1,790 matches
-
Operetă și la el acasă mănânci mereu cartofi prăjiți făcuți de bunica lui, Îl iubești pe Noni cu mustăți à la Stalin, barbă de țap ca a lui Voitec și păr vâlvoi à la Jimmy Hendrix, pentru că umblă Încălțat În bocanci, pe cap poartă melon, iar caietele și le duce Într-o paporniță de rafie. Ăsta, de câte ori Îl Întâlnești, Îți povestește Întâi de profesorul lui de română din liceu, unul MÎrza, pe urmă cum a fost el comandant de pichet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
adâncă, ca o fântână și dreaptă ca un horn și este atâta liniște și el nu poate ieși și adoarme lângă mort; șarpele, șarpele pe care l-a prins, puiul de șarpe doarme În bidonul de apă, doarme Bitancu cu bocancii În noroi până la gleznă și cu arma Între picioare. „Cât Îi fii tu, să nu dai arma din mână, mai bine mort, să nu dai arma din mână, să n-o lași!” și Bitancu ține minte ce l-a Învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
pădure, și noaptea pe deasupra, după șarpele Bitancului, și coboară În partea cealaltă, către sat, către căldură, către oameni. Dar dacă Vasile al lui Paciul, care-i Îndemnase să nu mai caute, s-ar fi uitat chiar În fața lui, la vârful bocancilor, ar fi văzut urma șarpelui oprită-n zăpadă și-n capătul ei o pată de sânge. Tu, reîntors pe acele meleaguri, rămas În vârful dealului ca să dai proba fricii dintr-o noapte uitată a copilăriei, ai văzut cu ochii minții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mașinii de buza prăpastiei, zicând: „Băieți, asta este țara Bârsei”, rotindu-și cremvurștii degetelor ca un ghid rafinat. Da, să mănânce piper și arahide pentru că ți-a rupt o pagină din Magnum Etimologycum, ce astea-s glume, să sară cu bocancii pe tine și să spună că te masează și el puțin, că a vrut doar să te mângâie. În timp ce filmează arunci În el cu boabe de piper, care Îi intră pe lângă gulerul cămășii, nu poate să facă nimic, Îl trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Cu toți ticăloșii, da, numai cu tine nu. Și sufletele noastre alunecară în mlaștină, adânc și pentru totdeauna. A fost prima și ultima noastră apropiere trupească. Războiul cel mare m-a încolonat alături de Moarte. Scheletul cenușiu avea picioarele vârâte în bocanci din piele de vițel. De după omoplat, peste claviculă, îi cădea cureaua neagră și lată, prinsă de toba mare, în care sincopă, cu pumnul strâns al oaselor, marșul macabru luat dintr-o simfonie eroică. Am făcut războiul așa cum August Prostul ajută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
prelungită, Gloria dormea în salon pe un pat improvizat, așteptând prilejul explicațiilor. Era noaptea, târziu. Frigul din cameră mă hotărî tocmai să cercetez fereastra și să împing un butuc pe jarul din sobă, când cineva cu pasul greu își scutură bocancii și căciula. „Cine-i”?, întreb neclintit, așezat pe scaunul dinaintea focului. „Om bun” răspunde musafirul. „Viu sau mort?” întreb insistent. Chiar atunci, ușa fu împinsă și Zaharia, fabricantul de coșciuge intră cu căciula ninsă în mână, fluturând un zâmbet bleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu galoane de plutonier, cu un ochi de porțelan și cu celălalt ca de plumb, făcu descoperirea că citesc pe Gorki în franțuzește, și că oamenii din partea locului mi-au cumpărat ciorapi de lână, o manta și o pereche de bocanci. Dar ceea ce era și mai grav în purtarea unui prizonier era atitudinea dactilografei Ada, care căuta toate prilejurile să-mi vorbească între patru ochi. A fost chiar surprinsă pe când îmi săruta mâinile, și canalia care mă supraveghease raportase cazul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
jos al postavului. Primea de la nenea Mihalache doi lei pe săptămână, pentru că făcea curățenie în cameră, afară de ce-i mai pica de la noi. În ziua când urma să fie dus la judecată, el își curăți vestonul, cu ceai, își lustrui bocancii, și cu capela periată și pe o sprânceană, își duse la gură o mână făcută pâlnie, trompetând „înaintarea”. La poarta închisorii, un clopot suna, ori de câte ori pleca sau intra cineva. Poarta deschisă împingea o limbă de oțel elastică, ce semnala evenimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
iar masa se prelungi neobișnuit de mult. Mulți dintre cei aflați În cercul scriitorului, nu numai slujitorul său, erau de părere că Își stricase digestia prin acest regim fad, chiar dacă acum nu Îl mai practica la fel de riguros. Burgess bătu cu bocancii În podeaua cu dale, gestul reflex al soldatului Înainte de a porni În marș. — Atunci hai să mergem, Minnie, spuse el. Afară era Întuneric, iar ceața se strecurase venind de pe mare, dinspre docuri, și urcând panta abruptă de pe Mermaid Street. Felinarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
orașului liber, filmele de cultură și artistice erau încă precedate de Jurnalul săptămânal al lui Fox. Eram captivat de Harry Piel. Râdeam de Dick și Doof. Pe Charlie Chaplin l-am văzut în chip de căutător de aur mâncând un bocanc cu șiret cu tot. Starul-copil al cinematografului american, Shirley Temple, mi se părea stupidă și de o drăgălășenie nu chiar ieșită din comun. Banii mi-au ajuns și ca să văd de mai multe ori un film mut cu Buster Keaton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Jim, ca să-i cităm întreaga titulatură. Jim era un băiat înalt, slab, care era tot anul îmbrăcat numai în negru. Chiar și în miezul verii, Jim purta un pardesiu lung și negru, cu mult prea mare pentru el, și niște bocanci enormi și negri. Părul bogat și-l vopsea în negru și niciodată nu te privea în ochi. Nu era prea vorbăreț și chiar și atunci când vorbea, de cele mai multe ori discuta despre diverse metode de sinucidere. Sau despre cântăreți din tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Dar că dacă ar fi avut de ales între a se cățăra pe Croagh Patrick cu piciorul rupt și a termina de mâncat pastele din farfurie, în orice zi a săptămânii s-ar fi apucat să-și lege șireturile de la bocancii de munte. În același timp, era obligată să-și ascundă fericirea generată de faptul că tata și Helen refuzaseră să mănâce. Din când în când, se uita la mine și era clar că-i era foarte dificil să-și mențină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Universității.” Vocea metalică din tavanul vagonului. Clicul microfonului care se Închide. Priviri speriate. Metroul nu oprește, Într-adevăr, dar Încetinește suficient pentru a zări pe peron cel puțin o duzină de indivizi Îmbrăcați În uniforme de camuflaj, cu șepci și bocanci Înalți, legănînd alene bastoane albe. Au aerul soldaților americani din trupele speciale de intervenție peste tot. Și e firesc să poarte uniforme de camuflaj, În stația de metrou de la Universitate sînt foarte mulți copaci. Timp de patru, cinci secunde cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se-arunce-n fîntînică, cum văzuseră În filme că se face cînd te-atacă ursul, socotind că nimeni nu mai lovește un om doborît, dar sîrbii au ignorat regula, n-aveau aceeași cultură, și i-au pocnit cu picioarele. În picioare purtau bocanci 45. Nu discutau Între ei, doar izbeau metodic, fără pasiune. Nu s-au arătat deloc interesați de hainele ori bagajele celor doi o servietă diplomat și o geantă , n-au furat nimic, nici măcar un nasture, nasturele lipsă declarat la poliție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ci de-a dreptul din exterior. Pentru Cosma lucrurile sînt clare. Partizanii au atacat cetățenii cinstiți, „au jefuit gospodării, au suprimat ciobani și pădurari, aducînd groază-n populații”, totul culminînd cu ziua În care-au furat 20 de perechi de bocanci de la un grup inocent de tineri, bocanci pe care i-au pus pe măgăruși și tuleo, „s-au pierdut apoi În desimea codrului”. Însă nu Înainte de „a fura și alimentele de la cabană”. Articolul acesta ar trebui Încheiat cu o frază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Cosma lucrurile sînt clare. Partizanii au atacat cetățenii cinstiți, „au jefuit gospodării, au suprimat ciobani și pădurari, aducînd groază-n populații”, totul culminînd cu ziua În care-au furat 20 de perechi de bocanci de la un grup inocent de tineri, bocanci pe care i-au pus pe măgăruși și tuleo, „s-au pierdut apoi În desimea codrului”. Însă nu Înainte de „a fura și alimentele de la cabană”. Articolul acesta ar trebui Încheiat cu o frază perfectă din Sexpress: „Deși mi-am bărbierit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
venind odată În permisie m-am gîndit să-i fac o surpriză și m-am dus s-o văd fără s-o anunț, cu un buchet uriaș de garoafe-n mînă, Îmbrăcat așa cum plecasem cu trenul blindat din unitate, țintele bocancilor făceau un plăcut zgomot cazon pe caldarîmul ud, m-am ridicat puțin pe vîrfuri - locuia la parterul unui bloc din Cotroceni - ca să-mi surprind marea iubire Într-o poziție visătoare, citind sau ascultînd muzică clasică gîndindu-se la mine și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
oricât ar fi fost ea de esoterică sau neobișnuită, Își avea locul ei la Brown. Vestimentația de mare clasă era poate singura excepție de la acest fapt binecunoscut. Cei patru ani petrecuți bântuind prin orășelul Providence În pulovere de lână și bocanci, adâncită În studiul impresionismului francez și În redactarea unor interminabile eseuri pentru orele de literatură engleză, nu mă pregătiseră În nici un fel pentru primul meu loc de muncă postuniversitar. Reușisem să amân acel moment cât putusem de mult. Timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Da, un catsuit din denim, dintr-o singură bucată, cu pantaloni foarte mulați, cu cingătoare și cu mânecile suflecate. Și o pelerină. Chiar purta o pelerină de blană mare cât o pătură, legată de două ori Împrejurul gâtului, și niște bocanci militari cât niște rachete de tenis În picioarele de mamut. Părea să aibă vreo treizeci și cinci de ani, deși toată musculatura aceea și pielea bronzată ar fi putut la fel de bine să ascundă zece ani sau să adauge vreo cinci. Gesticula și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
acolo. Îi făcu lui Duncan cu ochiul și netezi perna după aceea; tocmai Își Îndrepta spatele, cînd primii deținuți mărșăluiră pe lîngă ușa lui Duncan. Crawley, Waterman, Giggs, Quigley... Apoi apăru Fraser. Era cu mîinile În buzunare și lovea cu bocancii În dreapta și-n stînga. Totuși, cînd Îl văzu pe domnul Mundy, se lumină la față. — Bună ziua, zise el. E o onoare, domnule, hotărît lucru! Oare miros eu bine? E tutun de-adevăratelea? Salut, Pearce. Cum ți-a mers la vizită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și urlîndu-i În față: — Unde mă aflu? Unde naiba sînt? Unde e Pym’s Yard? — Pym’s Yard? răspunse acesta, dîndu-i mîna la o parte și depărtîndu-se. Ești chiar acolo! Se uită În jos și văzu piatra de asfalt sub bocanci; se uită Încă o dată În jur și Începu să ghicească mici detalii familiare. În cele din urmă Își dădu seama că depozitul Palmer era probabil chiar În fața ei, dar nu chiar În centrul vîltorii, iar motivul pentru care nu putuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ea scena, Înțepenind la rîndul ei prin empatie. Cred că te doare, spuse ea În cele din urmă. O să vină un doctor. Trebuie să te mai ții Încă puțin. Apoi amîndouă Întoarseră capetele. Mickey Își croia drum spre ele, iar bocancii ei, ca ai lui Kay, făceau scîndurile să trosnească. — Ptiu, drace! zise ea cînd văzu toaleta. Apoi desluși figura fetei. Din nou, ptiu, drace! Ai dat de naiba. — O să ne scuzi, Îi zise Kay, dacă n-o să ne ridicăm? Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Ziua în declin - în vântul adiind răzleți fulgi de nea Pe foaia goală doar un creion fără vârf - ninge ca-n povești Nici un nor pe cer - un bocanc fără șiret lângă vechiul gard Zăpada sclipește - două inimi desenate pe fereastră Solstițiu de iarnă - ascultând rapsodia la vechiul gramofon Noapte cu lună - felinarul din poartă spart de un bulgăre Om de zăpadă fără nasturi la haină - noapte fără lună
MIEZUL IERNII by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83881_a_85206]
-
Totul e standard emitem păreri, lansăm presupuneri formulăm supoziții! Poporul adormit în bocanci bea cafele nu știe cum să folosească diurna timpului îl irosește, îl risipește consideră ca suntem invulnerabili și speră să fim responsabili în cuantificarea orelor amăgitoare, când clipa e cea care domină universul lor foarte mic, spart în amăgiri șugubețe
Ultimul poem by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83909_a_85234]
-
e maro și partea de jos, care e galbenă. Mă iau prin suprindere lacrimile mari de fetiță care Încep să-mi curgă pe obraji și-mi picură calde În urechi. 8.51: La suprafață. Mă simt ca un scafandru cu bocanci de plumb. Emily doarme Încă. Îi pipăi fruntea: nu mai e fierbinte. Jos, Barbara stă cu buzele strânse, Îmbrăcată Într-un impecabil costum Windsmoor, și aruncă priviri de gheață ceasului din bucătărie. —Katharine, sper că nu mi-o iei În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]