2,124 matches
-
lui George pe care nu o putea înțelege, dar în legătură cu care simțea că ar trebui, pe loc, să întreprindă ceva. Ar fi dorit ca George să se așeze și să-i depene o poveste coerentă, să-i ceară să-l consoleze, și nu să se învârtească prin cameră. Ar fi dorit să-l domine, să-l rețină, să-i aducă mângâiere, dar nu vedea cum ar putea-o face. Îl întrebă: — Unde e Stella acum? Nu știu, presupun că în Druidsdale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care a devenit acum un local inofensiv, unde beau, cot la cot, sikhii și țiganii.) A doua zi i-a venit să-și muște degetele când a aflat de la ce tămbălău - materiale „bombă“ pentru gazetă - fusese absent, dar s-a consolat când i s-a încredințat o treabă de detectiv. Cineva (nu s-a știut niciodată cine) surprinsese într-adevăr câte ceva din conversația beată dintre Tom și Emma cu privire la John Robert și Hattie. Când această picanterie a ajuns la urechea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
femeie cam de vârsta pensiei ce se plânge la două amice cam de aceeași vârstă cu ea, de soțul ei, care, cum se exprimă ea cu o mare durere în glas, este un ”farfallone” (fluture, fluturatec). Degeaba încearcă să o consoleze prietenele ei; ea continuă să-și verse amarul, repetând aceeași expresie ”un grande farfallone”. Mă întreb, care suferă mai mult, fratele călugăr din biserică care așteaptă ore și ore și nu intră ”un'anima viva” (un suflet viu) în casa
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
eu lucrurile... Mama se amuzase, în felul ei reținut, de pretenția comică a vecinei, întrebându-se cam ce vârstă ar putea să aibă vecina ei bucovineancă. Cu puțin înainte de a muri aflase întâmplător că avea șaptezeci de ani. Vestea o consolase întrucâtva și îi spusese lui Lucian, cu o ușurare vizibilă: ei, nu-i chiar așa de mare diferența de vârstă între noi două. Lucian o invitase să ia parte la parastasul de un an și de atunci n-o mai
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
necunoscut, cu mâna pe trăgaci. „Oare Toader și Trestie sunt pe urmele lor? Vor acționa la timp? - se întreba sergentul, în timp ce zgomotul pașilor patrulei se apropia din ce în ce mai mult. Îl chinuia întrebarea: „Oare ceilalți sunt unde trebuie?” Și singur s-a consolat: „Altfel nu se poate!” Cele două umbre călcau la doi pași în urma patrulei, așteptând să audă somația. Stai! Cine-i! - a răsunat glasul unui soldat din patrulă. În același timp, s-a auzit și mișcarea armelor. 46 Sergentul a pornit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
spart când am căzut în șanț. Da’ tare mă tem că Dochița știe de ele... Nu mi-o dat ea bastonul? Mi l-o dat. Păi unde era bastonul acolo erau și sticlele. Ei, atâta pagubă să am” - s-a consolat Toaibă. Nu vii să te culci, Toadere? - l-a întrebat Maranda, culcușindu-se în așternut. Am să vin îndată. Tu încălzește așternutul, că afară-i potop nu alta. „În seara asta nu știu ce am, dar mă simt altfel, parcă n-aș fi
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
judecă dosarele istoriei. Numai că, am aflat asta mai târziu, nu prea e nevoie de magistrați în istorie. Ei pot fi chiar incomozi... Așa că, după ce am studiat istoria, am devenit profesor de istorie. Era forma mea de ratare, dar mă consolam cu ideea asta. Mi-am zis că dreptatea e imposibilă și că de fapt nimeni n-are nevoie de ea. Într-o lume în care chiar dreptatea e ratată, îmi puteam îngădui și eu să fiu un ratat. La drept
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ce anume ar putea opune morții și neantului. N-am suportat gândul că sîntem doar pulbere și atunci am căutat în noi ceea ce s-ar opune pulberii. Dumnezeu e partea noastră care nu vrea să moară, care nu se poate consola. El s-a născut astfel dintr-o revoltă; a fost, la început, un protest. Numai că asta n-a salvat de la moarte pe nimeni. În om a biruit mai departe omul. Pulberea. Peste divinitatea din noi, pulberea s-a așternut
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Noi care aveam atâta nevoie de poezie, aveam însă, în același timp, nevoie de revoltă, de lecțiile disperării noastre și ale remușcărilor noastre, aveam nevoie de speranță. Și, brusc, ne vedeam deposedați de toate acestea. Ele deveniseră poezie. Revolta se consolase să devină sacră. Remușcarea se consolase să fie rostită în altar. Speranța se resemnase să fie cântată. Așa cum Midas în antichitate n-a mai avut ce mânca și ce îmbrăca pentru că tot ce atingea se transforma în aur, pe culmea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
poezie, aveam însă, în același timp, nevoie de revoltă, de lecțiile disperării noastre și ale remușcărilor noastre, aveam nevoie de speranță. Și, brusc, ne vedeam deposedați de toate acestea. Ele deveniseră poezie. Revolta se consolase să devină sacră. Remușcarea se consolase să fie rostită în altar. Speranța se resemnase să fie cântată. Așa cum Midas în antichitate n-a mai avut ce mânca și ce îmbrăca pentru că tot ce atingea se transforma în aur, pe culmea poeziei nu mai aveam revolte, nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
unul din bufonii care zic lucruri usturătoare speră, continuîndu-și monologul, că spectatorii i-au văzut lacrima sub fard. Și, cine știe, când ajunge în culise, izbucnește, poate, chiar în hohote câteodată, sub privirile mirate ale valeților care încearcă să-l consoleze: "De ce plîngi? Regele a fost mulțumit"... Nu, vechii mei prieteni, ― i-am liniștit ― nu vă temeți. Eu nu voi plânge. Cel mult aș putea scrie și eu ca Erasm Elogiul nebuniei. Dar sper că nu-l bănuiți și pe Erasm
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
doară, ca să spun ceva. M-a privit lung, pe urmă a început să plângă încetișor. Brusc, s-a oprit, și-a șters lacrimile și s-a fardat la loc. "Bine, cum vrei tu" a zis. M-a durut că se consolase așa de repede, dar am rămas. Mai târziu, mi-a părut rău, totuși. Fără voie, am auzit niște discuții neplăcute pe seama mea. Mamei nu puteam, bineînțeles, să-i reproșez nimic, dar am căutat un motiv să mă mut. Am rămas
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
obișnuințe. Vreți o dovadă? Uneori, noi înșine eram gata să renunțăm. Atunci redeveneam lucizi. Așteptarea, ne gândeam, ne dă iluzia că facem ceva așteptând, când, de fapt, nu facem decât să murim suportabil, puțin câte puțin. ― Mai întîi ne vom consola, i-am zis într-o zi Eleonorei, pe urmă ne vom plictisi, apoi tu n-o să te mai duci la telefon, eu n-o să mă mai uit spre pădure și ne vom duce în sala de așteptare să ne așteptăm
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
zîmbind: "Am trăit". Și ca el au fost alții, atunci și mereu, atâția alții cărora eu și dumneavoastră le semănăm, domnilor judecători. Așadar, amintiți-vă. Eram împreună și priveam eșafodul. Unora ne era, e drept, silă de execuții, dar ne consolam cu ideea că au ne aflam noi acolo lângă călău. Noi eram jos și gâtul nostru rămânea neatins de cuțit. Capul nostru rămânea la locul lui și asta ni se părea de ajuns. Ne consolam că nu noi eram victima
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
silă de execuții, dar ne consolam cu ideea că au ne aflam noi acolo lângă călău. Noi eram jos și gâtul nostru rămânea neatins de cuțit. Capul nostru rămânea la locul lui și asta ni se părea de ajuns. Ne consolam că nu noi eram victima și nu noi eram călăul. Nu noi am semnat sentința de condamnare la moarte, nu noi l-am împins pe cel condamnat din căruță pe treptele eșafodului, nu noi am râs când călăul i-a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Te cunosc acum. Să trecem, așadar, mai departe... Nici eu nu voi spune despre dumneata "sărmanul". Deși poate că în unele privințe ai merita mai mult decât mine. Căci ai fost și mai singur ca mine. Asta m-a mai consolat. Ai fost sau ești încă o mangustă mai imperfectă decât mine. Și imperfecțiunile astea diferă. Unii depășesc măsura. Eu mai puțin. Dumneata mai mult. Era firesc ca nici pedeapsa să nu fie aceeași și dacă destinul ne-a aruncat în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
N-o mai interesa nimic și trăia o viață vegetativă, asemenea unei plante. Uitasem de când n-am mai văzut-o râzând. Parcă o izbise o nenorocire fără leac, un taifun crunt care-i devastase ființa pe dinăuntru. Căutasem s-o consolez ca să-și regăsească echilibrul. ― Ce-i cu tine, draga mea? În loc să mulțumești cerului că ai scăpat teafără, tu îi faci mustrări? Dar, ce? S-a întmplat ceva ireparabil? Lasă, copii mai facem noi, nici o grijă. Știi ca nu-i lucrul
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
casă. Ce-i păsa ei de casă când avea alte preocupări? îmi explicam de ce mereu era îngîndurată, nervoasă, de ce nu-i intra nimeni în voie? (Păcătuise și o chinuiau fără îndoială mustrările de cuget.) Tot așa, după avort, când o consolam de pierderea suferită și îi propuneam să concepem alt copil, ea îmi spusese: simt că n-aș putea. Nu știu ce are să se întîmple cu mine. (Hm, nu era greu de ghicit!...) Poate altcuiva i-ar fi stârnit bănuiala și mai puține
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
toate rugămințile lui de a-l însoți. Mai spuse că ar fi auzit de la medicul care îl îngrijea că stăpînu-său nu mai are multe zile. Altădată îmi destăinui că Mihaela plânsese o noapte întreagă și că ea, încercînd s-o consoleze, o auzise spunîndu-i: "Mă arde aici un foc mare" și-i arătase în dreptul inimii. După care nevasta șoferului mai zise: ― Tare mă bate gândul că iubește pe cineva, conița. Dar văz că boala ei n-are leac. ― Și pe cine
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
lăsa timp să mă răzgândesc. Acum, mă simt de parcă aș fi trecut un Rubicon. Angoasat, dar și mulțumit. Marea înseamnă enorm pentru mine. Dacă n-aș fi venit, aș fi căpătat o psihologie de infirm. Ar fi trebuit să mă consolez cu ideea că marea ține de trecut. Pentru totdeauna! Și nu mă văd în stare, deocamdată, de așa ceva. Atmosfera de la "Casa scriitorilor" nu mai e cea de altădată. Cei mai mulți "locatari" îmi sunt necunoscuți. Probabil, sunt amici de-ai unor scriitori
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
croazieră n-ar fi decât o "acoperire" mondenă pentru o afacere ocultă! "Ce afacere?" "Ceva cu droguri. Sau cu arme". Nu mă pot reține: "Prostii!" Mi se atrage atenția să nu mă grăbesc. Bine, nu mă grăbesc. Nu mă pot consola, totuși, cu o poveste de roman polițist, pentru pierderea șansei de a revedea Delfi. Mâine dimineață, se organizează, contra a cinci dolari, o excursie sumară la Pergam. Unii se duc. Pe mine, din moment ce nu ajungem la Delfi, nu mă mai
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cu refuzul lui. Cu sfârleze mici potrivi firele lâncede ale crizantemei și porni să povestească. Siei aventura și să-i dea floarea. "Biata fată!" își zicea în gând, ca și cum i-ar fi făcut vreun neajuns, de care vrea s-o consoleze. "Biata fată!", și, înfundîndu-și pe ochi feutrul, dezmierdă cu umărul vestonul unei cuconițe nostime, care aderă! 176 VI Mini nu uitase comisionul pe care Lina i-1 dase pentru amica Nory în ce privea pe micii sugari. Ba chiar ideea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
în jurul acelei vești. Așteptând pe Lică, devenise mai grosolană, țipa ia babă, se răstea la Lina și cu Rim nu vorbea. Era felul ei de a se dezbăra de tot și de toți. Rim trecea prin acel purgatoriu și se consola, foiletând în birou pe Dante, ediție florentină rară. "Fecioară ciudată!" își zicea. Gum nu cunoștea existența scrisorii lui Lică, nu bănuia ce primejdie îl amenință. Dacă ar fi citit-o, ar fi explicat Siei că el o invită pentru o
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
cu porțile de fier poleite din belșug, greoaie ca un mausoleu de lux, casa iadului aștepta, liniștită, în margine de trotuar, un fulger ce nu-i cădea asupra. - Oameni cu stare! Oameni de treabă! spunea cucoana Vera pentru a se consola că Sia și Lică nu-i mai procurau distracția de după-amiază. XVI La Elena Drăgănescu, într-o zi de moină prin februarie, Nory intră cu aerul că e purtătoare de mari noutăți. Elena arăta tocmai lui Mini cărți poștale cu
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
a refuzat, explicîndu-i: "Ar trebui să vând boii din jug și nu pot. Cu ce să mai lucrez? Eu te-am ajutat cât m-au ținut puterile. Mai mult de atât, n-am cum". După asta, "unchiul George" s-a consolat cu postul de "inspector general pe țară". S-a însurat, la Cluj, cu o fată căreia multă vreme i s-a zis în sat "unguroaica", apoi a început să se iscălească "George Șerban", în loc de "Gheorghe Șerban", pentru a-și lustrui
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]