1,186 matches
-
să mă mai mire? Vorbește! Curaj!... Laiotă-Vodă a trecut cu arme și bagaje în tabăra turcă, cu douăsprezece mii de călăreți. Îl obligă închinarea care zice: "Prieten prietenului, dușman dușmanului" Aliotmanului. Câteva clipe, Ștefan rămâne mut. În cele din urmă, bolborosește: Și el?... Încă un pumnal... Încă... Boierii izbucnesc: Trădătorul! Vânzătorul! Un nemernic. Iudă! Când te bagi în haită, urli ca lupii! Când te gândești că Măria ta l-ai făcut domn! Eu l-am făcut, eu îl desfac! se dezlănțuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Robesc! Numai cenușă și moarte!... E cumplit! Prăpădu' de pe lume! Și nimeni nu le stă împotrivă... spune el cu durere și își șterge cu palmele obrajii șiroind cât de sudoare, cât de lacrimi. Ștefan, împietrit, cu umerii căzuți, privește pământul, bolborosește: Am și eu niște vecini să-mi trăiască! Și Cazimir aista măcar din părțile tătărești să mă fi apărat; a jurat doar... Și năvrapii? Câți?! Câți?! Să tot fie la douăzeci de mii... Unii îndeamnă spre Cetatea de Scaun, alții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Se teme! Se teme! strigă Duma prinzând inimă. Să nu înghită iar gălușca, întărește Mihail. "Ia-l de pe mine că-l omor!"... Să nu ne îmbătăm cu apă chioară. O să fie greu, tare greu, măi băieți. Suntem încercuiți. Și nu știu cum... bolborosește Ștefan. Oricum o dăm, n-avem scăpare... "Stârvuri! Jaf! Robie! Sânge! O Dunăre de sânge!", își face apariția silueta Sfântului, propovăduind halucinante blesteme. E grozav "Sfântul" aista cu Apocalipsa lui. O fi Vocea Destinului, șoptește Ștefan. Sfântul cade în genunchi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
străjile i-au oprit cu ascuțișul sulițelor. Lăsați-i! poruncește Ștefan. Țăranii, niște vlăjgani mustăcioși, cu plete și ochi de sânge, cu căciulile în mâini, dau buzna, se bulucesc, cad cu fața la pământ, se târăsc în genunchi la picioarele Domnului, strigând, bolborosind: Doamne!! Mă... Măria ta!! Bat pământul cu palmele, îl sărută, bolborosesc... Măăă!! Ce dați buzna la Măria sa?!?! Nu vă e rușâne?!?! îi bruschează Duma. Lasă-i, spune Ștefan cu îngăduință, încruntat însă. Oameni buni! Ce vânt rău v-a culcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Țăranii, niște vlăjgani mustăcioși, cu plete și ochi de sânge, cu căciulile în mâini, dau buzna, se bulucesc, cad cu fața la pământ, se târăsc în genunchi la picioarele Domnului, strigând, bolborosind: Doamne!! Mă... Măria ta!! Bat pământul cu palmele, îl sărută, bolborosesc... Măăă!! Ce dați buzna la Măria sa?!?! Nu vă e rușâne?!?! îi bruschează Duma. Lasă-i, spune Ștefan cu îngăduință, încruntat însă. Oameni buni! Ce vânt rău v-a culcat la pământ? Au nu v-a învățat Domnul vostru să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fără doar la sfintele icoane? Ridicați-vă! Vă ascult! Tăcere... Stau cu ochii pe opincă, nu mișcă, nu îndrăznește nimeni să ia cuvânt, numai frământă căciulile mormăind... Ștefan se încruntă, asprește glasul, repetă: Vă ascult!! Slo... slo... slobozește-ne Doamne... bolborosește un tânăr cu ochii albaștri. Ceee?!?! sare Ștefan ca ars, uluit de ce auzise, dar nu pricepea. Slo.. slo... slobozenie, mormăie voci înăbușite în căciulă. Să vă slobozesc?!?! De la oaste?!?!... strigă Ștefan, vânăt, cu fălcile încleștate de îi zvâcnea sângele în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
murmur de voci înspăimântate, înăbușite în căciuli: Iertare!... Iartă-l Doamne!... Îndură-te de tinerețile lui!... Iartă-l Doamne! se milogește Toader. E necopt... Nu știe ce spune... Știi, mă?! îl întreabă Ștefan, sever. Știi?! Năică, palid ca un mort, bolborosește: Ști... știu... Capu'... Eu... eu am spus ce gândesc oamenii... A... apăi... dacă aiasta-i voia lui Ștefan Vodă, ridică el ochii semeț, taie-mă! Taie-mă și gata! Ștefan rămâne consternat. Toader cade în genunchi, milogindu-se: Iartă-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
hrăpiți în robie! Sloboziți! Nu chiar toți... coboară el glasul, cu amar. Îți mulțumesc căpitane! îl îmbrățișează Ștefan. Și... și acasă? îl întreabă încetișor, ferindu-și privirea din calea ochiului său. Bârsan, cu capul plecat, tace. Apoi, cu glas sugrumat, bolborosește: Jale, Măria ta! Jale! Satu-i scrum... Am săpat o groapă lungă: bătrân lângă nepot, nepot lângă bătrân, alături, împreună... Și... și bătrânul?... Toader?... Taica Toader a căzut în prag apărându-și casa. Cinci săgeți i-au străpuns inima... Ștefan tace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de-a fi și-a fi... Rogu-te, ai grijă de Maria, de copii și... și de Voichița. Să le fii un adevărat părinte, cum mi-ai fost și mie... Vlaicu își șterge o lacrimă furișată prin crețurile obrajilor și bolborosește: Făgăduiesc, fiule. Da' să ai grijă... Ștefan ridică hrisovul cu amândouă mâinile, solemn, tulburat. Și, ca printr-o minune, clopotele Sucevei prind iar să bată, făcând clipa și mai solemnă. Voi să stați mărturie pentru vrerea mea din urmă: "Io
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Negrilă hâhâie ca de o glumă bună, dar nu-și poate stăpâni un clănțănit mărunt... Ce-i tremuriciul aista? A dat cataroaia peste tine, Negrilă? Negrilă hâhâie cam șoldiu: Fri... friguri de baltă, Doamne... Zdrumică coajă de salcie! Sa... salcie? bolborosește Negrilă scăldat în sudori. Salcie, Negrilă... E bună de friguri... De... de la Lipnic mi... mi se trage... Știe Măria ta... În smârcurile celea... Ștefan, amintindu-și, hohotește: Ce-am mai creștinat la tătărâme, atuncea!... În Nistru, botezându-te Tu, Doamne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca o momâie?! Mișcă! Fă-ți slujba! Cu mâini tremurânde, Negrilă se face a duce la gură pocalul, "ia credința", îl lasă pe colțul mesei și, grăbit, se retrage ploconindu-se, se împiedică, se agață de clanța ușii. Măria ta... bolborosește, mai face o plecăciune și trage ușa după el. Salcie, Negrilă!! Nu uita!! strigă după el Ștefan. Salcie!!... Un câine urlă jalnic, prelung, a pustiu... E miezul nopții! În cetate, peste tot e liniște! vestește străjerul din turn. Și, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o sfoară. Ștefan ia cupa cu vin, ca să bea... Voichiță! strigă el cu bucurie și, luminându-se, pune pocalul pe masă și o primește cu brațele deschise. Voichița se aruncă, se ghemuiește la pieptul lui, își înăbușă plânsul cu suspine, bolborosește scheunând încetișor: Ște... Ștefane Măria ta... și îi pipăie ca orbii fruntea, obrajii, pieptul. Sfânta Fecioară, cât m-am rugat -, mi te-a adus sănătos... Ștefan o învăluie cu o privire caldă, o strânge la piept, o sărută în creștet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tristețea lacrimilor ei. E bine Maria... Ești cuminte... Îți mulțumesc... Și acum, înainte de plecare, să ne cerem unul altuia, iertare... Iartă-mă Voichițo... și o îmbrățișează. Altfel nu se poate... Ai grijă de tine... Voichița se repede, sărută mâna Mariei, bolborosește: Iartă-mă Doamnă... Iartă-mă Ștefane... Și, hohotind în plâns, fuge pe ușa de taină... Ștefan oftează, o cuprinde pe Maria pe după umeri: Să mergem Maria... Să mergem... Pleacă împreună. Lumânările pâlpâie... Câinele urlă a pustiu... Pe ușa de taină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
i-l arată zâmbind. Ștefan respiră adânc... Un răstimp rămâne cu obrajii înăbușiți în palme. Ce vis... ce vis, îngână el. Daniil zâmbește enigmatic: Buruienile mele... Ștefan face câțiva pași schiopătând, clătinându-se: Am... am trăit... am retrăit... aievea... Gemeai, bolboroseai, strigai: Valea!... Valea!... Ștefan se lipește cu spatele de peretele de piatră, cu privirile pierdute, răvășite în gol: Valea?... Eram... chiar eram la Valea Albă... Îmi amintesc... În dimineața aceea... Pe câmpul de bătălie... Am îngenuncheat cu fața la Soare-Răsare... Ne-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
va rămâne decât un schelet curat. * Dialog. „ - Mă aflu în al treilea an al descompunerii mele... - Morale? - Nu, fizice!” * Suspans. „Mă scot sau nu mă scot? Mă îngroapă sau nu mă îngroapă?” (Lenin) * La câteva luni după moartea scriitorului, Dostoievski bolborosind, din ce în ce mai stins: „Bo-bok, bo-bok...” * De câte ori nu ne-a fost dat să auzim: „Vai, ce obosit sunt! Vai, nu mai pot!” Și când te gândești că ceea ce e mai greu abia urmează! De aceea, trebuie, totuși, să ne scuturăm de oboseală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
apărut și el, mă lămurește că bunica aceea este doamna Leahu, o veche pacientă care a trecut prin viața mea de medic. Am intrat într-o căsuță scundă, cu tavan de bârne, mirosind a ierburi uscate și busuioc. Bunica plânge, bolborosește ceva și, prin gesturi și cuvinte abia icnite, îmi dăruiește o portocală aurie, frumoasă, aromitoare. Sunt bucuros și mândru; nici nu știu prea bine de ce; parcă mi-a dăruit un mic soare. După o jumătate de oră, pipăind portocala din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
la primele bănci. La amvon îl zări pe don Bosco care predica. Terminându-și predica, s-a îndreptat direct spre mine lăsându-și privirea-i dulce și pătrunzătoare asupra mea. Eu m-am aruncat în genunchi și am încercat să bolborosesc: „Oh, don Bosco! Eu sunt zero și mizerie!“, iar el, cu un zâmbet binevoitor, m-a consolat: „Zero și mizerie? Condiții bune, condiții bune!“. La drept vorbind, eu eram conștient că nu valorez nimic, că sunt un „zero“ și datorită
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
poarta casei și s-a împiedicat într-un pachețel moale. S-a aplecat și a descoperit un copil adormit, încovrigat sub un ghemotoc de cârpe. L-a scos cu ușurință. Acesta s-a mișcat, și-a frecat ochii și a bolborosit câteva cuvinte, plângând: «Mă bat, mă bat tare mult... și am fugit!». Don Giovanni recunoscu copilul; l-a văzut de multe ori cu un șoricel în cușcă de-a lungul străzii Cavour. Animăluțul prindea o foiță, unde erau imprimate câteva
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
adevăr și ne duc pe calea plăsmuirilor susținînd că teritoriul carpato-dunărean devine vatră de cultură și civilizație odată cu migrarea indo-europenilor în perioada 2000 - 1200 î.e.n. Peste această găselniță tîmpită au aranjat cu răbdare și tenacitate drăcească, pălăria latinității neamului român, bolborosită de unii în amestecul unor informații foarte subțiri falsificate și răstălmăcite după vrerea lor. În secolul XlX povestioara a fost împopoțonată cu sulimanuri pariziene iar de atunci vătafi năimiți o păzesc cu mare rîvnă și înverșunare să nu vină vreun
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
ridicase în picioare, trebui să se așeze din nou pe bancă, părând a fi apucat de amețeală. Era - această așezare - mai mult o cădere de la o înălțime oarecare, ca și când ar fi fost prins de o ankiloză paralitică. Și începu să bolborosească, cuvinte fără șir, și, din ce în ce, deveni mai agitat și mai neliniștit. Trăsăturile feței i se încordară și înțepeniră. în ce stare ajunsese cel mai profund poet al Românilor ,,care știa să găsească cuvântul propriu ideei, și cuvântul
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
în șase colțuri; acoperămînt vechi, pătat de ceară, murdar. Mișu era culcat pe covor, fără pernă, învelit pe față. Prin mantie i se profila pieptul bogat și prindeau contur coapsele. Lungită lîngă el, nevastă-sa, Ghizela, îi mîngîia brațul stîng, bolborosind, cu ochii închiși, versete din psalmi. Într-un monolog paralel, mama lui Mișu repeta, cu o voce bătrînă și amară: „Mișulică, dragul meu!... Cînd s-a mai pomenit ca un părinte să-și îngroape unicul fiu... N-am murit, dar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vă răspîndiți în tot trenul și voi v-ați adunat aici!»” *Un stomac nesigur - i-am spus - înseamnă un program nesigur. Fiind sănătos, n-ai cum să înțelegi vorbele mele: nu ți-a fost teamă niciodată, cred, că-ți va bolborosi, pe neașteptate, într-o sală de teatru sau de concerte, nu te a neliniștit perspectiva de a merge cu trenul, avionul, mașina și de a avea nevoie imperioasă de closet. Ai mîncat de toate, ai băut orice. Un stomac nesigur
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Într-un anumit raport cu oamenii, devii un „factor” În viața lor. * Să-i vorbești despre cutia magică ar fi Însemnat să-l sperii. Să-i spun că depozitează mesajele de la marele necunoscut căruia Încercăm să-i dăm un nume, bolborosind pseudonime absurde, codificate? Aș spulbera orice șansă de cordialitate. Am mai umplut o dată paharele, am ciocnit. I-am mărturisit că voi lipsi câteva luni. L-am rugat să predea poșta, ca totdeauna când lipsesc, bătrânei de la ușa vecină. A golit
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
deși purta uniformă militară, a fost urcat În „trenul morții” spre Podu Iloaiei cu capul spart de lovituri și a murit pe drum; cantorul Bențin Abramovici XE "Abramovici" , cel mai bun cantor (oficiantul serviciului) religios din oraș, a reușit să bolborosească, Înainte de a-și da sufletul În „trenul morții”, „El male rahamim” (rugăciune În amintirea morților pe care a rostit-o el Însuși În amintirea sa); Lonciu Rosenblum XE "Rosenblum, Lonciu" , directorul general al ziarului sionist Tribuna Evreească, a murit În urma
Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel () [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]
-
cu durere începând cu anii '80, când reîntoarcerile acolo aveau să-mi devină rare, din ce în ce mai rare, într-o lume din ce în ce mai degradată. Tot în acest context al rușinii trebuie să discutăm și despre salariile celor din ASF. Am observat cum încercările bolborosite de a se apăra au adus în discuție tot felul de argumente. Cel mai subtil mi s-a părut a fi acela care ține de faptul că banii de acolo nu ar fi publici. Nimic mai fals. Faptul că bugetul
Capitalismul. O dezbatere despre despre construcția socială occidentală by Dorel Dumitru Chirițescu () [Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]