1,970 matches
-
nasului, li se Închid ochii automat: jaluzele umane. Băiețelul meu urăște să doarmă. Somnul Îl lipsește de viața care-i place atât de mult. Începe să alunece În vis, ochii indigo i se golesc de gânduri. Eu stau Întinsă privind crăpăturile din tavan, din jurul lustrei, unde Încep să se cojească bucăți de gips. Până și tavanul meu are eczemă de la stres. Îmi imaginez un deget mângâindu-mi propria frunte și, cu hainele boțindu-se În jurul trupului, mă rostogolesc Într-un vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
unor piese sau ruperea lor, motive pentru care pistolul se trimite la atelier pentru reperații. Pentru a putea executa tragerea cu pistolul din dotare în condiții de deplină siguranță, acesta trebuie bine curățat, să nu existe rugină, murdărie, zgârâieturi sau crăpături pe pereții metalici; piesele și mecanismele de dare a focului să funcționeze corect când se pune cocoșul în poziția „armat“ sau „asigurat“, să funcționeze bine trăgaciul și puntea sa; să nu existe defecte la cătare și la tel; să se
Îndrumatul societăților specializate în pază și protecție by Ioan CIOCHINĂ-BARBU, Dorian Marian () [Corola-publishinghouse/Administrative/1224_a_2366]
-
deschid fermoarul. Încetișor, am încercat să mă eliberez. Tocmai când reușisem, am auzit un sunet de parcă ceva se sfâșia. 6.25 după-amiaza. Am deschis fermoarul și am dat să-mi trag din nou rochia pe mine. Atunci am văzut: o crăpătură nimicitoare - și folosesc adevăratul sens al cuvântului - se căsca în partea din spate a rochiei. Nu mai puteam să mă îmbrac cu ea și, în nici un caz, nu putea fi reparată. Patrick o să vină în treizeci și cinci de minute. Disperată, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
și mă privi cu afecțiune, În vreme ce Elizabeth Shand Își făcea o intrare imperială În club. — David Hennessy ți-a și completat primul cec. Crede-mă, Charles, ne-am gîndit la tot. 20 În căutare de noi vicii Lumina soarelui aurea crăpăturile fine ale piscinei, ca și cum plonjonul meu În apă ar fi eliberat-o din adîncimile sticloase. Am Înotat cît mi-a tihnit fără să obosesc, apoi m-am sprijinit de marginea piscinei și m-am săltat pînă la trambulină. Valurile pălmuiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Tot eu: ieșind din Încăperea cu bara de nichel, Îndreptându-mă spre vestiarul fetelor, un etaj mai jos, În spate, lângă budă. Mă piș mai Întâi, clătinându-mă. Apoi bat la ușa vestiarului. Mi se deschide. Mai Întâi, Întredeschide. Prin crăpătură, chipul binevoitor al lui Leac. Mă lasă să intru. Înăuntru, Încă trei bărbați, palizi, ghemuiți În jurul unei oglinzi așezate orizontal pe un taburet. Aplecat peste oglindă, tocând cu o cartelă de telefon praful alb, Adelin, patronul stabilimentului, peștele sufletist, traficantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
au loc într-o șandrama putredă unde miroase a postav îmbâcsit, răsuflări unsuroase, obiele obosite și lână udă, toate amestecate cu izul acru ce se ridică din tălpile nădușite ale bocancilor cazoni. Baraca are acoperiș, nimic de zis, dar printre crăpăturile pereților peticiți cu bucăți de tablă vântul înghețat suflă în voie și zgârie nemilos obrajii celor dinăuntru. Asta se simte mai ales noaptea când gerul fură din căldura godinului, un cub de fier ruginit care ține loc de sobă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Mai bine mă luai pe mine! Câteva trăsnete trec peste acoperiș, ca să explodeze cu zgomot mare în preajma clădirii. Artileria germană! Unul dintre copii începe să plângă cu putere, urmat imediat de celălalt. Un trosnet asurzitor se aude undeva sus. O crăpătură lungă își face apariția în varul alb al tavanului. Camera se umple de praf. Fără să mai piardă nici o secundă, Marius face semn infirmierei să vină cu el. Ridică în brațe trupul neînsuflețit al Smarandei și ies cu toții pe coridor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
compară, ale acelor sindrofii), din ce În ce mai vizibil secetos. Domnului Pavel nu-i pasă, el e asemeni stîlpului de telegraf din fața porții, cu care se compară cîteodată, rîzÎnd, uscat și drept, avînd grijă de verticalitatea ținutei, foarte micile, mai vizibile, mai nu, crăpături ale suprafeței neavînd nici o importantă, „important este - Își spunea - să stai neclintit și lucid În fața vremii, ca o sfidare. Nu-i așa, domnule judecător?”. - „Desigur”, mă auzea răspunzîndu-i. Învățătorul Însă nu era schimbat, anii păreau a se fi oprit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mei, nevastă-mea?" "Mai erau și alții. Nu zic de ginecolog, dar era o tipa acolo care se uita la noi ca la niște râme. Vampa aceea flegmatică cu buzele groase și ai fi zis cu ochii adormiți. Ei, prin crăpătura pleoapelor ne studia și, cu urechile la pândă, auzea tot." Începui să râd... Fugi de-aici, altele sânt isprăvile ei, nu să toarne." " Am văzut eu multe din astea, nu mă întreba, că spun. Și nici tipul ăla pricăjit, care
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
care suferința atingea creasta înaltă a eliberării, eliminând, ca pe-un microb periculos, duioșia abjectă a stârpiturii umane, gardianul care crezusem o clipă că venise să-mi dea drumul să mă duc în dormitor și să dorm cu ceilalți. Printre crăpăturile scândurii zării lumina răsăritului și curând auzii goarna care suna deșteptarea. Un gardian veni și îmi dădu drumul, alergai să mă îmbrac și să mănânc, apoi coborârăm în întunericul minei. Seara, mă desbrăcai și căzui într-un somn asemănător plumbului
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o pasiune rece și indiferentă, teoria șobolanului. Aflai astfel în timpul drumului (după ce mai întîi ne oprirăm și intrarăm într-un fel de garaj și un ins ne deschise și ne încărcarăm fiecare cu aparate numite vermorele, cu material de lipit crăpăturile și încheieturile ușilor și ferestrelor și câteva scări) că șobolănimea nu trăiește în desordine, că se organizează acolo unde sânt condiții, adică apă și mâncare, în colonii și pe clanuri, fiecare cu familia lui, soț, soție și copii, și că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cât despre o așa-zisă dorință a mea obscură de a ucide, trebuie să spun că în fiecare seară trăiam clipe de groază când eram smuls din așternut și trimis între cele patru scânduri, în acel sicriu în picioare printre crăpăturile căruia șuiera adesea vîntul: dacă mă prinde că am un pulover pe dedesubt și mi-l ia? dacă cineva m-a turnat? s-a zis cu mine! Cât despre ultimele lui cuvinte, atât de umane, bineînțeles că știam că în
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Fu nevoită să închidă ochii în fața abundenței de creaturi gureșe. Mai târziu (o oră? o zi?) în mijlocul rădăcinilor aparente ale marelui copac apăru o fisură. Aceasta se lărgi, dând la iveală torsul unei maimuțe-veveriță ocupată cu datul peste cap. Din crăpătură apăru o femeie care o închise în urma ei, cicatrizând astfel rana palidă și vremelnică a copacului și a animalului. Apoi trecu mâna peste o tastă murală și jungla dispăru. Solidoul era perfect, dar acum că femeia îl oprise, Ripley descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
și aștepta ca să se deschidă ușile și ferestrele pentru a se năpusti înăuntru, iar gospodinele se gândeau nu fără umor cum era mai bine: să spele sau să perie hainele? Russ Jorden ocoli câteva stânci și-și făcu loc printre crăpăturile pantei. Eforturile lui erau încurajate de piuitul regulat al localizatorului ― o muzică plăcută pentru el. Bipurile se amplificau pe măsură ce se apropiau de punctul de origine al perturbației electromagnetice, dar Russ nu voia să micșoreze volumul. Fiecare semnal era ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Pasajul era destul de larg. Fusese conceput pentru a permite elevatoarelor mari și vehicolelor de serviciu să circule în această zonă. Arhitectura colonială era caracterizată printr-o anumită lipsă a măsurii. Drumul se lăsa totuși sub greutatea blindatului. Din fericire, nici o crăpătură nu rupsese suprafața rampei în urma lui. Mâinile lui Ripley loveau comenzile roților motrice independente: slobozea o parte din furie asupra plasticului. Aburul și fumul încețoșau imaginile transmise de camerele exterioare și ea trecu pe pilotaj automat, lăsând ordinatorului de bord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
auzit zdruncinăturile și a început balansul. Nouă secunde. Ne-am apucat de mâini, strângeam rău de tot. Pereții se ondulau, ferestrele scârțâiau în zgomot de lemn și sticlă. Nu mai simțeam podeaua. Douăsprezece secunde. Amețeala, începutul panicii. Mă uitam după crăpături, să văd unde-o să cadă zidul. Balconul ar fi zburat primul, cu jumătate din birou. Mi-am pierdut echilibrul, Maria era deja pe jos. Camera tresărea ca și cum cineva îmi scutura craniul sau cutia calculatorului. Șaisprezece secunde. Fisurile au apărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la Loto! A-agențiile se-nchid la doișpe, tra-tragerea-i la șapte. Te-ai, te-ai prins?“ „Sincer, nu.“ M-am întors spre Maria. Se eliberase din brațele mele și-acum își aranja dunga subțire a ciorapului, să treacă exact prin crăpătura laterală a fustei. Degetele nu coborau inocent, și nici întâmplător. De fapt, nu era nimic de aranjat, ci doar de stabilit un raport de putere: ea îmi arăta ceva, eu trebuia să mă uit. Regulile fuseseră stabilite de mult: privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-o...“ „Băi-băi, nu fi parșiv! Ga-gata, pa.“ Și-a închis. Începeam să mă satur de obiceiul ăsta balcanic, parcă mi se întâmpla doar mie în ultimul timp. Maria s-a întors cu fața spre mine. Halatul coborâse la loc peste crăpătura fustei, momentul de grație trecuse. Sau poate exista doar în imaginația mea, și Maria nu combina privirea și hainele așa cum credeam eu, ci doar administra atracția și provocarea în doze mici, savante, ca pentru bolnavii incurabili. „Știi ce susțin matematicienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o sută de mii, să-ți măture și pe jos. Dacă le lăsai cheile mai mult de-o noapte, auzeai zgomote în pivniță și după ce se termina reparația: găureau o țeavă bună. Se întorceau a doua zi și-ți arătau crăpătura prin care picura apa: „Domnu’ Alexandru, trebuie s-o schimbăm și pe-asta!“ Cu noi vroia țara să facă performanță, să iasă din comunism, să meargă înainte? Cu adunătura asta de cârpaci, obosită și înrăită, gata oricând să-și plătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
golanilor de-a douășpea: „Da, mami. Arăți aproape splendid.“ Culmea e că derbedeii aveau dreptate, nimeni nu părea perfect în liceu, cu-atât mai puțin fetișcanele care fugeau semețe din cancelarie cu catalogul sub braț. Picioarele plinuțe, fustele nehotărâte (fără crăpături și cu pliuri la limita genunchilor), poșetele-bombardier (ar fi încăput și-un fotoliu în ele), zâmbetul cubic, țuguiat - nimic nu anunța un început stimulativ de proces didactic. La română, nu găseai pe nimeni sub 55 de ani. Doina, de la chimie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
clape. Lemnul mort, maro închis spre negru, contrasta cu învelișul metalic al cutiei. Nu scria nimic pe ele sau se șterseseră semnele sau poate nu le deslușeam eu. Păreau în același timp lăcuite și uscate; unele cedaseră, brăzdate de mici crăpături care se întinseseră pe două-trei striații. Ecranul fusese plasat în centru, printre taste. Verzui, apos, cu o mică scrijelitură în partea stângă; avea dimensiunea unui timbru. Parcă semnase cineva pe el cu un stilet sau o șurubelniță fină. Tânărul Lupu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de susținere lipsea, cineva improvizase, răsucise o sârmă în loc și firul se rupsese. Sau poate era un dispozitiv special, să nu poți deschide ușa fără zgomot. Am pus-o înapoi și-am încercat din nou. Ușa a scârțâit și, prin crăpătură, l-am văzut pe Mihnea butonând. Nu mai avea nici un rost să mă ascund. Mi-am luat și eu laptop-ul și l-am lipit de-al lui. Acum arătam meschin, patibular: doi gangsteri cibernetici, lucrând în paralel pe ecrane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Facultatea de Litere, Maria atrăgea toate privirile. Mă trezisem ca-n filme, cu-o fustă de câteva degete ridicată pe catedră, odihnindu-se peste fișele mele despre Urmuz; sau prima oară fusese una lungă? Îmi venea să ghicesc unde-i crăpătura: față, spate sau laterală? Efortul părea oricum inutil, aveam alte lucruri mai dificile de rezolvat: picioarele se prelingeau fără jenă, genunchii îmi dădeau cu tifla (o porțiune a corpului pe nedrept neglijată de romancieri), ciorapul negru și transparent se lipea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
energic hățurile calului. Și totuși, într-un mod plăcut și neclar, carnea trecea prin desenul bărbătesc și se recompunea altfel în mintea mea, mângâindu-mi imaginația: mameloanele mici și rotunde, bucata dreptunghiulară de țesătură din jurul bazinului (decupată-n lateral, gen crăpătura unei fuste lungi), buzele întredeschise și, mai ales, pletele negre, incandescente, desfăcute pe carnea albă a spatelui. Călărețul meu apaș, pe nume Loup-Noir, lua înfățișarea unei femei; când închideam noaptea ochii, o tensiune surdă îmi cuprindea simțurile, făcându-le să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să te ferești. Dacă încă nu s-a înțeles, înainte de 1989, eu stabileam regulile. Mă consideram, pe bună dreptate, pretențios. Lumea din jurul meu arăta imperfect, ciobită ca o lentilă de ochelari rusești. Colegele din liceul „Zoia Kosmodemianskaia“ se profilau printre crăpături: stafii palide și delicate sau victime ale consumului de „Cavit“, blocându-ți imaginația și plăcerea de-a povesti. Nici un chip nu purta pe el desenul ipotetic al frumuseții, nici un corp nu se distingea din masa informă de stofe bleumarin. Matricola
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]