1,217 matches
-
un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit și încă nedescifrat în mod convingător. Manuscrisul a fost păstrat la Rohonc în Burgenland (astăzi Rechnitz pe teritoriul Austriei) până în 1838, când contele Gusztáv Batthyány și-a donat biblioteca, inclusiv codicele, Academiei de Științe a Ungariei. Deși este încetățenită varianta „"codexul" Rohonczi”, articolul de față optează pentru denumirea „codice”. Au fost propuse de-a lungul timpului diverse interpetări sau „traduceri”, fără ca vreuna să se bucure de un ecou remarcabil din partea specialiștilor
Codex Rohonczi () [Corola-website/Science/302847_a_304176]
-
fost păstrat la Rohonc în Burgenland (astăzi Rechnitz pe teritoriul Austriei) până în 1838, când contele Gusztáv Batthyány și-a donat biblioteca, inclusiv codicele, Academiei de Științe a Ungariei. Deși este încetățenită varianta „"codexul" Rohonczi”, articolul de față optează pentru denumirea „codice”. Au fost propuse de-a lungul timpului diverse interpetări sau „traduceri”, fără ca vreuna să se bucure de un ecou remarcabil din partea specialiștilor. Attila Nyíri a propus o interpretare publicată în "Theologiai Szemle", 39/1996 (pag. 91-98). În mare, procedeul pe
Codex Rohonczi () [Corola-website/Science/302847_a_304176]
-
poate fi citită. A transliterat primele 24 de pagini pentru a obține un text în Hindi pe care apoi l-a tradus în maghiară și l-a publicat în ediția 2004/6 - 2005/1 a periodicului "Turán." În interpretarea sa, codicele se vrea a fi o evanghelie apocrifă. Marius-Adrian Oancea identifică conținutul codexului ca fiind religios, concentrându-se pe subiecte din Noul Testament; limba codexului ca fiind maghiara iar scrierea ca fiind o variantă a scrierii maghiare veche (alfabetul secuiesc sau runele
Codex Rohonczi () [Corola-website/Science/302847_a_304176]
-
-se pe subiecte din Noul Testament; limba codexului ca fiind maghiara iar scrierea ca fiind o variantă a scrierii maghiare veche (alfabetul secuiesc sau runele secuiești). Soluția propusă este publicată în format electronic la rohoncbyoancea.blogspot.com.br Viorica Enăchiuc interpretează codicele ca pe o cronică a blakilor (vlahilor), datată în secolele XI-XII (anacronism, de vreme ce hârtia e datată în secolul XVI), scrisă în latină „danubiană” "vulgata" cu un „alfabet dac”. În traducerea pe care o propune autoarea este descrisă o țară condusă
Codex Rohonczi () [Corola-website/Science/302847_a_304176]
-
sau Robert de Flandra. La câteva luni după editarea cărții (mai 2003), paleograful Dan Ungureanu publică un articol în "Observatorul Cultural", unde critică vehement traducerea făcută de Viorica Enăchiuc și analiza ei istorică. Reacțiile sunt împărțite. Totuși, crește atât popularitatea codicelui, cât și atenția acordată noii interpretări, de altfel publicată în condiții bizare. Unele dintre aspectele asupra cărora Ungureanu atrage atenția sunt: În ce privește codicele, Dan Ungureanu este de părere că manuscrisul este un fals alcătuit, cel mai probabil, în epoca romantică
Codex Rohonczi () [Corola-website/Science/302847_a_304176]
-
vehement traducerea făcută de Viorica Enăchiuc și analiza ei istorică. Reacțiile sunt împărțite. Totuși, crește atât popularitatea codicelui, cât și atenția acordată noii interpretări, de altfel publicată în condiții bizare. Unele dintre aspectele asupra cărora Ungureanu atrage atenția sunt: În ce privește codicele, Dan Ungureanu este de părere că manuscrisul este un fals alcătuit, cel mai probabil, în epoca romantică (este posibil să fi fost realizat cu puțin timp înainte de momentul când și-a făcut apariția), folosindu-se hârtie italienească ( filigran datat între
Codex Rohonczi () [Corola-website/Science/302847_a_304176]
-
text trebuie să existe cuvinte foarte frecvente, apoi mai rare și foarte rare ; traducerea autoarei violează această lege). La finele anilor optzeci, etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu, ghidându-se după atestarea făcută de Viorica Enăchiuc (Viorica Mihai, la acel moment), studiază conținutul codicelui și descoperă o notație similară unei cântări în neume gregoriene, pe care o numește cea mai veche notație descoperită a unei melodii românești. Deși este probabil ca argumentele cercetătorului să vizeze o situație reală (este mult mai la îndemână a
Codex Rohonczi () [Corola-website/Science/302847_a_304176]
-
moare otrăvită. Marele oraș comericial Poloțk cade în mâinile lui Ivan în februarie 1563 care adăugă titlurilor sale și pe acela de mare prinț al Polțkului. În 1550 formează "Zemski Sobor", o adunare care înregistrează hotărârile domnitorului. Alcătuiește "Țarski Sudebnik" (Codicele țarist din 1550) care să-l înlocuiască pe "Kneajeski Sudebnik" al bunicului său Ivan al III-lea care data din 1479. Plasează în posturile-cheie ale imperiului oameni noi, proveniți dintr-un mediu modest. La 23 februarie 1551 Ivan convoacă cel
Ivan al IV-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/303818_a_305147]
-
după Luca alcătuiau la început o singură operă care ar fi putut fi intitulată astăzi "Istoria obârșiilor creștine" și care s-ar fi segmentat după anul 150, când creștinii au dorit ca cele 4 evanghelii să formeze, separat, un singur codice. Tradiția bisericească vede cele două opere ca fiind scrise de același autor, Luca, ele fiind adresate aceluiași Teofil, nobil roman convertit la creștinism, și constituie documente de primă mână asupra Bisericii primare. Cât despre timpul și locul scrierii, analiza textului
Faptele Apostolilor () [Corola-website/Science/303883_a_305212]
-
în cinstea dinastiei Jagiellone a regilor polono-lituanieni. Principalul bun de preț al său este Biblioteca Jagiellonă, cu peste 4 milioane de volume, între care se numără o mare colecție de manuscrise medievale ce conține "De Revolutionibus" a lui Copernic și Codicele Balthasar Behem. Cu 42.325 de studenți (2005) și 3.605 cadre didactice, Universitatea Jagiellonă este una dintre principalele centre de cercetare ale Poloniei. Între celebrele personalități istorice legate de această școală se numără Sfântul Ioan Cantius, Jan Długosz, Nicolaus
Cracovia () [Corola-website/Science/297942_a_299271]
-
(lat. „codicele lui Caioni”, cunoscută și prin grafia maghiară a numelui, Codex Kájoni) este o culegere de piese muzicale la care au contribuit doi învățați transilvani ai secolului al XVII-lea. Cel mai cunoscut este călugărul franciscan umanist, constructor de orgi și
Codex Caioni () [Corola-website/Science/311547_a_312876]
-
ajunsă la noi printr-un exemplar unicat, a fost dezgropată din zidul unei mănăstiri în 1988, unde fusese probabil ascunsă în primii ani ai regimului socialist în țară pentru a fi salvată de la distrugere. Nu era însă prima dată când codicele era adus la lumină de la data scrierii sale; de altfel, în perioada interbelică s-au întocmit câteva transcripții ale unor piese conținute în el. (Aceste prime încercări sunt imprecise din pricina dificultăților ridicate de slaba liziblitate a manuscrisului, adăugit și „corectat
Codex Caioni () [Corola-website/Science/311547_a_312876]
-
o ediție în trei volume, după cum urmează: prezentarea manuscrisului și facsimilul său (vol. I, numit 14a), transcripții și comentarii asupra acestora (vol. II și III - 14b* și 14b**). Parcurgând această ediție, s-au numărat 346 de piese muzicale înscrise în codice (inclusiv variante și repetări), dintre care un număr însemnat aparținând unor compozitori ce proveneau din toate părțile Europei vestice. Lor li se adaugă transcrierea (în scriitură minimală, de regulă la două voci) a unor piese anonime, foarte la modă în
Codex Caioni () [Corola-website/Science/311547_a_312876]
-
compuse chiar de redactorii culegerii - există un număr mic de asemenea piese scrise de Căianu însuși. S-a folosit în notarea pieselor tabulatura de orgă de tip Ammerbach. (Există o singură excepție, o piesă notată pe portativ cu cinci linii.) Codicele a fost scris între 1632 și 1671 de către doi autori: Mátiás Seregély ("alias" Matei din Șerdei) și Ioan Căianu. Cel din urmă a primit codicele în 1652 și a lucrat asupra lui până în 1671, pentru această muncă stabilindu-se în
Codex Caioni () [Corola-website/Science/311547_a_312876]
-
de tip Ammerbach. (Există o singură excepție, o piesă notată pe portativ cu cinci linii.) Codicele a fost scris între 1632 și 1671 de către doi autori: Mátiás Seregély ("alias" Matei din Șerdei) și Ioan Căianu. Cel din urmă a primit codicele în 1652 și a lucrat asupra lui până în 1671, pentru această muncă stabilindu-se în Mănăstirea din Lăzarea, localitate în care a rămas până în ziua morții. Analiza conținutului culegerii oferă o vedere de ansamblu asupra muzicii gustate în Transilvania secolului
Codex Caioni () [Corola-website/Science/311547_a_312876]
-
premergătoare secolului al XIX-lea, descoperirea și transcrierea Codex Caioni atestă cu lux de amănunte interesele corespunzătoare unei perioade disputate din istoria culturii române - epocă când au pătruns simultan influențele (contradictorii, ale) Renașterii târzii și ale Barocului. Ghidându-ne după codice, în viața muzicală a epocii pare să fi coexistat o mare diversitate a preferințelor. Deși materialele culese cel mai probabil aparțin de mediul orășenesc, melodiile unor dansuri românești prezente în codice au atras atenția folcloriștilor români. De interes s-a
Codex Caioni () [Corola-website/Science/311547_a_312876]
-
ale) Renașterii târzii și ale Barocului. Ghidându-ne după codice, în viața muzicală a epocii pare să fi coexistat o mare diversitate a preferințelor. Deși materialele culese cel mai probabil aparțin de mediul orășenesc, melodiile unor dansuri românești prezente în codice au atras atenția folcloriștilor români. De interes s-a dovedit a fi marcarea provenienței unor piese („dans valah” - "Olah Tancz", „dans din Nireș“ - "Nyiri Tancz"), cât și confirmarea răspândirii unor dansuri practicate și azi - este cazul „dansului lui Lazăr Apor
Codex Caioni () [Corola-website/Science/311547_a_312876]
-
Tancza"), foarte apropiat de melodia „Banu Mărăcine”. În 2007, ansamblul de muzică veche XVIII-21 Le Baroque Nomade, sub conducerea flautistului și dirijorului Jean-Cristophe Frisch, a pus în scenă un spectacol de muzică și dans, construit pe baza pieselor regăsite în codice. A fost aleasă ilustrarea zilei unei nunți; astfel, s-a apelat la un repertoriu variat - pe alocuri, evadând din cadrul codicelui - cuprinzând dansuri sătești, piese instrumentale, motete, madrigaluri, arii solistice ș.a. Pentru autenticitatea spectacolului, o parte din instrumentiști, cântăreți și dansatori
Codex Caioni () [Corola-website/Science/311547_a_312876]
-
și dirijorului Jean-Cristophe Frisch, a pus în scenă un spectacol de muzică și dans, construit pe baza pieselor regăsite în codice. A fost aleasă ilustrarea zilei unei nunți; astfel, s-a apelat la un repertoriu variat - pe alocuri, evadând din cadrul codicelui - cuprinzând dansuri sătești, piese instrumentale, motete, madrigaluri, arii solistice ș.a. Pentru autenticitatea spectacolului, o parte din instrumentiști, cântăreți și dansatori au fost aleși dintre artiștii populari ai satelor transilvane; instrumentiștii au avut chiar scurte momente de improvizație. Spectacolul a fost
Codex Caioni () [Corola-website/Science/311547_a_312876]
-
și Roma antică exista obiceiul legării printr-un cotor și curele a mai multor tăblițe de lemn cerate; mai târziu, se folosește ca suport foaia de pergament. Primele „cărți” (secolele III-IV) astfel construite din manuscrise diverse legate poartă denumirea de codice (codexuri). În Evul mediu, mănăstirile reprezintă centrele unde se copiază cele mai multe manuscrise, dar sunt elaborate și cărți noi; copierea și decorarea manuscriselor cu miniaturi și inițiale aurite ajunge o îndeletnicire la rangul de artă. Dincolo de sensul de document cu un
Manuscris () [Corola-website/Science/311670_a_312999]
-
limba slavonă. Fondul latin este de 89,47℅. Valoarea morală a scrisorii constă în gestul unui român de dincoace de munți de a-i preveni pe ardeleni de pericolul invaziei turcești. 2. Textele maramureșene sau rotacizante denumesc patru cărți religioase: Codicele voronețean, Psaltirea scheiană, Psaltirea voronețeană, Psaltirea Hurmuzachi. Autorii lor sunt originari din Maramureș, ceea ce explică fenomenul de rotacism: în cuvintele de origine latină litera n este înlocuită cu r. Pentru că traducătorii se țin prea aproape de originalul slavon, textele sunt greoaie
Literatura română veche () [Corola-website/Science/309486_a_310815]
-
Paleografia are o parte teoretică, legată de istoria scrisului, tipurile de scriere, materiale de scris, suporturi pentru scris etc. și o parte practică, referitoare la tehnica, respectiv tehnicile, descifrării scrisului. Paleografia studiază cărțile manuscrise, fie în formă de sul, fie codice, care au fost scrise cu stilul, condeiul și pana pe table de lemn cerat, pe papirus, pe pergament sau pe hârtie. Ca rezultat, paleografia furnizează informații privind materialele pe care s-au scris în timp izvoarele paleografice, instrumentele de scris
Paleografie () [Corola-website/Science/309003_a_310332]
-
Conform unui studiu întreprins de etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu, cea mai veche melodie românească notată pe care o cunoaștem ar fi cuprinsă în "Codexul Rohonczi", o cărticică nedatată și întocmită într-un sistem de scriere necunoscut. În funcție de variantele propuse de cercetători, codicele aparține fie sec. XI-XII (Gheorghe Ciobanu), fie unei perioade ulterioare anului 1529 (fapt evidențiat prin datarea după filigranul imprimat pe hârtie și recunoscut în mod separat de cercetătorii Viorica Enăchiuc și Andrei Vartic).
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
biserică, în mănăstirea de la Petr(ăuți), unde este hramul Înălțării cinstitei Cruci a lui Dumnezeu; și s-a scris în Cetatea Suceava, cu truda mult păcătosului Toader diac, fiul lui Gavriil prezviterul"". Un alt manuscris copiat pentru Mănăstirea Pătrăuți este "Codicele Pătrăuțean". Acesta a fost copiat în 1787 de dascălul Manolache și cuprindea unele texte liturgice, unele extrase din "Psaltirea" lui Dosoftei, precum și amănunte cu privcire la moartea lui Grigore al III-lea Ghica, domnitor al Moldovei în două rânduri (1764-1767
Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Pătrăuți () [Corola-website/Science/309239_a_310568]
-
ani de peregrinări aztecii ar fi găsit acest loc ca fiind o mică insulă în lacul mlăștinos Texcoco. Atunci, s-ar fi oprit din peregrinare și ar fi fondat noua lor capitală, Tenochtitlan. La o privire mai atentă, atât a codicelor cât și a picturilor aztece originale, precum și a codicelor ulterioare epocii corteziene indică inexistența vreunui șarpe în legendele originale. Astfel, în timp ce codexul Féjérvary-Meyer descrie un vulture atacând un șarpe, alte codexuri ilustrate, precum Codex Mendoza, indică doar un vulture, în timp ce
Stema Mexicului () [Corola-website/Science/310687_a_312016]