KorAP: Find »[drukola/base=călugăr & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...432 >

10,800 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

araci. Frumos vis ai avut! - oftă cu invidie în glas lovănuț, slobozind pasul. — Cu-atâta m-a luminat și pe mine Domnul - zise Metodiu - că altfel... Episodul 42 SPLEEN în vreme ce Metodiu și lovănuț, cu hărnicia seculară și uneori secularizată a călugărilor, urcau pieptiș o coastă a dealului din precedentul episod, pe versantul celălalt, coborâtor, din actualul episod, la umbra unui stejar despre a cărui vârstă este o impietate a pomeni, stăteau prăvăliți doi oameni calmi. Dacă nu s-ar fi observat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
primul. — Vin doi spre noi. — Lasă-i să ajungă aici. A ce arată? — A popi. — Apăi, ierte-ne Cel care precum se zice pe toate le știe. Cel de-al doilea voinic se așeză înapoi în iarbă. Când cei doi călugări ajunseră în dreptul lor, primul voinic strigă: — Hei, preacuvioșiile voastre! Ia veniți puțin încoace! — Sfinte Haralambie, apără-ne! - sări ca fript Metodiu, uitându-se în jur. Piei, drace! Domol, domol! - grăi din iarbă primul voinic, sculându-se în capul oaselor. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
psaltire, o scrumbie uscată, doi nasturi, o pană, o călimară. — Și tu? - zise voinicul către Iovănuț. Iovănuț scotoci și el prin traistă și, oarecum încurcat, mai scoase două scrumbii. Episodul 44 FRAȚII STĂNCIULESCU Văzând puținele lucruri scoase de cei doi călugări din traistă, frații Stănciulescu ridicară a mirare din sprâncene. — Nestor! - strigă unul din ei. Calul înălță deștept capul așteptând poruncă. Omul fluieră într-un chip ciudat, ca o mierlă rănită. Calul se uită la stăpân, se uită la călugări și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
doi călugări din traistă, frații Stănciulescu ridicară a mirare din sprâncene. — Nestor! - strigă unul din ei. Calul înălță deștept capul așteptând poruncă. Omul fluieră într-un chip ciudat, ca o mierlă rănită. Calul se uită la stăpân, se uită la călugări și din nou la stăpân. — Hai, hai, lasă vorba! - spuse omul și mai fluieră o dată. Calul lăsă capul supus, își întinse botul spre tulpina mărului pădureț, se dezlegă și cu frâul aninat de gât, porni la pas spre călugări. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
la călugări și din nou la stăpân. — Hai, hai, lasă vorba! - spuse omul și mai fluieră o dată. Calul lăsă capul supus, își întinse botul spre tulpina mărului pădureț, se dezlegă și cu frâul aninat de gât, porni la pas spre călugări. Când ajunse în dreptul lor, se opri, îi privi lung, mai înaintă un pas, se uită în traista lui Metodiu, apoi într-a lui Iovănuț, îi mai mirosi puțin și necheză. — Chiar nu mai au nimic! - spuse uimit unul din frați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
frați. — Așa ceva n-am mai pomenit! Mulțumesc, Nestor! Calul se înapoie în iarbă, sub măr, alături de tovarășul său. — Preacuvioșiile voastre! - spuse cu bunăvoință unul dintre Stănciulești. Poftiți, rogu-vă, încoace! Nu vă facem nimic! Palizi, drepți, cu traista-n mână, călugării se apropiară de șanț. — Stănciulescu Vasile! - zise unul din voinici, întinzând brațul. — Stănciulescu Demeter! - spuse și celălalt, făcând aceeași mișcare. își strânseră îndelung mâinile, se îmbrățișară cu respect. — Poftiți, ședeți, nu vă sfiiți! - spuse Stănciulescu Demeter, lăsându-se în iarbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
se apropiară de șanț. — Stănciulescu Vasile! - zise unul din voinici, întinzând brațul. — Stănciulescu Demeter! - spuse și celălalt, făcând aceeași mișcare. își strânseră îndelung mâinile, se îmbrățișară cu respect. — Poftiți, ședeți, nu vă sfiiți! - spuse Stănciulescu Demeter, lăsându-se în iarbă. Călugării, destinși, căutară din ochi un petec de pământ și luară loc. — Noi suntem lotri - spuse Stănciulescu Vasile - și de aceea precum ați văzut... în sfârșit... ce să mai vorbim, v-ați dat seama. — Nu face nimic - spuse Metodiu. Mare-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
oameni cu carte. Unii-s lotri, alții-i caută. Episodul 45 DESPRE UNELE PROBLEME îNTÂMPINATE DE LOTRII SECOLULUI AL XVII-LEA în fața unei mărturisiri atât de la locul ei și, în general, în fața întregii comportări peste așteptări a lotrilor, cei doi călugări își reveniră total din spaima care le dăduse târcoale în precedentul episod. — Socot - grăi Metodiu cu glas binevoitor - că dacă v-aș numi „fraților” atunci când aș începe o vorbă cu domniile-voastre, mi-aș călca nu în puțină măsură pe cuget

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
prevină infestarea țesuturilor lemnoase. Sevele urcau neabătut prin rădăcini, trunchiuri, crengi, iar la nivelul celulei vegetale, sub acțiunea clorofilei, plantele sintetizau pe deplin substanțele organice din bioxidul de carbon și din săruri minerale. în fața unei asemenea armonii a Firii, și călugării și lotrii se simțiră adânc tulburați. îmbujorat, cu lacrimi în ochi, Stănciulescu Vasile se întoarse spre Metodiu. — S-a fript iepurele, părinte!... șopti el sugrumat, ieșind din fum. Episodul 48 DIN NOU LA STAMBUL Lăsând ceea ce era de lăsat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cailor. Episodul 71 IASSY ET SES HABITANTS VĂ LEATO ȘAPTE MII ȘI CEVA Dacă neobositului călător îi șade bine cu drumul, molcomului „povestitor îi șade bine cu șezutul. Ca atare, nu vom mai urmări peripețiile pline de neprevăzut ale vioilor călugări Metodiu și Iovănuț pe drumul lor spre Cetatea de Scaun a Moldovei, ci, așezați undeva la umbră pe dealul Copoului, îi vom aștepta să intre în urbe, aruncându-ne asupra orașului o blândă, pioasă privire. Vă leato șapte mii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
maculau originea de clasă cu proletarele iepe răsăritene, dând naștere acelui soi ciudat de cal, calul-mulatru sau calul de povară, caracterizat prin uriașa sa forță de a trage înainte căruța istoriei. Episodul 72 RUGĂCIUNI Și iată-i acum pe cuvioșii călugări Metodiu și Iovănuț ajunși în culmea Copoului. Au amândoi veșmintele pline de praful unei Europe pătimașe, sfâșiate de lupte intestine, trăind timpuri manieriste, decadente, în care-i era frică omului să iasă din casă după ora 9 seara. în umerii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
la începuturile acestei povestiri, când și condeiul nostru șovăia, neștiind cu ce ochi va privi măritul Cetitor osârdia de față, și când însuși măritul Cetitor sta pe gânduri, neștiind cu ce ochi să se uite, pomenit-am faptul că preacuvioșii călugări Metodiu și Iovănuț se întorceau de la Râm cu o misiune tainică încredințată lor de Barzovie-Vodă. însă Istoria, această carte pe care și analfabeții o pot citi, a făcut ca între timp, printr-acest proces dialectic numit mazilire, Barzovie-Vodă să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
și Iovănuț. Va înțelege el oare măreața și nu îndeajuns îndeplinita lor misiune de alianță cu creștinătatea italică, cu atât mai mult cu cât misiunea fusese pusă la cale de Barzovie, iar el, Sima-Vodă, părea extrem de credincios turcilor? Cei doi călugări nu-și puteau da seama și de aceea pășeau neliniștiți, cu inima mică, spre Curte. Sima-Vodă cel Bătrân era un om nu mare de stat, însă era un mare om de stat. Era foarte bătrân, avea peste 80 de primăveri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-i pe toți la Țarigrad, să-i învețe cum se câștiga atunci o pâine. Cu un astfel de om trebuia să se întâlnească Metodiu și Iovănuț. Episodul 74 VISTIERNICUL XIMACHI Să tot fi fost ceasurile 4 după-amiaza când cei doi călugări ajunseseră în fața porților Curții domnești. Sus, pe parapetul zidului de la intrare, armașul Curții, preacinstitul Abăluță, se plimba moțăind cu buzduganul subsuoară. Când ajungea la capătul parapetului, Abăluță se îndrepta de spate, făcea mâinile pâlnie și striga: „Sunt ceasurile 4 și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
de spate, făcea mâinile pâlnie și striga: „Sunt ceasurile 4 și totul e biiine!”. — Preacinstite armaș! - strigă și Metodiu din umbra porții. Abăluță aplecă o ureche, își mută buzduganul în dreapta și se uită peste parapet: — Cine-i acolo? — Suntem noi, călugării Metodiu și Iovănuț! - răspunse Metodiu. Dacă nu ți-i cu supărare, acasă-i Vodă? — Cine? - strigă Abăluță, care era cam tare de acea ureche. — Vodă! - strigă tare Metodiu. Acasă-i Vodă? — Vodă? Acasă, acasă! - strigă Abăluță, bucuros că în sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
trecătorii - spuse deodată umbra care se strecură pe parapet pe lângă armaș. Văd că nu pricepi. Bine. — Iertare, luminăția-ta! - păli Abăluță și se plecă până la pământ în fața noului venit. — Cine sunt și ce vor? - șuieră acesta printre dinți. — Sunt doi călugări și întreabă de Vodă - răspunse încovoiat armașul. — Daaa? - făcu noul sosit. Și dacă nu cumva ai uitat, ce face Măria-Sa la aceste ceasuri? — Doarme! - bâigui înspăimântat Abăluță. — Păi vezi? - spuse aproape cu blândețe celălalt. Și tu urli din toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
care-i spunea că Ximachi prea seamănă a coțcar, Sima-Vodă se lăsase pe seama ochiului beteag și-l numise pe Ximachi vistiernic. Greșită judecată! Episodul 75 îN SPATELE PORȚILOR îNCHISE — Ședeți! - îi pofti cu un gest larg vistiernicul Ximachi pe cei doi călugări, după ce străbătură în liniște câteva coridoare tapițate cu piei. Metodiu și Iovănuț se puseră în jilțuri pregătindu-se să șadă, dar când ridicară privirile, încremeniră: întreaga sală, mare cam de 37 de stânjeni pătrați, avea pe cei patru pereți o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Pe brațul drept Sima-Vodă avea ceea ce călugării crezură la început că e un șoim, dar care se vădi mai aproape a fi un papagal uriaș, cenușiu. Pe ochiul drept papagalul avea o bentiță neagră, cum au pirații. La vederea domnului, călugării căzură în genunchi. Sculați-vă, fiii mei - spuse cu glas domol, răgușit, Sima-Vodă. Nu genunchii, ci capetele să le plecați domnului vostru. — Ești dat dracului, Măria-Ta! - ciripi deodată papagalul zvâcnind din aripi. Ia uită-te cum i-ai mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
domol Sima-Vodă. Nu-l luați în seamă, cuvioșiile voastre: e un papagal fără minte. M-a scăpat o dată de la moarte și de atunci e cam slobod la gură. Sculați-vă. Fără să-și poată lua ochii de la papagal, cei doi călugări se așezară din nou în jilțuri. La fel făcură Sima-Vodă și Ximachi. De pe brațul domnului, papagalul sări pe umărul dânsului. — Ce-i? - făcu Sima-Vodă. Ce vrei? Lui Metodiu i se păru că aude un ușor cârâit. — N-am timp acuma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
i se păru că aude un ușor cârâit. — N-am timp acuma - spuse Sima-Vodă. Papagalul se foi pe umărul domnului și cârâi de-a binelea. — Of, Doamne, că o să mă înnebunești de-a binelea - făcu Sima-Vodă, apoi se plecă spre călugări; Iertați-mă că vă-ntreb, cruciulițele ce le purtați la gât sunt de aur? — De aur, da - zise Metodiu zăpăcit. — Nu vede bine până acolo - zise stânjenit Sima-Vodă, arătând spre Alfred - și de-asta v-am întrebat... nu vă fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Se aplecă și-i șopti ceva. Papagalul plecă și el urechea. — Sunt de aur, sunt de aur! - chițăi veselă pasărea. Am întrebat și eu! — Taci, Alfred - făcu moale Sima-Vodă. Da, Ruxăndrița, lumina mea, crucile cuvioșiilor lor sunt de aur. Zâmbi călugărilor: Știți și dumneavoastră, femeile... Apoi se întoarse spre Ruxăndrița și spuse cu părintească dragoste: N-ai vrea, fulgul meu drag, să-ți muți dulcea-ți greutate în jilțul de colea, căci simți și tu, începe să-mi bâțâie? — Ba da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ce-a zis? — Când a auzit pe unde vine, a zis că deocamdată nu se bagă, da’ să menținem legătura. — Cu minte om! - exclamă Sima-Vodă. Dar cum să mențineți legătura? — Păi a zis că noi să trimitem la ei niște călugări mai tineri la studii, iar ei să trimită la noi niște călugări mai bătrâni să vadă ce și cum. în vreme ce discuția se derula astfel, Iovănuț stătea încurcat în jilț și avea sentimentul ciudat că Ruxăndrița îl privește pe sub gene. Ruxăndrița

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
deocamdată nu se bagă, da’ să menținem legătura. — Cu minte om! - exclamă Sima-Vodă. Dar cum să mențineți legătura? — Păi a zis că noi să trimitem la ei niște călugări mai tineri la studii, iar ei să trimită la noi niște călugări mai bătrâni să vadă ce și cum. în vreme ce discuția se derula astfel, Iovănuț stătea încurcat în jilț și avea sentimentul ciudat că Ruxăndrița îl privește pe sub gene. Ruxăndrița, doamna Moldovei, nu-l privea, dar avea senzația stranie că, până una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ce-o să fie mai târziu? Câți s-au ridicat împotriva turcilor, toți au rămas cu faimă, deși puțini au apucat s-o și simtă. Când ai o viață de câine, măcar să mori mușcând. Așa că, dragii mei - se răsuci el spre călugări - mergeți înapoi la Papa și spuneți-i că eu, Sima-Voevod, sunt gata să-i lovesc pe osmalâi cu primul prilej potrivit! — Măria-Ta!... - făcu uimit Ximachi. — Am zis! - îi tăie vorba Voevodul și se sculă în cârjă. Apoi grăi cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
adevărat? — Adevărat, prea-sfinția-ta. Am fost. — Foarte bine, foarte bine - zise Nazazarie, care se ferea să facă politică. Peste masă, în fața lui Iovănuț, Despina, fata vel-logofătului Samoilă, cerca o ciosvârtă. Tocmai o ducea cu grație spre guriță, când simți privirea tânărului călugăr asupră-i. Roșindu-se, fecioara șovăi o clipă, apoi lăsă ciosvârtă să se afunde înapoi în sos și se șterse firesc pe bărbie, ca și cum ar fi fost sătulă. Iovănuț se simți vinovat. Trimisul Porții, Husain Ramza-pașa, mâncă doar puțină pâine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]