremur care-mi bloca respirația, apoi eu, strigând: ajutor. Rechin. Ajutați-mă. Strigam: o Doamne o Doamne o Doamne și loveam din picioare și mă zbăteam și mă zbăteam și strigam. Și-apoi, cumva, căzând din spatele disperatului șir scăpărător al gândurilor mele, amintirea unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cuverturile cu degetele albe. Pereții se strângeau și se întindeau, aruncând umbre stranii și creând ciudate asocierice pluteau prin cameră. Dictafoanele de curând despachetate ale Primului Eric Sanderson murmurau în fiecare colț al dormitorului și rechinul memoriei, ludovicianul, a rămas blocat în spatele tencuielii. N-a putut intra în perimetru. N-a putut pătrunde în bucla conceptuală non-divergentă. Scrisorile Primului Eric Sanderson variau de la cele lucide la cele aproape indescifrabile, însă tacticile lui dădeau roade. Toate. Astfel, cu îndoială la început și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
sau cam așa ceva, în orice caz. Se întâmplă uneori. Alteritatea se năpustește pur și simplu asupra mea ca niște nori furioși și eu nu pot face nimic. În seara aia, am simțit o teamă crescândă - o groază - că vor rămâne blocat pe insulă, că nu voi putea pleca de acolo. Mai aveam puțin până la un atac de panică; totul în jurul meu era gata să devină nejustificat și înspăimântător. Când s-a întâmplat, stăteam în fața cortului și citeam. Clio frunzărea ghidul turistic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
facilitat apariția. Cifre și matematică. Nu voia să înceteze cu vizitele nocturne. Cine o să fie? Încercând să stai treaz. Cine urmează ce urmează ce va fi luat acum? Până la capăt, existând în casa aceea. A fost... Măruntaiele mi s-au blocat și am icnit. Din mine a țâșnit un fior lung de salivă, nu însă și vomă. Am înghițit, am icnit, am înghițit din nou. Nimeni tăcu și privi, cu fața-i asudată numai obraji scobiți și oase ascuțite în spatele ochelarilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
pentru răspândirea lui Ward este procesul de standardizare. Chiar și acum există un număr destul de precis al corpurilor pe care le poate standardiza după un singur eu; pur și simplu, sunt prea multe informații și sistemul e imperfect, așa că e blocat pe la cifra o mie. Ward crede că înțelegerea diferitelor tipuri de pești, mai ales a ludovicianului, ar putea fi cheia unui proces de standardizare perfect, prin care un număr nedefinit de corpuri ar putea fi updatate instantaneu cu noi cunoștințe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
noțiunii de lumen și timp pentru un concept în mișcare) determină o limitare asupra preciziei... la ... abandonează sincer considerentul tescovinei ulterioarei lovituri a duratei de urmărire spunând sticleții: o delectare... Copleșit, am încercat să-mi golesc mintea, am încercat să blochez accesul acelor miliarde de cuvinte care se îngrămădeau sub lumina instabilă a lanternei și-n întunericul profund. M-am concentrat doar asupra înaintării, secundă cu secundă, minut cu minut, urmând foșnetul rucsacului lui Scout tot mai adânc în tumul. Rucsacul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cu altul ce mergea de la stânga la dreapta. Am redus distanța dintre mine și rucsacul lui Scout și am ajutat-o să-l tragă după colț atât cât am putut. M-a îngrozit ideea că și rucsacul meu se va bloca, că va fi prins în încrucișarea T-ului. Spre norocul meu, când a venit momentul, din spate n-am simțit decât o slabă rezistență. Am tras încet, foarte, foarte încet și, cu doar un fâșâit de hârtie fluturând în aer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
firul de tăiat stăteau cu spatele la restul montajului. Fidorous numea tăietorul „Propulsorul 1“. 9. Scaun directorial. La dreapta tăietorului de iarbă, un scaun rotativ de birou, ușor uzat, cu tapiserie albastră. Ca majoritatea scaunelor de birou, acesta avea roți, însă erau blocate cu cinci sau șase lanțuri de bicicletă, mai multe lacăte și-un blocaj de volan. Pe șezutul lui se afla un arac. 10. Pisoiul Ian. Dormind. 11. Umerașe. Mai multe duzini de umerașe aranjate în jurul marginilor scândurii din față. Umerașele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
un suspin de exasperare și se întoarse cu spatele, pornind înapoi spre puntea superioară. Cu mult în spate, de-a lungul dârei întinse de hârtie și cerneală, o pagină albă se strânge și plutește la câțiva metri sub suprafața oceanului. blocând amintiri prea dureroase sau prea greu de îndurat pentru minte. Un întrerupător al minții, am putea spune. — Dar eu n-am impresia că am uitat ceva, am spus, scotocindu-mi din nou mintea. Doar că nu e nimic acolo. Adică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Fidorous scutură din cap. — Nu-i ușor să faci asta. Dimpotrivă, e un proces mai complicat decât acela prin care am ajuns aici. E nevoie de concentrare și, chiar dacă ne-am putea concentra... nu avem timpul necesar. Și-atunci suntem blocați aici? Da, mă tem că da. Nicăieri nu-i ca acasă, zise Scout absentă. Doctorul zâmbi fără umor. — Bine, dar eu sunt singurul pe care-l vrea rechinul. M-am trântit pe pat. — Nu mai e așa, spuse doctorul. Acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

Belle Arte. A fost foarte el însuși Rusalin. De la început. Mă simt obligată sufletește vitraliului. Și poate că realitatea e acolo, în el, iar eu, ființă concretă, sînt o alcătuire incertă, fără sînge și culoare. Fac să gliseze ușa-vitraliu. E blocată, dar, încet-încet, încep să se miște spre dreapta și masca-față de delir nocturn, și roțile de car ca niște toteme, și spinările despădurite de dealuri. În fapt, satul Dorobanț. Izvorul ancestral din care s-a tras ceea ce critica de artă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
la el. Mergeam la volan toată noaptea (stelele spărgeau parbrizul ca niște alice), să ajung la Sibiu, unde concerta, la Satu-Mare, la Mediaș, la Brașov. Cristoase, cît îl uram pe Ceaușescu atunci cînd mă intersectam cu "vizitele lui de lucru". Bloca șoselele, oprea circulația și întîrziam. Iordan nu mă lăsa să mă strecor în sală, în pantofi cu tălpi de microporos, între acordurile lui. Clocotea de enervare, se congestiona, urla la mine cînd întîrziam. După un recital impresionant, o fană a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
reduc drastic și pe tăcute. De ce n-or fi trecînd onest tirajul în caseta tehnică? O fi sechelă comunistă să specifici numărul de exemplare? Cărți remarcabile, să ne înțelegem, nu rebuturi, sînt ca și invizibile în librării. Vechea cenzură putea bloca o carte în tipografie; cea nouă o face din delăsare. De ce-o fi încurajînd Ministerul Culturii atitudinea dementă a unor editori care nu vor să vîndă (nu-i interesează!) carte cerută, comandată, căutată prin librării și pe la tîrguri? Subliniez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

Fiecare are povestea lui și suferința lui, acțiunea ucide iubirea. Dacă ei se vor confrunta pe scenă, se vor atinge în fața d-voastră, cine știe ce se va întâmpla? Pulcheria este mult mai tânără și ar avea toată viața înainte, dar este blocată în acest sentiment neexprimat, neadmis al lui Maurizio. Ea e blocată în cel mai nerostit, dar cel mai elocvent și mai evident sentiment din viața ei. Pentru că ea e sigură de iubirea lui Maurizio. De ce s-o năruie cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ei se vor confrunta pe scenă, se vor atinge în fața d-voastră, cine știe ce se va întâmpla? Pulcheria este mult mai tânără și ar avea toată viața înainte, dar este blocată în acest sentiment neexprimat, neadmis al lui Maurizio. Ea e blocată în cel mai nerostit, dar cel mai elocvent și mai evident sentiment din viața ei. Pentru că ea e sigură de iubirea lui Maurizio. De ce s-o năruie cu un sărut efemer? Cu o noapte searbădă? El, așa cum v-am mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
îngustă. Nu știu de ce, dar știu că asta trebuie să aleg. Tunelurile devin din ce în ce mai înguste, abia mai pot respira, mă târâi pe burtă în mâini, disperat, către ieșire. La ultima galerie, mă poticnesc. Umerii mei, deși prea puțin generoși, îmi blochează trecerea. Îmi duc mâinile orizontal în față, ca și cum m-aș pregăti pentru o mare săritură. Cu un ultim efort, mă trag în mâini. La capătul ultimului tunel mă întâmpină o lumină albă, orbitoare. Telefonul fără fir. Gulliver. Drumul furnicilor Extenuat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ce adesea erau urmarea unei întâlniri întâmplătoare. Ele atrăgeau alte două-trei reprize de tipul celor de mai sus, urmate însă de pauze lungi de singurătate. Și într-adevăr D. a rămas unica și singura iubire a Eugeniei încă din liceu; blocată în această țesătură incomprehensibilă a firii, ea nu era capabilă să facă distincția între un sentiment de prietenie și acea complicație de trăiri și stări înălțătoare și coborâtoare pe care le presupune iubirea. Și astăzi Tanti Eugenia fremăta la auzul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]