KorAP: Find »[drukola/base=căruță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...248 >

6,191 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

mai ales dacă ar fi fost Încurajați cu câțiva bănuți. Dante se Întoarse spre femeie pentru a-i estima forțele. Era zveltă la trup, cu o musculatură puternică, și putea Înfrunta drumul lung. Dar mai apoi Își aminti de o căruță, Întrebuințată din când În când de bargello, și care era ținută În grajdurile de la San Piero. Îi făcu semn să Îl urmeze și se Îndreptă spre Priorat. O coti la dreapta pe o străduță laterală, spre râu. În fața lor, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
său dușman se redeșteptaseră din pricina Încordării și a efortului depus În aventura nocturnă. Osteneala luptei și a celor ce mai urmaseră se prăvăliseră acum peste el. Se Îndreptă spre ziduri, sperând să poată trece fără greutăți. La scurt timp, opri căruța În dreptul porții „Paradisului”, domeniul monnei Lagia. Vechea vilă romană, cândva În câmp deschis, fusese aproape ajunsă din urmă de noile edificii. Masa roșiatică a celui de-al treilea brâu de ziduri, a cărei construcție Înainta Într-un ritm frenetic, era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ordonată? Și ce forță extraordinară putea să aibă Eros, dacă doar vederea plăcerilor sale era de ajuns că să dea la o parte orice alt considerent? Tulburat, se pregătea să dea bice, când simți un foșnet de pași grăbiți pe lângă căruță. Pietra alerga pe furiș spre ei, uitându-se În urmă ca și când s-ar fi temut să nu fie văzută. Trase puternic de hățuri, oprind calul, care o pornise la drum. Între timp, tânăra femeie se agățase de marginea căruței ca și când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe lângă căruță. Pietra alerga pe furiș spre ei, uitându-se În urmă ca și când s-ar fi temut să nu fie văzută. Trase puternic de hățuri, oprind calul, care o pornise la drum. Între timp, tânăra femeie se agățase de marginea căruței ca și când ar fi vrut să o țină În loc și se uita la muta acoperită de văl. Apoi se Întoarse către poet, după o ultimă privire aruncată În spate. - Fii atent cu femeia asta, Îi șopti, Întinzându-se spre urechea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
nemișcată, cu capul lăsat pe spătarul caprei. Apoi, pe nepusă masă, izbucni Într-un râs aspru, plin de acel sarcasm vulgar pe care poetul Îl cunoștea prea bine. - O să afli singur, of, dacă o să afli! exclamă, desprinzându-se de marginea căruței și făcând cale Întoarsă spre poarta bordelului, ca și când i-ar fi părut rău că venise. Dante nu știa ce să facă. Lângă el, În căruță, Însoțitoarea lui părea să Își revină Încetul cu Încetul, aruncându-i din când În când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cunoștea prea bine. - O să afli singur, of, dacă o să afli! exclamă, desprinzându-se de marginea căruței și făcând cale Întoarsă spre poarta bordelului, ca și când i-ar fi părut rău că venise. Dante nu știa ce să facă. Lângă el, În căruță, Însoțitoarea lui părea să Își revină Încetul cu Încetul, aruncându-i din când În când câte o privire prin vălul cu care Își ascunsese la loc fața. Să o ducă Înapoi la Priorat era imposibil. Mai că se simțea tentat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de dezechilibru moral, de senzualitate toropită se agita În sinea lui. Chipul fugar al Amarei, ușor umbrit, asemenea suprafeței unei luni Îndepărtate, Îl urmărea. Se Învârtea prin chilie, mângâind În minte trupul femeii, ale cărui forme splendide le Întrezărise În căruță, experimentând o Încordare ce nu izbutea să se concretizeze În cuvinte, cu toate că Încercase, În mai multe rânduri, să o transforme În versuri. Izbi cu putere În masa de scris. Durerea violentă din degete Îl trezi pentru o clipă la realitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
un gest de silă. - O sinucidere... aici, Într-un loc sfânt... Va trebui să-l anunț pe abate, bâigui el, zgâindu-se la mort. - Așa să faci. Dar mai târziu. Mai Întâi, trimite să fie chemat cineva de la Misericordia, cu căruța pentru morți. Călugărul Îl fixa uluit. - Trebuie făcută repede Înmormântarea, Îi explică poetul. Nu e bine ca mânăstirea voastră să fie târâtă Într-un scandal. Chiar În noaptea asta vreau ca trupul să fie dus dincolo de ziduri, fără lumini. Călugărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
să fie dispuse de-a curmezișul, lângă cadavru. Călugării de la Misericordia erau din ce În ce mai Înmărmuriți. Sub greutate, oiștea carului gemea periculos. - Parcă e de marmură! exclamă unul dintre cei doi, leoarcă de sudoare pe sub glugă, pe când celălalt, ajutat de Dante, urnea căruța. Dar ce-i Înăuntru? - Un vis, murmură priorul, ștergându-și fruntea și el. Un vis visat de un om mare. - Va trebui să Îl informăm pe căpitanul de la Misericordia de toate astea. - Mâine. Mâine veți avea vreme pentru toate. Micul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

kilometri de noi. Douăzeci de kilometri în 1917 era o distanță cât o lume întreagă, mai ales iarna, mai ales de când cu războiul care nu se mai termina odată și care aducea un vuiet neîncetat pe drumuri, cu camioane și căruțe învălmășindu-se, cu fum pestilențial și cu mii de bubuituri de tunet, căci frontul nu era departe, chiar dacă de acolo unde eram noi, ni se părea un monstru invizibil, un tărâm ascuns. Lui Destinat i se spunea în mai multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
rămăsese nimic pentru a scormoni prin cenușă. Dar, cu toate astea, ea mi-a spus ce știa. Era la sfârșitul unei după-amieze, în fața casei unde se retrăsese, împreună cu alte văduve ca și ea - Gravul fusese zdrobit în ’23 de o căruță pe care nu o zărise venind. Barbe își găsea consolare în sporovăială și în cireșele în alcool pe care le adusese de la Castel în mai multe borcane. Îi dau cuvântul: — L-am găsit de îndată schimbat, imediat ce micuța se instalase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
colo-colo, refuzată, distrusă. Ani întregi nu i-a mai rămas decât comerțul urât mirositor cu piei de iepuri, cârtițe, nevăstuici, dihori și vulpi, încă sângerânde, de abia jupuite cu briceagul. Mai bine de treizeci de ani trecuse pe străzi cu căruța ei greoaie, strigând mereu: „piei de iepuri! piei de animale! piei de iepuri!“, căpătând astfel mirosul de carne crudă al cadavrelor și expresia animalelor sacrificate, pielea lor violacee, ochii lipsiți de orice strălucire, ea care altădată fusese drăguță ca o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
regină - știu asta de la ea -, îi oferea un pahar de nectar, vorbea cu farmec despre ploaie, piei și despre timpul frumos, îi zâmbea cu acel surâs despre care am vorbit mai devreme. Apoi o plătea, o ajuta să-și descarce căruța și o conducea până la drum, așa cum ar fi făcut-o un om galant. De douăzeci de ani, Josăphine locuia la capătul străzii Chablis, aproape în câmp. Nu era o casă, ci doar câteva scânduri înnegrite de ploaie, care doar printr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
da, e adevărat, așa e, cum spune Pielea, totul s-a petrecut întocmai“. Se întâmpla în ajunul zilei în care fusese descoperit trupul. Pe la ora șase, îmi spuse Josăphine. Câini și lupi, ora pumnalelor și a sărutărilor furate. Josăphine trage căruța și mai trage din când în când câte o dușcă, pentru a se-ncălzi, din sticluța pe care o ține mereu în buzunarul vestei. Pe străzi, în chip ciudat, în ciuda gerului, a ieșit, ca-n zilele de sărbătoare, toată mulțimea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
fără trecut, fără durere, fără nimic. Poate. În seara aceea, răniții nu erau la ea. Străzile erau pline cu ei, majoritatea beți, înjurau trecătorii, răcneau și vomitau, umblând adunați în grupuri. Atunci, pentru a-i evita, Josăphine o ia cu căruța ei pe un alt drum și, în loc să coboare pe strada Pressoir, continuă să meargă pe ulița Mesiaux, trecând pe lângă biserică, urcând înapoi prin spatele primăriei și zorește spre cimitir până la cocioaba ei, preferă să o ia de-a lungul micului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
în loc să coboare pe strada Pressoir, continuă să meargă pe ulița Mesiaux, trecând pe lângă biserică, urcând înapoi prin spatele primăriei și zorește spre cimitir până la cocioaba ei, preferă să o ia de-a lungul micului canal, deși cam îngust, chiar dacă cu căruța, și încă plină, știe că-i va fi greu. Chiar dacă acest ocol înseamnă mai bine de un kilometru. E frig. Gerul face ca totul să troznească. Lui Josăphine îi curge nasul, iar sticluța cu băutură e goală. Cerul capătă nuanțe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
acest ocol înseamnă mai bine de un kilometru. E frig. Gerul face ca totul să troznească. Lui Josăphine îi curge nasul, iar sticluța cu băutură e goală. Cerul capătă nuanțe gri-bleu și prima stea apare ca un cui de argint. Căruța spulberă crusta de gheață, pieile sunt rigide ca niște scânduri. Josăphine ridică o mână pentru a-și freca nasul care tocmai face un țurțure. Iar aici, aici o vede deodată în depărtare, fără îndoială, la vreo șaizeci de metri depărtare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
și le ascult în fiecare seară. „Drum bun“... Nu îmi mai amintesc chipul ei, dar jur că-i țin minte vocea. XV Ne-a trebuit patru ore ca să ajungem la V. Calul se încleia în nămol. Dârele lăsate de roțile căruțelor erau niște adevărate puțuri. În unele locuri, zăpada care se topea părea că se revarsă din butoaie, iar drumul dispărea sub apa care curgea pentru a se pierde până la urmă în șanțuri. Nu mai vorbesc de convoaiele care urcau pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
unele locuri, zăpada care se topea părea că se revarsă din butoaie, iar drumul dispărea sub apa care curgea pentru a se pierde până la urmă în șanțuri. Nu mai vorbesc de convoaiele care urcau pe linia frontului, pe jos, în căruțe sau în camioane, și pe care trebuia să le lași să treacă strângându-te cât de mult se putea. Tinerii se uitau la noi cu priviri melancolice. Niciunul nu mișca, niciunul nu vorbea. Parcă erau niște animale palide îmbrăcate în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
subțiri de gheață uneau marginile acoperișului cu pământul alb. Brusc, nu mi-a mai fost frig, nici foame, uitasem marșul forțat pe care mi-l impusesem timp de patru ore, pe drumul pe care nu înceta curgerea interminabilă de soldați, căruțe, mașini și camioane. Lăsasem în urmă sute de flăcăi, care înaintau cu un mers grav și care-mi aruncau priviri răutăcioase, mie care eram îmbrăcat ca un civil și care păream atât de grăbit să mă îndrept în direcția în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
portretele ei, până la ultimul, până la cel mai mic. Am aruncat într-o zi în foc acele fotografii mincinoase, deasupra cărora strălucea surâsul ei cald. Știam că, păstrându-le și privindu-le, mi-aș fi sporit durerea, cum ai încărca o căruța deja plină, cu riscul ca toată încărcătura ei să se prăbușească în șanț. Dar poate că Destinat ajunsese să nici nu mai vadă acest mare tablou, care devenise mai mult o pictură decât portretul femeii pe care o iubise și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

are mașină. A scos Învelitoarea de pe birou și a depus-o precaut, cu toate articolele mărunte de pe ea, pe pat. — De unde ai mașină? l-a Întrebat cinic Amory. — Secret absolut, dar nu fi un neghiob de critic, că rămâi de căruță. Cred că am să mai dorm, a zis calm Amory, reluîndu-și poziția În pat și Întinzând mâna spre noptieră, după o țigară. — Să dormi? — De ce nu? Am curs la unsprezece treizeci. Idiot bătrân! Dar treaba ta. Dacă nu vrei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
nu ți-ai dat osteneala să promovezi examenul. — Pe mine nu asta mă Înfurie, a răspuns Amory. Mă Înnebunește aspectul concret. Lenea mea a fost În perfectă armonie cu sistemul meu personal, dar de data asta m-a lăsat de căruță norocul. — Vrei să spui sistemul te-a lăsat de căruță. — Posibil. — Bine, dar ce-ai de gând să faci? Să-ți găsești repede un alt sistem sau să te Învârți pe-aici Încă doi ani, În chip de „fost“? — Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
nu asta mă Înfurie, a răspuns Amory. Mă Înnebunește aspectul concret. Lenea mea a fost În perfectă armonie cu sistemul meu personal, dar de data asta m-a lăsat de căruță norocul. — Vrei să spui sistemul te-a lăsat de căruță. — Posibil. — Bine, dar ce-ai de gând să faci? Să-ți găsești repede un alt sistem sau să te Învârți pe-aici Încă doi ani, În chip de „fost“? — Încă nu știu... — Of, Amory, adună-te! — Poate. Punctul de vedere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296

presupune multă energie, pe care el o are. Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață; cine învață mai mult, trăiește mai intens. Eu oricum vreau să învăț pentru viață, de școală mă doare‑n cot. Oricum poți să rămâi de căruță și s‑o sfârșești tragic. Să fii un ratat și la școală și‑n viață. Dacă e să ne gândim la felul ei de‑a fi, Anna ascultă toate astea surprinzător de răbdătoare. Între timp chibzuiește cum să‑l impresioneze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]