4,944 matches
-
Jacobson femeii care stătea la unul dintre birouri, ea e Sam Jones, prietenă cu Lee. Poți să te ocupi de recepție cât timp îi ofer o cafea? Judith Frank, o femeie înaltă, de o eleganță glacială, cu părul lung și blond și un nas la fel de lung și palid, a ridicat din sprâncene și a murmurat un „Bună“ în direcția mea. Am murmurat și eu unul înapoi. Și-a împins scaunul în spate și s-a ridicat în picioare, afișând un corp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
așezasem lângă vitrina cu mâncare, vizavi de o prăjitură cu morcovi care parcă mă striga pe nume. Mă străduiam să ignor cântecul ei de sirenă când o voce a spus: —Scuză-mă. Era o fată cu părul des și scurt, blond decolorat, cu ruj roșu și o față foarte drăguță. Picioare lungi, în blugi tociți, și o jachetă neagră cu franjuri peste umeri. Părea că ezită. Stătea cu mâinile băgate adânc în buzunarele blugilor. —Locul ăsta e ocupat? — Da. Aștept pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să i-o deschid. — Vrei să bei ceva? A dat din umeri și s-a așezat. —Orice ai tu acolo. —Bere. A, nu. O să beau un ceai. M-am dus la bar și am comandat unul. Un băiat cu părul blond, rasta, și un tricou milităresc mi-a recitat o listă cu zece denumiri de ierburi de ceai înainte să apuc să îi explic că ea voia un ceainic mare de ceai englezesc, făcut cu două plicuri, tare ca diluantul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
podea erau probabil considerate prea îngăduitoare în înaltele cercuri hippie. Judy mi-a întins în tăcere o ceașcă de ceai. Stătea cu picioarele încrucișate, sprijinită de ceainic precum preotul unei secte obscure. Coada ei împletită, lungă și groasă, de un blond frumos, îi cădea pe umeri. Deși avea părul prins pe margini, câteva șuvițe scăpaseră din clame și atârnau lungi cât coada împletită. Prindeau în ele razele de soare ce intrau pe geamul imens din fața noastră, dând impresia că poartă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
aproape gol. Laura Archer și-a angajat o secretară pe măsură. A luat scrumiera de pe birou, a adus-o cu ea, și s-a așezat în celălalt fotoliu, aranjându-și fusta cu un gest automat. Am studiat-o cu atenție. Era blondă cu ochii căprui și ar fi fost foarte atractivă dacă nu ar fi purtat acel costum nedefinit. Era genul de lucru pe care femeile îl poartă când nu vor să fie considerate feminine, unde feminitatea ar fi un criteriu după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a apărut Johnny, scutindu-mă de comentarii. Harriet a făcut prezentările, iar el mi-a strâns mâna făcând niște comentarii prostești despre cât de minunat trebuie să fie să stai toată ziua și să deschizi sticle de vin. Era înalt, blond și arăta de parcă jucase rugby în gimnaziu și la liceu și urmase un colegiu de agricultură. Ochii lui albaștri contrastau cu fața deja rozalie de la băutură, avea umerii lați și acel aer de autoritate absolută conferit de averea moștenită. Prietenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Caballé. — Cine e cântăreața de pe posterele ENO? Tom începuse să se lumineze. Aia de dimensiuni normale și cu posterior apetisant? —Lesley Jarett? — Da. Am să mă însor cu ea. Celelalte m-ar costa prea mult să le hrănesc. Nu e blondă totuși. —Trebuie doar să-și vopsească părul, a spus Tom sigur pe el. Am să insist. Sunt sigură că dacă ți-ai folosi la maxim șarmul tău masculin... —Ți-aș putea face cunoștință cu celălalt tip de pe posterele ENO, ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
infirmeria școlii. Reli, infirmiera, mă bătea ușor pe obraji ca să mă trezească. Când am deschis ochii credeam că era mama, numai ea în această lume obișnuia să mă pălmuiască. Reli era cam de aceeași vârstă cu mama, necăsătorită, cu păr blond și ochi iscoditori albaștri. Râdea și am remarcat că râsul ei era ironic și conspirativ. Am înțeles imediat că eram gravidă și că eram în mâinile lui Reli. Era în plină vară și aerul era aromat, dar eu hoinăream pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și tine. Inima mea întinerește numai când îi aud numele. Uită-te la dreapta ta, acolo o avem pe Tamara noastră! Între timp a învățat arta de a fi suedeză. Feifel se uită la dreapta lui - acolo ședea o femeie blondă, cu ochelari negri. Doamne, ce schimbată era, cum ar fi putut s-o recunoască? - A devenit și ea o falsă blondă, îi șopti Feifel vecinului său. - Numai la suprafață, i-a răspuns medicul. Înțelegi, Tamara are nevoie de bătrâni ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vecinului său. - Numai la suprafață, i-a răspuns medicul. Înțelegi, Tamara are nevoie de bătrâni ca noi, ca start în viață, ca apoi să zboare către tineretul ei. Feifel deveni mut. Medicul îi șopti la ureche: - Că s-a făcut blondă, asta nu mă deranjează de loc, dar de ce își ascunde privirea după ochelari negri? Feifel nu avea nici un răspuns. El însuși ar fi vrut să pună niște ochelari negri între ferestrele sufletului său și lumea de afară. Dezamăgit, părăsi sinagoga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Elveția. Era un bărbat rotofei și scund, amintind silueta lui Brahms din desenele lui Willy von Beckerath (Brahms als dirigent, 1893-1894). Lângă el avea o nemțoaică, o cântăreață nouă, Blanca. Era lungă și subțire ca un sparanghel și capul ei blond semăna cu un nod. Oleg își neteza barba și-și sugea buzele roșii. Uneori mâna fină de evreu rus ce exersa muzica de generații cobora pe caftanul negru și apoi pe borurile pălăriei de catifea. Erau gesturi de om îngrijorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să sufle amenințător dintr-o poziție frontală. În curând apăruseră semnele furtunii și vântul ridicase valuri înalte ca zidurile. Soțul meu avea un prieten evreu, medic de profesie. Ne vizita destul de des, după orele de lucru. Era un bărbat puternic, blond, cu ochi albaștri de oțel. Când bea prea mult îi apăreau bujori în obraji. Auzise despre problemele economice ale soțului meu și venea să-l ajute cu sfaturile lui. Mai venea și ca să-și descarce inima și să ne povestescă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
director, vă rog, insistă fata. E ceva îngrozitor, vă rog... Trebuie să veniți! Un minut mai târziu, Michael Berzelius Clossettino înainta pe culoarele școlii, tăcut, funebru, înveșmântat într-o draperie. Era condus de Roxana Dobrescu, o elevă slabă ca paiul, blondă și plină de pistrui, căreia îi clănțăneau dinții asurzitor, atât de tare tremura de frică. Într-adevăr, nimic nu era bine, de asta își putea da seama și Michael, din care numai ochii mai rămăseseră, înaintând întunecați asemeni unor planete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
definitiv și irevocabil să se apropie de grotescul porcin al bătrânului era absența completă a oricărei străluciri a spiritului, efect care, deși devastator pentru persoana acesteia, era oarecum atenuat de o știință ireproșabilă a machiajului. În schimb, părul lung și blond îi atârna pe un sacou atât de urât, încât trebuie să recunosc că mi s-a făcut o frică nemaivăzută și abia m-am putut stăpâni a nu mă spânzura de orice mi-ar fi ieșit în cale. Sacoul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
încape în ea. 3 Șefii din clasa noastră erau Stein, Egorov și, pe cât îmi închipuiam, eu însumi. Cu Stein eram în relații bune. În permanență simțeam însă că, imediat ce voi slăbi această prietenie față de el, voi începe să-l urăsc. Blond, fără sprâncene, cu o chelie prematură, Stein, cel mai bun elev din clasă, era fiul unui evreu, un blănar bogat. Profesorii îl ascultau foarte rar, convinși fiind de cunoștințele lui fără cusur. Când vreun profesor pronunța „Sșșștein“, cu ochii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să-l usture bine cu ironia lui, Stein a renunțat la această expresie preferată. Egorov era și el bogat. Era fiul unui mare antreprenor din industria lemnului, originar din orașul Kazan. Era un băiat foarte elegant, parfumat, cu un păr blond, strălucind din cauza uleiurilor ca un lemn lăcuit, un păr care-i cădea în plete bogate. Ar fi fost un flăcău frumos de nu erau ochii lui rotunzi și apoși, ochi sticloși ca de pasăre, mereu măriți de o mirare speriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se spune, nu, mi se ordonă, Omoară-l, taie-i capul, taie-l, căci de asta atârnă viața ta, viața celor apropiați ție, fericirea și bunăstarea patriei tale. Dacă nu-l tai, vei fi pedepsit crunt. Iar eu, privind creștetul blond și ochii străvezii și rugători ai nemțișorului, arunc cât colo toporul și le spun: - Faceți cum credeți, refuz să-l omor. Auzindu-mi refuzul, mulțimea bate din palme, entuziasmată la culme. Acesta a fost visul pe care, treaz, l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Sufrageria era chiar lângă capul scării în dreapta. Aici, era așezată masa în jurul căreia toată familia se adunase deja. Un bărbat cu părul grizonat, îmbrăcat în uniformă de polițist ședea în capul mesei. În stânga lui era o femeie tânără, cu părul blond cânepiu strâns într-o coadă împletită, încolăcită într-un coc mic în creștetul capului. Doamna Maria tocmai se întorcea de la bucătărie cu o supieră aburindă în mână. Bărbatul se ridică de pe scaun și veni spre el cu mâna întinsă: Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care roiau în jurul ei. Vasilică dădu a lehamite din mână și deschise unul dintre dosarele pe care le aruncase pe birou. Auzise de atâtea ori avertismentele lui Loți încât acum nici nu le mai băga în seamă. Îi plăcea fata, blondă și subțirică, olteanului i se aprinseseră călcâiele, dar nici nu-i trecea prin cap să se însoare. Cel puțin nu deocamdată. Sus, în biroul lui Simion Pop, Cristi răsfoia un dosar gros. Rapoartele cu privire la disparițiile din Baia de Sus erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lui, așteptând răspunsul său. Ce ai spus? Ne pare rău, repetă acesta servil, dar nu mai avem Heineken. Bine. Altceva, ce mai aveți? Avem o bere neagră excelentă. I-am spus colegului că nu-mi place berea neagră. Altă bere blondă. O Stella? E foarte bine. O Stella Artois rece. Vine! rosti tânărul, pierzându-se și el în spatele aceleiași perdele de mărgele. Îi scoase din buzunarul de la piept pachetul de țigări și își aprinse o țigaretă. Se uită după o scrumieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
salutase și rămăsese încremenit în poziție de drepți, strângându-și în mâini boneta. După câteva momente de tăcere, care lui Boris i se păruseră lungi cât o veșnicie, Cerkatov se întorsese către tânărul soldat. Era un tip mic de statură, blond spălăcit și cu niște ochi cenușii, reci și total inexpresivi. Era îmbrăcat în uniforma de campanie și purta cizme negre. Boris nici nu îndrăznea să-l privească, își rememora faptele din ultima perioadă, încercând să-și amintească dacă nu cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de ani -, dar cu o chelie prematură. Avea fața absolut rotundă și foarte viu colorată, pielea albă, obrajii roșii, buzele și mai roșii, ochii albaștri și rotunzi și ei. Purta ochelari cu ramă de aur, iar sprâncenele erau atât de blonde încât nici nu le vedeai. Îți amintea de negustorii aceia grași și fericiți pe care-i pictase Rubens. Când i-am spus că am de gând să stau o vreme la Paris și că mi-am luat un apartament, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Și sub stratul gros de fard de pe fețele lor, sub negrul greu de pe sprâncene și rujul stacojiu de pe buze, vezi totuși ridurile bătrâneții și urmele desfrâului. Unele poartă combinezoane negre și ciorapi de culoarea pielii. Altele au părul încrețit, vopsit blond, sunt îmbrăcate ca fetițele cu rochițe scurte de muselină. Prin ușa deschisă vezi o pardoseală de gresie roșie, un pat mare de lemn și pe o masă de brad un ulcior și un lighean. Pe strada asta se plimbă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
deschisă vezi o pardoseală de gresie roșie, un pat mare de lemn și pe o masă de brad un ulcior și un lighean. Pe strada asta se plimbă o mulțime pestriță - matrozi indieni de pe vase orientale de cursă lungă, nordici blonzi de pe un vapor suedez, japonezi de pe un distrugător, marinari englezi, spanioli, băieți cu înfățișare agreabilă de pe un crucișător francez sau negri de pe un vas american care transportă mărfuri și călători. Ziua, strada e pur și simplu sordidă, dar seara, fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
totul i-ar fi fost familiar încă de la naștere. Aici în sfârșit își găsește liniștea. I-am spus lui Tiaré povestea unui om pe care-l cunoscusem la spitalul Sf. Toma din Londra. Era un evreu numit Abraham, un tânăr blond cam corpolent, timid și foarte modest. Dar avea daruri remarcabile. A intrat la spital cu o bursă și în cursul celor cinci ani de studii medicale a câștigat toate premiile pentru care a concurat. A fost numit rezident întâi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]