11,246 matches
-
la culcare, mie mi-e frică de mort. Ce mort visezi? Nu ești cu soră-ta? Îi răspundea femeia trebăluind. Ea e mică e copil ca și mine, să vii să dormi cu noi că mi-e frică de mort. Ce-ai fată, cine ți-a mai băgat prostiile astea în cap? Am auzit un banc, la Bică, și de când l-a spus mi-e tare frică, mereu mi se pare că vine la mine mortul. Și pe tine cine te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu îndeajuns. Doar sufletul și-l simțea uneori alterat, cutremurat de nemulțumirea permanentă ce-i zgândărea mereu ființa. Avea atâta imaginație, atâtea visuri de mărire, se vedea prin pădurea de munte, rege pribeag străbătând hățișurile. Ațipea de obicei imediat după ce-și punea picături în ochi, se îndepărta de toate. La plecare, în timp ce-i conducea pe oaspeți, tatăl se lovi de căldarea cu apă, era cât pe ce s-o verse, gemu de durere și-și frecă genunchiul. Apa se clătină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
află pe lista celor admiși la examen Carmina avu un sentiment de satisfacție răutăcioasă. Ea nu se simțea prea rănită în schimb era sigură că insuccesul va fi greu de suportat de tatăl ei, însemna o lovitură. Nu-i păsa ce-o să se petreacă cu propria sa persoană odată ajunsă acasă, știa că, oricum, nimic nu poate fi mai rău decât starea de teroare, de tensiune în care trăise începând cu prima zi a noului an până când plecase de acasă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pășea absentă pe cărăruia bătătorită și atunci când o observase pe Sidonia,așteptând-o pe băncuța din chioșc, își îndreptase spatele și pornise către ea maiestos, sigur, dând o mai mare amploare mișcării șoldurilor parcă nu mai era o biată țărăncuță ce-și culesese vișinele pentru compot, era cel puțin o regină și coșulețul din plastic galben nu era nicidecum un biet coșuleț din plastic ci un însemn, se apropiase de ea și o privise sfidător și doar cineva foarte atent i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gălăgia de dinaintea plecării, portierele mașinilor trântindu-se una după alta, motoarele puse în funcțiune, trotuarul proaspăt spălat din fața restaurantului, ziua care abia se ivea și convoiul de mașini, divers colorate pornind către marginea orașului, dispărând din ochii Sidoniei, bărbatul ei ce-o aștepta să se clintească din loc și ea care nu reușea să o facă, ședea acolo, nemișcată lângă calupurile lunguiețe de gheață, ascunzând în luciul lor sidefat cine știe ce taine ale naturii, zăbovea împietrită, parcă nu-i venea să creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai mult alunecând pe asfalt, purtând cu sine ca pe-o armură, blazarea. Vrei s-o iei de soție, ori ba? îl întrebă enervată când urcau scările către locuința lor. Cred că da, îi răspunse cu voce înceată, în timp ce-și căuta în buzunarul sacoului cheia. Pe urmă săltă din umeri și, traversând holul, pătrunse în bucătărie, îl auzi cum deschide frigiderul și cum își toarnă din sticlă o cană cu vin alb. Bea, se gândi Sidonia și își descheie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu mai văd nimic acolo, la cuierul din hol! Plecă imediat din hol, așa era strategic de fapt. Era penibil să-i vadă pe cei doi bărbați, ieșind tiptil din vizuinile lor și executându-se de sarcina trasată, în timp ce-și zâmbeau complice unul altuia, sau pășeau pe vârfuri ca niște infractori, își alegeau hainele ce le aparțineau, grăbiți să dispară, fiecare în camera lui, să închidă ușa, la adăpost de furia Sidoniei. Ea zâmbi în timp ce-și spăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Carmina, fără să țină seama de protestele părinților, a plecat să umple găleata cu apă, la aceeași cișmea către care plecase și Elena într-o noapte de revelion, îmbrăcată în rochița de barchet cu picouri, cu paltonul pe umeri. Oare ce-o fi gândit în clipa când a așezat căldarea pe suport, sub firul de apă abia prelins din cișmea, cum trăsese, cu precauție zăvorul la poartă și cum pășise în strada unde era așteptată? Era o sanie? Poate era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu nimic din asta. Carmina avea impresia că nu prin vorbărie îl cucerise Fana pe Dimitrie, de când sosise el acasă, frazele ei lungi, cântate, inepuizabile, încetaseră, cu el avea un dialog limitat, aproape timid, între ei exista o atracție, un "ce" inexplicabil, dar victima nu era Dimitrie, victima era Fana, se lăsa subjugată de prezența bărbatului și lipsită de încredere în ea se temea că o altă femeie ar putea să intervină. Cum v-ați cunoscut voi? Întrebă curioasă Carmina, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în cel mai scurt timp? Cineva spunea că în fiecare seară trebuie să-ți creezi un timp anume, să stingi radioul, televizorul, lumina, orice te-ar perturba și, timp de cinci minute, să te gândești la tine însuți, să vezi ce-ai făcut bine, ce-ai făcut rău, să nu treacă nici o zi fără să fi făcut acest control al conștiinței tale. Ei, bine, pentru Sidonia această stare de reflectare asupra zilei era obligatorie, o obișnuință fără de care ea nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în trupuri și în creier, ar fi fost păcat să se trezească prea repede din această beție care-i costa cât viața, se cuibăresc apoi în pat sub cearceafuri, îmbrățișați. Ea îi simte în liniștea nopții inima și pulsul, tot ce în organismul lui e mișcare, un huruit în stomac, învăluit de ecou, produs ca într-o cameră goală, un ușor spasm în intestine, care-l face să tresară. Ea îl mângâie ușor la ceafă, acolo unde se află întregul ghem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ici, colo, cămașa de noapte ruptă, așternutul atârnând jumătate pe podea, perdeaua smulsă la mijloc din clame, husa fotoliului mototolită pe jos, lucrurile ei răvășite, trântite pe parchet, lănțișorul de aur rupt, așteptând într-o cută a cearceafului. În timp ce-și făcea în pripă bagajul, cineva sunase la ușă lung, insistent. Nu știa cine este. Împietri acolo, aplecată deasupra geamantanului și inima-i zvâcni cu putere. Nu era Ovidiu, el avea cheie, se putea reîntoarce oricând, era altcineva. În momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
prins acolo pe clișeul ecranului invizibil. O clipă rămase paralizată de oroare, ce îngrozitor! Consternarea așternută pe chipul ei, bărbatul o confundă cu mustrările de conștiință ale unei femei care-și înșală pentru prima dată bărbatul. Sub duș, în timp ce-și întindeau unul altuia jetul de apă fierbinte i-a spus: Ce, ți-ai amintit, între timp, că de fapt nu ești chiar așa de despărțită și te-au cuprins remușcările? Nici măcar nu se străduia să-și ascundă cinismul. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
beată, am avut tupeul să-l sun, dar deja lucrurile se stinseseră, când vine iubita, o întreb pe Bianca peste masă, după ce Filosoful mă pupă, ce chestie, pe obraz, bine că mă bagă în seamă... mâine! îmi șoptește ea, hei? ce-ai vrut tu să spui cu ce-ai scris aici? găsește Bianca prilej să-l cheme la noi la masă, arătându-i un articol, iar el se așază între noi ghemuit, între scaune, păi... dar ce contează ce zice el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
din ceramică? se interesa ea. Văd că aveți o mulțime. — Sunt făcute de soția mea, îi explică Adrian. S-a apucat de olărit după ce ne-am mutat aici. Sunteți însurat de mult, nu-i așa? îl întreba ea în timp ce-și notă ceva. — Cred că da, judecând după standardele moderne. — Și aveți doi băieți? — Doi băieți mari. Și-au luat zborul din cuib. Dumneavoastră sunteți căsătorită? — Nu, răspunse Fanny. — Dar trebuie să aveți un... care-i termenul acceptat în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
cu el așezat la calculatorul lui Apple, apoi apucându-se să citească textul, zâmbetul care-i dispare brusc de pe fața când ajunge la prima împunsătura, inima care începe să-i bată nebunește, spasmul visceral, adrenalină revărsata în sânge pe masura ce-și da seama că articolul e tot o împunsătura, c-a luat o țeapă a-ntâia... Adică vă imaginați toate astea? Vă-ncântă? De-asta faceți meseria asta? Pentru prima oara în acea dimineață, Fanny păru cuprinsă de o ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
apropia de vila. — Mă duc să deschid ușa din față, zise Eleanor. Durează îngrozitor de mult până când strecoară toate ziarele în cutia poștală. Ieși în vestibul. Bărbații se așezară și o așteptară. — Cum arata dezbrăcată? întreba Șam, curmând tăcerea. — Hai, măi, ce Dumnezeu! Zău că mă interesează! — N-am prea băgat de seamă. Hai, nu ma tromboni, Adrian! Vrei să spui c-ai convins-o pe Fanny Tarrant să-și dea jos țoalele și n-ai remarcat cât de mari i-s țațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
E dureros, e păcat, știu, dar tu n-ai avut treaba cu ea. Nici macar nu-ți plăcea de ea. — Știu, zise Fanny, suflându-și nasul. Mă port prostește. Dar nu mă pot stăpâni. Ți-a venit cumva ciclul? — Zău, Creighton, ce Dumnezeu! se supără ea. N-am și eu voie să am trăirile unui om obișnuit? Chiar trebuie să fie totul hormonal? — O să te simți mult mai bine de îndată ce-o să ajungem în Turcia, zise el, încercând să-i ridice moralul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
făcută fărâme într-o mașină? — Da, dar urmărită de paparazzi... Furiile mass media. Și omorâta împreună cu noul ei prieten. Dragoste și moarte. O simetrie înspăimântătoare. — Chiar trebuie să transformi totul în literatura? îl mustra Eleanor. A fost o femeie adevărată, ce Dumnezeu! O femeie în floarea vârstei. Și mama a doi băieți. — N-am știut că i-ai dedicat chiar atat de mult timp, zise Adrian. — Ei bine, nu i-am dedicat... sau cel puțin n-am crezut că i-am dedicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
prima spaimă și de vorbele prepeliței: Când te-i face mare, o să faci cum îi vrea tu, dar acum că ești mic, să nu ieși niciodată din vorba mea, că poți să pățești și mai rău”. Deși mama n-avea ce-și reproșa, căci a făcut tot ce trebuia ca să crească sănătos și să-l apere de primejdii, s-a străduit să-și ascundă durerea, pentru ca să nu-l deznădăjduiască. La întrebarea plină de îndoieli și însetată de încurajări a puiului: ,,Mamă
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
specifice vârstei, nicidecum nu au fost săvârșite cu premeditare, așa cum insinuează acuzarea. La pagina 55, găsim: ,,așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea asta și pământul, măcar să zică cine ce-o zice”. Prin urmare, cazul incriminat de acuzare reprezintă doar o particularizare, vârsta copilăriei fiind pretutindeni aceeași ,,singura veselă și nevinovată”, după însemnările aceluiași jurnal. Toate faptele incriminate de acuzare au circumstanțe atenuante, după cum rezultă din aceleași însemnări ale jurnalului
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
la elevi a deprinderii de a sesiza esențialul, reținând ideile de bază ale textului care vor fi notate în scris. În primele clase primare, elevii sunt orientați spre ideile principale ale textului cu ajutorul întrebărilor puse de către învățător și, pe măsură ce-și formează deprinderi în această direcție, urmează ca ei să le stabilească independent. Ideile principale vor fi redate prin enunțuri logice sub formă de propoziții enunțiative și nicidecum sub formă de titlu. Considerăm prezența predicatului absolut obligatorie, deoarece în jurul acestuia
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
interiorul. Mijloacele de investigare utilizate de autorul unei recenzii sunt similare cu cele ale unui reporter. Cunoscutul scriitor Rudyard Kipling le enunța succint în patru versuri: ,,Țin, șase slujitori credincioși Ei m-au învățat tot ce știu Numele lor sunt Ce și De ce și Când și Cum și Unde și Cine.” Folosindu-se de acești destoinici slujitori, autorul unei recenzii ne va descrie cartea, făcându-ne cunoștință cu autorul ei, va compara cartea respectivă cu altele de același autor sau de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Rar, când reușesc să-mi cumpăr un tutun mai bun sau când primesc... Ai anumite surse? Mda... Foști colegi de liceu. Emigranți din diverse motive. Îi știi și tu. Samuel, Dana, Rudi, Petra... Mai sunt și alții? Dacă ai ști ce singuri am rămas... Se ridică și deschise fereastra, dublată de o plasă verde, subțire, deasă. E plin de țânțari pe aici. Cartier nou... După cum auzi, nu ne lipsesc broaștele. Încolo, e bine, nu? Da, e bine. Etajul cinci, două camere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de acceptare indiferentă. Parcă ar fi fost vorba de ploaie, de zăpadă, sau de alte fenomene naturale. Ba Încă i se păru că deslușise În strălucirea ochilor ei chiar o anume curiozitate. Aseară, la ședința asociației de locatari. Și tu ce-ai zis? Ce să zic? Tăcu o clipă, Încercând parcă să-și amintească cât mai fidel declarația din balcon. Le-am spus așa: Sper ca fiecare dintre voi să aibă În mână un buchet de flori. Eu voi sta Întinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]