8,186 matches
-
mai venit pe-aici și nu l-a învățat să cânte bine la găidulcă... Uite-așa mi-a zis Culae! sfârși fata pe un ton plin de convingere. Vorbele ei fură din nou urmate de tăcere. Hm, într-adevăr foarte ciudat! rosti Stelian, negăsind pentru moment ceva mai bun de spus. În fața lui, de cealaltă parte a mesei, Mitică al lui Caloianu tăcea tulburat. Apoi limba i se dezlegă și țăranul îi destăinui că în ultima vreme Culae al său avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mi-e frică, dacă o iudă infamă se încruntă la mine!... Din fericire, trecătorii se îndepărtaseră și nu mai era nimeni prin apropiere care să audă aceste declarații. Mai schimbară câteva vorbe, apoi își strânseră mâinile și se despărțiră. Hm, ciudat! zise Ticu, atunci când cei doi nu se mai văzură. Mi-aduc aminte că violonistul ăsta vorbea tot așa și când l-am noi întâlnit prima dată... N-o fi cumva vreun agent provocator?... 2 Începea să se însereze când Stelian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
regimul antonescian a fost de vină... O nouă tăcere, destul de apăsătoare, se așternu în salon. Stelian își scoase pălăria de pe cap și socoti nimerit să amintească celorlalți că și familia sa, prin moartea Cristianei, avusese de suferit de pe urma războiului. E ciudat că de lagărele astea lumea n-a știut nimic mai înainte de sfârșitul războiului, remarcă Ticu. Lumea a crezut că doar Stalin era în stare să închidă oamenii în lagăre și să-i extermine... Despre nemți toți și-au închipuit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
niște ciolane roase de fiare sau ceva asemănător. Lipseau, de asemenea, în mod inexplicabil, unele lucruri pe care vântul care bătuse în timpul nopții nu le-ar fi putut lua de acolo. Era vorba de armele militarilor sovietici. Asta era foarte ciudat și năștea tot felul de întrebări. Ce căutaseră, de pildă, rușii tocmai în acele locuri, aflate departe de unitatea lor, și de ce nu se putuseră apăra, folosind kalașnikovurile lor renumite?... Și unde le dispăruseră armele și toată muniția pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
imediat observă, în partea cealaltă a holului, un grup agitat și gălăgios de studenți și se opri, curios să vadă despre ce era vorba. Studenții de la filologie se strânseseră și se îmbulzeau în jurul unui tip cam de vârsta lor, înveșmântat ciudat într-un fel de rubașcă neagră, cu mustață haiducească, ochi vii și cu o claie neagră de păr, care-i stătea vâlvoi în creștetul capului, de parcă tocmai atunci descinsese de la asediul Troiei, picând din senin în mijlocul lumii contemporane. Măi, ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
profesorul despre poezie și citindu-i din propria creație texte scrise în maniera ermetică a "Jocului secund". * Cu toate că iubirea dintre el și Felicia era incontestabilă, Victor continua totuși să păstreze în sinea sa o anumită incertitudine. Câteodată el avea sentimentul ciudat că fata i-ar fi ascuns ceva și ar fi menținut astfel între ei un fel de obstacol, care-i împiedica să se apropie mai mult. O vreme, ea păruse să se eschiveze și schimbase cu viclenie vorba, atunci când el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
noi se numește iubire. Sau poate că mă înșel?... Nu te-nșeli, dragule, se auzi răspunsul ei, rostit aproape în șoaptă, dar sigur, fără ezitare. Atunci, conchise el, înseamnă că avem dreptul să știm mai multe unul despre altul!... Este ciudat, nu crezi, că după atâta vreme tu nu mi-ai spus mai nimic despre tine, de parcă ai fi o fată orfană, în timp ce eu ți-am spus despre mine și cât lapte am supt de la mama. Ce e cu aerul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de mult dar se recunosc din prima clipă. Peste câteva zile l-a reîntâlnit, de data asta într-un grup, un grup de tineri internați în spitalul din vecinătatea casei lor. A crezut că este un însoțitor al bolnavilor, dar ciudat, de data asta, cu toate că i s-a părut că a recunoscut-o, tânărul i-a aruncat doar o privire albă de animal speriat, încolțit. S-a detașat de grup, a rămas în urmă continuând să o urmărească cu o privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
va ocupa de mine ! Ea va avea în mâinile ei pe care le observă fine, cu degete lungi și nervoase viața mea ! Și poartă un nume atât de apropiat de al meu : Alindora... În numele ei se întâlnește alintul cu dorul... Ciudat și emoționant..." Dora nu reușește încă să își descleșteze gura sau poate îi este frică să spună ceva. Frică de atitudinea femeii în alb, frică de atitudinea medicului... Experiența prin care abia a trecut o inhibă. " Dacă și ea își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
totul este perfect. Să vedem și plaga. Nicolaï iese din grupul compact de oameni îmbrăcați în alb. Dora simte atingeri ușoare pe frunte și pe ceafă. În rest, nici o durere, numai senzația de vid imens care a luat locul capului. Ciudat că vidul acesta știe să gândească. Strânge bine pleoapele parcă din dorința de a ajuta gesturile tânărului intern. Cum nu se poate mai bine, se aude din nou vocea profesorului, care privește cu atenție plaga și apoi dă niște ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
sudoare se preling de-a lungul spinării, a coapselor, a gâtului, a frunții. Încă puțin și picături vor ajunge la gură, poate amestecate cu alte picături sărate. Automat caută în buzunarul bluzonului batista și își tamponează tâmplele, fruntea, pomeții obrajilor... Ciudat, batista are un parfum care nu este al lui, un parfum proaspăt de ... Ușa se deschide și un pat pe rotile se apropie cu un clinchet abia audibil de patul neocupat. Victor sare în picioare ca împins de un resort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
îndată, avem și alte urgențe." Minutele care trec îi par Dorei chinuitor de lungi. Nefertiti s-a mai liniștit. Este alungită pe o parte și geme ușor. Firele care legau cele două mici antene de monitor îi înfășoară în mod ciudat gâtul. Un gând macabru trece prin capul Dorei : "Dacă se strangulează ?" Apasă din nou cu insistență butonul soneriei. După un alt timp, ce i se pare nesfârșit, o infirmieră intră cu pas alert, aprinde plafoniera. O mustră pe Dora : "V-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
apă cad cu un zgomot sec din păr și de pe hainele ude. Așteptarea pare un veac, iar vocea care în sfârșit îi răspunde este politicoasă, dar rece, tăioasă ca lama bisturiului : "Justin Grand ? Spuneți că sunteți tatăl lui ? Profesorul Grand ? Ciudat ! Nu am avut prilejul să vorbim până acum... Evoluția ? Se poate spune mai curând regresul, domnule profesor. Lipsa de afecțiune este și ea vinovată de alterarea din ultima vreme, deși are încă sclipiri de luciditate și de inteligență... Cum ? Credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și pe care o continuă ? Și oare dorește să îi spună totul, fără ascunzișuri, ca în zilele lor bune ? Nu, desigur că nu este posibil. Se limitează deci să scrie doar numele lui: "Victor Matei", adresa și numărul de telefon. Ciudat, nu încredințează bilețelul lui Dragoș, ci lui Ciprian pe care îl roagă : "Uite, în caz că..." Dragoș privește în noaptea în care ghicește că zorile sunt aproape. Se întoarce ca un automat, ca o păpușă de la panopticum. Cu cuvinte limpezi, care parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Nazat !" Vorbele aspre și grosolane pe care nu le înțelegea decât în parte erau însoțite și de gesturi brutale. Doi câini mari ca doi viței își arătau colții fioroși și scoteau lătrături răgușite. Cu bună seamă că fetița era înspăimântată. Ciudat, în capul lui atunci nu răsuna decât : "Fetița ! Ce o să se întâmple cu fetița ? " Și s-a întâmplat cum nu se putea mai rău... Mama a fost împinsă cu patul puștii de unul din rusnaci și silită să coboare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ea va avea mai mult timp pentru ca să ne învețe pe noi. Când am ținut prima oară un bebeluș în brațe mi-a fost la început tare frică să nu îl frâng sau scap jos. Incetu cu încetu am simțit ceva ciudat, parcă era o căldură ce venea de la el spre mine ca să se întoarcă după acea iar la el și tot așa. Când i-am vorbit s-a uitat la mine cu ochi mari și rotunzi și a zâmbit cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
în care s-a întâlnit cu sora ei Minodora. Percepe gândul Teodorei: Pentru a-i putea întâlni trebuie să ne ridicăm și noi la înălțimea lumii sufletelor. Nu îți fie teamă ! E o lume mai bună ca a noastră." Este ciudat cum puținele cuvinte de încurajare pe care le percepe o liniștesc. Neliniștea se preface într-un fel de așteptare duioasă. Percepe din nou vocea Teodorei : "Spirit al lui Simion, vrei să vii în seara asta la noi ? Spirit drag, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fericită, ca să te bucuri și tu de fericirea mea ? Acum e prea târziu... Acum, când simt nevoia să plâng pe umărul tău pentru că simt că fericirea numită Alex se destramă, acum tu nu mai ești. Și ai plecat atât de ciudat. Ai plecat fără să fi avut timpul să ne regăsim. Degeaba îmi spun acum că înstrăinarea între mamă și fiică nu trebuie să existe." A trecut mai mult de un an de atunci... În acest nou AZI, Victor măsoară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de verișori din frageda copilărie. Nici crucea de stejar a bunicului din cimitirul de Peste Apă nu a rezistat timpului și nici mormântul nu s-a putut identifica. Din mulțimea tovarășilor de joacă, unul singur a răspuns la apel. Un sentiment ciudat a pus stăpânire pe septuagenarul dascăl: se simțea singur și străin la baștina lui și a înaintașilor săi. Străin în țară străină, și-a zis, cu convingerea că aici liniștea sufletească nu-i de găsit, cum nu-i de găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
plângând de mama-focului și praznic pe casa scării. Dar când ai mei m-au rugat să le spun ce preoți trebuie să invite, am fost tare încurcat. Am încercat să aflu, cu Zena de ce Dumnezeu avea un nume atât de ciudat? -, prietena mea, ce flori ar putea juca rolul preoților, al țârcovnicilor care cântau fermecător de frumos pe nas, bineînțeles -, dar n-am găsit nimic. Bujorul ni se părea un îngâmfat care-l supără pe Dumnezeu, trandafirul nu putea purta odăjdii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
la mine cu îngrijorare, le era teamă ca nu cumva să înțeleg ceva din ceea ce discutau, dar, uitându-se la chipul meu, probabil că rămâneau la credința că sunt fie prost, fie că am doar statutul acela de obiect însuflețit, ciudat. Cert este că atunci când am ajuns la școală, în ziua în care am abordat problematica literei i iar învățătoarea a fost foarte inspirată și ne-a solicitat să-i spunem cuvinte sau propoziții care conțin și această literă eu, școlit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mai dăm lumii niciun Eminescu, Brâncuși sau... Și, cu tactul ei nemaipomenit, arăta mamei și ninetistelor caietele mele de elev original, inventiv, citea cu patos din ele și se bucura nespus, întrucât numai ea și eu puteam descifra acel univers ciudat de îmbârligături despre care învățătoarea spunea apăsat și repetat că ar putea constitui un punct de plecare interesant pentru elaborarea unui nou alfabet. Din fericire, existau însă pentru Nineta și subiecte mai atractive pe lume, mai apropiate de aspirațiile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
căutându-te, de fapt, pe tine. Mi-am zis că n-ar fi rău să merg câteva străzi mai încolo, la muzeul Sigmund Freud, unde un psihanalist de serviciu mi-ar fi putut vindeca, probabil, zvârcolirile. Încep să mă simt ciudat în lumea aceasta în care nu-mi lipsește nimic dar, paradoxal, îmi lipsește totul. Am devenit, mergând din țară în țară, un globe-trotter ciudat, un cetățean al lumii, un om fără rădăcini. Sunt un fel de pom călător care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că tresare ca un prieten drag. E nemaipomenit să înțelegi că în lume există și altceva decât singurătate, chiar dacă ajungi la încheierea aceasta cu ajutorul unui cal. Am fost plecată o săptămână la Dublin. Când m-am întors, Antu se uita ciudat la mine. Lady, mi-a zis el, cu sfială, după un timp, El-Zorab vă iubește... Nu m-am putut stăpâni să nu râd. Știți, lady, a continuat Antu, l-am scos în fiecare zi la plimbare pe El-Zorab. După cum m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
înălțimi. Mi se părea că amețea chiar și atunci când își arunca ochii spre cer. În ziua aceea, pentru o clipă, nu s-a asigurat cu centura. Când s-a prăbușit, ucenicii mi-au spus că a strigat, prin aer, ceva ciudat, de parcă simțea că venea sfârșitul lumii: "ZZZZEEEEEEEEEEEEEEET!" Cred că cerea ajutor de la o ființă dragă sau poate că implora vreo divinitate de pe la dumneavoastră de-acasă. Nimeni n-a înțeles despre ce-i vorba, mister. Tare mai era singură lady asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]