1,932 matches
-
de acest misticism puternic și senin, care-i pătrundea toate gândurile, toate actele vieții sale zilnice... Întreaga imagine a universului închipuit de el, care făcea să trăiască întru Hristos, precum în credința lui, Iisus Hristos trăise întru Dumnezeu... Iorgu se deșteptase din acele rătăciri, devenind altul. Pentru el toate Scripturile, vechi și noi, religioase si laice, de la Moise încoace... erau certe, divine, erau chipul lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură era pilda cea mai bogată... Creștinismul era întruchiparea lui Iisus Hristos... Istoria omenirii
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
religioase si laice, de la Moise încoace... erau certe, divine, erau chipul lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură era pilda cea mai bogată... Creștinismul era întruchiparea lui Iisus Hristos... Istoria omenirii nu era decât istoria necurmatei creșteri a ideii de Dumnezeu. Iorgu se deșteptă din acele rătăciri, ca dintr-un vis urât și istovitor. Afară lapovița mărunt și des. Cocoșul din balconul vecinului, a vestit miezul nopții. Abia acum alunecă, ușor, într-un somn liniștit odihnitor, până dimineața... Inima îi bătea cu putere în
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
al părinților, al bunicilor, ba chiar al fraților și a verilor mai mari. Această diferență influențează toate domeniile vieții, inclusiv pe acela al vieții consacrate. În trecut, atunci când Biserica experimenta o perioadă de decadență, Duhul lui Cristos și spiritul vremurilor deșteptau persoane care se puneau în slujba unei reforme care, de obicei, avea rolul de a produce o adaptare la exigențele prezentului prin recuperarea trecutului ce, în mod inevitabil, reprezenta un pas spre viitor. Nu are rost să căutăm o epocă
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
mic, o fotografie-vizit în tonalitate cafenie spălăcită înfățișa un om cu capul aproape depilat, cu ochii foarte proeminenți și cu buze groase, cu numai câteva fire negre rare în loc de mustăți. Această fotografie, care se afla pe biroul tatălui său, îi deștepta în minte, nu știa de ce, ideea unui hoț de copii mici. Însă era sigur că fotografia reprezenta pe unchiul Costache. Omulețul de pe scara scârțâitoare, mult mai bătrân, era aidoma moralmente cu unchiul din fotografie. Un fior necunoscut de experiență rea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ochiul lui Felix. Aglae o observase. - Și dacă mi-o ajuta Dumnezeu, adăugă ea înțepat, am să-l însor și să-l așez la casa lui, ca să nu cadă pe mâinile unei dezmățate. Ironia soartei făcu ca tocmai "dezmățata" să deștepte instinctele erotice ale lui Titi. De la o vreme, acesta venea din ce în ce mai des în casa lui Giurgiuveanu, căutând în chip învederat pe Otilia. Lipsit de elocuțiune și de idei, el se așeza în apropierea fetei și zâmbea tăcut, căutând cu dificultate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fi înțeles și căuta înverșunat în minte o hotărâre care să fie pentru Otilia un adio sublim. Obosit, la întoarcere se așeză pe o bancă încărcată de zăpadă, și n-auzi nici huruitul unei trăsuri, nici scârțâitul unor pași. Îl deșteptă din toropeală o mână subțire care-i ridica bărbia în sus. Era Otilia. - Felix, ce faci tu aici? De când te caut cu trăsura! Vai, ce fără minte ești, câte supărări îmi faci! Otilia se lăsă pe banca înzăpezită, într-o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unde o să stați, îți fac eu dumitale o situație. Lucrurile se petrecură întocmai. Lipsurile de acasă ale fiului ei, motivate în felurite moduri, nu alarmară pe Aglae, care credea orbește în cumințenia lui Titi. Acesta deveni mire și, ca să nu deștepte bănuieli, fu adus de întreaga lui familie, nu fără râsete, până în poarta casei. (Sohațchi privi chiar în casă, pe fereastră.) Titi, puțin amețit, spuse că a petrecut cu niște prieteni, și dormi tun prima lui noapte de soț. Nevasta și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
jos, ce avea să devină: medic mare, savant, autor celebru, om politic? Se vedea trecând, în ritmul muzicii Otiliei, într-o trăsură deschisă, nemișcat, fără zâmbet, privind rece înaintea lui. Așa își închipuia purtarea omului mare. Alteori, dimpotrivă, reveria îi deștepta flăcări de dezinteresare. O vedea pe Otilia amenințată de bandiți, care aveau mai toți fizionomia lui Stănică. Ochind, flegmatic, de pe fereastră, dobora pe rând pe toți vrăjmașii, în vreme ce Otilia, tremurând, îl strângea cu brațele ei subțiri de gât. Sau fugea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la fel. Te-aș fi cruțat. Ești așa de tînăr! De ce să vezi toate lucrurile în negru? Deși nu plânsese, neputând să-și ascundă lacrimile venite din senin, Felix le lăsă să se rostogolească pe obraz. Aceste lacrimi fiziologice îi deșteptară însă un sentiment adevărat de consolare și se simți mulțumit ca un copil mângâiat. De teamă ca lucrul să nu se mai repete, se ridică să plece. - Pleci? zise Georgeta. Îmi pare rău că te-am întreținut cufleacuri. Un tânăr
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fi ferit să-i spună și cel mai neînsemnat cuvânt dubios. Otilia era de o ștrengărie atât de castă, că îndoielile lui, acum vedea, erau ridicole. El însuși observă acest lucru ciudat. În loc ca întîmplarea cu Georgeta să-i fi deșteptat cinismul viril, să-l fi făcut mai pozitiv în plăceri, dimpotrivă, îi limpezise spiritul, îl făcuse mai apt pentru dragoste. Se hotărî să scrie numaidecât Otiliei. Luă o hârtie și așternu aceste cuvinte: " Dragă Otilia, Plecarea ta neașteptată, hoțească a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sa citească lecțiile din primăvară, tocmai acelea în care se aflau elementele pe care le căuta, și o ipoteză începu să i se contureze. Avu satisfacții de detectiv. Se culcă târziu după miezul nopții, răpus de emoțiile zilei, și se deșteptă abia la prânz, când soarele era sus pe cer. Peste noapte visase că făcuse cu Otilia ceea ce i se întîmplase cu Georgeta și fu profund mâhnit. I se părea că profanase o imagine sfântă. Se spălă ostentativ cu apă rece
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în altă împrejurare ar fi fost comic, să-l învioreze. Generalul părea afectat: - Fetița mea, dar tânărul nostru mi se pare că e îndrăgostit. - Așa mi se pare și mie, confirmă Georgeta în șoaptă, cugrija unei mame de a nu deștepta copilul. - O! dar atunci e îngrozitor! Te invit să ai grijă de dânsul. Felix simți nevoia de a rămâne singur, își lua rămas bun de la cei doi, care-l părăsiră cu cele mai atente gingășii. Apoi o luă înainte cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mine?", cu stilul unei infirmiere frumoase care face ochi dulci unui rănit mustăcios pe masa de operație, cu atât demoralizarea se întindea pe sufletul lui Felix. Otilia nu-l iubea, Otilia se dezvăluia ca definiția surorii, tocmai acum când se deșteptase în el dragostea. Suflet limpede, incapabil de disimulație, profund în sentimente, Felix, după oarecare codire, marturisi Otiliei starea lui de spirit: - Mă întrebi de ce te privesc! Sunt cuprins de un sentimentciudat. Prezența ta aici mă face fericit, te-am așteptat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mâinile privind sfioasă când la unul, când la altul, și tremura. Numai când bătrânul începu să mormăiască, zise stins: "Papa!" Bolnavul ședea pe spate ca un om care a luat un narcotic greu și nu G. Călinescu poate să se deștepte. Cu ochii întredeschiși, tulburi privea prostește în jurul lui, și cu mâinile se silea să găsească ceva în jurul mijlocului. În sfârșit, izbuti să-și aducă aminte: - Che-che... - Cheile? înțelese Otilia. Sunt aici cheile, papa, și-i întinseun inel încărcat cu chei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să-l tratez numai în creion numărul 1. Vasiliad: Am clienți care mă scoală noaptea din somn degeaba, ca să mă duc să constat decesul. "Nu puteai să aștepți până dimineața?" zic eu. "Faceți-i o injecție, domnule doctor, poate se deșteaptă din leșin!", " E mort, cocoană, n-auzi?" Uite așa pățesc. Olimpia: Bărbații nu pot să stea două zile fără femei și fără băutură. Sunt blânzi numai o lună înainte și o lună după nuntă, și pe urmă cad iar în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bând cafea. Zicea că numai Marina e în stare să respecte aroma cafelei ; a soacră-sei era infectă. Pascalopol, din tact, venea mai rar și convenise cu moș Costache sa-l cheme atunci când are nevoie de serviciile lui. Nu voia să deștepte bănuieli în Aglae că ar urmări ceva, și de aceea afecta oarecare răceală ceremonioasă față de Otilia, a cărei liniște mai tristă, ce e drept, dar încrezătoare, îi dovedea lui Felix că se-ntîlnea cu Pascalopol. În cele din urmă, Otilia însăși
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mestece, să le dirijeze în șiruri și să le întroneze în cerc. Păstrând deoparte cartea de neant sau lamele pentru surpriză, manevrîndu-le cu viteză variabilă, potrivită întețirii sau deșirării povestirii străinului. - ...În loc de asta - își reluă firul istorisirii necunoscutul -, m-am deșteptat într-un oraș București pândit, înjunghiat și lepădat pe marginea unui câmp cu mortăciuni... Dincolo de Hala Traian... Mai încoace de Institutul de Medicină Legală. Dublu dezorientat, cu privire la adresele la care îmi încredințasem colecțiile... Și într-un perimetru unde nu mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să se depună praful peste antren. - Ați zărit, cumva, pe urmele de la niște predicții, de la fătuca asta, și niște bășicuțe, ce-ar putea fi semne de la vreun tricomonas ori sifilis? Roșcata nu se dădu un milimetru intimidată. Privi atent, parcă deșteptată dintr-o adâncă visare, cu plăcere, în ochii lui Genel și-i răspunse cu degajarea dată de-o inocență îndelung exersată. 115 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI titatea celor șapte depozitari ai colecțiilor chiar din grațioasa dumneavoastră gură... Iată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
DANIEL BĂNULESCU Încotoșmănit în halul ăsta, era de prevăzut că va rezista îndeajuns în încercarea sa de-a deveni un poet, scos cu așternutul în bătaia vântului și, poate, a jgheaburilor ploii, până ce misterioasa stradă Perone va prinde să se deștepte în răcoarea umedă a dimineții și, descoperindu-l ca pe o pungă cu rahat lepădată la marginea trotoarului, își va abandona, pentru câteva clipe, gravitatea și se va sparge de râs. Strada. Până ce și gazetarii comuniști îi vor multiplica pijamaua
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mă, boule? - Culmea e că, dintre atâtea realizări reale, oftă Predoleanu și-și depuse ceșcuța pe-o bulbucătură a trotuarului, cu eleganța cu care ar fi așezat-o pe florile cizelate ale unei tăvi de argint, singura comunicare ce-a deșteptat încîntarea anumitei persoane din Conducerea de Partid și de Stat a fost tocmai aiureala cu rapsodul. - Nu e culmea. E perfect îndreptățit în ordinea curiozității umane. - Ba e chiar probă a unei selectivități sănătoase și... ăă... a bunului gust. - Mare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lui Mielu. Târziu, aproape de miezul nopții, -lau urcat în droașcă, de subsuori, doi ceferiști. Mielu era țeapăn și râdea prostește. N-a fost nevoie să dea în cal. Acesta știa drumul singur. 175 Numai larma de pe ulița lăutarilor 1-a deșteptat. Lucrătorii de la brutărie nu se culcaseră. Stăteau în poartă și-l așteptau. Cânta și pocnea din bici. A ridicat tot praful din curtea lui Bică-Jumate. Până s-apuce ceilalți să-i spuie că jupânul îl căuta cu poliția, acesta a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ploaie de fulgi albi. - Eu, mă mai cunoști? îl ținea minte. - Nu mai puteai, veniși! Și până să mai zică ceva, lunganul a și pus un crac pe pervaz și cu al doilea a fost tocmai înăuntru. - Să nu se deștepte bătrîna! se văita ea pe întuneric. -Ți-e frică? - N-ai de unde să știi cât e de-a dracului! - Las-o pe mine, îi sticlește norocul dacă se deșteaptă! Caramangiul înconjură odaia cu privirile. - Da frumos mai e la tine! Ai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pervaz și cu al doilea a fost tocmai înăuntru. - Să nu se deștepte bătrîna! se văita ea pe întuneric. -Ți-e frică? - N-ai de unde să știi cât e de-a dracului! - Las-o pe mine, îi sticlește norocul dacă se deșteaptă! Caramangiul înconjură odaia cu privirile. - Da frumos mai e la tine! Ai și gramofon! Și cum miroase a gutuie, parcă-i în grădină la Mitropolie! 184 Era înalt de atingea candela. Avea jambiere și bocanci. Mirosea a bărbat și a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
palmă. Nu spui, cheamă un gealat. Te duce la beci și te ține trei zile nemâncat. Pe urmă, iar te cheamă. Spui? Nu. Bine! Te bate la pielea goală. Te dezbracă, udă o frânghie și-ți face spatele negru. Te deșteaptă cu apă, te întreabă iar: "Spui?" Și te gâdilă la momite. Tu o încurci. Iar te bate. Pînă-ți dai sufletul. De fier să fii, și tot scapi ceva. Atâta le trebuie. În felul ăsta, pun gheara și pe alții și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ucis pe îndelete, fără grabă, să se învețe minte să se mai ridice la femeia lui de Stăpân. Muierea scăpase din brațele pungașului. Starostele se aruncă în pat prefăcîndu-se că doarme. Didina călca în vârful picioarelor, ușurel, să nu-l deștepte. Celălalt răsufla greu dincolo. Umbra lui subțire juca pe pragul scund, luminat de lampă. Bozoncea simți carnea tare a femeii de lângă el, și pofta i se iscă, arzătoare. Îi veni să plângă de mila lui. Se prefăcu că se trezește
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]