1,480 matches
-
în operă) devin semnificative; pictura lui G.D. Mirea semnalează un gust care devine tot mai pregnant în epocă și care pregătește ecloziunea decadentă de la sfârșitul secolului. Misticismul, ocultismele, ezoterismele, satanismele și liturghiile negre fac parte din recuzita literaturii și artei decadente către care deschid prozatori precum Barbey D'Aurevilly cu Preotul căsătorit și ciclul Diabolicelor, K.J. Huysmans cu Liturghia neagră, Villiers de l'Isle Adam cu Povestiri crude și insolite sau Catulle Mendès cu Monștri parizieni; Prizbizewsky cu Sinagoga diavolului etc.
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lui Odilon Redon, sau a celor erotico-macabre ale lui Alfred Kubin. Caracterul difuz la picturii simboliste se poate constitui ca un spațiu al negocierii diferenței atât față de pictura realistă, preocupată de a decupa felii de viață, dar și față de tincturările decadente cu temele specifice. Tot aici poate fi marcată diferența față de simbolismul picturii prerafaelite, care beneficiază de un alfabet, de un cod simbolic care face posibilă o lectură a tabloului ca narațiune ce pune în scenă un mister, așa cum o demonstrează
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în Pictura prerafaelită sub semnul narativului 11. Într-o mai mare măsură, decadentismul în pictură vine pe filiera acestei narativizări cu substrat simbolic, cel puțin în accepția de fapt de stil pe care i-o conferă John Reed în The Decadent Style. Caracteristic pentru simbolism și pentru decadentism ar fi ceea ce Max Deri numește "naturalistic permutation" și anume clivajul dintre o prezentare naturalistă/realistă a obiectelor și dizlocarea lor din sfera realității, alienarea lor, sau ceea ce Moréas numește "déformation subjective", iar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
serie de distincții rămân operaționale. Ca de obicei, termenul sacrificat este cel de "decadentism", cu toate că în absența unui stil propriu, a unei școli, și prin afinitățile structurale cu fenomenul literar, multe aspecte ale artei plastice simboliste evidențiază o sensibilitate estetică decadentă, pun în circulație teme sau miteme, pentru a folosi termenul lui Gilbert Durand 17, care-i sunt specifice și pe care simbolismul literar le-a tezaurizat ulterior ca un propriu al lui. Un mod de a face diferența ar fi
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fenomenul literar, un raport constituiv pentru istoria sa. Un alt mod de a încerca stabilirea unei diferențe ar fi unul tematic, cu toate că decadentismul și simbolismul își împrumută o mare parte din teme, o parte devenite locuri comune în configurarea vulgatei decadente. Se poate constata că există o serie de teme asociate prin excelență decadentismului, cel puțin pe filiera literară de unde sunt preluate în pictură. Identificarea unei teme decadente într-o pictură nu conduce numaidecât la înregistrarea acesteia ca "decadentă" și o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o mare parte din teme, o parte devenite locuri comune în configurarea vulgatei decadente. Se poate constata că există o serie de teme asociate prin excelență decadentismului, cel puțin pe filiera literară de unde sunt preluate în pictură. Identificarea unei teme decadente într-o pictură nu conduce numaidecât la înregistrarea acesteia ca "decadentă" și o demonstrație credibilă în acest sens o realizează John Reed în Decadent Style, unde face diferența între stilul decadenței (style of decadence) și stilul decadent (decadent style). Primul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
configurarea vulgatei decadente. Se poate constata că există o serie de teme asociate prin excelență decadentismului, cel puțin pe filiera literară de unde sunt preluate în pictură. Identificarea unei teme decadente într-o pictură nu conduce numaidecât la înregistrarea acesteia ca "decadentă" și o demonstrație credibilă în acest sens o realizează John Reed în Decadent Style, unde face diferența între stilul decadenței (style of decadence) și stilul decadent (decadent style). Primul asigură punerea în circulație a temei decadente, cel de-al doilea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
prin excelență decadentismului, cel puțin pe filiera literară de unde sunt preluate în pictură. Identificarea unei teme decadente într-o pictură nu conduce numaidecât la înregistrarea acesteia ca "decadentă" și o demonstrație credibilă în acest sens o realizează John Reed în Decadent Style, unde face diferența între stilul decadenței (style of decadence) și stilul decadent (decadent style). Primul asigură punerea în circulație a temei decadente, cel de-al doilea o internalizează, o transformă în fapt de stil, primul este o retorică, cel
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Identificarea unei teme decadente într-o pictură nu conduce numaidecât la înregistrarea acesteia ca "decadentă" și o demonstrație credibilă în acest sens o realizează John Reed în Decadent Style, unde face diferența între stilul decadenței (style of decadence) și stilul decadent (decadent style). Primul asigură punerea în circulație a temei decadente, cel de-al doilea o internalizează, o transformă în fapt de stil, primul este o retorică, cel de-al doilea precizează o estetică, respectiv o poetică. Cu toate acestea, temele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unei teme decadente într-o pictură nu conduce numaidecât la înregistrarea acesteia ca "decadentă" și o demonstrație credibilă în acest sens o realizează John Reed în Decadent Style, unde face diferența între stilul decadenței (style of decadence) și stilul decadent (decadent style). Primul asigură punerea în circulație a temei decadente, cel de-al doilea o internalizează, o transformă în fapt de stil, primul este o retorică, cel de-al doilea precizează o estetică, respectiv o poetică. Cu toate acestea, temele decadente
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la înregistrarea acesteia ca "decadentă" și o demonstrație credibilă în acest sens o realizează John Reed în Decadent Style, unde face diferența între stilul decadenței (style of decadence) și stilul decadent (decadent style). Primul asigură punerea în circulație a temei decadente, cel de-al doilea o internalizează, o transformă în fapt de stil, primul este o retorică, cel de-al doilea precizează o estetică, respectiv o poetică. Cu toate acestea, temele decadente, mai ales când constituie o configurație stabilă, precizează o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decadent style). Primul asigură punerea în circulație a temei decadente, cel de-al doilea o internalizează, o transformă în fapt de stil, primul este o retorică, cel de-al doilea precizează o estetică, respectiv o poetică. Cu toate acestea, temele decadente, mai ales când constituie o configurație stabilă, precizează o arie de interes în această zonă. Un al treilea mod de a preciza diferența este unul estetic, John Reed este printre puținii care a încercat o astfel de disociere, iar teoria
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este prima oară când o provocare politică primește un răspuns cultural, estetic, iar din acest punct de vedere, analiza raportului dintre politică și cultură în Viena finiseculară, analiză realizată de Carl Schorske 18, relevă multiple similitudini. Un aer de familie decadent îl au operele care înregistrează excesul de civilizație, hiperrafinamentul adesea transpus la nivel estetic în cadrul unor civilizații vechi, ajunse la apogeu, înaintea destrămării lor. Un exemplu școală îl constituie scriitorul francez Karl-Joris Huysmans, unul dintre fidelii "Serilor de la Médan" alături de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la apogeu, înaintea destrămării lor. Un exemplu școală îl constituie scriitorul francez Karl-Joris Huysmans, unul dintre fidelii "Serilor de la Médan" alături de Guy de Maupassant, Paul Alexis și Léon Henniques, a cărui evoluție oferă datele unei reconversii a naturalismului în estetica decadentă, reconversie care are semnificația mai profundă a unei mutații estetice. Inițial, scriitorul publică romane "zoliste" precum Surorile Vatard (1879) și Pe apa sâmbetei (1882), pentru ca în 1884 să-i apară În răspăr, roman întrebuințat ca port-drapel, model exemplar și manual
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
are semnificația mai profundă a unei mutații estetice. Inițial, scriitorul publică romane "zoliste" precum Surorile Vatard (1879) și Pe apa sâmbetei (1882), pentru ca în 1884 să-i apară În răspăr, roman întrebuințat ca port-drapel, model exemplar și manual al esteticii decadente. În același an apare un alt roman care cunoaște un succes aparte, deschizând o serie, romanul Viciul suprem al infatigabilului estet Joséphin Péladan, reprezentant al decadenței latine și a unui ordin estetico-ezoteric, realizând o adevărată platformă estetică a noului curent
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
recunoaștere estetică la nivelul artei plastice, decât ca reflex simbolist. Criticul de artă acordă doar o relevanță tematică decadentismului și nimic mai mult, din cauza unei "anumite indeterminări conceptuale" care a condus la înlocuirea sa cu simbolismul. Este esențial că mișcarea decadentă sau cea simbolistă nu pornesc din direcția artei plastice, ci din direcția literaturii care revendică un solid precursoriat cu Baudelaire, spre exemplu. Decadentismul se va fixa mai bine în proză decât în poezie, supraviețuind astfel asimilării sale de către simbolism. În
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pornesc din direcția artei plastice, ci din direcția literaturii care revendică un solid precursoriat cu Baudelaire, spre exemplu. Decadentismul se va fixa mai bine în proză decât în poezie, supraviețuind astfel asimilării sale de către simbolism. În poezie, în Franța, perioada decadentă este dominată de Rimbaud, Baudelaire a cărui substanță poetică poate materializa în cadrul unui spectru larg de sensibilitate atât estetica decadentă, cât și pe cea simbolistă, Verlaine, înlocuiți nu cu mult mai târziu de al doilea val simbolist pentru care emblematic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
va fixa mai bine în proză decât în poezie, supraviețuind astfel asimilării sale de către simbolism. În poezie, în Franța, perioada decadentă este dominată de Rimbaud, Baudelaire a cărui substanță poetică poate materializa în cadrul unui spectru larg de sensibilitate atât estetica decadentă, cât și pe cea simbolistă, Verlaine, înlocuiți nu cu mult mai târziu de al doilea val simbolist pentru care emblematic rămâne Mallarmé, în cazul în care el nu este afiliat complet modernismului. Pot fi adăugați epigonul Rollinat cu Nevrosele sale
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unei dimensiuni estetice, care se lasă cu greu normată canonic. Decadentismul și simbolismul păstrează o relație foarte strânsă, încât adeseori este dificil de stabilit pe unde trece frontiera care desparte cele două estetici, atunci când unul dintre termeni, în speță cel decadent, este ignorat și îngropat istoric într-un interval de aproximativ două decenii, cu începere din 1870, moment cheie din punct de vedere istoric al înfrângerii Franței de către Prusia. În Franța, certificatul de deces al curentului ca mișcare structurată, organizată, stabilește
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mult mai mare, ca și în cazul simbolismului, termenul cunoaște o deflagrație, fiind împins în zonele cele mai diverse, de la filozofie la sociologie sau științe ale naturii, la medicină și istoria artei etc. Se poate observa cu ușurință că tematica decadentă va depăși frontiera finiseculară nu numai în literatură, dar și în artă, devenind caducă cu apariția avangardelor, către începutul Primului Război Mondial, când suportă o serie de mutații. O mai mare longevitate o are tema în filozofie, iar opul lui Oswald Spengler
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
gândire dominantă atunci"23. Tot Edward Lucie-Smith remarcă reacționismul estetic al decadentismului, asociindu-l dandysmului și snobismului ultimii doi termeni chiar dacă au o relevanță estetică, nu configurează curente estetice -, fapt care ar transfera un capital negativ simbolismului continuator al curentului decadent în Franța. Faptul că decadența, dandysmul și snobismul se pot adesea defini în termeni de refuz, refuz de a participa la un eveniment sau de a recunoaște o individualitate, atrag atenția asupra aspectelor global negative a climatului afectiv simbolist"24
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simbolismul, asumă rolul precursorului, al primului venit pe scena artei, topit ulterior din lipsă de fibră teoretică în matricea simbolistă. Rămânând în spațiul culturii franceze de vocație pedagogic-modelatoare pentru pictorii români formați la Paris, se poate constata că tocmai mutația decadentă a gustului ex-naturalistului Huysmans aduce în prim plan o serie de artiști plastici, majoritatea asimilați simbolismului, unii dintre ei lipsiți la momentul apariției romanului, de notorietatea dobândită ulterior. De asemenea, esențial este faptul că în critica de artă sau doar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decadentismul european. Prin urmare, contaminările estetice se află în chiar miezul discuției, ceea ce face dificil, cel puțin pentru istoricii de artă francezi, disocierile radicale de "partea blestemată", decadentismul. O mise en abîme a unei selecții de gust simbolisto-decadent, mai pronunțat decadent având în vedere "selecționerul" se regăsește în romanul lui Huysmans, la rândul său critic de artă avizat și influent. Selecția sensibilității decadente a lui Des Esseintes scoate în evidență pictura "simbolistă", iar această selecție adoptă criterii și un stil care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
disocierile radicale de "partea blestemată", decadentismul. O mise en abîme a unei selecții de gust simbolisto-decadent, mai pronunțat decadent având în vedere "selecționerul" se regăsește în romanul lui Huysmans, la rândul său critic de artă avizat și influent. Selecția sensibilității decadente a lui Des Esseintes scoate în evidență pictura "simbolistă", iar această selecție adoptă criterii și un stil care configurează estetica decadentă. Gustave Moreau, Bresdin, Odilon Redon se află la loc de cinste în pinacoteca colecționarului decadent, iar acesta stabilește o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
vedere "selecționerul" se regăsește în romanul lui Huysmans, la rândul său critic de artă avizat și influent. Selecția sensibilității decadente a lui Des Esseintes scoate în evidență pictura "simbolistă", iar această selecție adoptă criterii și un stil care configurează estetica decadentă. Gustave Moreau, Bresdin, Odilon Redon se află la loc de cinste în pinacoteca colecționarului decadent, iar acesta stabilește o relație de familie pe baza gustului său cu artiști plastici precum Goya, Luyken etc. sugerând chiar și lacunar echivalente simbolice și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]