1,245 matches
-
dată de formula lui Hertz (1886):<br>formula 6 unde U este energia oscilatorului :<br>formula 7 Efectul radiației asupra mișcării oscilatorului poate fi reprodus de o forță suplimentară "F" :<br>formula 8 unde F reprezintă celelalte forțe (electrice, armonice, etc.) Variația energiei cinetice "W = m(dx/dt)/2" într-un timp t este :<br>formula 9 Estimăm acum aceeași mărime cu ajutorul formulei lui Larmor:<br>formula 10 Dacă mișcarea este periodică cu perioada T, primul termen se anulează la t=nT și deducem, comparând cele
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
a fost introdusă de către Ludwig Boltzmann în 1884 (vezi articolele Entropia termodinamică (exemple simple) și Entropia radiației electromagnetice). În același timp, o serie de proprietăți ale gazelor (ecuația de stare, coeficienții de difuzie, etc.) au putut fi explicate prin "teoria cinetică" a lui James Clerk Maxwell și Ludwig Boltzmann. Ipoteza centrală era că gazele sunt un ansamblu de mici sfere solide, care se supun mecanicii clasice dar în același timp au o distribuție a vitezelor și pozițiilor haotice, constrânse numai de
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
accesibile moleculelor gazului atunci când parametrii exteriori sunt fixați (adică pentru o "macrostare" determinată). Forma celebră a acestei identificări este dată de formula: unde k este o constantă universală (constanta lui Boltzmann), relație care are o validitate care depășește cadrul teoriei cinetice. Un rezultat cunoscut al lui L.Boltzmann ("teorema H") este că—sub o ipoteză de "dezordine moleculară"—entropia S definită astfel (Mai precis, o cantitate (-H) care poate fi interpretată ca entropie în stări de neechilibru) are proprietatea că este
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
corpului negru independent de un model exact atomic (care la vremea aceea nu exista). A doua observație este că - în contradicție cu ipoteza lui Michelson - este puțin probabil ca perioada de oscilație să depindă de viteza "moleculei oscilatoare": după teoria cinetică a gazelor, temperatura este legată de energia cinetică medie a moleculelor; ne putem imagina că, la aceeași temperatură, moleculele a două materiale pot avea valori ale vitezei medii extrem de diferite, dacă masele lor sunt corespunzător diferite; distribuția radiației la echilibru
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
care la vremea aceea nu exista). A doua observație este că - în contradicție cu ipoteza lui Michelson - este puțin probabil ca perioada de oscilație să depindă de viteza "moleculei oscilatoare": după teoria cinetică a gazelor, temperatura este legată de energia cinetică medie a moleculelor; ne putem imagina că, la aceeași temperatură, moleculele a două materiale pot avea valori ale vitezei medii extrem de diferite, dacă masele lor sunt corespunzător diferite; distribuția radiației la echilibru nu ar putea depinde numai de temperatură (după
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
funcția I(ν,T). În particular, din Fig.1 vedem că oscilatorii cu frecvențe proprii mari au o energie medie mică. (ii)Pe de altă parte, un oscilator armonic clasic este un sistem cu două grade de libertate, corespunzând energiei cinetice și celei potențiale:după principiul "echipartiției energiei pe grad de libertate" din teoria cinetică energia medie a unui oscilator în echilibru termic este kT ,independent de frecvența sa proprie ν. Atunci putem privi ecuația (4.7) ca determinând pe I
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
proprii mari au o energie medie mică. (ii)Pe de altă parte, un oscilator armonic clasic este un sistem cu două grade de libertate, corespunzând energiei cinetice și celei potențiale:după principiul "echipartiției energiei pe grad de libertate" din teoria cinetică energia medie a unui oscilator în echilibru termic este kT ,independent de frecvența sa proprie ν. Atunci putem privi ecuația (4.7) ca determinând pe I(ν,T) ca funcție de temperatură: Aceasta este formula lui Rayleigh-Jeans care este evident greșită
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
N) de moduri în care se pot distribui U/(hν) = P cuante de energie la N oscilatori; un pas care poate părea temerar este că α în (5.9) este chiar constanta lui Boltzmann k, aceeași care apare în teoria cinetică a gazelor. În analogul formulei (2.2) pentru gazele perfecte, constanta k are o valoare precisă: este raportul R/N, unde R este constanta gazelor perfecte (din legea pV=RT) și N este numărul lui Avogadro de molecule într-o
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
ca entropia să conțină un parametru arbitrar legat de dimensiunea celulei. În anumite calcule - ca de exemplu al energiei medii - dimensiunea celulei dispare si deci ea poate fi socotită oricât de mică.Deasemenea, o privire atentă arată că, în teoria cinetică, entropia corespunde "celei mai probabile" distribuții de probabilitate a vitezelor, și nu numărului tuturor posibilităților. În cazul lui Planck, calculul numărului de posibilități se face fără ambiguitate. Ne așteptăm ca, atunci când h poate fi considerat ca foarte mic, formula lui
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
deja construite, pe baza comparării posibilităților lor. Ulterior ecuațiile eficienței au fost completate pentru schimbătoare de căldură în echicurent și contracurent inclusiv pentru cazul în care fluidele curg cu viteze relativ mari. În acest caz, modificările care intervin în energia cinetică a fluidelor au un efect semnificativ asupra câmpurilor termice. S-a stabilit că eficiența depinde de mărimile adimensionale care compară fluxul termic prin perete cu fluxurile termice maxime posibil pe părțile caldă, respectiv rece, și de patru mărimi adimensionale care
Schimbător de căldură () [Corola-website/Science/318707_a_320036]
-
efect semnificativ asupra câmpurilor termice. S-a stabilit că eficiența depinde de mărimile adimensionale care compară fluxul termic prin perete cu fluxurile termice maxime posibil pe părțile caldă, respectiv rece, și de patru mărimi adimensionale care descriu influența distribuției energiei cinetice pe părțile caldă, respectiv rece a schimbătorului. Eficiența schimbătoarelor de căldură poate fi calculată cu relații de forma formula 19 adaptate pentru fiecare tip de curgere. Exemple de astfel de relații: Deoarece relații ca ultima sunt greu de folosit în practică
Schimbător de căldură () [Corola-website/Science/318707_a_320036]
-
printr-o compoziție solidă, amintind de rigorile renascentiste și postrenascentiste, cu colorit delicat, fără predominanțe carnale vituperante, lipsite, deci, de orice stridente, cu linii ablonge, pline de finețe și bogate în siluete zvelte, ușor contorsinate, care frizează, pe alocuri, stop-cadre cinetice. Astfel, în tabloul -Alungarea (din Paradis), Eva iese din cadru, împinsă parcă vindicativ de Adam care înțelege, evident, mai bine decât ea, tragismul irecuperabilei pierderi. În Sărutul lui Iuda gestul trădătorului este plin de agresivitate având ceva din mușcătură unui
Vladimir Zamfirescu () [Corola-website/Science/316053_a_317382]
-
hotel de 3 stele din Suceava, la 3 minute de mers pe jos de centrul vechi. Hotel Continental Drobeta Turnu Severin se află în centrul vechi al orașului, pe Bulevardul Carol, în vecinătatea Palatului Cultural Theodor Costescu și a fântânii cinetice. Vechea denumire a hotelui Continental Drobeta Turnu Severin a fost „Hotel Parc“. În vara anului 1967, a început construcția hotelului Parc - nume ce și-l va menține pană în 1997, când a fost preluat de lanțul hotelier Continental și a
Continental Hotels () [Corola-website/Science/320024_a_321353]
-
iar Centrul de masă este boltit peste piciorul în repaus sau ale picioarelor animalelor în modul de pendul inversat. O trăsătură specifică a unui corp în alergare din punct de vedere al mecanicii masă-resort este faptul că schimbările în energia cinetică și potențială în cadrul unui pas au loc simultan, cu stocarea energiei realizată prin tendoanele elastice și elasticitatea musculară pasivă. Termenul alergere se poate referi la orice varietate de viteze, de la alergare ușoară (jogging) la sprint. Se presupune că strămoșii oamenilor
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
înainte de a ajunge în "inima" navei. b)Verticală, adică pereții blindați și bordajele<br>. Rolul acestei categorii de armură era de a sparge capul-perforant al proiectilelor, și de a le forța să ricoșeze în apă. În cazul în care energia cinetică a proiectilului era prea mare pentru a putea fi deviat, el avea să fie oricum deformat din șocul cu armura verticală. În consecință, orice strat de armură "interior" ar fi putut opri cu ușurință un astfel de proiectil. c)Anti-torpila
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
dar este un număr particular atunci când este evaluată cu privire la un punct de referință. Densitatea funcțională se scrie ca unde "ν"(r) este "potențialul extern", adică potențialul electrostatic al nucleelor și câmpurilor aplicate, iar " F" este funcțională universală, care descrie energia cinetică a electronilor și interacțiunile electron-electron, repulsia interelectronică Coulomb, și efectele neclasice ale schimbului și corelației. Cu această definiție generală a densității funcționale, potențialul chimic este scris ca Așadar, potențialul chimic electronic este potențialul electrostatic efectiv practicat de densitatea electronică. Energia
Potențial chimic () [Corola-website/Science/321747_a_323076]
-
secunde, ceea ce duce la creșterea temperaturii interne la ordinul miliardelor de grade. Această energie eliberată din fuziunea termonucleară (1-2 × 10 jouli) este mai mult decât suficientă pentru a dezlega steaua; adică, particulele individuale care compun pitica albă capătă suficientă energie cinetică pentru a se putea depărta unele de altele. Steaua explodează violent, dând naștere unei unde de șoc în care materia este de regulă împrăștiată cu viteze de ordinul a 5-20.000 km/s, aproximativ 3% din viteza luminii. Energia eliberată
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
primară este prima dintre cele două care evoluează în ramura asimptotică a gigantelor, unde straturile exterioare se extind considerabil. Dacă cele două stele ajung să aibă straturi exterioare comune, atunci sistemul poate pierde cantități semnificative de masă, reducându-și momentul cinetic, raza orbitală și perioada de rotație. După ce steaua primară a degenerat într-o pitică albă, cea secundară evoluează ulterior într-o gigantă roșie și situația devine favorabilă acreției de masă de către primară. În timpul fazelor finale cu straturi comune, cele două
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
albă, cea secundară evoluează ulterior într-o gigantă roșie și situația devine favorabilă acreției de masă de către primară. În timpul fazelor finale cu straturi comune, cele două stele se rotesc una în jurul celeilalte la distanță din ce în ce mai mică, pe măsură ce se pierde momentul cinetic. Orbita rezultată poate avea o perioadă de doar câteva ore. Dacă acreția continuă suficient de mult, pitica albă poate ajunge în cele din urmă aproape de limita Chandrasekhar. Un al doilea mecanism posibil, dar mai puțin probabil, de declanștare a unei
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
dacă orbita este suficient de apropiată) chiar de la o stea din secvența principală. Detaliile exacte ale procesului evolutiv din această etapă de acreție rămân incerte, întrucât ele pot depinde atât de viteza de acreție cât și de transferul de moment cinetic spre companioana pitică albă. Spre deosebire de alte tipuri de supernove, cele de tip Ia au loc în general în toate tipurile de galaxii, inclusiv în cele eliptice. Nu se observă nicio predilecție pentru regiunile de formare de stele. Întrucât piticele albe
Supernovă de tip Ia () [Corola-website/Science/317408_a_318737]
-
respectiv vitezele lor). Prin frecare apare o dezvoltare de căldură, care este frecvent în tehnică considerată drept "pierdere de energie". Se poate vorbi în astfel de cazuri de o ""disipare de energie"", mai ales în mecanică în calcule de energie cinetică, dar aceeași expresie este folosită și în procese energetice nemecanice. Frecarea externă este considerată o frecare a corpurilor solide, fiindcă ea survine între suprafețele corpurilor solide ce se află în contact. Frecarea externă se împarte în: Forța de frecare de
Frecare () [Corola-website/Science/321959_a_323288]
-
referă la difuzia și transportul (convecția) momentului, variațiile rapide de presiune și viteza în spațiu și timp. Laureatul premiului Nobel Richard Feynman afirmă despre turbulenta că ar fi „cea mai importantă problemă nerezolvata a fizicii clasice”. Curgerea în care energia cinetica este disipata datorită frecărilor vîscoase se numește curgere laminara. Deși nu există o teorie satisfăcătoare care să lege fenomenul de turbulenta de numărul Reynolds, curgerile pentru care acest număr este mare decurg turbulent, iar cele la care este mic decurg
Turbulență () [Corola-website/Science/322483_a_323812]
-
folosirea unor ecuații algebrice pentru tensiunile Reynolds (v. mai jos) ecuații care presupun și determinarea "viscozității turbulente", ca sumă între viscozitatea dinamică și un termen cu semnificația de viscozitate aparentă. Acuratețea modelării a producerii turbulenței (de obicei prin mărimea "energia cinetică turbulentă" - k) și a disipației turbulenței (de obicei prin mărimea "disipația turbulentă" - ε) depinde de gradul de complexitate al modelului. Pentru modelarea acestor mărimi se folosesc ecuații algebrice sau ecuații diferențiale semiempirice, adică în acord cu teoria propusă și cu
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
numesc "tensiuni Reynolds" și au semnificația de tensiuni aparente. Există două abordări în modelul RANS: Această metodă presupune rezolvarea unei ecuații algebrice pentru tensiunile Reynolds, care include determinarea viscozității turbulente. Depinde de complexitatea modelului modul în care sunt calculate energia cinetică turbulentă și disipația turbulentă. Asta se poate face cu diferite modele de turbulență semiempirice, prezentate anterior. Această metodă rezolvă un set suplimentar de ecuații de transport, pentru tensiunile Reynolds. Rezolvarea acestor ecuații de transport consumă resurse de calcul suplimentare. "Simularea
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
punct al traiectoriei lor. Lagrange și-a propus să simplifice aceste calcule. A reușit asta cu ajutorul unei ipoteze: Traiectoria unui obiect este determinată de căutare unei căi care minimizează acțiunea în timp. Aceasta este găsită scăzând energia potențială din energia cinetică. Cu acest mod de gândire, Lagrange a reformulat mecanică newtoniană clasica pentru a da naștere mecanicii lagrangiene. Acest nou sistem de calcul l-a condus pe Lagrange la formularea unei ipoteze despre cum un al treilea corp de masă neglijabilă
Punct Lagrange () [Corola-website/Science/316969_a_318298]