1,224 matches
-
o stratagemă ca să uit de zvârcolirea Sabinei, zăvorâtă în celula ei de la Spitalul „Gheorghe Marinescu”. Se ținea de cap și implora universul: nu mai pot! nu mai pot! Erau rare momentele în care mă recunoștea la căpătâiul ei, închisă în cămăruța de un albastru-lăptos, lipsită de clanță la interior: puteai intra, dar de scos te scoteau numai infirmierele cu figură de luptători în Legiunea Străină. Mereu în căutare de jocuri, l-am pus în capul arborelui pe Petru Cercel, pentru că avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de psihiatrie Măgura. Hm, poate că paradisul trebuia apărat de localnicii care auziseră de minunățiile dinăuntru. Am apăsat butonul soneriei. Mi-a deschis un portar care m-a întrebat răstit ce vreau. L-am lămurit. M-a băgat într-o cămăruță de lângă intrare, mi-a cerut buletinul și mi-a împins sub ochi un formular de completat: cine eram? rudă cu bolnavul? am mai fost la Măgura? citisem cărțile domnului doctor Iolescu? Am semnat că nu voi sta mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
-ți covorașul subsioară și hai cu mine." Piticul nu așteptă să fie poftit de două ori. Își făcu sul țesătura fermecată, își dădu fesul mai spre ceafă și porni către casa Mădălinei, care nu era prea departe. Intrară tiptil în cămăruța papușilor, care pentru o clipă deschiseră ochii. Mădălina îl rugă pe elefantul Vasile să se mute în patul elefantului Năilă, care era plecat la băi. Piticul se întinse în patul elefantului Vasile și spuse: "Ce bine! Demult n-am mai
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
mersul la Lisa pentru vacanța de Crăciun. Locuiam, provizoriu (c'est le provisoire qui dure), pe strada Tufelor, cum se numea atunci. Coana Veta, originară din Lisa, îmi oferise posibilitatea să fiu al treilea chiriaș în singura ei odaie. O cămăruță în care abia încăpeau două paturi. Ea și bătrânul Moșuleț dormeau în antreu. Generoasă, coana Veta îmi dădea și câte o cină. La un moment dat, mi s-a făcut, însă, rușine și n-am găsit ceva mai bun de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
era o groapă, lată cât strada, în care se strângea apa ploilor. Trebuia să mă descalț când ajungeam pe marginea bălții, să-mi suflec pantalonii, iar după "traversare" să mă spăl pe picioare la o cișmea. Locuiam trei într-o cămăruță, principala odaie a casei, coana Veta și soțul ei, un bătrân pensionar, dormind în antreu. Ceilalți doi erau "Truman", cântăreț de biserică, refugiat din Basarabia, și Liviu, funcționar vremelnic pe la Regia tutunului. Nu exista lumină electrică, nu exista apă curentă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
hotărăște Giulia, spre surprinderea mea, mergem la mine, stau lângă Cișmigiu, ne rămân astfel banii; mai luăm ceva... poate te văd săturat odată de alcool; ne și plimbăm puțin pe jos, luăm tot aerul fiindcă o să avem mare nevoie, am cămăruța mică. Nu uita Mimi, că dimineață trebuie să ne trezim la 5,30... să ajungem la serviciu și nu știu dacă ne-a rămas prea mult timp pentru odihnă! S-a uitat la mine cu subînțeles... părerea celorlalți n-a
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
eternă era una dintre precondițiile averii lui. La zece treizeci și cinci, ca o chestiune de rutină, se duse sus să verifice sistemul de securitate. Lângă singurul pat (de o persoană) din dormitorul principal, o ușă îmbrăcată în lambriuri dădea spre o cămăruță fără geamuri conținând un perete de ecrane de televiziune și un panou de comandă. Aprinse cu răbdare, pe rând, monitoarele, și căută nereguli. În sufragerie, în bucătării, în seră, în piscină, în dormitoare, la lifturi. În birou. Dacă Mark a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și îl sileau să bea cafea, dar nu și-a revenit cu totul în simțiri până ce nu s-a pomenit șezând pe closet, cu capul în mâini și pantalonii la glezne; în aer plutea gros duhoarea diareei lui și în cămăruța fără geam era tăcere. Doar el intona ca un robot un singur cuvânt fără nici o expresie, mecanic. Joan. Joan. Joan. Graham câștigase respectul lui Mark Winshaw. Acesta a venit sub forma unei tăceri de douăzeci de luni, urmată de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pavaj, înconjurat de necunoscuți. Se afla într-o ambulanță. Luminile clipeau și avea o mască pe față. Se afla într-un spital. Era foarte frig. Big Ben bătea miezul nopții. Ianuarie 1991 Am luat cănile și le-am dus în cămăruță. Fiona a băut dintr-a ei încet, recunoscătoare: apoi a băut jumătate dintr-a mea. Mi-a spus că eram cam distrat și m-a întrebat ce se întâmplase. — A fost adus adineauri un tip. E inconștient și într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
trimis asistenta să verifice, dar era deja ocupat. Oricum, nu mai durează mult. — E-n regulă, am spus eu, cam dur. — Dar e o problemă... — Da...? Se lăsă tăcerea. Îmi dădeam seama că se jena de ceva. — Avem nevoie de cămăruța asta. Mă tem că va trebui să vă mutăm de aici. — Să ne mutați? Dar am crezut că nu aveți unde să ne mutați. S-a dovedit că aveau. Au scos targa Fionei pe coridor, au tras un scaun pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
boli în fața cărora se dovedea neputincioasă, dar nu-mi trecuse niciodată prin cap că o grămadă de medici și asistente de mare competență ar putea avea asemenea dificultăți de a transfera un pacient dintr-un loc într-altul: dintr-o cămăruță într-un pat. Mă întrebam cine se făcea vinovat de această stare de lucruri (da, Fiona, cred încă în conspirații), ce interese de grup ar putea să facă viețile oamenilor și mai grele decât erau. Mi se spusese să sun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
descoperise sau să-și încerce norocul cu cealaltă ușă și să-și continuie explorările. Deocamdată, spritul lui de aventură domină. A doua ieșire ducea direct la o altă scară, mai abruptă și mai neregulată decât cea dinainte. Lăsând ușa spre cămăruță întredeschisă, Michael descoperi că avea atâta lumină cât să-i lumineze înaintarea și în scurt timp calculă că ajunsese la nivelul parterului, unde se terminau treptele. Stătea acum la intrarea unui pasaj îngust. Începu să-l învăluie întunericul, Găsi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
suflet înfășurat în trenci lung și ponosit intră precaut prin ușile cu arhangheli și se apropie, cu multe ocolișuri pe la toate icoanele de pe laturi, de iconostas. Tocmai atunci lumânarea din fața Maicii Domnului sfârâie și din întuneric apare nasul Născătoarei. În cămăruța lui, părintele Ieronim stă singur la masă cum îi e obiceiul, cu o strachină de pesmeți și un degetar de vin. Părintele își pune un deget pe buze și încruntă sprânceana dreaptă. Apoi întinde mâna, apucă un pesmet și începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
bine? Angheluță: Pe dama de caro? Tudorel: Nu, mă, să fii curios. Tu nu știi cum sfârșiți voi ăștia care vreți să le știți pe toate? Cu gâtul tăiat sau mai rău. N-aveți voi stomac pentru ce-i în cămăruța aia. Angheluță: Care cămăruță? Tudorel: Hai că mă-nnebunești. Aia în care n-aveți voie să intrați. Angheluță: Și tu ai? Tudorel: Păi eu acolo stau. Angheluță: În cămăruța de la capătul culoarului? Tudorel: La mansardă. Angheluță: Unde-a zis șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de caro? Tudorel: Nu, mă, să fii curios. Tu nu știi cum sfârșiți voi ăștia care vreți să le știți pe toate? Cu gâtul tăiat sau mai rău. N-aveți voi stomac pentru ce-i în cămăruța aia. Angheluță: Care cămăruță? Tudorel: Hai că mă-nnebunești. Aia în care n-aveți voie să intrați. Angheluță: Și tu ai? Tudorel: Păi eu acolo stau. Angheluță: În cămăruța de la capătul culoarului? Tudorel: La mansardă. Angheluță: Unde-a zis șeful să nu intrăm că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sau mai rău. N-aveți voi stomac pentru ce-i în cămăruța aia. Angheluță: Care cămăruță? Tudorel: Hai că mă-nnebunești. Aia în care n-aveți voie să intrați. Angheluță: Și tu ai? Tudorel: Păi eu acolo stau. Angheluță: În cămăruța de la capătul culoarului? Tudorel: La mansardă. Angheluță: Unde-a zis șeful să nu intrăm că-i vai și-amar de capul nostru? Tudorel: Exact acolo Anghele. Angheluță: Acolo stai tu? Tudorel: Ce te miri așa? Angheluță: Și ce faci frate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Dragă, îți închipui că și ei stau bine cu chimia. Nu putem să le dăm un simplu obiect din fier ruginit, îmbătrânit pe cale corozivă. E nevoie de ceva mai sofisticat. Pe vremuri, la voi la observator exista o cameră, o cămăruță mică-mică, un depozit de mături și găleți, de fapt. Mai există? Cred că da. Nu s-a mai clintit nimic pe la noi în douăzeci de ani. De ce n-ar fi? Atunci totul e-n regulă. În cămăruța aia se ascunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
o cameră, o cămăruță mică-mică, un depozit de mături și găleți, de fapt. Mai există? Cred că da. Nu s-a mai clintit nimic pe la noi în douăzeci de ani. De ce n-ar fi? Atunci totul e-n regulă. În cămăruța aia se ascunde un secret. De fapt n-o să mai fie secret, odată ce ți-l spun. Acolo stă un pictor. ─ ????? Nu te mira. Mai bine chemăm un taxi. Vreți să mergem acum???? Ce, n-ai cheie? Hai că într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
vineri, în fiecare săptămână. Sâmbătă, duminică și luni faci ce vrei. De unde vii? De la vreo doisprezece kilometri. Ai unde să stai aici? Nu. N-am unde. Asta înseamnă că o să fie nevoie să-ți facem un culcuș aici. Este o cămăruță în capătul celălalt al magaziei. Îți faci rost de așternut și stai în voie. Numai să faci treabă, nu să ne lași baltă tocmai când avem mai mare nevoie. Nu m-am dat în lături de la muncă niciodată. Asta-i
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Apoi Dumnezeu mai are grijă și de cei nenorociți. Am găsit de lucru în gară, după cum îți spuneam. Și cum ai să faci? Ai să bați drumul până la târg și înapoi în fiecare zi? Nici vorbă. Îmi dau ei o cămăruță acolo. Îmi trebuie doar ceva de așternut. Și acasă când mai vii? Vinerea seara mă întorc acasă și lunea seara plec iar. Ei? Ce zici? Ce să zic? Îi bine... Da’ îi putea tu munci cât ți-a cere acolo
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Chirostii râzând. Mă descurc eu și singur, da’ nu-i frumos să râzi de nevasta mea! Ei. Nu te supăra pentru atâta. Am glumit și eu... Hai să-ți așezi culcușul, că de mâine începem treaba. Maranda a dereticat prin cămăruță și i-a așezat așternutul. Să ai grijă, Toadere: să nu bei și să nu te încontrezi cu oamenii, că lumea-i ca lumea: și bună și rea... Oi avea, Marandă. Oi avea. Să nu spui în sat unde sunt
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
vedea privirea Dochiței din clipa când i-a dat sticla... Își înfipsese ochii într-ai lui în timp ce îi spunea: „Ai s-o bei, Toadere! Musai ai s-o bei!”... Toată săptămâna a muncit cât șapte. Abia când se aciua în cămăruța lui mai gusta, fără chef însă, câte o gură 154 de rachiu. Mai mult din obișnuință decât de poftă. Nu mai aștepta cu nerăbdare vremea când nu mai avea treabă, ca să tragă o dușcă zdravănă. Acum dorea să se odihnească
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
frate adevărat, că dacă trăiesc astăzi și pot merge pe picioarele mele apoi el m-o salvat... Îi o poveste lungă... Să-i dea Dumnezeu sănătate și zile multe, că bun suflet mai are!... S-a așezat la masa din cămăruța lui, foindu-se mereu pe scaun. Nu-i venea în cap cum să înceapă scrisoarea. Voia să-i spună lui Trestie atâtea! Dar cum? „Dragă frate, Întâi vreau să-ți spun că suntem sănătoși cu toții. Chiar așa; cu toții. Adică eu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
întorsese spatele și se îndepărta solemn, asemenea unui preot din vechime, trecând printre soldații care se dădeau repede deoparte, speriați. În noaptea aceea, pe când Proculus își punea în traistă puținele lucruri pe care le luase cu sine, gărzile deschiseră ușa cămăruței lui Valerius. Manteus se ivi în prag. — Bravo, Orpheus, îi spuse zâmbind lui Valerius, care stătea pe saltea, palid și obosit. Nu știu pe cine să admir mai mult: pe tine sau pe maestrul tău. — Spune-i lui Valerius că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că maestrul se referea la Velunda, și-și atinse amuleta. — Amuleta mea va rămâne transparentă? întrebă neliniștit. Va rămâne așa pentru totdeauna? Spune-mi, ce ar putea-o face să se întunece? Proculus nu-i răspunse. Înainte să iasă din cămăruță, se întoarse spre el. — Orpheus... De azi înainte ești Orpheus, zise încet, fără să mai zâmbească. Pașii lui și ai gărzilor răsunară tot mai încet pe coridor, acoperiți de glasurile gladiatorilor care comentau victoria lui Orpheus. O lună mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]