2,267 matches
-
de bronz. Toată lumea izbucni în râs și unii gândiră că locotenentul și Lilly nu ar fi o pereche nepotrivită. Dar Lillișu conchise cu bun simț: "Am zis, când Nel o să se ducă la Chișinău, la liceu, o să mă întorc în cătunul meu și o să găsesc un podgorean de ispravă să mă mărit. Dar o să vin, serile, să vă văd. Și de Crăciun o să trimit un butoi de vin." Dacă sunt pe-aici, să nu uiți că îmi place vinul cu aromă
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Boboc și lucram pe aeroport la construcția de piste betonate pentru avioanele românești și germane. Oamenii erau mulțumiți de noi și ne înțelegeau necazurile. Când rușii s-au apropiat de satul Boboc, toate familiile de refugiați sau retras într-un cătun de lângă Boboc, unde erau 20 -30 de case în care locuiau vara proprietarii pământurilor din jur, care aveau locuințele pe Valea Buzăului până la Nehoiu. În anul 1946 la Buzău era o secetă cumplită și s-a propus ca toți refugiații
AMINTIRI DIN BASARABIA. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Nicolae Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1700]
-
În comuna Tereblecea, cătunul Prisaca, la 2 km. de orașul Siret, s-a născut soțul meu, Patraș Constantin, la 1 iulie 1933, într-o familie de gospodari harnici ce își aveau rădăcinile din moși-strămoși pe acel plai de vis. Din nefericire, însă, evenimentele din
ANI DE PRIBEGIE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Aldona Ioana Patraş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1707]
-
Patzac; str. Silfidelor; str. Schitu-Măgureanu și Bulevardul Elisabeta; Grădina Episcopiei, Calea Victoriei, 80; ” Icoana, str. Polonă, 63; ” Sf. Gheorghe, Piața Sf. Gheorghe; ” Sf. Vineri, Calea Văcărești; ” Sf. Spiridon, Calea șerban-Vodă; Judecătoria de Pace, col. Roșu, str. Municipală, 2; ” ” col. Galben, str. Cătun, 6; ” ” col. Verde, Calea Plevna, 159; ” ” col. Albastru, Calea șerban-Vodă, 65; ” ” col. Negru, str. Labirint, 55; Liceul Sf. Sava, str. știrbei-Vodă, 35; ” Matei Basarab, str. Sf. Apostoli, 138; ” Sf. Gheorghe, Calea Victoriei, 138; Primăria și Consiliul Municipal, str. Colței, 40; Ministerul
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
97; Stoicescu, C., avocat, deputat, str. Batiștea, 6; Suțu, medic, str. Plantelor, 2; Suțu, principele Grigore, proprietar, str. Colței, 25; Suțu, Nicolae Alexandru, inginer, inspector general al Căilor Ferate Române, preșe dinte al Consiliului de aministrație al Societății de tăbăcărie române, str. Cătun, 4; Stahl, profesor, Calea Rahova, 16; Staicovici, D., negustor, str. Primăverii, 11; Stăncescu, C., profesor la școala de Arte Frumoase, str. Armenească, 12; Stăncescu, Dim., str. Rafael, 1; Stănciulescu, căpitanul sergenților de oraș, str. Polonă, 33; Stătescu, Eug., avocat, fost
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
până la Mitoc, Costișa apare ca o așezare binecuvântată de Dumnezeu. Cu lanuri de grâne, cu livezi spânzurate pe coaste domoale, cu gârle și prund, cu humărie și cu pâraie limpezi... satul a fost locuit din timpuri străvechi, cunoscut ca un cătun al comunei Frătăuții Noi. Cine n-ar prețui o asemenea bijuterie? Dar, mai presus de orice, sunt oamenii, locuitorii statornici ale acestei așezări. Timp de un secol Costișa (devenită comună la mijlocul secolului al XIX-lea) a progresat continuu, pe plan
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
de lemn construită în 1970, o școală de cărămidă, formată din două corpuri lipite (primul construit în 1878 și al doilea cu etaj în 1930). Mai târziu s-a mai construit prin contribuția sătenilor o școală pentru clasele primare, în cătunul Țahanău și s-a electrificat întreg satul, s-a asfaltat 1,5 km drum comunal (în prezent destul de degradat). După 1989 s-a mai construit o biserică din cărămidă (pe locul vechii bisericuțe din lemn), tot prin contribuția enoriașilor și
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
revista Tribuna, noi sătmărenii am avut un supliment lunar, Pagini sătmărene (8 numere, între 1984-1986, finanțat din veniturile Casei de cultură a municipiului unde eram director) prin grija lui Vasile Sălăjan, sătmărean și el, din satul Tătărești de care aparținea cătunul meu. Pentru tinerii "condeieri" de atunci (Ion Vădan, Al. Pintescu, Ion Baias, Gh. Glodeanu, Ioan Nistor) aceste pagini însemnau foarte mult. Nu am avut șansa să fiu în grația vreunui critic. Satu Mare e mereu prea departe... Însă, prin vreme, am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
judecătorești, legi și regulamente de ordin general, tabloul lucrărilor periodice care se înaintează autorităților în mod obligatoriu și la date fixe, tabloul taxelor de timbru și de calcul asupra timbrului și impozitului proporțional, statistica comunală (denumirea comunei, a satelor și cătunelor, distanța de la un punct la altul, suprafața, păduri, numărul locuitorilor etc), tabloul șoselelor naționale, populația României pe județe ( Cernăuți: 301.937 locuitori, Rădăuți: 161.865, Suceava: 121.010, Dorohoi: 209.230) și orașe (Cernăuți:111.122 locuitori, Rădăuți: 16.808
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
aveau aceeași conducere, aceeași oameni care le scriau: N. Simionovici, Dimitrie Bordicu și Filimon Rusu (care erau și cenzorii revistei), Cicerone Mucenic, M. Vicol, Arcadie St. Borșanu... Articolele „Controlori și controlați”, „Rolul presei învățătorești”, „Luptă”... „Starea actuală a școlilor de cătune”, „Programa analitică”, „Fondul pentru înmormântare și fondul pentru cei bolnavi”, „Beția un pericol național” apăreau în revistă când puteau foarte bine să aibă loc în ziarul cu același nume și aceeași proprietari. Partea culturală, de artă a revistei era mai
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
de fotografie braziliană a artistului José de Paula Machado, pe care suntem invitați să o vizităm. Poze mari, de aproximativ 1 x 1,5 m, înfățișează o lume sălbatică, neatinsă de civilizație: coline acoperite cu o vegetație luxuriantă, pampasuri nesfârșite, cătune locuite de oameni trăind la limita dintre epoci, fastuosul Carnaval de la Rio, obiceiuri rurale, folclor amerindian etc. Rețin în special două imagini pentru frumusețea lor deosebită, potențată de ingeniozitatea artistului fotograf: tunelurile verzi ale Amazonului, și alta, cu totul superbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
a mai vedea și altceva decât Minskul - acest oraș suspendat într-un fel de atemporalitate sinistră. Călătorim cu autobuzul, cam vreo două ore, printr-o regiune agrară. Pășuni și fânețe, cât vezi cu ochii. Satul scriitorului e un fel de cătun format din căsuțe de lemn presărate pe o suprafață întinsă, cu râulețe și sălcii, podețe, garduri de nuiele, arbuști pitici și straturi de flori - o idilă pastorală, departe de imaginile cu care obișnuim să asociem realitățile din această țară transformată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pitici și straturi de flori - o idilă pastorală, departe de imaginile cu care obișnuim să asociem realitățile din această țară transformată în fieful unui șef paranoic. Dacă ți s-ar arăta un film sau un album cu poze al acestui cătun de basm cu nume poetic - Vyazynka -, nu ai crede niciodată că e vorba de actualul Belarus. Mulți turiști; de fapt, singurii „turiști”, propriu-zis suntem noi, scriitorii din Tren, care ne risipim pe potecile îmbietoare, ceilalți sunt localnicii bucuroși de distracție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Un orgoliu de cultură mică, provincială, izolată de fluxul contemporaneității, emană din scenografia cu care suntem înconjurați. Această suavă iluzie folcloric-arhaizantă - atrăgătoare în special pentru străinii, tot mai puțini, care vizitează zona - se destramă de îndată ce părăsești micul spațiu proteguitor al cătunului lui Kupala (un scriitor din alte timpuri, ce par deja imemoriale). În autobuz, dialoghez cu o doamnă din comitetul de organizare belarus, o profesoară universitară, foarte cultivată. Nu cred că e spioană, sinceritatea ei e contagioasă, se manifestă fără opreliști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
stările de lucruri locale. Satul mic, numai de 40 de case, are vreo 3000 de decari, afară de pădure. (3 decari la pogon aproximativ). Dări cătră stat: 6 lei drumuri, 2-3 lei funciar la decar, și mică dare pentru școală. În cătun este școală. Unii bătrâni de 80 de ani; unul chiar între alții, regretau stăpânirea Turcului când armată nu făceau Bulgarii și pe slujbașii turci îi puteau înșela ca să nu plătească darea... La crâșmă, cea mai arătoasă casă, stampe cu războiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
lui Alexandru cel Bun, numit în inscripție “bunicul său”, Bogdan, unchiul său, fiul lui Alexandru cel Bun. Primul document, în care este menționată Episcopia Rădăuților, datează din 6 iulie 1413. Alexandru cel Bun dăruia soacrei sale Anastasia, Coțmanul Mare cu cătunele sale, urmând ca după moartea ei satele să de revină Episcopiei Rădăuților. Dintr-un document din 15 martie 1490, aflăm că Alexandru cel Bun a dat Episcopiei Rădăuților 50 de biserici cu popi. Ștefan cel Mare întărea aceste biserici, 44
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
nici să nu îi judece și nici să nu ia gloabă de la ei, nici pentru faptă mare și nici pentru faptă mică și nici pentru omor și nici pentru răpire de fată”. Aceleași scutiri se acordau și satului Coțmani cu cătunele sale. “Numai pentru sfada în târg și pentru furtul care s-ar dovedi de față în târg” să îi judece vornicii de târg pe oamenii din Rădăuți. Locuitorii celor două sate erau scutiți de muncile la cetate, la mori sau
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
se dă un nou privilegiu, deoarece se făcea un schimb cu bisericile cu popi ai mânăstirii Putna. La 26 august 1503, era întărită stăpânirea asupra satelor dăruite de Alexandru cel Bun soacrei sale Anastasia, de data aceasta fiind pomenite numele cătunelor care țineau de Coțmanul Mare, anume: Gavrilăuți, Hlivișcea, Davidăuți, Sadcău, Clivodinul, Bludna, Suhoverhul, Ceaplinți și Valeva. Era întărită stăpânirea asupra satului Rădăuți. Așadar, în afara celor trei sălașe de țigani, toate proprietățile episcopiei Rădăuților au fost dăruite de Alexandru cel Bun
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
de război și plutonu I al meu, au fost inspectate de către generalul Patrașcu de la Roman și am eșit foarte bine. Și de la o soldă de 340 lei pe lună m-a trimis la lefușoara mea de învățător cu salar de cătun cu 40 de lei pe lună. Și m-am dus acasă și buzat și supărat. Dar Eugenia mea cea scumpă și dragă și înțeleaptă m-a întrebat: "Ghiorghiță, unde-i mai bine în timp de război la front ori la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
nemțoaică foarte frumoasă, pe care am mai întâlnit-o în zilele anterioare, iar atenția lui s-a îndreptat spre dânsa, în glumă, bineînțeles. îmi spune că are 32 de ani, este căsătorit și-și așteaptă aici soția și copilul. - Curios cătunul acesta, printre ruine, în vârful muntelui. înțeleg acum de ce câinele cel rău și negru din romanul ,,Jurnalul unui mag,, al lui Coelho apare tocmai aici, furios și cât se poate de rău, sinistru chiar. Un loc mai bun pentru dânsul
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
la La Faba. Este minunat acest drum de munte, flancat în ambele părți de mulți copaci sau arbuști, ceea ce- ti procură o umbră binefăcătoare ce te ține departe de razele soarelui care începe să ardă. La Faba este un cătun unde găsești o tienda, adică un mic magazin alimentar. Este și o fântână cu apă rece, proaspătă. în rest, doar câteva case, pe lângă care văd mai mulți copii ce se joacă, iar părinții și bunicii lor trebăluiesc pe lângă casă. Recomand
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
cu pâine proaspătă, atunci scoasă din cuptorul cu lemne. Mirosul plăcut, specific îl simți încă de departe. Și după miros m-am lăsat condus înauntru, savurând o pâine cu jumătate de litru de lapte ce-l aveam în rucsac. Din cătunul La Faba îmi continui drumul spre vârful muntelui O’Cebreiro. Ajung după câțiva km într- un alt cătun și crezând că am ajuns la destinație, mă cazez într-un han nou, din piatră, cu etaj și mansardă. Abia după câteva
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
după miros m-am lăsat condus înauntru, savurând o pâine cu jumătate de litru de lapte ce-l aveam în rucsac. Din cătunul La Faba îmi continui drumul spre vârful muntelui O’Cebreiro. Ajung după câțiva km într- un alt cătun și crezând că am ajuns la destinație, mă cazez într-un han nou, din piatră, cu etaj și mansardă. Abia după câteva ore am realizat că până pe vârful muntelui mai aveam de parcurs mai mult de doi km. Dar, dacă
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
mai „comunistă” comparativ cu cea din orașele Burgos sau León. - De aici, drumul pelerinilor devine o splendoare. Flancat mereu de ziduri, arbuști, multe ruguri pline cu mure coapte (delectarea meaî, copaci impresionanți, unduind printre lanuri, trecând prin sate mici sau cătune sărăcăcioase, această porțiune de drum mi s-a părut a fi cea mai pitorească, mai medievală aș putea spune, din câte am întâlnit până acum. Mereu urci și cobori, dar nu înălțimi prea mari și nici văi adânci; te încrucișezi
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
să faci calea întoarsă pentru a-ți continua drumul. în plus, la intrare trebuie să urci - și multe trepte destul de abrupte. Dar, asta este; m-am întors, am ieșit din oraș și mi-am continuat drumul. Portomarin în cale întâlnesc cătune, ca peste tot de când am intrat în Galicia, unde miroase puternic a bălegar de vacă iar străzile sunt murdare și deteriorate. într-un sat am fost tentat să mă opresc la un han dar mirosul neplăcut m-a determinat să
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]