6,252 matches
-
dar nu singuri, ci însoțiți de un întreg alai boieresc. Spătarul Vulture fugi la cort și-l trezi pe Barzovie. — Măria-Ta, vin boierii! — Să intre! spuse Barzovie, stăpânindu-și cu greu calmul. Boierii intrară unul câte unul pe sub perdelele cortului aliniindu-se în fața lui Vodă. Acesta îi recunoscu fără greutate: venerabilul vel-logofăt Samoilă cel care zisese despre el, Barzovie, după ce fusese mazilit, că e un bou; hatmanul Scorbură, ce-l făcuse în fața slugilor „ciumete”, mitropolitul Nazazarie Iscariotul, care-l afurisise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în acel colț pierdut din Sahara urma să se dezlănțuie o tragedie, era un mister pe care nici cei mai experimentați beduini nu reușiseră să-l dezlege, cert e că, într-o dimineață, începură să se rotească în cerc pe deasupra corturilor, cu aparenta convingere că înăuntrul lor se instalase femeia cu coasa. Pentru un adevărat tuareg, să moară de sete nu însemna neapărat cea mai mare nenorocire, ci, mai cu seamă, o ofensă de neacceptat. Când un tuareg moare de sete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să se salveze în acele împrejurări. Așa cum bine spusese mama sa, singurul lucru pe care-l puteau face era să se încreadă în bunăvoința lui Allah. Și să aștepte. Sub soarele ca plumbul topit, doar umbra vulturilor se mișca în jurul corturilor, căci nici măcar muștele nu erau în stare zboare și căzuseră amețite pe pieile uscate, așteptând momente mai prielnice ca să se pună din nou pe mâncat. Acel masiv stâncos, care probabil nu figurase niciodată pe o hartă, se înălța aproape în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nu plânge. Nu implora, pentru că generații de sânge imohag curgeau prin venele sale. Nu făcea decât să-și blesteme în gând propria-i prostie. Răsună un tunet îndepărtat. Ascultă cu atenție. Urmă un alt tunet. Se repezi spre ieșirea marelui cort din păr de cămilă și se trezi din nou în fața cerului albastru, pe care era cu neputință să zărești o umbră de nor. — Sunt tunete? Fiul său, Gacel, negă cu o mișcare ușoară a capului, se apropie de ea și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
apă, se grăbi să răspundă Aisha. Nu călăresc așa de bine ca Ajamuk, dar acum avem la dispoziție mai mult timp și Rachid cunoaște drumul. Gacel Sayah se întoarse și-l privi pe uriașul care stătea în picioare în ușa cortului. — Cunoști drumul? îl întrebă. — La perfecție, stăpâne, îl asigură negrul. — Vei avea grijă de Aisha? — Voi avea grijă, stăpâne. Dacă n-o vei face, gri-gri-ul, spiritul cel rău al deșertului, te va urmări chiar de te vei ascunde în gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-ar fi fost părerea lui, avea să fie acceptată, fiindcă el era inmouchar-ul micului clan și purta gloriosul nume al tatălui său. Se așeză la umbra palmierului, își făcu de lucru în nisip, privi îndelung puțul, țarcul cu animale și corturile, suspină adânc și în cele din urmă spuse: — Trebuie să ne grăbim să strângem tot. Cu cât vom pleca mai repede, cu atât mai repede vom ajunge la Sidi-Kaufa. — Să strângem tot? întrebă Laila cu vădită mirare. Asta înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Nu suntem în război cu nimeni. Dar noi suntem. — Cu cine? — Cu toți cei care străbat deșertul crezând că e al lor... Gacel se întoarse spre fratele său. — Leagă-i, îi porunci scurt. Douăzeci de minute mai târziu, în singurul cort pe care nu-l strânseseră, cei doi prizonieri îi priveau nedumeriți pe cei ce-i sechestraseră, de parcă ar fi fost ființe din altă galaxie. Și noi ce legătură avem cu toată povestea asta? întrebă cel care părea a fi șef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
șase ne-ar ajunge. Cu mai mulți cred că am avea probleme. Pe la jumătatea după-amiezii, când termometrul se apropiase de cincizeci de grade și aerul devenise aproape de nerespirat, șapte ostatici asudați, dintre care unul venise cu motocicleta, se înghesuiau în fundul cortului mare din păr de cămilă. Cele două femei se îngrijiră să ia apa care mai rămăsese în mașini, precum și toate proviziile disponibile, iar când începu să se însereze, toate animalele erau încărcate și gata de drum. Gacel se așeză pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
I-a trecut prin minte unuia dintre ai voștri. — Imbecili sunt peste tot. Și în această competiție mai mult decât oriunde. Se îndreptară spre puț, și când ajunseră la mai puțin de zece metri de intrare, nou-veniții apărură în ușa cortului din păr de cămilă, ridicând îndată mâinile în semn de pace. — Aselam aleikum! spuse în arabă cel mai negricios. În mod respectuos îți cerem ospitalitatea. — Sunteți oaspeții mei dacă ați venit cu gânduri pașnice. Am venit cu gânduri pașnice, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
acesta dădu fuga până la elicopter, dar când ajunse la el, se întoarse și strigă: — Să aduc și cafea? Gacel încuviință și îndată pilotul se întoarse cu o ploscă, un termos și câteva pahare din plastic. Intrară. Străinii se așezară în fundul cortului, iar Gacel în fața lor, cu arma pe genunchi; se priviră ca și cum fiecare dintre ei i-ar fi așteptat pe ceilalți să înceapă dialogul. — Ei bine? se hotărî în cele din urmă Yves Clos. Ce anume cereți, de ce i-ați reținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pentru că deșertul este aliatul său, iar noi nu putem face nimic în privința asta. — De ani de zile înfrunt deșertul. Yves Clos și Amed Habaja se uitară atent la namila ce stătea de cealaltă parte a mesei în încăpătorul și luxosul cort alb dotat cu aer condiționat și tot confortul ce s-ar fi putut imagina în Sahara; cel dintâi arătă spre harta ce acoperea tot peretele lateral și pe care erau înfipte o mulțime de stegulețe de diferite culori. — Da, știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cei care sunt amenințați cu moartea. — În privința asta ai dreptate, dar deocamdată nu pot face nimic. În deșertul ăsta blestemat am mai mult de o mie de oameni care se întrec, și ei sunt pe primul plan. Părăsind răcoarea confortabilului cort, Yves Clos și Amed Habaja dădură de căldura înăbușitoare a deșertului și de figura gânditoare a lui Nené Dupré, care aștepta la umbra unui salcâm. — Ce-a spus? întrebă nerăbdător. — Să încarci toate lucrurile de care ai nevoie și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și liber. Se ridică în aer, stabili direcția exactă în timp ce observă că urca începea să se întrevadă o geană de lumină spre răsărit, făcu un viraj amplu, îndreptându-se spre îndepărtatul puț Ajamuk. Gacel Sayah îl aștepta așezat la intrarea cortului și nu făcu nici un gest până când Nené nu se opri în fața lui ca să-l salute: — Aselam aleicum! Îți cer ospitalitatea în mod respectuos. S-ar fi spus că sub vălul de culoare închisă severul tuareg schiță un ușor zâmbet, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
un număr și, ordonă sec: — Vino la mine în birou! Câteva minute mai târziu, un omuleț cu o înfățișare comună, îmbrăcat cu niște pantaloni scurți și un tricou transpirat cu poza Madonnei și plin de pete de grăsime, intră în cortul alb și se așeză la masa mare, plină de foi de hârtie. — Care-i problema? întrebă. Ascultă cu calm relatarea detaliată pe care i-o făcu englezul despre ultimele întâmplări și întrebă din nou: — Și ce trebuie să fac? — În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
care îl deranjau, și să meargă desculț cu riscul de a călca pe un scorpion. Ultimii kilometri îi făcu aproape târându-și picioarele însângerate, ce păreau să cântărească mai mult decât restul corpului - și când, în sfârșit, se prăbuși în cortul cel mare, avu senzația că se scufundă pe veci într-un abis fără fund. Gacel îl lăsă să se odihnească, în timp ce umplu ochi jgheabul pentru adăpat animalele. Lăsă o parte din animale să bea, convins că stomacurile lor erau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ticălos s-ar crede cineva, întotdeauna există un altul mai ticălos decât el. - Îi făcu cu ochiul și adăugă: Iar acum eu știu cine este acel altul, unde să-l găsesc și cum să-l ațâț împotriva dumneavoastră. Ieși din cort conștient de faptul că ultimele sale cuvinte au avut efectul dorit, și se îndreptă spre locul unde Nené Dupré, plin de unsoare, demonta filtrele de aer ale elicopterului său. — Plec! - spuse, în chip de salut. — De ce? — Prietenul tău Fawcett a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
monstru rămase pe loc cu motoarele oprite, întrebă coborând vocea în mod instinctiv, deși nu era nimeni în apropiere care să-i poată auzi. — Cred că ar trebui să pleci de aici cât mai repede. Unde-ți sunt lucrurile? — În cortul meu. Cât timp îți ia să le strângi? — Nici o secundă, căci n-am decât haine murdare, o veche mașină de scris și o umbrelă de soare. Nimic care să merite să mă duc până acolo dacă sunt în pericol. Aparatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Adu-l. Dar fără fotografii. — Pe dracu’, ce mai contează câteva fotografii, dacă nu ți se văd decât ochii și la fel de bine poți fi tu sau un scoțian cu turban? vru să știe Nené Dupré. Important este puțul, mașinile și corturile. În felul ăsta poate să confirme că a fost aici, că a vorbit cu tine și că nu face decât să povestească ceea ce s-a întâmplat într-un colț pierdut din deșert din vina unei șlehte de golani lipsiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-și facă într-o clipă, cu ajutorul lor și a unui amplu jaique, o mică jaima care să-i ofere umbră, să-l apere de vânt și să mențină temperatura din jur constantă. Așezat într-o mică groapă în nisip, în cortul improvizat, dar rezistent, este în stare să aștepte să treacă orele cele mai călduroase ale amiezii, în mijlocul întinderii celei mai neprimitoare, fără ca focul dogoritor de afară să-l afecteze prea mult. Dar cea mai modernă și mai ucigătoare dintre armele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
el, deoarece nu cred că ar putea câștiga nici măcar o oră; era prevăzut să aterizeze în zori, căci noaptea nu poate. — Și cum crezi că vom supraviețui trei zile cu așa puțină apă? — Avem două soluție. — Prima...? — Să improvizăm niște corturi din parașute, să ne băgăm în ele și să rezistăm, bând cât mai puțină apă. — Și a doua? — Să înaintăm cât putem de repede, să găsim peștera și să luăm apa pe care-a adus-o elicopterul. Dacă au omorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
știe... - spuse tuaregul cu naturalețe. Când luna începe să descrească, vânturile devin imprevizibile și capricioase. Este vremea să ne fixăm bine jaima și să ne rugăm. Dar când luna începe să crească, vânturile se liniștesc și vine vremea să strângem corturile și s-o pornim la drum. Pentru asta și pentru că Mahomed a fost de fapt un beduin, pe steagul nostru este o semilună. — Habar n-aveam că ăsta e motivul. — Craiul nou înseamnă pentru noi alte pășuni, alte orizonturi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în original). Girba sau gerba, burduf din piele de capră în care se păstrează și se transportă lichide (în arabă, în original). Dromader domestic folosit pentru deplasări rapide. Poate parcurge până la 80 km pe zi (în arabă, în original). Jaima, cort folosit de popoarele migratoare din Africa de Nord (în arabă, în original). Sinonim al cuvântului „tuareg“ (în arabă, în original). Se preferă termenul targui pentru singular și „tuaregi“ pentru plural. Allah fie cu tine (în arabă, în original). Salut tipic tuareg, echivalent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cine poate trece cu vederea sluțirea unei femei doar pentru că știe că ea a fost victima unei maladii necruțătoare? Să trecem peste asta. Lent și cu grijă coborîm pe pămînt. Alei, mașini, Îmbrăcate În huse de plastic sau pînză de cort, aliniate soldățește În fața blocurilor, flancate din loc În loc de pubelele din care se revarsă gunoiul, cîini, pisici, peluze de iarbă cu porțiuni pîrjolite, lăsînd să se vadă pămîntul acoperit de cenușă și cioturi carbonizate, căruțe cu coviltir Încărcate de sticle și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ei vechi cu breteaua ruptă, parcă eram eu la șaptesprezece ani. MÎine trebuie să merg să plătesc lumina. Pe somația de plată „București“, Într-un chenar, un oraș În efigie, latinitatea noastră În nasuri, În urechi, profiluri de medalie În corturile din Bariera Moșilor, scriitoarea Înfierbîntată În fața flăcăului oacheș de la baraca de tir. Pe masă Între două borcane de mazăre e un spațiu mic pe unde s-ar putea strecura un gînd pe care ți-e frică să-l rostești. „Alo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mîncat țiganca urechile. — Da’ de ce o faceți țigancă? Doar n-oi vrea să zic că-Î româncă. N-ați văzut ce oacheșă e și cum mai trage din țigare și odaia aia În care stă pute numa a fum de parcă e cort nu casă de oameni. Toți vecinii l-a blestemat că nu i-a chemat la parastas și uite că Dumnezeu țDe cîte feluri o fi binele pe lumea asta și cui i se cuvine mila și cui răzbunarea singur neputincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]