9,862 matches
-
vibrant, aproape fericit, numărul cărții și numele posesorului ei, membrii prezidiului însărcinați cu evidența răsfoiră caietele de recensământ, repetară, când le găsiră, numele și numărul, făcură semnul bifat, apoi, tot picurând apă de pe el, bărbatul se îndreptă cu buletinul spre cabina de vot și, după puțin timp se întoarse cu hârtia îndoită în patru, o înmână președintelui, care o introduse cu un aer solemn în urnă, primi documentele și se retrase, luându-și umbrela. Al doilea alegător întârzie zece minute până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
că spera că ei n-au avut grijă să i le strângă astfel încât să aibă prilejul de a-și revedea nevasta și poate de a o convinge să se întoarcă la el. Însă și-a găsit boccelele așteptându-l în cabina portarului și portăreasa i-a spus că Blanche a ieșit. Nu cred că a izbutit să se împotrivească ispitei de a-i relata portăresei toate necazurile lui. Am constatat că și le depăna tuturor cunoștințelor. Se aștepta la compătimire, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fuseseră Îndepărtate, transformând galera Într-o mare cochilie goală. Părea că singura grijă a comandantului fusese aceea de a reduce la maximum pescajul, pentru a putea urca pe râu. Își Îndreptă privirea spre careul de la pupa, sub castel. Ușa de la cabina căpitanului se legăna ușor, ca și când cineva dinăuntru l-ar fi invitat să intre. Cabina era cufundată În Întuneric. În mijlocul careului, sub un candelabru de fier care le atârna deasupra capetelor, erau trei bărbați nemișcați, În jurul unei măsuțe, șezând În jilțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
comandantului fusese aceea de a reduce la maximum pescajul, pentru a putea urca pe râu. Își Îndreptă privirea spre careul de la pupa, sub castel. Ușa de la cabina căpitanului se legăna ușor, ca și când cineva dinăuntru l-ar fi invitat să intre. Cabina era cufundată În Întuneric. În mijlocul careului, sub un candelabru de fier care le atârna deasupra capetelor, erau trei bărbați nemișcați, În jurul unei măsuțe, șezând În jilțurile lor Împodobite de parcă abia și-ar fi Întrerupt o conversație În fața câtorva cupe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
când corabia a eșuat. În afară de unul. Arătă spre un scaun gol și spre una din cupele de pe masă, Încă plină. - Erau patru. Dar unul din ei nu a băut. Și uită-te acolo, adăugă el, arătând spre partea cealaltă a cabinei. Sunt patru paturi de pânză, toate folosite. Omul care nu a băut e Încă În viață. Înfrângându-și greața, Dante Întoarse capul bătrânului spre lumina de la fereastră, descleștându-i maxilarele Încordate. Prin gura Întredeschisă zări un arc de dinți neregulați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de vin. Se obișnuiește să li se Împartă de băut oamenilor, atunci când se ajunge la destinație. Astfel, echipajul i-a urmat În aceeași prăpastie, șopti Dante. Să Încercăm mai degrabă să aflăm câte ceva despre corabie. Se uită În jur. În fundul cabinei, fixat de perete, era un scrin Întărit cu benzi de fier. Forțând cu vârful dăgii, smulse capacul din țâțâni. Înăuntru se afla un caiet Învelit În piele. Probabil jurnalul de bord. După o privire sumară, Îl vârî și pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acelea erau Într-adevăr ceea ce păreau să fie. Mulți francezi din Languedoc. Și apoi pasageri, indicați ca „oameni de peste mare”. Dar de ce ar fi trebuit o corabie creștină să transporte păgâni, și nu ca sclavi la vâsle, ci găzduiți În cabina căpitanului? Și, În plus, sub acel Însemn macabru. Lor le fusese Încredințat tezaurul imperial. Și ce Însemna Împărăția Luminii? Și totuși, În scriere exista ceva inteligibil. Numele acela, Credincioși ai Iubirii. Secta din care făcuse și el parte În tinerețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ia ajutoarea în brațe, haideți, doamna Neli, c-ați mai auzit texte la noi... și se uită cu fals reproș la Căpșuna, ce te-o fi apucat acuma?, asta s-o spui la teatrul tău din margine de București, în cabină, la o bârfă, băga-mi-aș picioarele, că nu pot să vă împac pe toți. Neli surâde la suprafață, face frumos, dar iese ca opărită, nimeni nu râde în urmă. Toți patru gustă ciorba și ardeiul iute. Vorbește tot Căpșuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Smoktunovski, la Moscova, în Hamlet și... — În Hamlet?, și Tina tresare curios, buzele i se usucă pe măsură ce secundele trec, rostește apoi încet, doar pentru ea: în Hamlet... — Ei, da, ce te miri așa, îți ziceam că a venit Smoktunovski la cabină și, la sfârșit, m-a îmbrățișat, spunându-mi moi maestrî!!!, maestrul meu, da, atunci am simțit că zbor. M-a văzut Aura Buzescu și a izbucnit: genial, chiar, genial!!! Eram chiar Hamlet! Dacă mă sună acuma Peter Brook și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Mai târziu s-au regrupat lângă cazinou și și-au făcut planuri pentru noapte. Kerry a smuls de la paznic permisiunea de a dormi chiar acolo, pe promenadă, și, după ce au strâns o uriașă colecție de rogojini și carpete de prin cabine, ca să le folosească drept saltele și pături, au pălăvrăgit până la miezul nopții, când s-au cufundat Într-un somn fără vise, deși Amory s-a trudit din răsputeri să rămână treaz, ca să vadă cum apune luna enormă În ocean. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ceva profit. Îl prepară Mișu, Mister Mișu, cum îi zice Mariana când își pune șorțul ăla și pălăria pe care a furat-o bunică-su de la Teatrul Tănase, în noaptea când l-au făcut pe ta-su în spate, la cabine, că mă-sa, adică bunica lui Mișu, era costumieră. Da sticla e importantă. Sticla e originală. - Mișuuu! E whisky-ul? - Nu, e portretul lu Zelea! - Aha. În mod normal ar fi trebuit să sar de după tejghea și, tăindu-mi mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
poarta de lemn și i-am spus Luminiței, prima mea soție, că gata, m-am angajat, sunt acum și eu om cu treburile lui. Mi-au dat casă după multă vreme, vreo trei, patru luni, dar mi-au dat. O cabină la ultimul etaj, o cabinuță mititică, avea o chicinetă și un duș, dar ce minune mi s-a părut, și chiar era, gândiți-vă, să stai în centrul centrului, peste drum era Casa Centrală a Armatei, era lângă ea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
glumă, se întoarce și, namilă mare, ratează ușa și trece prin decor, care se pune de îndată la pământ, căci tocmai uitaseră mașiniștii să pună un șpraiț. În teatru, ca și în aeronautică, dezastrele au cauze cumulate. Pauză. Suntem în cabină, vine cabiniera și ne spune duios că ne cheamă doamna la ea. Ieșim ca niște condamnați. Beligan ne vede și ne încurajează: ― Ați căcat-o! Intrăm. Marcela tocmai se schimba, ne facem că ne uităm în altă parte. În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
vezi că nu e singura. Horea ne dăduse o pauză și umblam cu toții prin teatru, fiecare după treburile lui. Eu aveam să-i zic ceva, nu-mi aduc aminte acum exact ce și nici nu e important, așa că deschid ușa cabinei lui Beligan și intru. Nu era lumină, perdelele erau trase, Beligan era la masa de machiaj, cu capul în mâini. ― Vă e rău, meștere? întreb. Ridică greoi capul, se uită la mine prin oglindă și înțepenesc. Beligan plângea. Am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
fără grijă, dar sunt exact ceea ce spui, directorul general al acestui teatru și nu-mi pot permite așa ceva. Am avut orgoliul să cred că voi izbuti, va trebui să-mi duc crucea până la capăt. Hai! A ieșit cu mine din cabină, mă ținea de după umeri și îmi amintesc că eram tare mândru, chiar dacă doar eu și el știam ce înseamnă asta. A fost un Richard controversat. Unii ca mine, care avuseseră norocul să stea în rândul întâi, îl socotiseră bun, alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Era un spectacol mare și, ceea ce era foarte interesant, Piersic era altfel decât în tot ceea ce juca. Nu știam ce anume, dar simțeam asta foarte clar.Văzusem spectacolul de zeci de ori. Întâi de la hulubărie, la fostul teatru. Coboram din cabina mea în pijama, asta v-am mai spus-o, cu o bere în mână, și mă uitam ca un prost, cred că o dată am și adormit. Într-o zi mă cheamă Beligan în birou, intru, era Vichi acolo și-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mână și dându-le drumul pentru a pica, normal, de la sine, în cutia mare și scorojită a jocului cu pricina. Se jucau table peste tot, în turneu, la dus ca și la întors, în pauze, înainte și după spectacol, în cabine și pe holuri, absolut oriunde era un locșor care putea susține cutia miraculoasă. Dacă se auzeau zarurile, știai că și nenea Nae Bălănescu era acolo și îndată aveai confirmarea, căci glasul lui tare nu se lăsa așteptat. Executa ireproșabil roluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
s-o tai cu cuțitul, nu știu, parcă am fugit o bună bucată de vreme, am găsit la urmă un taxi și pe la și jumătate eram la teatru. Pompi, calm, umbla pe culoar, mă ia de după umeri, mă bagă în cabină, mă urmărește cum mă îmbrac, bate la ușă cineva, era Beligan, Pompi, ești nebun, e și jumate, cât?, se minunează Pompi, ia uite cum trece timpul, începem în secunda asta, dom’ director, gata, începe să strige el în gura mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
bun prieten cu Barrault, avea în orice caz o fotografie în birou care îi arăta pe amândoi lângă Tour Eiffel, amândoi tineri, amândoi optimiști, amândoi vibrând a teatru. După spectacol am ieșit în stradă și m-am așezat sub ferestrele cabinei lui, așteptându-l să iasă. Am stat mult, gândindu-mă la toate cele, la șansele mele, la ceea ce doream și speram să fiu, fascinat de personajul pe care îl juca în acel spectacol, un fel de vultur care zbura printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
fericit muritor al teatrului. Jean Louis Barrault jucase în acea seară exact cum trebuia pentru a-i da dreptate lui Grotowski: se întâlnise cu noi, spectatorii săi, și poate din această cauză nu am mai simțit nevoia să intru în cabină, să cer un autograf, să smulg o vorbă de duh. Mă întâlnisem cu Barrault, acel Barrault din cartea citită, din filmele văzute, acel Barrault care însemna teatru, dragoste, zâmbet, liniște, bucuria de a arde și de a fi un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
am văzut pe Marceau. M-am dus la el ca înecatul. O chestie asemănătoare mi s-a întâmplat cu foarte mulți ani în urmă, eram elev la Botoșani, venise Birlic, jucase Conu Leonida... După spectacol m-am dus întins la cabină, am intrat, m-am uitat lung la el cum se demachia, m-am uitat, m-am uitat, m-am așezat rupt de oboseală pe un scaun și am îngăimat: ― Pe mine mă cheamă Mălaimare. Cred că l-a bufnit râsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Povestesc ce‑au făcut în week‑end cu câte o fată, fie într‑un subsol din casa părinților, special amenajat, fie în camera proprie a locuinței confortabile din cartierul Hietzing, fie în pădure la cules de ciuperci sau într‑o cabină de ștrand. Fetele povestesc ce au îngăduit să li se facă sau cum s‑au împotrivit și s‑au lăsat implorate. Fără să cedeze, fiindcă vor să rămână virgine. Că tot veni vorba: Rainer, tu chiar n‑ai fost niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
clar, zise Anna. Cine își înfige sub unghie cu toată puterea - și când spun putere, vorbesc foarte serios - acul ăsta de cusut din trusa mea de lucru manual, în mijlocul orei și fără să țipe, cu ăla merg în toaleta băieților, cabina din stânga. Rainer găsește că e o idee oarecum revoluționară. Anna spune că nu‑i așa, fiindcă scopul nu e egalitatea tuturor, chestie care ar fi oricum împotriva naturii și a teoriei eredității, ci dimpotrivă e vorba de o separare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
întrebarea (care se pune foarte serios), la care răspund însă curând cu da, fiindcă în urma frecării și zgâlțâielilor disperate ale acestui incapabil se înalță ceva care aduce a penis erect și se uită în jur, nu vede însă decât o cabină împuțită spoită cu vopsea verde care s‑a coșcovit. O iubire nu se manifestă niciodată într‑un asemenea cadru și nu se manifestă nici de data aceasta. El e îndrăgostit de mult de Anna, dar asta nu‑l ajută cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
poate înlocui trăirea autentică, dragă Sophie. Anna vrea să răspundă la chestia asta cu dragostea, dar nu poate, deși i‑ar veni în minte un răspuns. Se îndreaptă, împreună cu fratele ei, târșâind picioarele spre garderobă. Sophie iese deja dintr‑o cabină, gata îmbrăcată și pieptănată, ce drăguță e cu buclele astea umede la tâmple, încât lui Rainer îi vine să le atingă ușor cu mâna, dar poate că și acest mic gest le‑ar murdări. Arată atât de drăgălaș, Sophie. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]