8,716 matches
-
Ziua ești cu toți ceilalți, râzi, îți cauți hrană, te mai și joci, vorbești cu toți, dar odată singur, golul se întinde și te sfâșie înlăuntru... ai plânge de dor, dar durerea ți-a uscat și lacrimile, iar când te culci, adormi cu gândul să-i visezi... Îi știi dincolo de zare și-i chemi... cu fiecare val pleacă de la tine strigătul și fiecare val se întoarce... singur. Ești sărac în duh și singura bogăție e dorul după ei și iubirea pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
s-o înghită încetul cu încetul... N-aveam decât vreo patru ani pe atunci, dar parcă s-ar fi întâmplat ieri... Băiete, ce-ți mai trece prin cap ?! Ai adormit ? Pune mâna și mănâncă dacă ți-e foame dacă nu, culcă-te de-a binelea, că mâine avem treabă amândoi ! Auzisem ce spunea, dar nu m-am mișcat. Las' să creadă că am adormit. Mi-era tare rușine. Mai că-mi venea să plâng de ciudă. Da' las' că știu eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
musafiri pe toți... Înainte de a gusta din pahar, tata Toader a lăsat să cadă câteva picături... ― „Pentru sufletele celor rămași acolo... departe...” După ce s-au ospătat s-a auzit glasul lui Nicu: ― Acum, să așteptăm ca cei mici să se culce și „bătrânii” să se așeze comod, pentru a spune sau asculta povești... Și tare aș vrea să aud prin ce Întâmplări v-au purtat valurile războiului pe voi, cercetașii. ― Da’ nu ni-i văduvi nici tu cu nemaiauzitele Întâmplări prin
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
am pășit ca zefirul spre cel din fața mea... Când Toader și-a dat seama că fiecare e la locul lui, a făcut doar un semn. Printr-un salt și o lovitură ca de trăsnet dată cu patul automatului, l-am culcat la pământ pe primul „celovec”. Abia după câteva minute bune a apărut Păpădie, aducându-l pe cel de al doilea rus cu „pantalonii În vine”, care tremura ca varga... „Da’ ce-ai făcut, măi Păpădie? Nu lași omul să se
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
În pas alergător... ― Drept sî vă spun - a Întărit tata Toader spusa lui Petrică - atuncea În capul nostru iara un sângur gând: sî li venim rușilor di hac. ― În timp ce alergam, un trăsnet ca În mijlocul verii ne-a făcut să ne culcăm la pământ instinctiv. Două dintre mașini, aruncate de explozie pe marginea șoselei, ardeau. Una era răsturnată. În preajma locului, urlete de tot felul și vânzoleală a celor răniți. Cei care probabil au scăpat neatinși, au deschis focul cu automatele... Trăgeau la
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
o jivină când dă cu ochii de om. A dus mâinile la sâni, și-a strâns picioarele, devenind un fel de arici... ― Fii Înțelegătoare, Stăncuțo. Hai, scumpo. Nu ți fie rușine de mine. Câte fete n-am văzut eu!... Chiar culcate pe canapea, cu picioarele ridicate și desfăcute, uite-așa - a gesticulat infirmiera. După aceste cuvinte, s-a apropiat de fată și i a pus mâna pe umăr. „Arăpoaica” a tresărit. ― Hai, Stăncuțo, fata mamii. Tu știi că eu am o
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de rezolvat nu se știe ce probleme pe la facultate, nu rămaseră neobservate la el acasă. Pe unde naiba îmi tot umbli atâta?! îl luă la rost într-o bună zi Ticu, care începuse să aibă bănuiala că fiul său se culcase pe laurii succesului și își pierdea vremea fără nici un rost prin oraș. Ei, poate c-o avea și el vreo prietenă! sugeră Mafalda, cu bunăvoință și complicitate maternă. N-am nici o prietenă! negă Victor vehement, de parcă cine știe ce ofensă i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
romanului, în cea de a treia parte a sa, este cea între Gulagul cu toate atrocitățile lui și lumea liberă în care trăim azi și poate nu o prețuim destul. S. I. P.O.2 Camera în care Dora se găsește culcată într-un pat îngust, cu gratii rabatabile, cămășoiul în care este îmbrăcată, toate sunt albe, de un alb strălucitor. Aerul are o consistență ciudată, explicabilă probabil prin mirosul puternic de dezinfectant. Camera de spital este, în mod paradoxal, animată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
drumului îngust cu circulație infernală. In tovărășia umbrelei la fel de uzate ca și el, cu degetele tremurând pe țigara veșnic aprinsă, Justin analiza trecătorii cu pătrunzătoarea lui privirea albă. În preajma spitalizării, Dora l-a revăzut. De data asta, alături de umbrela diformă culcată pe trotuar se odihnea un rucsac uzat de culoare ce fusese cândva neagră și pe care se putea citi, imprimat cu un cenușiu murdar : "Dumnezeu nu există". Justin nu și-a ridicat privirea de pe caldarâmul pe care îl fixa ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Balul studențesc de la Bagdasar și melodia primului nostru dans... Vârful Toaca și răsăritul de soare de pe Panaghia... Rochia în carouri bleu, rochia largă pe care o purtai când erai însărcinată... Leagănul din lemn găsit în podul bunicilor în care o culcam pe Dorina..." Dorina încearcă să se facă utilă masând tălpile reci care se ivesc de sub cerșaful-lințoliu. Nu își recunoaște mama în această mumie nemișcată branșată la o aparatură pe care nu o cunoaște. Și totuși... Pe ecranul unui ordinator se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
imbecilule !" Pe stradă, din nou mulțime ; este ora când majoritatea citadinilor ies de la slujbe și se grăbesc spre casă. Dar Victor nu mai sesizează nimic; înoată ca un disperat prin masa cenușie în care se topesc trecătorii. * * * Dora se regăsește culcată în îngustul pat la fel de alb ca și cămășoiul real de data asta în care este îmbrăcată. Interdicție totală de a se mișca. Dacă se mișcă simte dureri mai ales în coapsa stângă. Are gânduri, are senzații și simțăminte, deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
îi lipsiseră până acum. Timpul zboară. Nu știe când s-a făcut miezul nopții și tresare când orologiul bisericii din apropiere îl aduce la realitate. "Dora ! A uitat de ea ! O fi mâncat ? Se simte oare bine ? S-o fi culcat ?" Dora a uitat și ea de timp. Nu îi este foame, nu îi este somn. Plicul cu cele două fotografii este bine pus de-o parte. Va coborî mâine în oraș să vadă dacă fotograful le poate mări și face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
am odihnit o noapte scurtă în București, de unde am luat trenul de dimineață spre Nord. Îmi închipui cât sunteți de obosită. Să vă arăt camera pe care v-o putem propune. Cred că nu ai nimic împotrivă, Dragoș, să o culcăm pe doamna Dora în camera de muzică ?, întreabă Ștefana cu o voce iscoditoare. De altfel cred că este cea mai călduroasă cameră, deci nu am o altă idee. Dragoș nu dă nici un răspuns, dar tăcerea este și ea un răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
deslușesc șoapta lor îmi dădeam seama că ei nu se exprimau ca țăranii din sat ci aveau și ei o vorbă aleasă, asemănătoare cu cea a oaspeților din Nordul Bucovinei. Se primeneau, mâncau, stăteau de vorbă cu tata și se culcau. Dimineața când mă sculam erau deja plecați, iar dacă îl întrebam pe tata cine fuseseră îmi răspundea cu blândețe dar categoric : Nimeni ! Ești de-acum băiat mare ! Te rog să bagi bine în cap că nu ai văzut pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Vorbește de parcă ar ști și despre întâlnirea noastră, a lui Dragoș cu mine, care a fost și mai scurtă decât a ei cu tata." Văd că intri greu în apele tale. Mai citește câteva din versete din Cartea Sfântă și culcă-te ; eu mai văd de mica mea gospodărie ca să pot continua să depăn mâine pentru tine vechile mele amintiri. Ziua a doua Aici, în camera asta, pe pridvorul cuptorului, am adus-o pe lume pe sora ta, pe Minodora. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
atenția i-a reținut-o mai degrabă porecla șefului în uzul nevestei sale, ceea ce l-a readus în contingent dar iarăși a rămas nedumerit asupra căilor pe care aceasta a ajuns la ea. A mai adăugat: Tu nu știi nimic! Culcă-te imediat, omule! Mâine vei avea o zi grea... Ai de reparat atâtea stricăciuni! Și a plecat pentru ultima oră de program la CTC. Rămas de unul singur, obosit și speriat, în mijlocul unui deranj cât casa, Ghiță a mai meditat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
grea... Ai de reparat atâtea stricăciuni! Și a plecat pentru ultima oră de program la CTC. Rămas de unul singur, obosit și speriat, în mijlocul unui deranj cât casa, Ghiță a mai meditat o vreme, după care chiar că s-a culcat, lăsând dormitorul vraiște până mâine după orele de program, a hotărât el. * * * Sărut măna, prea cucernice! i-au răspuns la binețea matinală doi dintre colegii care se aflau la birou. Se pare că ai muncit pe brânci astă-noapte, i-adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
No11, eu tot cântam la vioară, pentru nea Onuț, și, pentru prima oară, nimeni nu m-a înjurat, nicio voce nu m-a mai trimis la culcare cu drăgălașul "bă, boule de țambalagiu, du-te-n mă-ta și te culcă"! Puteam să cânt acolo trei nopți și trei zile, fără ca nimeni să-mi spună ceva. În noaptea aceea am priceput că și tăcerile pot iubi. A fost prima mea mare lecție de dragoste pe care am primit-o. 20 Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
m-am ridicat de pe canapea, o pisică, cu vocea ei finuță, atenuează încordarea. Iată și canapeaua! Deși totul păru a lua o întorsătură ciudată, mă liniștii rapid: fii cool, e fain aici. Și mă lăsai în voia simțurilor și mă culcai pe canapea, cu fața, spre oraș. Adorm. Instinctiv, știui că acolo se află și o poză a lui. Știui, tot așa, și cum arăta. Îi văzui chipul înainte de a adormi. Dimineața veni plăcută și răcoroasă. Zorii sunt limpezi, somnul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
sinceri, plini de regrete, în el ceva începu să plângă. Nu știa de ce, cum se întâmplase dar nu mai simțise niciodată ceva așa de izbitor și de puternic. I se făcu milă. îi era rău. Ar fi vroit să se culce si să doarmă mult de tot. Amanda,... îmi pare rău. Părăsi camera. Știuse că e o greșeală din momentul în care o făcu. Se duse la bar și bău. Purtă câteva conversații plictisitoare, apoi ieși afară. Bătea vântul. Departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
care se simțea tânăr în bătrânețea lui, a cărui stare de psihic devenise stabilă din nou. Era acolo și nu mai vroia să plece nicăieri. Se simțea atât de bine. avea atâta chef de viață. Simțea dorința. Se simțea! Se culcă liniștit și odihnit pe pat, mulțumit de sine și împăcat de toate. Mulțumesc, Doamne, că am ajuns înapoi! Cu tot sufletul plin de recunoștiință rostesc acest sacru Amin. Se trezi în mijlocul nopții, ferindu-se prin rostogolire de metalul săbiei nemuritoarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
așa si vom fi mereu. Și deci acest Vlad, drăguț, dar periculos, mi-a furat inima Fug într-o călătorie (deși ne-am mai întâlnit "întâmplător" de câteva ori și a fost nemaipomenit de fiecare dată nu ne-am mai culcat decât de vreo două ori și nu a fost nimic premeditat, forțat soarta ne-a fost dulce, pețitoare). Îmi dăduse numărul de la celular, deci pentru a veni și el când vroiam eu deși el venea și-așa exact când trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Sau în cerc, într-un loc unde cerul și pământul deja nu mai există. Numai Luna și Soarele. · P.S. El schimbă TV-ul din telecomandă. Eu, mai șmecheră, butonez cum îmi place direct de la sursă. · Stau culcată, curbată pe podea. Culcată pe partea dreaptă. Ating cu mâna acest planșeu superior. Sunt la înălțime. Le conștientizez pe rând, apoi elimin înălțimea, gravitatea, până când nu mai rămâne decât o înălțime interioară, verticalitatea și îmi simt mintea deasupra centrului corpului. Apoi știu că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
lângă parcul în care obișnuiau să se plimbe, oprește în parcare, o ajută să coboare și intră amândoi în parc. —De cine îți este rușine? De florile care te îmbie cu mireasma lor, de vrăbiile jucăușe care merg să se culce, de... — Ajunge! romanticule incurabil, îl oprește ea punându-i același deget cu drept de veto pe buze. De clarul lunii mi-e rușine. Mă prezint în fața ei, eu fată în toată firea, în halul în care mă aflu, zăpăcită de
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
sărea să se joace. Acum când crescuse, trebuia să fie atentă să n-o ia prin surprindere, că dădea cu ea jos, fiindcă devenise puternic. Stai cuminte, Lupaș! că te bat, ridica tonul în timp ce câinele se zbenguia și mai mult, culcându-se la picioarele ei, ridicându-se, sărind în jurul fetei, alergând, depărtându-se și iarăși revenind cu respirația accelerată, cu gura deschisă în care limba nu-și mai găsea locul. —Astâmpără-te! Ce ai? —Ham! Ham! Ham! Lătra el fericit ca
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]