1,347 matches
-
Închiderea granițelor transformă Aegyptus, cel mai mare și mai puternic regat cunoscut, într-un bun privat imperial“. Dominația fusese nemiloasă, cu biruri grele, confiscări de bunuri, înrolări forțate; valoarea bogățiilor intrate în vistieriile imperiale era incalculabilă. Convoaie de corăbii încărcate brăzdau marea, deoarece câmpiile fertile aflate de-a lungul Nilus-ului deveniseră grânarul Romei. Primul praefectus, Cornelius Gallus, fusese complet lipsit de inhibiții, având adesea un comportament scandalos; poet erotic, ales din cercul restrâns al amicilor lui Augustus, prieten chiar și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de exprimare de pe fața pământului. Observă că și tatăl său tăcea. Dinaintea tăcerii lor, sacerdotul poporului înfrânt și ajuns în mizerie zâmbea ușor, obosit, un zâmbet în care nu era nici măcar ură. Pe pielea lui de culoarea cretei vechi, lumina brăzda toate ridurile. Spuse că, milenii de-a rândul, acel templu se numărase printre cele mai mari din Aegyptus-ul de Sus și Aegyptus-ul de Jos. — De aici, de unde stai tu, până la khem, încăperea sacră, trebuie să numeri șase sute de pași bărbătești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui brună se lipea de oasele lungi, subțiri ale degetelor -, arătă spre stelă și întrebă: — Voi, grecii, o numiți obeliskos, nu-i așa? Adică micul obilos, dacă nu rostesc eu rău, mica suliță. Surâse îngăduitor, dar acel surâs pe fața brăzdată de riduri izvora, poate, dintr-un sublim dispreț. — Vouă vă place să glumiți. Dar n-ați înțeles. În limba sacră se numește ta te-hen, pământul și cerul, adică mintea omului care se înalță în căutarea divinității și se luminează când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
săi credincioși, la care ținea foarte mult; Gajus îi văzu ieșind din cameră hohotind de mânie neputincioasă, strângând revoltați armele inutile. Apoi îi îmbrățișă pe cei doi fii mai mari, tulburați, cărora încă nu le venea să creadă, cu chipurile brăzdate de lacrimi, dar nu avu putere să le șoptească ultimele sfaturi adresate tinereții lor lipsite de experiență. Din ce în ce mai des se cufunda în toropeală. „Cine știe“, gândea Gajus, care îl veghea întins pe jos, „unde se duce spiritul lui, ankh-ul despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și umbrea porțiuni ale corpului acesteia, încercuindu-i subsuorile și decolteul. Se uita cu ochi aproape orbi la fotografii, uitând de țigara de pe marginea unei scrumiere. Corpul îi emana un iz reavăn, un amalgam de mucus rectal și freon. Creionul brăzda șanțuri adânci pe suprafața fotografiei. Zonele umbrite începuseră să se perforeze sub crestăturile lui din ce în ce mai sălbatice, sub loviturile vârfului rupt al creionului care pătrundea prin suportul de carton. Marcă apoi punctele interiorului mașinii, înțepând zonele proeminente ale coloanei de direcție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
și gustă picăturile lipicioase. Tăiase bucata de pe scaunul din față al Mercedes-ului, acolo unde se scursese printre picioarele femeii sângele provenit de la rănile abdominale. Hipnotizat, continuă să se uite fix la bucata de pânză, pipăind cusătura de vinilin care brăzda triunghiul, pornind din vârf. Acesta stătea între noi ca o relicvă sfântă, ca un fragment de mână sau tibie. Pentru Vaughan, bucata aceea de piele, la fel de minunată și de vie ca petele de pe clinul unui giulgiu, conținea toate puterile speciale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
când nici un avion nu decola de pe aeroport, singurul sunet pe care-l puteam auzi era duduitul tobei de eșapament a mașinii lui Vaughan. De la geamul bucătăriei, i-am văzut fața cenușie; stătea sprijinit de gemulețul lateral crăpat. Fruntea îi era brăzdată de o crestătură adâncă asemănătoare cu o banderolă de piele roșiatică. Pentru o clipă am simțit că toate avioanele pe care le urmărise cum decolează de pe aeroport plecaseră deja. Odată dispăruți eu și Catherine, Vaughan avea să rămână în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
în picioare. Ieși în noapte. Îngrijorat. Desnădăjduit. Unde-i? Unde-i ea, și unde-i sacul cu bani? Unde, lume sfântă, unde sunteți, voi, oare? Unde? Drept răspuns, parcă a izbucnit, pe cerul nopții, un trăsnet. O luminație teribilă, turbată, brăzdând în feluri și chipuri diferite, cerul , urmată de o rupere de nori, ca un sfârșit de omenire, cu valuri după valuri, de ape, izbite cu putere, de furtună. îl luă cu și mai mult frig, cu și mai aprofundată frică
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
o mână de ajutor. Câinele era doar un hoit putred în niște zdrențe de blană. Bărbatul era tânăr, blond, cu plete blonde fluturând în rafalele stârnite de mașinile care vâjâiau pe lângă ei. Avea o țăcălie roșcată și cicatrice care îi brăzdau amândoi obrajii, chiar sub ochi. Cicatricele erau stacojii, iar tânărul a băgat mâna în sacul de gunoi unde era câinele mort și le-a zis muncitorilor că nu e mort. Și muncitorii au râs. Au aruncat lopata în camion. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Seattle, într-un local din imediata apropiere a Departamentului Lucrărilor Publice, o chelneriță ne zice, mie și lui dom’ sergent: — Nu au cum să elimine iedera deocamdată - și ne mai toarnă niște cafea. Se uită pe fereastră la zidurile verzi, brăzdate de vițe groase și cenușii. E singurul lucru care mai ține în picioare partea asta de oraș, zice. Dedesubtul păienjenișului de vițe și frunze, cărămizile sunt strâmbe și dezghiocate. Betonul e împânzit de fisuri. Ferestrele sunt comprimate până li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-i decât o stratagemă ca să te domine. O mașină apare și parchează; e Stridie. Își dă părul din ochi și rămâne la volan, uitându-se la noi. Părul blond și ciufulit a explodat în toate părțile. Două cicatrice adânci îi brăzdează chipul cu două linii paralele. Vopsea sângerie, de război. Îi sună telefonul, și răspunde: — Biroul de avocatură Doland, Dimms și Darn. Eterna luptă pentru putere. Dar o iubesc pe Helen. Nu, zice Mona, și aruncă o privire spre Stridie. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Nu vrei să dobândești nemurirea împreună cu mine? Asemenea acestei mobile, călători în viața de după moarte, privind cum mor toți cei care ne iubesc. Paraziți. Dulapurile astea. Helen și cu mine, gândacii de bucătărie ai culturii noastre. Ușa cu oglindă este brăzdată de o cicatrice adâncă lăsată de inelul ei cu diamant. Din vremea în care detesta rahaturile astea nemuritoare. Să ne închipuim cum ar arăta nemurirea, când până și o căsnicie de cincizeci de ani ar fi ca o aventură de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
salvăm. Stridie e prăbușit pe banchetă, prea nemișcat, prea desăvârșit ca să fie viu. Părul blond și ciufulit i s-a răsfirat pe spătar. Săculețul de leacuri indian e tot la gâtul lui și din el cad țigările. Obrajii-i sunt brăzdați de cicatricele roșii de la cheile lui Helen. E mort? întreb. Și Mona zice: — Ai vrea tu. Nu, o să fie bine, zice. Se urcă la volan și pornește masina, zicând: — Mai bine te-ai grăbi să dai de Helen. Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
înșfăcase unul din cei trei securiști care coborâseră din mașina neagră. Frumoasă mașinuță mai ai, șefule! remarcă acesta din urmă, cu sinceră admirație, împingându-l înainte. Era un bărbat păros ca o maimuță, cu o cicatrice mare cât toate zilele brăzdându-i obrazul stâng. Ia hai să facem o mică plimbare cu ea, să vedem dacă merită banii!... Hai, sus în șa, Popescule, și piciorul pe accelerație!... îl îndemnă el foarte nerăbdător, dându-i discret un brânci înainte. Nando mai încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Rossi introduse cheia în contact, dar în ultima clipă se răzgândi și refuză să pornească, încercând să coboare din mașină. Nu plec nicăieri! declară el plin de revoltă. Cine vă dă dreptul să mă obligați să plec?... Securistul cu obrazul brăzdat de cicatrice, care se instalase pe scaunul de alături, îl trase cu putere înapoi și răsuci el cheia în contact. Fără prostii! îi șuieră amenințător la ureche. Vrei să știi cine ne dă dreptul?... Uite, asta ne dă dreptul!... binevoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să înțeleagă, dar nu reușea, nu mai simțea nimic. Explicațiile vecinei o oboseau. Vorbele cădeau greoaie, deși femeia făcea un efort imens să prezinte vestea cât mai puțin dureros. Se bâlbâia, apăsată de o vină imaginară, broboane de sudoare îi brăzdau fruntea. Frânturile de propoziții lăsau să se întrevadă crudul adevăr:” - Mama ta are pe altcineva! O să vină să te vadă. Acolo este greu. Te roagă să o înțelegi și să o ierți.” A ieșit pe ușa vecinei, fără să știe
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
sentimente. Surpriză, neliniște, neputința de a Înțelege. Intrigat, Ryan Întoarse capul și zări goeleta lui Christian care tocmai lăsase În urmă promontoriul Soaz și se Îndrepta spre larg, cu vela mare umflată de vînt. La orizont, primele fulgere Începeau să brăzdeze cerul. - Nu te neliniști, spuse el cu căldură. Marinarii se Întorc mereu la portul de baștină. Marie dădu mașinal din cap și plecă, după ce Îngînase ceva ce aducea a scuză, În vreme ce apăsa febril tastele mobilului căutînd numărul lui Christian. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se Îndreptă de spate, merse cu pas hotărît pînă la făcliile care străluceau lîngă altar și, fără urmă de șovăială, arse mărturisirea fiului ei. În timp ce foile se răsuceau În flăcări, avu sentimentul că-l răstignește. Toată noaptea, bărcile de pescuit brăzdaseră cei o sută cincizeci de kilometri de coastă, unele dintre ele ajungînd la mai multe mile depărtare de țărm, cu năvoadele tîrÎte În partea din spate a bărcilor rîcÎind adîncimile fundului pe care nu izbuteau să-l sondeze. Toată noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mile distanță de orice drum comercial. O șansă la un milion ca un vapor să se aventureze În acea redutabilă trecătoare, În largul insulei Terra-Nova. O șansă la un milion ca cineva să supraviețuiască mai multe zile Într-o apă brăzdată de curenți reci. O șansă la un milion. Lucas nu credea că are mai mult de atît pentru a o păstra pe Marie. Asaltat de ziariști, skipperul salvat prin miracol - cum titrau unii - ceru pînă la urmă să fie lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu, nu se poate! Arthus și PM au dispărut, la fel și iahtul lor! * * * Armelle, care-și pierduse orice rămășiță de demnitate, rătăcea prin curtea castelului. Alergă spre Marie și Lucas gesticulînd, cu boneta strîmbă pe cap, cu obrazul ascuțit brăzdat de dîre roșii. Îi luă la rost, aruncînd toată responsabilitatea acelei duble dispariții pe seama celor doi polițiști care ar fi trebuit să-i protejeze soțul. - PM a refuzat orice supraveghere, Îi aminti Fersen. Inclusiv pe a dumitale, se pare... - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mențină un front comun. Când ajung în centrul scenei, se înclină în fața publicului toți în același timp și, pe măsură ce se prezintă, fac un pas în față, pe rând, apoi se retrag. Cel din dreapta, Sinele Mare, are fața rotundă și bucălată, brăzdată de un zâmbet larg și tâmp. Cel din stânga, sau Sinele Mic, are figura suptă și răsucită, ca în portretele lui Soutine. Afișează mereu o căutătură ironică și malițioasă. Cel de la mijloc, Masca, poartă ochelari negri de soare și are fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cea orbitoare. Continuă să Înainteze până când atinse culcușul cu gambele, iar poetul simți căldura trupului care se apleca peste el, deschizându-i șireturile hainei și Întinzându-și pântecul spre chipul lui. Chiar atunci, pântecul acela Își dezvălui rana care Îl brăzda, o despicătură sângerândă, imundă. O pădure vie păru să se ridice În jurul chipului femeii și o Împletire de șerpi șuierători se năpustiră spre Dante, care Încercă să se tragă Înapoi, ridicându-se În capul oaselor și rezemându-se de spătarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
norilor, și-am rămas singură, pradă întrebărilor... Drumuri divine Acolo unde zarea îmbrățișează marea și unde cerul sărută efemerul , uscatul strânge-n brațe întinderi de speranțe iar valuri de spumă vestesc voie bună. Pe umeri de stâncă cu fața adâncă brăzdate de soare coborâte-n uitare gândurile noastre cu privirile spre astre caută ușor drumul spre dor. Iubrea s-ascunde printre vorbe, oriunde trebuie s alungi durerea și-nfruntând tăcerea să cauți drumul vrăjit cu iubire-mpodobit calea divină cu inima plină de
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ce știe.” Este președintele Asociației Scriitorilor din Județul Tulcea . Contururi De la un capăt la altul, soarele oblic încălzea cu o pulbere aurie casele de pe malul drept al Dunării, formând o linie neagră în nimbul scânteietor al amurgului această margine strălucitoare brăzdată de barele subțiri ale lunii se oglindea în apa de satin albastru înălbită într-o scânteiere de oglindă, curba molcomă se rotunjea în dreapta, în lumină, atât de prelungă și de pierdută. încât, în depărtare Colnicul Hora înainta ca o citadelă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
1955, Piatra Neamț Domiciliul: Piatra Neamț, str. Privighetorii nr 3, bl B2, sc B ap 20, jud Neamț Studii: Facultatea de Constructii Iași 1981 Profesie: Inginer Activitate literară: cenaclul literar „Esențe” din 2010 Ești refractară Ești refractară Ca un pol la echinox Brăzdată De imagini fugitive. Naive, Vagoanele-mi pline de cocs Ce mă aprind Doar pentru tine Sunt persiflate: Primitive Și porți priviri Școlite de-un călugăr Reformat Cu anatemă de la miere. Muiere, Eu n-am decît un iugăr De păcate Și
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]