2,091 matches
-
pare o absurditate. Mi-am apărat conștiința de vederea trupului ei acoperind oglinzile cu textura înșelătoare a pânzei. Dar nu mă pot apăra de sinele ei, care mă agresează pe mult mai perfidele cărări psihice. Monstrul mă are, s-a cățărat pe mine cu labele lui și mă ține strâns. Mă contopesc cu el clipă de clipă, ca damnații din bolgia hoților. Chiar și gândurile astea, mă întreb, sânt ale mele sau ale ei? De unde provine edulcorarea multor pagini din confesiunea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și-am azvîrlit-o cu tot cu furnici la câțiva metri distanță. Curând, trunchiul s-a golit de insecte, cu excepția carilor care-și săpau în lemnul afânat , buretos, canalele paralele. Toate gâzele vorace au luat urma leșului mierlei. Am putut atunci să mă cațăr pe buștean. Sus, am stat o clipă călare, simțind sub mine scoarța aspră. Mi se uscaseră lacrimile și eram iarăși fericită. Am coborât cu atenție și am pornit din nou la drum, cu soarele bătîndu-mi în față. M-am trezit
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cenușii instalate în vârf, Foișorul de foc, cu ferestre prismatice, magazinul Victoria, blocurile vechi de pe Magheru, blocul Turn și, departe în zare, albăstruie și redutabilă, Casa Scânteii, în mijlocul pajiștilor înverzite. Bucureștiul ca o plasă de păianjen, pe firele căreia se cățărau încet tramvaiele cu clopoței și camioanele cu remorcă. Bucureștiul plin de schelării și macarale, cu spitale și clădiri de poștă și, minuscule, chioșcuri de ziare. Cu lacuri gri, în formă de stomacuri, dând unul într-altul. Cu parcuri și statui
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
înghețat, de munte, de culoarea safirului. Ne aflam pe spinarea unui elefant uriaș, de stâncă, cioplit pe vârful unui munte imens, alb ca laptele. Muntele era de fapt un pisc de cremene, ascuțit ca o lamă, cu smocuri de jnepeni cățărați pe câteva mici platouri de sub picioarele noastre. Halucinant, inaccesibil, muntele cu elefantul în vârf se ridica peste o lume plată, străvăzîndu-se prin aerul transparent ca o sticlă albăstruie. Colții de fildeș și trompa ridicată spre frunte dădeau elefantului o înfățișare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
am gândit un pic, ne-am hotărât să amânăm jocul pe diseară sau pe a doua zi, și până atunci să jucăm jocuri obișnuite. Și toată ziua ne-am zbînțîit în toate felurile: am desenat, am jucat șotron, ne-am cățărat în cireșul amar, ne-am amuzat cu Podul de piatră și Țară, țară, vrem ostași. După-masă am ieșit doar cu Ester și-am luat-o peste câmp, printre florile sălbatice, de mână, iar apoi ținîndu-ne pe după mijloc. Am cules buchete
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
atâtea ori în clinică. După vreo douăzeci de minute de urcuș, începu să alerge, gâfâind. Arăta cu brațul întins muchea unei stânci, rezemată leneș de peretele muntelui. - Asta e! strigă. Apoi, lipindu-și amândouă brațele de piatră, începu să se cațere cu o nebănuită agilitate. Când ajunse sus, smulse cu putere un arbust pipernicit, curăță locul de mușchi și crengi uscate, descoperi o spărtură și, tremurând, își apropie obrazul de piatră și privi înlăuntru. Rămase apoi nemișcată. - A leșinat! exclamă de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
deasupra lui nu cunoaște bucuria râsului...; da, poate unii din aceștia le-ar plăcea, dar când vor da cu ochii de Maremore, care nu e nici șopârlă, nici pasăre, dar cântă mai frumos ca privighetoarea, sau cu Paralene, care se cațără cu unsprezece picioare deodată, ca păianjenii, deși are ochii mari, albaștri de domnișoară, și genele atât de lungi încît... - Ne-ai tras o spaimă! îi spuneau mai târziu. Tăceam toți, înlemniserăm, parcă ne-ai fi vrăjit, și nimeni nu îndrăznea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și cu marginea descusută, acoperă fereastra bucătăriei, zăbrelită de drugi solizi de metal înnegrit. Perdeaua a cusut-o madam Ioaniu, iar drugii de metal i-a pus cu mâna lui chiar generalul, după ce ultimul hoț a intrat prin fereastra bucătăriei, cățărându-se pe acoperișul magaziei de lemne. Pe atunci nu mai aveau soldat și peste încă vreo trei luni Generalul Ioaniu a fost arestat. Pe partea din afară a geamului s-a țesut o rețea fumurie de funigei de praf. Are s-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și cu praful ridicat de târnurile măturătorilor, mergând cu orice motiv mărunt la Palat ca să strigăm acolo : Jos Carol I, rușinea tronului României ! Jos guvernul, bandă de asasini ! Lăsând studenții să-și cheltuie entuziasmul tineresc, ridicând baricade, ținând discursuri incendiare, cățărați pe statuia lui Mihai Viteazul... Cum să nu piardă din vedere acel urmaș că tot ceea ce încă are să l înconjoare - case, legi, bulevarde, expresii, societăți de asigurări și credite, convenții, bănci, poduri, gări, care alegorice la marile defilări, școli și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ca și cum ar vrea să se convingă că nu e singurul care crede că, ce se aude din televizor nu e muzică. În cele din urmă, toată povestea se termină cu o bătălie generalizată cu perne. Din cînd În cînd, se cațără pe ramele metalice și se vîră Între mine, care stau cocoțat Într-unul din paturile de sus și nu pot să mă mișc de emoție, și ecranul televizorului. Chipul Întunecat de urmaș al veneratorilor lui Kali se suprapune rînjind vesel
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
se Împlinesc, altele nu. SÎnt făcut deci din umilințe caraghioase care pînă la urmă devin o rutină. Toate astea În timp ce discutăm anumite lucruri despre blugi sau mărci de haine al căror nume e capătul Îndepărtat al funiei pe care ne cățărăm În fiecare zi, sau despre INXS și despre Duran Duran, sau despre o casetă video cu un film cu Mickey Rourke, sau despre o mulțime de alte chestii. Nu-mi e ușor să mă abțin să povestesc ce am văzut
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
a mai completat el și a Început iar să rîdă, i-auzi, teroriștii drogați care țin o țară În spaime, nu se mai oprea din rîs, și acum ce-o să facem? O să ne uităm la ăștia care vor să se cațere pe tronul lui Ceaușescu și o să-i rugăm să ne apere de teroriști? Pe creștinii ăștia care s-au grăbit să-i omoare În ziua de Crăciun, să scape mai repede de ei... Păi n-o să se cațere, o să vedem
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să se cațere pe tronul lui Ceaușescu și o să-i rugăm să ne apere de teroriști? Pe creștinii ăștia care s-au grăbit să-i omoare În ziua de Crăciun, să scape mai repede de ei... Păi n-o să se cațere, o să vedem, vor fi alegeri. S-a Întors și m-a privit cu chipul schimonosit de rîs, dar tu de unde știi? Și atunci de ce s-au grăbit să le facă de petrecanie În ziua de Crăciun? nu Înțelegi, nu-i
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
știut, atunci când apăsase pe frână, că era pe punctul de a-și părăsi soția pentru totdeauna. Nu-și reclamase mașina. Și, din acea zi, Alex nu o mai atinsese vreodată. Se spunea că ar fi valorat o avere. Adam se cățără în automobil și începu să învârtească cu grijă volanul în dreapta și-n stânga, iar Zet (care trebuia întotdeauna ajutat să se cațăre în mașină, oricât s-ar fi străduit singur) se așeză lângă el, pe scaunul de piele moale, veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acea zi, Alex nu o mai atinsese vreodată. Se spunea că ar fi valorat o avere. Adam se cățără în automobil și începu să învârtească cu grijă volanul în dreapta și-n stânga, iar Zet (care trebuia întotdeauna ajutat să se cațăre în mașină, oricât s-ar fi străduit singur) se așeză lângă el, pe scaunul de piele moale, veche, cu miros pătrunzător. Cu blănița lui albă, pufoasă, arăta ca o pasăre rotofeie, cuibărită. Zet avea pe spate vreo două pete negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deși toți aceștia îl văzuseră pe el. Înota și înota, obosindu-se, lăsând ca apa sănătoasă să-i pătrundă în branhii, golindu-se, în singurătatea lui, de amărăciunea vieții. În cele din urmă, vlăguit, se înălță la suprafață și se cățără pe scărița de fier, ieșind din bazin. Marginea de marmură a bazinului era udă și călduță, dar un pas mai încolo, piatra era uscată și sticlea de ger. George își lăsă, penitent, talpa piciorului pe piatra înghețată și făcu câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
virgină. Tom avea senzația că se încâlcea din ce în ce în simple forme verbale. Își mută privirea de la fața filozofului și și-o îndreptă, clipind din pricina luminii, spre fereastră. Văzu, în depărtare, două sau trei grădini și un om cățărat într-un copac. Omul stătea călare pe o creangă și ținea ceva în mână, probabil un ferăstrău. Lui Tom îi trecu prin minte că așa trebuie să fi fost când a intrat Iisus Hristos în Ierusalim. În vreo pictură, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
călare pe o creangă și ținea ceva în mână, probabil un ferăstrău. Lui Tom îi trecu prin minte că așa trebuie să fi fost când a intrat Iisus Hristos în Ierusalim. În vreo pictură, poate, se vedea și un om cățărat în copac, să se uite cum trecea Iisus. „Ce ridicol și straniu, își spuse el, să mă aflu în camera asta, uitându-mă la un om cățărat într-un copac și gândindu-mă ce să-i răspund lunaticului ăstuia! Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Iisus Hristos în Ierusalim. În vreo pictură, poate, se vedea și un om cățărat în copac, să se uite cum trecea Iisus. „Ce ridicol și straniu, își spuse el, să mă aflu în camera asta, uitându-mă la un om cățărat într-un copac și gândindu-mă ce să-i răspund lunaticului ăstuia! Cum pot să scap?“ Desigur, totul era nebunie curată, dar Tom voia să fie politicos cu bătrânul ăsta extravagant. Și, într-un fel, firește, totul era foarte măgulitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acesta evita orice participare la zbenguielile de pe plajă. Nu, răspunse Brian, la întrebarea lui Gabriel. De ce? Ești prea obosit? Nu, nu sunt câtuși de puțin obosit. De ce-aș fi? Atunci vrei să stai aici? Sau poate preferi să te cațări pe stânci? De ce ții neapărat să-mi faci un program? Te rog nu mă mai sâcâi. Gabriel făcu o mutră jignită (înnebunitor de enervantă pentru Brian) și continuă să despacheteze diversele obiecte rituale, care întotdeauna alcătuiau baza materială a excursiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
despre dumneata. Ce anume? Orice. Mama mea a fost o prostituată. Te aștepți să fiu impresionat? În acest timp, Gabriel trăia o experiență cumplită pentru ea. Pornise să se plimbe pe plajă (așa cum o văzuse Brian), dar foarte curând se cățărase pe stâncile dinspre uscat și începuse să le colinde, săltând din piatră în piatră. Îl căuta pe George? Nu. Ideea de a se afla singură cu George în mijlocul acestei sălbăticii o umplea de spaimă. O spaimă care îi dădea fiori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Transpirase și gâfâia. Scoase din poșetă două lire și își dezbrăcă jacheta de lână, lăsând-o pe plajă. Nu luă în seamă chemările lui Alex care voia s-o antreneze în expediția ei și porni înapoi în goană să se cațere pe stâncile colțuroase. Îi găsi pe băieți așteptând-o. Pe urmă începu cazna de a prinde peștele. Gabriel striga într-una: „Lăsați-mă pe mine! Lăsați-mă pe mine!“ de teamă ca băieții să nu-i vatăme peștelui aripioarele sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din nou pe Zet, îl ajunse și, călcând prin apă, îl prinse. Făptura udă îi atârna moale în mâini, dar ochișorii negri-albăstrui se uitau cu inteligență conștientă drept în ochii lui George. Acesta din urmă își spuse: „Nu mă pot cățăra îndărăt pe stâncă ținându-l pe Zet într-o mână. Și-apoi ei trebuie să fie înnebuniți. Cum o fi ajuns drăcușorul ăsta până aici? Trebuie să fac ocolul stâncii și să înot până la plajă. Dacă mă țin pe lângă mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la ce s-o fi gândind, așa cum stătea acolo, singură și neclintită, în grădină? Mai devreme, în cursul aceleiași zile, Alex văzuse vulpea femelă zăcând lasciv, elegant, pe pajiște, în timp ce patru pui mici se zbenguiau în jurul ei și i se cățărau pe spate. Tabloul îi plăcuse, dar îi pricinuise în același timp o durere ascunsă, de parcă s-ar fi identificat cu vulpea și ar fi fost năpădită de acea teamă, mereu prezentă în inima animalului. Nu pot să mă rog, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe Zet lătrând în grădină. Uitându-se printre ghivecele cu plante de pe pervaz, avusese uluitoarea priveliște a unui bărbat gol care alerga de-a curmezișul peluzei. Nu-și putea da seama dincotro venise. Părea foarte preocupat să iasă din grădină, cățărându-se pe unul din garduri, fie pe cel din dreapta, fie pe cel din capătul grădinii. Alerga de la unul la celălalt și încerca, foarte neîndemânatic, să le sară. Ambele garduri erau construite din șipci drepte de lemn, înalte de vreun metru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]