2,024 matches
-
intermediară, nesuferită și stînjenitoare, dar asta ar putea fi ultima ta șansă. Trebuie să te bucuri de fiecare zi. — Tu asta faci? — Să mă bucur de fiecare zi? Încerc. Hei, ai grijă, Amy! Ai pățit ceva? Amy a coborît din cărucior și se tîrăște prin cafenea, gîngurindu-le ceva tuturor celor prezenți, deși nimeni nu Înțelege o iotă. Se Împiedică de piciorul unei mese și cade În timp ce maică-sa se repede să o ridice. CÎnd fetița se calmează, Împăcată cu o ceașcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ca vecinii să Înceapă să bîrfească despre povestea noastră de dragoste. Mă retrag și Îmi șterg lacrimile. Măcar or să poată afirma cu siguranță că iubita ta are gust În materie de haine, spune Emma și mă ajută să cobor căruciorul pe scări. CÎnd ajungem Înăuntru și ușa e Închisă, mă privește brusc cu seriozitate și zice: — Ești o vacă nesuferită. M-ai tot evitat lunile astea. Să nu crezi că nu știam că-mi respingi telefoanele și mă suni doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
avea Însă nici un fundament, lucru care nu-i făcu nici o plăcere. Se simți abandonat, decăzut, singur. Buonocore se scărpină absent la testicule, În timp ce privirea scruta agilă parcul din față, În care la acea oră era doar un pensionar Într-un cărucior cu rotile, Împins fără nici un chef de Îngrijitoarea lui slavă. Vegetația era sălbătăcită, plină de urzici, de seringi, de zdrențe și leagăne ruginite. Decadența era prezentă În fiecare lucru. Elio constată că În dimineața aceasta polițistul nu se bărbierise: ciocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Aris, surprins de interesul tatălui său. Se oprise la baza piciorului de la Ponte Sublicio. L-am tras până la mal. E bolnav, știi, l-au abandonat pentru că e bătrân și paralizat la ambele picioare din spate. I-am făcut un fel cărucior, o placă pe roți, așa se poate mișca. E foarte gras și are o fire veselă. Am să-i spun Falstaff. Elio Își scoase ochelarii și-i curăță cu șervețelul. — E frumos ceea ce faci cu câinii ăia, zise ațintindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mai mult cu o cutie goală și, oricare i-ar fi fost conținutul, acum nu mai era. Trenul pentru aeroport pleca de la peronul 26, dintr-o zonă izolată a gării. Trecură de chioșcurile de ziare, de postul de poliție, de căruciorul cu apă minerală și de grămada de cărucioare pentru valize. Sarah voi să ia unul, dar Antonio nu-i dădu voie. Ducea el valiza. Cum altfel? Dar nu mai lucrezi? Îl Întrebă Sarah privindu-l mirată. — Mi-am luat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
câinii nu o recunoscură, și când se aplecă să-i mângâie Își rânjiră dinții. Erau acolo Mabuse, câinele cu barbă, Dillinger, Shylock - și unul nou, poate paralizat, care se târa comic, trăgând după el, legat de labele din spate, un cărucior. Câinii lui. Aris spune că sunt singurii lui prieteni adevărați. O recunoscu și pe Meri. Tânăra spaniolă care se instalase la Aris. O Întâlnise Într-o seară - când, Întorcându-se de la cinematograful Tibur, unde urmăriseră un film coreean presărat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și cum m-a cuprins o toropeală plăcută și ochii mi s-au închis sub pleoapele grele. Apoi am început să plutesc... Ce se întâmplă aici? Unde mă aflu? Fetițo, dă-te din calea mea! Nu vezi că împing un cărucior plin cu litere? Îmi cer scuze! Ce faci cu literele? Unde le duci? Le duc înapoi la tipografie. Locul lor e în cărți. Nu am timp de discuții acum, literele s-au revoltat și au fugit. E revoluție! S-a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
revoluție! S-a instalat starea de alertă! Literele nu mai vor să stea în cărți pe care nu le citește nimeni. Oare visez? Ce treabă mai e și asta? Cum să fugă literele? Am luat urma celui ce împingea anevoie căruciorul și când am ajuns la tipografie am aflat șocată că lucrurile erau cât se poate de grave. Toate cărțile au rămas albe. Motivul? Unul cât se poate de serios: nemulțumite de faptul că oamenii nu mai citesc, literele au intrat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
scris cu litere mari, o privi pe Gwen și izbucni În rîs. - Afurisita de Yvonne! Păcat că pe tine te-a cruțat cînd te-ai născut... Îi vîrÎ ziarul În mînă și se duse liniștit să-și pună crosa În cărucior. - SÎnt dezolat că te dezamăgesc, Gwen, dar nu mă aflu la originea acestei scurgeri de informații, chiar dacă trebuie să recunosc că mă covîrșește de plăcere, și doar pentru că m-a amuzat n-am să rețin termenul grosolan cu care m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
al ei. Vreme de treizeci și cinci de ani, nu se scursese nici măcar un ceas, un minut, o secundă fără să mă gîndesc la ea. Și la planul minuțios pregătit care dăduse greș din pricina dorinței ei de a mînca niște căpșuni. Zărise căruciorul precupețului care vindea trufandale sosind pe docurile din Rouen. Îndrăgostit, inconștient, stupid, plecasem să-i cumpăr căpșuni chiar Înainte de Îmbarcare și fusesem prins de un banal control de identitate. Vasul plecase fără mine spre America și se zdrobise cîteva ceasuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
au cu toții tricouri cu grădina zoologică din Londra. Îmi zâmbesc cu toții - și, cumva, reușesc să le întorc și eu zâmbetul. Mă simt ca într-o realitate perfect paralelă. — Doriți ceva ? În vagon apare un tip zbârcit tot care împinge un cărucior și îmi zâmbește. Sandvișuri reci sau calde, ceai sau cafea, băuturi răcoritoare sau alcoolice ? — Ultima, vă rog. Încerc să nu par prea disperată. Două, vă rog. Din... ce aveți. Nu vine nimeni să-mi ceară biletul. Nu mă deranjează nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
un vis urît. Un vis urît, cu un montagne russe care a ieșit de pe șine. Însoțitoarele de zbor se leagă bine cu centurile de scaune. Una dintre stewardese Își șterge sîngele de pe față. Acum un minut, se plimbau fericite cu căruciorul cu alune prăjite. Asta se Întîmplă altor oameni, de pe alte avioane. Oamenilor de pe casetele video demonstrative. Nu mie. — Vă rugăm să vă păstrați calmul, spune căpitanul. În clipa În care vom avea mai multe informații... Să-mi păstrez calmul ? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
parte, Jack Harper arată cam obosit și neîngrijit. Are cearcăne sub ochi și părul Îi stă În toate direcțiile. Și-are și blugii rupți ! Dar chiar și așa. Mă atrage ca un magnet. Oricît aș Încerca să mă concentrez asupra căruciorului pe care se află ceaiul, nu reușeșc deloc să-mi iau ochii de la el. E din cauza avionului, Îmi spun Întruna. E doar din cauză că am trecut Împreună prin aceeași experiență traumatizantă. Asta e. Nu există nici un alt motiv. — Oameni buni, avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
spune Jack pe tonul lui obișnuit, sobru și ușor caustic. Cred că, una peste alta, mi-am făcut o idee de ansamblu. O, Doamne. Connor ăsta chiar nu-și dă seama că se străduiește prea tare ? Aranjez toate ceștile pe cărucior În stive aflate Într-un echilibru precar, după care Încep să adun ambalajele de la biscuiți. — Acum trebuie să ajung În studioul de design, spune Jack Harper, dar nu-mi amintesc deloc pe unde vine... — Emma ! strigă Paul săritor. Vrei, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
cum m-ai trădat ? — OK, Emma. SÎnt de acord, te-am făcut să te simți penibil. Dar... ce e atît de grav În chestia asta ? — Ce e atît de grav ? țip absolut stupefiată, aproape dînd peste o femeie cu un cărucior de cumpărături. Ai intrat În viața mea. Mi-ai băgat În cap ideea că toată povestea asta de dragoste e adevărată. M-ai făcut să mă Îndră... Mă opresc brusc, gîfÎind ușor. Mi-ai zis că ești absorbit de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ploaie. Îmi amintesc bine că am ieșit cu toții afară, ca să vedem cum arată aerul după ploaie. Bruno stătea călare pe banca din fața ghișeului și tot amesteca blestematele acelea de zaruri. (Lumină pe locul unde stă CASIERUL.) Grubi se întinsese pe căruciorul de cărat bagaje și părea că dormitează. (Lumină pe locul unde stă HAMALUL.) Eu mă legănam și-mi fumam ultima țigară din ziua aceea. (ȘEFUL GĂRII se reașază în fotoliul-leagăn.) Ioana lipsea. Dar cred că ne pândea de undeva, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
facă vânt cu ea.): Sper. (Treptat, privirile celor trei personaje inițiale se ațintesc asupra CĂLĂTORULUI; privirile sunt păHYPERLINK "http://trun.se"trunse în același timp de amuzament, uimire și milă.) CASIERUL (Revenind.): Nu e băiat rău... Doarme toată ziua în cărucior... Nu trebuie să-l judecați prea aspru. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu mă interesează. CASIERUL (Neașteptat de persuasiv.): Trebuie să vă intereseze! De fapt e chiar băiat bun... Vă poate căra bagajele. Aveți bagaje? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Uluit.): Bagaje? CASIERUL: Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
multă încredere... în zar. V-ați putea cunoaște mai bine, propria dumneavoastră ființă... v-ar apare mai clară, mai conturată... cu toate gândurile, cu toate iluziile ei... HAMALUL (Care, pe ultimele cuvinte, a dat semne de nerăbdare; zvâcnind violent din cărucior.): Mintee! De ce minți, Bruno? CASIERUL (Răspuns violent, pe urmele unor dispute mai vechi.): Nu mint! Lepră afurisită! HAMALUL (Către CĂLĂTOR.): Minte! Vă jur! CASIERUL: Nu-l ascultați, domnule! E un om rău. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Dintr-o dată plictisit.): Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pe față și se prăbușește pe un capăt al băncii.) Eu... eu sunt... călător prin ploaie... (Reacție violentă a personajelor; ȘEFUL GĂRII se ridică, se repede spre CĂLĂTOR, se răzgândește, se învârte în jurul scenei, își frământă mâinile; HAMALUL sare din cărucior, își șterge hainele de praf, se apropie de CĂLĂTOR; CASIERUL rămâne înmărmurit, se ridică respectuos de pe bancă; la una din ferestrele fațadei care sugerează clădirea gării apare capul IOANEI, pentru câteva secunde.) HAMALUL (Surescitat, prinzându-l de piept pe CĂLĂTOR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ioana, ascultă-mă bine! Privește-mă în ochi! Ai mai văzut tu călători prin ploaie? IOANA: Cuuum să nu! Și săptămâna trecută a găsit tata unul la marginea câmpului și l-a chemat pe Grubi și l-au cărat cu căruciorul aici. Și când l-au adus mai trăia încă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Foarte tulburat.): Și ce v-a spus? Cine era? IOANA: Ne-a spus că s-a rătăcit și că el trebuia să ajungă în altă parte. Și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
eu... da, visul ăla o să rupă toate ușile și toate porțile din mine și-o să pot ieși și eu în ploaie... Ah! Dacă l-aș visa! Dacă l-aș mai visa o dată.! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: De aceea dormi tu, în cărucior, mai tot timpul? HAMALUL (Transfigurat.): De aceea... Sunt sigur că într-o zi o să-l visez din nou. Îmi spune mie ceva, am ceva care îmi zvâcnește în tâmpla dreaptă și îmi spune c-o să vină o zi când o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
care aruncă zarurile; lumina se concentrează numai asupra zarurilor care cad; în timp ce zarurile continuă să cadă, o lumină discretă trece peste scenă; Bruno stă pe bancă și sunetul zarurilor vine de la jocul singuratic al lui Bruno; Grubi stă întins pe căruciorul de bagaje și își mestecă paiul; Domnul Kapunta stă întins pe fotoliul-leagăn; după câteva secunde se ridică și începe să se plimbe pe marginea scenei; redevine prezentatorul de la începutul piesei.) ȘEFUL GĂRII: După trei lumi de zile, CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lasă nu te mai preface că te știu io cum ești. Și geometria se reașează ușor-ușurel peste parcul Plumbuita care se înfățișează din nou cu aleile sale rectilinii, un parc atât de trebuincios și cuminte. Un țânc smotocit într-un cărucior violet cu flori verzi e împins cu mândrie de mămica lui, soție de agent comercial la Ana Electronics și posesoare a unei mașini de spălat în opt timpi, model italian, capacitate 12 litri, ultimul răcnet. Țâncul de nici doi ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
un sticlete. ─ E bun adăpostul ăsta că-mi vine ca o mănușă, dar la primăvară tot fac schimb cu nea Pițigoi. Ce naiba! Uite că mi-am rupt iar trei pene! Cele trei pene cenușii-albastre plutesc lin în soare. Micuțul din cărucior s-a oprit din molfăit și le urmărește cum sticlesc din rostogol în rostogol, caligrafiind pe aer cu litere străvezii, ronde, un singur cuvânt: Nobunu Limpede, în văzduhul limpede: Nobunu În limba sticleților și a țâncilor acest cuvânt înseamnă ferește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
din gură de șarpe și ca să fie sigur că nimeni nu va pune laba pe napolitană, poftim, o face mii fărâme, pe care le aruncă dând din mânuțe peste tot. ─ Băiatul mamii! Pui-pui-pui! se îngrijorează femeia îmblănită, începând să hâțâne căruciorul. Hai-hai-hai, na-ni, na! Na-ni-no! Se teme de străini, ce vreți! îi spune ea d-lui Costache, încercând totuși să zâmbească. În același timp, împinge căruțul înainte pe alee. Afurisit boșorog, mormăie, depășindu-l. Sticletele zărind firimiturile de Joe, pornește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]