KorAP: Find »[drukola/base=coif & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...51 >

1,273 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Trebuia să se apropie încă puțin, doar doi pași, și să atace rapid, fără să-i lase rețiarului timp să arunce plasa. Dar dacă se apropia prea mult, intra în raza de acțiune a tridentului, care îi putea lovi scutul, coiful sau piciorul. În clipa aceea, Flamma lovi. Valerius își încordă mușchii gâtului; simți o durere cumplită în ceafă, capul îi fu împins brusc în spate și urechile începură să-i țiuie. Văzu un vârf al tridentului foarte aproape, înfipt într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
clipa aceea, Flamma lovi. Valerius își încordă mușchii gâtului; simți o durere cumplită în ceafă, capul îi fu împins brusc în spate și urechile începură să-i țiuie. Văzu un vârf al tridentului foarte aproape, înfipt într-o gaură a coifului. Își încordă mușchii spatelui, ca să nu cadă. Făcu un pas în spate, eliberându-se. Încerca să nu se gândească la durerea aceea cumplită. Imediat veni o altă lovitură, tot în cap, dar din lateral. Fu atât de puternică, încât trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cerea moartea. Publicul se ridică în picioare, cuprins de admirație. Toți începură să strige: Missus, missus! — Am scăpat, murmură Flamma, aruncându-i o privire batjocoritoare lui Valerius. Idiotule, am scăpat, vezi? Valerius nu răspunse. Se întoarse spre pulvinar. Prin fantele coifului îl văzu pe Vitellius aplecându-se peste balustradă și întinzând mâna, cu degetul mare îndreptat în față. Moartea. Vitellius cerea moartea lui Flamma. Voia să vadă sângele udând nisipul arenei, sacrificiu indispensabil pentru a obține bunăvoința și protecția zeului Marte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vârful armei de gât. — Ucide-l! strigă din nou Vitellius. Cu o smucitură, Valerius își eliberă încheietura din strânsoarea lui Flamma și aruncă arma în nisip. De pe treptele de sus ale arenei se ridică un murmur consternat. Valerius își scoase coiful. Simți pe față o adiere răcoroasă. În pulvinar, Vitellius continua să strige. — Ți-am spus să ucizi! Roșu la față, țipa din ce în ce mai tare. — Ia sica și ucide-l! Valerius își înălță capul. — Nu mă recunoști? întrebă cu glas puternic. Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să învingă, își simțise stomacul strângându-i-se dureros, iar când refuzase să-l ucidă pe Flamma, i se păruse o clipă că-l vede pe zeul războiului, mânios că sacrificiul nu fusese înfăptuit. La sfârșit, când Valerius își scosese coiful și strigase numele acela, își amintise deodată cuvintele preotesei - „Orpheus...“ Bău, încercând să-și liniștească bătăile inimii. „Orpheus“, se gândi îngrozit. Listarius se aplecă și-i șopti la ureche: — Orpheus... Ai văzut cum l-a învins pe Flamma? De astăzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Roma? E un semn nefast... O petală albă de trandafir căzu și se lipi pe fruntea asudată a tracului. Marcus îi dădu un ghiont. — Stai liniștit. Peste puțin timp începe. Ce anume începe, nu știu. — Eu știu. Valerius își aranjă coiful de fabricație veche pe care, asemenea tovarășilor săi, trebuise să și-l pună pentru a satisface fantezia împăratului. Le explică pe scurt cum avea să se desfășoare lupta. — Ceilalți câți sunt? întrebă Marcus nervos. — Vreo cincizeci, mă tem. Îi va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
scuturi de infanterie, gladius, pumnal și pilum, vitellienii mărșăluiau în coloană. Valerius numără paisprezece rânduri de câte cinci oameni. Îi comanda Flamma, îmbrăcat ca un general, mândru, cu mâna în șold și chipul triumfător, cu părul blond ivindu-se de sub coif și fluturând în vânt. Își agita gladius-ul, îndreptându-se spre pulvinar. Toată lumea se uita la soldați și la Flamma; nimeni nu le mai dădea atenție gladiatorilor din vârful colinei, îmbrăcați în negru, care semănau cu niște corbi. — Repede, acum..., zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Toată lumea se uita la soldați și la Flamma; nimeni nu le mai dădea atenție gladiatorilor din vârful colinei, îmbrăcați în negru, care semănau cu niște corbi. — Repede, acum..., zise Valerius privindu-l pe Marcus. Acum! Își aruncă lancea, scutul și coiful și sări peste palisada joasă, îndreptându-se spre castrapila, urmat de Marcus și Socrates. Sub privirile tovarășilor lor, care îi urmăreau cu atenție din vârful colinei, ridicară două castrapila și le întoarseră pe o parte, pentru a lăsa un loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
parte, pentru a lăsa un loc de trecere. Apoi se întoarseră repede lângă ceilalți, în timp ce, jos, soldații lui Flamma ridicau săbiile spre cer, adresând un salut împăratului și mulțimii. — Fiți atenți! spuse Valerius respirând greu, în timp ce-și punea coiful. Printre gladiatorii de jos sunt soldați adevărați. Ei vor mânui mașinile de război. Își luă scutul și sabia. Trâmbițele acoperiră aclamațiile, marcând începutul luptei. Cei douăzeci de soldați din armata vitelliană se îndreptară repede spre catapulte și spre scorpiones. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mirmilon. Atenție la frânghii! Trebuie să țintești mai jos, altfel riscăm să-i lovim pe ai noștri! Mulțimea urla, încurajându-i la întâmplare pe luptători, fără să înțeleagă cine învingea și cine pierdea. Oamenii nu recunoșteau chipurile gladiatorilor, ascunse de coifuri, și mulți dintre ei nu-și mai aminteau că cei îmbrăcați în negru erau dușmanii othonieni, iar cei îmbrăcați în culori vii erau soldații împăratului. Continuau să strige: „Ucide! Ucide!“, în timp ce Flamma, care ajunsese aproape de vârful colinei, ordona ca douăzeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
asistăm la o catastrofă? șopti Flavius Sabinus la urechea lui Vitellius, care privea lupta încremenit, cu mâinile încleștate pe balustrada pulvinar-ului. Flamma și ai lui ajunseseră în vârful colinei. Flamma se năpusti asupra tracului și, cu o lovitură năprasnică în coif, îl făcu să se prăbușească. Întorcându-se ca o furie, înfipse spada în pântecele unui adversar, apoi în pieptul altuia. Lupta cu disperare, văzându-i pe tovarășii săi căzând unul după altul. Își redobândi calmul, luă sabia și îl atacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pământul. Valerius se trezi față în față cu Flamma. — Ticălosule! — Pui de cățea! Te omor pe loc! Flamma se năpusti în față, dar nu întâlni trupul adversarului și căzu. Valerius, care îi evitase lovitura, ajunse în spatele lui și îi smulse coiful cu atâta violență, încât aproape că îi frânse gâtul. Când putu să respire iar, Flamma se simți înșfăcat de păr, aruncat la pământ și târât. Încercă zadarnic să-l apuce pe Valerius de picioare. Ocolind porțiunile de pământ întunecate, Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
drumului, bolovanii zburând prin aer, negri pe cerul înstelat. Auzi strigătele oamenilor zdrobiți... Masacrul... Catapulta ucigașă așezată de vitellieni pe marginea Viei Postumia făcea ravagii în rândul oamenilor lui Antonius. — Doi curajoși! strigă Antonius. Doi curajoși să ia scuturile și coifurile de la cadavrele dușmanilor, să se infiltreze printre vitellieni și să ajungă la catapultă. E de-ajuns o lovitură de sabie ca să tai frânghiile. Imediat, doi soldați tineri se năpustiră înainte și reușiră să taie frânghiile, înainte de a fi uciși. Antonius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Valerius respiră adânc. Simți aerul pătrunzându-i în plămâni de parcă s-ar fi născut în clipa aceea. „Viața...“, se gândi, închizând ochii. Iubea cu pasiune viața. Și o iubea cu pasiune pe Velunda. — Sunt gata. Se ridică și-și luă coiful. — Unde-i Skorpius? — Probabil că a fost condus jos... Împăratul adoră să-l vadă pe campionul său ivindu-se de sub pământ. În clipa aceea, o umbră se îndreptă precaut către ei dinspre coridorul strâmt ce ducea spre grajduri. — Listarius... Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-i Skorpius? — Probabil că a fost condus jos... Împăratul adoră să-l vadă pe campionul său ivindu-se de sub pământ. În clipa aceea, o umbră se îndreptă precaut către ei dinspre coridorul strâmt ce ducea spre grajduri. — Listarius... Valerius lăsă coiful jos. — Nu-i voie să intri aici. Pleacă repede, băiete! zise Marcus. — E prietenul tău? întrebă Listarius arătând spre Marcus. — Da, spuse el. Listarius îl luă pe Valerius de mână. — Eu pot să fac orice aici... Paznicii or fi ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
paznic. Dispăruseră cu toții. Valerius își eliberase mâna din strânsoarea băiatului. — Eu nu fug, spuse, punându-i mâna pe umăr lui Listarius. Nu fug. Băiatul rămase o clipă nehotărât, apoi îi întoarse spatele și se îndepărtă în fugă. Valerius își luă coiful și se îndreptă spre ușa ce dădea în arenă. Marcus veni lângă el. — Mai e mult timp până când va începe lupta. Vitellius a conceput spectacolul de parcă ar fi mai bogat și mai puternic decât Alexandru cel Mare sau Julius Caesar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
inspectorilor și medicilor care mergeau în fața purtătorilor frunzelor de palmier erau neliniștite, înspăimântate chiar; expresiile lor sumbre contrastau cu atmosfera de sărbătoare. La fel de încruntați erau atleții care practicau pugilatul sau pankration și gladiatorii ce veneau în urma lor cu capul descoperit; coifurile lor aurii sau argintii, împodobite cu pene colorate, erau duse de tineri care mergeau alături de ei. Gladiatorii își țineau capetele ridicate, pentru ca publicul să le vadă chipurile. Cortegiul era încheiat de un drapel de soldați din milițiile urbane. Valerius oftă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
făcură apariția paegnares, care, dând dovadă uneori de mai multă abilitate chiar decât gladiatorii, parodiau cele mai faimoase lupte ce avuseseră loc în ultima vreme, stârnind hohotele de râs ale publicului. Un rețiar aruncă plasa spre un secutor cu un coif uriaș, care-i făcea capul să pară mult mai mare decât trupul. În ultimul moment, secutor-ul se aplecă să-și lege șireturile de piele ale sandalelor, prefăcându-se că se ferește de plasă, care căzu peste arbitru. Hohotele mulțimii păreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Se pare că negrul îi poartă noroc. Mușcându-și buzele, Valerius aștepta ca strigătele mulțimii să se potolească. Du-te, îi zise Marcus. Puse mâna pe umărul lui Valerius. O clipă, cei doi prieteni se priviră, apoi Valerius își luă coiful și intră în arenă cu pași repezi, siguri. Deodată se opri și se întoarse. Strânse amuleta în pumn și își ridică ochii spre fresca de deasupra porții, care îl înfățișa pe Cerber, monstrul care păzea intrarea în infern și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
reprezentau pe gladiatorii uciși de el. — Le vezi? rânji. Astăzi îmi voi mai pune una, pe care o s-o fac din pielea ta. — Roagă-te zeului tău, Skorpius. Marcus îl văzu pe Valerius respingându-i pe îngrijitori. Își puse singur coiful, în timp ce Skorpius își flutura plasa privindu-și adversarul cu surâsul celui aflat pe punctul de a oferi încă o victimă împăratului său. După o clipă, Vitellius lăsă să cadă batista albă, poruncind începerea luptei. În aer răsună muzica flautelor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nor de praf. Marcus văzu cum, cu un efort, se întorcea cu fața în sus, strângând într-o mână scutul, iar în cealaltă pumnalul. Skorpius se aruncă din nou asupra lui și-i puse mânerul tridentului de-a latul pe coif, apăsând cu putere, de parcă ar fi vrut să-l îngroape pe Valerius în nisip. Valerius dădea din mâini și din picioare, din ce în ce mai slab. Înfige-i pumnalul în șold, șuieră Marcus, ca și cum Valerius l-ar fi putut auzi. Ripostează! Deodată, Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și Skorpius se prăbuși. De data asta nu putu să se mai ridice. Valerius se apropie și-și lipi vârful pumnalului de gâtul lui Skorpius. Rețiarul se ridică în genunchi cu greu. Câțiva îngrijitori veniră în fugă și-i scoaseră coiful lui Valerius, dându-i la iveală chipul palid. — Ucide-l! strigă Vitellius. Mulțimea începu să strige la unison: — Missus! Toți repetau frenetic cuvântul acela: Missus! — Ești salvat, spuse Valerius. Se uită în jos, spre Skorpius, și îi întâlni privirea disperată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
profeții săi îl cinsteau printr-un cult magic. Tacitus scrie că, în timp ce Vespasianus aducea un sacrificiu zeului, preotul Basilides i-a prezis că va avea succes în toate acțiunile sale, de la construirea unei case până la domnie. Cassis: nume generic al coifului militar roman. Castra: tabăra uneia sau mai multor legiuni. Există diferite tipuri de castra: aestiva, mobile, care se construiau și se ridicau zilnic; hyberna, unde legiunile își petreceau iarna. Odată cu sedentarizarea legiunilor pe limites, castrele devin adevărate fortărețe permanente, conectate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
proconsul al Africii și guvernator al Hispaniei Citerior în vremea lui Nero. A fost ales împărat de legiunile sale în anul 68 d.Hr. Galea: în general, acoperământ pentru cap; în timp însă se va identifica tot mai mult cu coiful din bronz și fier al gladiatorilor, diferit de cassis, care era utilizat de soldați. Galerus: aripă metalică lată, atașată manșonului stâng al rețiarului. Este singura lui apărătoare pentru față, dar, în același timp, cea mai bună soluție pentru acest tip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
my) înseamnă „închis“, „ascuns“ și din ea derivă termenii mysterion (mister) și mysticon (mistic), precum și numele țiparului, care stă ascuns între stânci. Mirmilonul este singurul gladiator dotat cu un scut înalt și concav, care îi înconjoară corpul, acoperit de un coif special ce joacă rolul de capac, datorită aripilor sale metalice rotunde, late. Asemenea țiparului, este greu de atins, în schimb poate țâșni repede pentru a-și lovi adversarul. Missus: din latinescul mitto, „liber“, „eliberat“. Mithra: zeul Mithra, de origine indo-iraniană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]