18,277 matches
-
amuți, a mă supune. Nu s-o găsi măcar un om deplin? Mereu o să simțim ce ni se spune? Au niciodată n-o să spunem ce simțim? Aplaudară Juan Vicuña și Licențiatul Calzas, iar Chiorul Fadrique Încuviință cu gravitate din cap. Căpitanul Alatriste Îl privea pe don Francisco, zâmbindu-i larg și melancolic; poetul Îi Întoarse zâmbetul, pe când Dómine Pérez, lăsându-se păgubaș, se concentră asupra tămâiosului său Îndoit cu multă apă. Dar acum poetul se dezlănțuise, recitând un sonet pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
tavernă, și Diego Alatriste Își puse mâna pe brațul poetului, liniștindu-l. „Care de moarte să nu-mi amintească!“, repetă don Francisco În chip de concluzie, abătut și Însingurat, așezându-se și primind noul clondir pe care i-l Întindea căpitanul. De fapt, domnul de Quevedo se afla Într-un du-te-vino permanent Între Curte și locurile de surghiun, mereu Între două ordine de arest sau de exil. Poate de aceea, deși uneori cumpărase case ale căror chirii Îi erau cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
alte câteva momente. Vorbise gânditor, parcă pentru sine, deja sub efectul vinului. Cu mâna tot pe brațul lui, aplecat peste masă, Alatriste zâmbi cu o afectuoasă tristețe. — Să ne batem cu cine, don Francisco? Gestul Îi era Însă absent, ca și cum căpitanul nu aștepta nici un răspuns. Dar celălalt ridică un deget În aer. Ochelarii Îi alunecaseră de pe nas și atârnau de capătul șnurului, exact deasupra cănii cu gură largă. — Cu prostia, cu răutatea, cu superstiția, cu invidia și ignoranța, zise rar, atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mult așteptările. Am făcut un gest cu mâna spre o pălărie imaginară și m-am Înclinat. — Íñigo Balboa, slujitorul dumneavoastră, m-am bâlbâit, reușind totuși să dau cuvintelor mele o Întorsătură pe care am socotit-o galantă. Paj În casa căpitanului don Diego Alatriste. Impasibilă, tinerica mi-a susținut privirea. Vizitiul urcase la loc pe spinarea catârcei și Îi da ghes să pornească. Vehiculul se urni. Am făcut un pas Înapoi, ferindu-mă de stropii aruncați de roți, și chiar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cea mai dulce, mai primejdioasă și mai mortală vrăjmașă a mea. Ambuscada În martie, noaptea se lasă devreme. Mai dăinuia o spuză de lumină sus pe cer; dar străzile strâmte, sub streșinile Întunecate ale acoperișurilor, erau negre ca gura lupului. Căpitanul Alatriste și colegul lui aleseseră un drumeag Îngust, Întunecos și pustiu, pe unde cei doi englezi urmau să treacă obligatoriu ca să ajungă la Casa cu Șapte Hornuri. Un mesager le transmisese ora și itinerarul. Le mai furnizase ceva, și anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Torres cu cea a Infantelor. Locul ales pentru capcană era prima porțiune, cu cotul cel mai Întunecat, mai strâmt și mai singuratic, unde doi călăreți atacați prin surprindere puteau fi trași jos de pe cai cu ușurință. Era destul de răcoare, și căpitanul se Înfofoli mai bine În capa lui nouă, cumpărată din avansul În monede de aur al mascaților. Făcând aceasta, răsună clinchetul fierăriei pe care o purta dedesubt: daga vizcaína se frecă de mânerul spadei și de crosa pistolului bine Încărcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
rapidă și mortală: cling, clang, adio și n-am cuvinte. Și toți În iad, sau unde dracu’ or merge anglicanii eretici. Cel puțin ăia doi n-or să ceară cu strigăte spovedanie cum făceau bunii catolici, deșteptând jumătate de Madrid. Căpitanul Își potrivi mai bine capa pe umeri și privi spre cotul drumeagului luminat de slaba pâlpâire a fanarului. Sub stofa călduroasă, mâna stângă i se odihnea pe pomoul spadei. Își mai omorî puțin timpul Încercând să-și amintească numărul oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Numai că așa stăteau lucrurile la război; cum s-a Întâmplat și cu niște germani răsculați de la Maastricht și cu restul dușmanilor trimiși pe lumea ailaltă În timpul campaniilor. Nu că asta ar fi fost mare lucru pe vremea aceea; Însă căpitanul făcea parte din oamenii care au nevoie de tot soiul de scuze și pretexte ca să nu-și piardă de tot respectul de sine. Pe tabla de șah a vieții fiecare mută cum știe, cum poate; și oricât de firave ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
decât În două cazuri: unul, amorezul unei anumite doamne pe al cărei soț nu-l țineau curelele să-și reteze singur coarnele, băuse prea mult În noaptea când Diego Alatriste Îi ieșise În Întâmpinare pe o stradă prost luminată; iar căpitanul n-a uitat niciodată privirea lui tulbure, lipsită de orice Înțelegere față de ce i se Întâmpla, când, după ce-și scosese nesigura lui spadă din teacă, nenorocitul se trezise cu o palmă de oțel În piept. Celălalt fusese un frumușel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Între ei, și junele - de nici douăzeci de ani - căzu orbește În cursă, schițând gestul fatal de a-și duce mâna la spadă. Totul se petrecuse cât ai clipi; și, Înainte ca vreunul din cei prezenți să apuce să reacționeze, căpitanul Alatriste și cei doi ciraci care Îi acopereau spatele se făcuseră nevăzuți, lăsându-l pe micul marchiz zăcând pe spate și sângerând abundent sub privirile Îngrozite ale doamnelor și Însoțitorilor lor. Afacerea făcu ceva vâlvă; Însă influențele lui Guadalmedina Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
dorea câtuși de puțin să se bată cu necunoscutul acela cu mustață țanțoșă, ochi Înghețați deschiși la culoare și aspect amenințător; dar care s-a văzut silit să scoată spada fiindcă amicii lui și doamnele Îl priveau. Fără altă introducere, căpitanul Îi străpunsese gâtul cu o lovitură simplă descriind un cerc Întreg, pe când tinerelul Încă Încerca să se așeze grațios În gardă cu picioarele flexionate și brațul Întins, străduindu-se cu disperare să-și amintească povețele elegante ale maestrului său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-o Împăturită În portic. Rămase cu ochii pe colțul străduței luminat de fanar, În timp ce zgomotul făcut de doi cai potcoviți se apropia tot mai mult. Lumina gălbuie se reflectă o clipă pe o lamă goală de oțel În cotlonul italianului. Căpitanul Își potrivi pieptarul de piele și trase spada din teacă. Zgomotul potcoavelor răsuna chiar la cotitură și o primă umbră enormă, disproporționată, Începu să se proiecteze mișcându-se de-a lungul zidului. Alatriste respiră adânc de cinci-șase ori, ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
bună, ieși de sub portic cu spada În mâna dreaptă, În timp ce cu stânga scotea din teacă daga vizcaína. La jumătatea drumului, din bezna porții ieși Încă o umbră, cu câte o scăpărare metalică În fiecare mână; și umbra aceea, alături de a căpitanului, se mișcă pe străduță În Întâmpinarea celorlalte forme omenești pe care fanarul le proiecta deja pe zid. Un pas, doi, Încă unul. Totul era Îndrăcit de aproape pe drumeagul acela atât de strâmt, Încât, dând colțul, umbrele se pomeniră Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
așa că Alatriste Îl atacă oblu, iar când englezul Întinse spada ca să se apere de la distanță, se propti bine pe un picior, Îl Întinse pe celălalt În față, Își atinse rapid oțelul de al inamicului, și de cum acesta Își retrase spada, căpitanul lansă o lovitură laterală cu vizcaína ca să devieze și să Încurce arma adversarului. După Încă un moment, acesta dăduse Înapoi patru pași și se bătea cu disperare, cu spatele lipit de zid și fără spațiu de manevră, pe când căpitanul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
spada, căpitanul lansă o lovitură laterală cu vizcaína ca să devieze și să Încurce arma adversarului. După Încă un moment, acesta dăduse Înapoi patru pași și se bătea cu disperare, cu spatele lipit de zid și fără spațiu de manevră, pe când căpitanul se pregătea, metodic și sigur, să-i bage trei sferturi de lamă În primul loc descoperit și să Încheie socoteala. Ceea ce era ca și făcut, fiindcă, deși tânărul lupta curajos și mânuia bine oțelul, era prea focos și se bloca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
În propriu-i efort. Între timp, Alatriste auzea din spate clinchetul spadelor italianului și celuilalt englez, gâfâitul și imprecațiile lor. Cu coada ochiului le putea vedea mișcarea umbrelor pe zid. Deodată, prin zăngănitul de fiare se auzi un geamăt și căpitanul Întrezări umbra englezului mai tânăr căzând În genunchi. Părea rănit, apărându-se de jos tot mai greu contra atacurilor italianului. Aceasta păru să-l descurajeze pe adversarul lui Alatriste; brusc, Îl părăsiră atât instinctul de conservare, cât și dibăcia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
meu! strigă, pe când para un atac, Într-o spaniolă elementară cu un puternic accent străin. Cruțați-l pe camaradul meu! Situația aceea, neatenția și strigătele Îl făcură să neglijeze puțin apărarea; și la prima Încercare, după o fentă cu daga, căpitanul Îl dezarmă fără efort. La dracu’ cu englezul naibii, se gândea. Unde s-a mai pomenit așa ceva? Cum adică să ceri Îndurare pentru altul, când tu Însuți ești pe punctul să te pupe mă-ta rece? Încă mai zbura prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
să apuce micul jungher inutil pe care Îl purta la cingătoare, Îi aruncă o privire disperată celuilalt tânăr, care abia se mai apăra trântit la pământ și, arătându-i-l lui Diego Alatriste, strigă iar: — Cruțați-l pe camaradul meu! Căpitanul Își opri o clipă brațul, descumpănit. Tânărul acela blond cu mustață Îngrijită, cu păr lung nepieptănat din cauza călătoriei, cu elegante haine gri colbuite, nu se temea decât pentru prietenul lui, care n-avea cum să nu fie străpuns de italian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Îndurare, iar pe chipul său aproape livid, cu maxilarele Încleștate, se citea demna hotărâre de a muri fără o exclamație, fără un vaiet. — Lasă-lm domnia ta! Îi strigă Alatriste italianului. Între două Împunsături de spadă destinate englezului, acesta Îl privi pe căpitan, surprins să-l vadă lângă el pe celălalt englez, dezarmat, dar În picioare. Șovăi preț de o clipă, se uită din nou la adversarul lui, Îl mai mai atacă o dată fără prea mare convingere și Îl privi iar pe căpitan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
căpitan, surprins să-l vadă lângă el pe celălalt englez, dezarmat, dar În picioare. Șovăi preț de o clipă, se uită din nou la adversarul lui, Îl mai mai atacă o dată fără prea mare convingere și Îl privi iar pe căpitan. — Glumești? zise, dându-se un pas Înapoi ca să-și ia avânt, pe când făcea să-i șuiere lama prin aer cu două retezături feroce de-a dreapta și de-a stânga. — Lasă-l! insistă Alatriste. Italianul Îl măsură de sus În jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
prostiile, spuse În sfârșit. Alatriste făcu un pas către el și italianul Îi privi spada din mână. De jos, incapabili să Înțeleagă ce se Întâmpla, ochii tânărului rănit se mutau de la unul la altul, buimăciți. — E ceva În neregulă, preciză căpitanul. Foarte În neregulă. Așa c-o să-i omorâm altădată. Celălalt continua să-l privească țintă. Zâmbetul i se intensifică plin de neîncredere și deodată dispăru de tot. Clătină din cap. — Domnia ta ești nebun, zise. Asta ne poate costa viața. — Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o batistă curată pe rana pe care o avea la subsoara stângă, apoi Îi Încheie la loc cămașa, pieptarul și haina, pe când Îi vorbea În limba lor cu blândețe și voce joasă. În timpul operației, pe care englezul o făcuse cu spatele la căpitanul Alatriste ca și când nu se mai temea de nimica rău din partea lui, acesta avu ocazia să constate și alte detalii interesante. De pildă că, dezmințind aparenta seninătate a tânărului În gri, mâinile Îi tremurau la Început, când descheiase hainele camaradului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
la altul pe câmpurile de luptă - vocabular care se limita În cazul unui soldat veteran spaniol, În pronunția lui, la fockyú (o să vă regulăm noi), sons ofde gritbich (feciori de mare târfă) și uergoin tucat yurbols (vă tăiem noi boașele) -, căpitanul observă că englezul În gri Îi vorbea camaradului său cu un fel de respect afectuos; și că, pe când acesta din urmă Îl numea Steenie, care fără Îndoială era un nume sau un apelativ prietenesc și familiar, celălalt folosea termenul formal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Grozav moment găsise ca să se joace de-a hidalgii și cavalerii și de-a scrupulele de conștiință În fundătura aia din Madrid, cu urmările bănuite. Ce nu aveau să Întârzie. Englezul În haine gri se ridicase și se uita la căpitan. Astfel putu și acesta să-l studieze În voie la lumina fanarului: mustăcioară frizată și blondă, aer elegant, cearcăne de oboseală sub ochii albaștri. Abia treizeci de ani și calitate cu toptanul. Și, precum celălalt, palid ca hârtia. Sângele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
comun cu gloria. Experiență care, din când În când, nu le strică unor membri ai claselor superioare, prea obișnuiți să crape estetic, din profil, printre aghiotanți și toboșari. Fapt e că din când În când clipea des nedezlipindu-și ochii de pe căpitan, parcă uluit că mai trăiește. Și chiar că avea de ce să se mire, ereticul. În pofida Începutului, repetă. Căpitanul nu știu ce să spună. La urma urmei, și În ciuda deznodământului Înfruntării, el și colegu-i de breaslă Încercaseră să-i asasineze pe acei tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]