1,541 matches
-
încălzește. Am să-ți aduc ceai. Felix, voind să se încredințeze că nu visa, prinse pe Otilia de mâini. - Otilio, nu te juca cu mine, spune-mi, mă iubești? - Nu-mi ești indiferent! dar acum am treabă, stai frumos.Și, chicotind, Otilia se năpusti pe scări în jos. Felix petrecu o noapte paradisiacă, însă în zilele următoare, insatisfacția îl cuprinse din nou. Otilia era familiară ca întotdeauna, primea cu aceeași bucurie pe Pascalopol, nu se schimbase în fond nimic. Începu să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
zise părintele, silindu-se să scape depreciziuni compromițătoare, acestea sunt taine înfricoșătoare, de care nu se cade să ne apropiem, dată fiind puținătatea minții noastre. De bună seamă că Domnul, în mare mila Sa, a îngrijit de toate. Popa Țuică chicoti ca un copil, înecîndu-se în tuse: - Oale și ulcele, hi, hi, hi, ulceluțe ne facem.Stănică, limbut, nu slăbi pe preot: - Stai, preasfinte, nu fugi așa. Moș Costache ți-a pus o întrebare foarte serioasă, pe care ți-o repet
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de primăvară, peste care, sosind din urmă și luîndu-și avânt, săreau și cele patru bagaje ale bărbatului, bagaje alergând apoi să-și scoată sufletul, pentru a ajunge, din nou, pe urmele parfumate ale necunoscutului, mărșăluind în șir, înghiontindu-se sau chicotind aidoma unei turme neastâmpărate de purceluși . Bărbatul respectiv, în etate aproximativă de patruzeci de ani, era îmbrăcat într-o manta imensă, ale cărei pulpane, fluturîndu-i în aer și ridicîndu-i-se până în cap, îl făceau să semene cu zeul Shiva, asemănare ce
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cotcodăcitoare, Fiorosul Marcel, Relu Înmiresmatul și Dulcele Doru, înălțîndu-se pe piciorușele lor parantezate, căzuseră în admirația celor ce se petreceau îndărătul geamlâcurilor făbricuței de conserve. Unde, scăpate din mână și turmentate de vaporii unei fierturi de tartaca, ucenicele se despuiaseră, chicotind. Își frecau, unele altora, lăcrițele pântecelor, c-un unguent obținut din sânge de dihor, inimă de prunc, bale de la gura unui spânzurat. Apoi, sclipind cu totul de această unsoare, țopăiau, cu salturile imprecise ale unor crupe nemaibătătorite, cam de mult
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fie un tânăr extrem de înzestrat. Despre Cocondy se putea spune că vorbește întocmai ca o femeie plinuță. Și foarte în vârstă. Gâjâia. Și, în plus, prezenta și cele două, trei dezavantaje ale faptului că, atunci când ți-era lumea mai dragă, chicotea. Se întoarse și chicoti, mai departe, către lungană: - Ți-am spus eu! Ce zici?... Să-i spunem? Soră-sa, slăbănoaga, baletă un mic gest plictisit, din care se putea înțelege orice. Cocondy reluă: - Patricia este un nume de aviatoare! - Vreți
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înzestrat. Despre Cocondy se putea spune că vorbește întocmai ca o femeie plinuță. Și foarte în vârstă. Gâjâia. Și, în plus, prezenta și cele două, trei dezavantaje ale faptului că, atunci când ți-era lumea mai dragă, chicotea. Se întoarse și chicoti, mai departe, către lungană: - Ți-am spus eu! Ce zici?... Să-i spunem? Soră-sa, slăbănoaga, baletă un mic gest plictisit, din care se putea înțelege orice. Cocondy reluă: - Patricia este un nume de aviatoare! - Vreți să spuneți că într-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aveți alte gusturi. În Orient așa se obișnuia. Pentru început, în cinstea vizitei dumneavoastră, n-ați dori să închinați, alături de noi, un păhărel de lichior? Bem aldămașul. Se ridică, abținîndu-se să-și pocnească și călcâiele, și bău. Babele rămăseseră jos. Chicotiră. Suporta foamea, amețelile, tăieturile, loviturile de vâslă, măciucă și pumn, dar nu suporta bătaia de joc. - Ce mai face doamna dumneavoastră? încercă Cocondy, intuindu-l înnegurat să destindă un pic atmosfera. - Piulițe. - Poftim?... - Șaibe și știfturi. Șuruburi. Tot felul de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mesenii se rugau, zăngăneau banii. Jocul ținu și a doua oară. Privirile erau pe naș. Brutarul se scotoci, puse un pumn de băncuțe pe masă și două sute albastre. Muierea spre el bătea cu căpățâna. Pe frunte i se ivise sudoarea. Chicotea: - Hai, că-l dau! Cine pune mai mult? Nu puse nimeni mai mult. Nașul apucă un cuțit și o furculiță. Lui îi era dat să guste primul din pulpa friptă ce mirosea bine. Tava îi fu așezată în față. Fina
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
departe. Îi mai ajuți, o mai pupi, ea o să plângă, nu-i nimic, spune-i că de-acu a ta-i și n"are ce să facă... Și râse iar cu înțeles. 37 - Oi ști eu! tăie bărbatul. Cumnatele dogarului chicoteau în casă, așezând cearșafurile. Erau vreo trei sichimele de muieri, scundace, pricepute la de-alde-astea, trânteau pernele și spuneau măscări. În curte, lăutarii începuseră să cânte fără perdea: Și când mai venii o dată, Găsii ușa descuiată, Maică, mamă, ce mai fată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sticle cu vin și s-au lipit cu masa de cea a starostelui. Asta așteptau și caramangiii. Petreceau și muierile, n-aveau ce zice. Le amețise codoșul. Se băga în sufletul lor și le zicea: - Oliu, ce gură ai! Arătările chicoteau. - Taci, că te-aude dumnealui. -Ce dacă? Nevestele nu mai auziseră astfel de vorbe de ani de zile. Închideau ochii și ascultau muzica, oftau și nu mai știau de ele. 201 Paraschiv ținea în brațe pe una slabă și uscată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îi râse în urechi și răsuflarea ei caldă îl ameți pe bărbat. - Și nu ți-e urât lângă slutu ăla bătrîn? - Care slut? - Buzatu de stai cu el la masă... - Da de ce-ntrebi? Ți-o fi milă de mine!? - De! chicoti el. Salonul se umpluse de fum, și curentul făcut de geamul deschis și de ușă nu mai ajuta la nimic. Jumătate din orchestră cânta mai departe pe estradă pentru ceilalți. Erau trei acordeoniști tineri, care știau plăcerea meseriașilor. - Și n-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
adunase lume împrejur. Didina îl rugă: - Să nu dai! Abia se potoli. Luă maiul și i-l întinse lui Paraschiv: - Încearcă și tu! Ucenicul ridică ciocanul. Era greu. Abia îl ridică deasupra capului. Când lovi capsa, nu pocni sus. Țiganca chicoti deodată cu glasul ei limpede și ascuțit. Pungașului i se ridică sângele în obraz. O privi cum râdea în lumina primăverii cu dinții ei puternici și albi, strângând din ochi și prăpădindu-se de neîndemînarea lui. Dacă n-ar fi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se descălță și, când fl văzu cu pantalonii sumeși, începu să rîdă: - Parcă ești de la pompieri, când e inundație! Trecură balta, călcând încet, cu fereală. Ea înainte, încercînd adâncimea, tot pe margini, unde nu se putea să se scufunde, el chicotind, nedumerit. Câmpul plin de buruiană vineție începea de la marginea apei și se sfârșea sub un mal drept. Au cules câte un braț sănătos și Veta 1-a întrebat, deodată, fără să clipească: - Dacă-ți arăt locul ăla al meu, juri
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sania ușoară aluneca sprinten pe zăpada scârțâitoare, vânătorii îl auziră abia șoptind cu o voce pierdută: Drag mi-a fost pe lumea asta Calul, pușca și nevasta, Calul mă călătorește, Pușca de hoți mă păzește, Nevasta mă primenește... Când termină, chicoti singur: - Vă place, ce ziceți? A Vânătorii așezaseră morții la spatele lui Anghel, unul lângă altul, începuse să ningă cu fulgi mari, ușori. Își strânseră mai bine cojoacele pe ei și se făcură că nu aud nimic... Morcovii Cum da
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era turbure și stins, părul cădea în dezordine pe gulerul uns și neșters a rocului meu - astfel umblam printr-o lume străină, din care nu făceam parte, și când mă rătăceam în vro grădină publică, unde fețe roșii și vesele chicoteau împregiur, pierzîndu-se pin arbori, eu credeam că sunt răutăcioase duhuri efemere, cari-și râdeau de durerea mea. Or mi se părea cumcă-n juru-le râdeau morți a căror fețe galbene erau spoite cu roșu, ceea ce le făcea și mai înfricoșate, și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu naivitatea lui pierdută, cu ochii adânci, cuminți, însă fără de speranță... "Și se zice că nu e fericire-n lume", murmură el. O fată rumenă și grasă, într-o scurteică blănită și cu mînele-n muf, trecu de brațul unui tânăr, chicotind, surâzând din când în când cu șireție, uitîndu-se c-o galișă voioșie și pe ascuns în fața companionului ei... ochii ei căprii erau viață, bucurie, naivitate... Ah! gândi el și-i privi... cum [nu] am tinerețea lor sufletească... cum nu sânt
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
implică prea mult În aceste tablouri grandioase, rolul lui este mai degrabă acela al lui Statu-Palmă din poemul citat: după ce provoacă forțele oarbe ale lui Sfarmă-Piatră și Strîmbă-Lemne, legendarul pitic se refugiază Într-un arbore și, privind de acolo spectacolul, chicotește de satisfacție. Scena se mai rotește o dată și În locul peisajului ciclopic dinainte apare din nou imaginea unei perechi de tineri care zboară „pept la pept, gură În gură, ochi În ochi privind duios”. Este una din puținele imagini ale zborului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Parcă nici nu eram eu... Știi că visez colorat ? — Orice om visează colorat, nu ? — Nu știu, dar e mai frumos ca în realitate. Vin aicea mereu, rochia asta e de vreun an în vitrină, știu toți că e a mea. Chicoti : Sau te pomenești că e așa scumpă, de-aia n-o ia nimeni... Era un subiect pe care Petrache nu știa cum să-l ducă mai departe. Așa încât porni iar, cu Aurica pe urmele lui. Se opri în dreptul unui felinar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Mai continuă câteva clipe și după ce călușeii se opriră. Poate că aștepta ceva, pe căluțul ei, legănându-și capul și înălțând umerii, când unul, când celălalt, și atunci Petrache se încu metă, întinse brațele și o luă de subsuori. Fata chicoti, stătură așa, câteva clipe, îmbrățișați, obrajii li se lipiră, dar bărbatul nu mai știu ce să facă și se depărtă, privind în jur, stânjenit. Merseră la tarabele cu dulciuri. Aurica își luă un băț cu vată de zahăr, cufundându-și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Urcăm pe creneluri. O să vezi ce n-ai mai văzut... Aurica se opri, încurcată. Ajunsese la cabină, Petrache sui până în dreptul ei, lățind brațele cât s-o încapă, așa lipită de scară, și deschise ușița. Se strecurară înăuntru. Nu încăpem... chicoti ea. — Întoarce-te cu fața la mine... spuse Petrache, făcându-și loc pe scaun. Pune piciorul ăsta aici și celălalt în partea cealaltă, cum ar veni să mă încaleci... — Ba uite că încăpem, șopti ea, luându-l pe după umeri. Privi într-o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trece prin cap cu ce te poate surprinde. Dar vorbea de vibrații. Se schimbă ceva, frecvențele, unii mor, alții înnebunesc... — Așa a fost de când lumea, spuse Filip, oarecum dezamăgit. Și ce mai rămâne ? — Întotdeauna mai rămâne ceva, conchise Efrem. Papi chicoti, ciocănind paharul gol cu unghiile ei lungi, sidefii. — Mie aici nu mi-a mai rămas nimic... Efrem se ridică, iar curcubeul se căzni, zadarnic, să se lipească de haina lui din piele întoarsă. — La fel ? întrebă, luându-i paharul. — Campari
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Tu ce ne arăți ? — Eu ? zise, mai degrabă veselă, Marchiza. Eu... fac cinste ! — O-ho-ho ! slobozi Calu un boncăluit. Sări ca ars și, înșfăcând-o de după umeri, o îmbrânci în tufișuri. — Vezi că e simțitoare cu inima, strigă după el Isaia, chicotind. — O să-i ocolesc inima... veni din tufișuri răspunsul. Tăcură, unii ca să tragă cu urechea, alții pentru că nu mai știau ce să spună. Cum Calu plecase, Pârnaie socoti că e de datoria lui să reînnoade conversația. Lângă el, Mierlă ciripea, din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zi, spuse, moale, fata. Dacă te uiți în calendar, azi e chiar Sfânta Polixenia. — Să sărbătorim atunci... râse bătrânul, fără să se mai încurce în amănunte, și râsul lui semăna cu trosnetul de creangă uscată. — Văd că ai și început, chicoti fata. — Nu de asta ziceam... E o șampanie în dulap... S-o deschidem ! „Clănțăni-ți-ar dinții ca grindina, boșorogule !“, îi trecu lui Maca prin minte. Umbra i se lărgi, mușcând din tot ce atingea. — Mai târziu, gânguri fata. Acum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
învățat omenirea cultă, de șapte mii de ani încoace, să moară, pe el care mă uimise prin neomenescul sau supraomenescul lui, prin tot ceea ce făcea sau simțea altfel decât se face sau se simte îndeobște, l-am descoperit tremurând, pălăvrăgind, chicotind, amenințând și plângând - bătrânește și omenește deopotrivă. Și se mai ridica acum în el o finală nevoie de a pune lumea în ordine. Omul acesta care-și închinase viața "culturii romîne", care alesese să rămână în țară, care nu avusese
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
bărbat arătos căruia nu-i lipsește decât o femeie ca lumea. Daca aș mai fi fost eu azi o femeie tânără încă... nu știu... Și când te gândești că în ziua de azi toți tratează iubirea cu așa o ușurință... (Chicotește.) ERNA: Uite, Grete, nu știu ce să mai zic, dar despre orice vorbești ajungi mereu la sex și la grămada de rahat. Nu pot să-mi împac credința cu sexul și grămăjoarele alea. Acu' nu trebe să-ți faci o impresie proastă
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]