1,919 matches
-
perioada de tranziție” este, între altele, o perioadă de criză a bucuriei. Suntem expuși fie nostalgiilor sterile, fie speranțelor neîntemeiate. Nerăbdarea sincronizării cu Vestul n-a adus, deocamdată, decât apetitul consumului ieftin, plăcerea minoră (sau direct trivială), bucuriile întâmplătoare și derizorii. Nu numai că nu putem avea încă bucuriile voastre, dar nici nu suntem pregătiți, întotdeauna, să le înțelegem. Îngăduiți-mi să dau un exemplu. Ideologia comunistă, incapabilă să garanteze un nivel de viață decent (ca să nu vorbim de bunăstare) și
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
trădător (2); vechi (2); aliat; altul; angoasă; antipatic; antipatie; aproapele; apropiat; armă; ascuns; aspru; atenție; avansare; bandit; barieră; belea; buni; caiete; ceartă; cheie franceză; coleg; coleg de grupă; competiție; concurență; cretin; criteriu; crud; crunt; curaj; cuțit; Daris; Darius; mai departe; derizoriu; dezastru; dezavantaj; diavol; Dinamo; dispoziție rea; distracție; drac; dracul; al Dracului; drog; durere; el; energie rea; eu; evitare; fan; ferestre; fostul; fricos; galben; ghinion; haios; hoț; iad; ignoranță; ignorare; indiferent; individ; infidel; intrigă; ipocrit; împotrivă; încordare; îndepărtare; înfrîngere; înger; înverșunat
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
real. În timp real nu mai există nici măcar distanța unei imagini. Or, ca să exiști pur și simplu, este nevoie de o distanță de la sine la sine. Abolirea acestei distanțe ne condamnă la o reproducere nesfârșită, la un soi de imortalitate derizorie (Baudrillard, 2001, p. 42Ă. Dacă susținătorii noilor întruchipări identitare avatarice văd în imersie, în interacțiune sau în telecolaborare avantajele posibilității de a fi în locul altuia sau a celuilalt, nu doar metaforic, ci în mod pragmatic, sau dacă transumaniștii își închipuie
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
merită o analiză minuțioasă. Dar, în prezent fiind, el înșală tocmai prezentul, căci nu este dispus la nici o angajare față de el. Înspăimântat că proprietarul ar putea să-l dea afară, își reduce existența la acest fapt, orice s-ar spune, derizoriu. De unde altfel o afirmație care ar putea părea dezarmantă: „Mi-am clădit, mai bine zis mi-am întemeiat existența pe o iluzie: chiria pe care o plăteam până acum era atât de mică încât nu aveam de ce să-mi fac
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
demonul. Astfel, conchide: „Legea fundamentală a lumii este Ironia” (15 ianuarie 1975 Ă 606). Prin urmare, nu-i rămâne lui Cioran decât să dea dreptate vorbelor testamentare ale mamei, invocate ca pe un cod impersonal, care mută orice contextualizare în derizoriu: „Mama, înainte să moară, îmi scria chestia asta, atât de simplă: «Orice ar face omul, tot regretă până la urmă»” (1 aprilie 1971 Ă 494). În fine, la Paris, Cioran duce cu sine toate obsesiile lui balcanice. În scurtă vreme, Parisul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fii ceva în ochii lor, nu, nici vorbă” (III, 52). De n-ar fi reversul dezgustului de sine, l-am recunoaște aici pe acel Cioran din tinerețe. Or, în fața unei astfel de situații, gloria comună i se pare de domeniul derizoriului. În 1961, notează: „Nimic nu seamănă mai mult cu neantul decât gloria la Paris! Nu-mi vine să cred că am râvnit și eu la «asta»! Sunt însă lecuit pe vecie. E singurul progres adevărat cu care pot să mă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dorința trăirii în pustiu pare o soluție, dar una irealizabilă, și nu numai din cauza absenței credinței. „În afara lipsurilor mele spirituale, ceea ce mă face incapabil pentru viața de pustnic este regimul meu. Nu există restaurante dietetice în deșert” (III, 246). Motiv derizoriu, hilar, dacă n-am ști câtă atenție acorda Cioran fiziologiei, corpului, bolilor. Oricum, trăiește cu admirația celor care au reușit în deșert. Iată: „Sfântul Anton a stat douăzeci de ani rupt total de lume. Douăzeci de ani!” (idem). Oricum, singurătatea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
flecăreala și ceilalți să-l salveze, iar Infernul să se convertească în reversul său. „Mereu același refren: ai vrea să stai de vorbă cu îngerii și ești nevoit să iei masa în oraș...” (I, 235). Or, tocmai această coborâre în derizoriu și în Infern pare să-l salveze pe Cioran. Recunoaște într-un loc: „Oricât ar părea de bizar, nu mă simt bine decât pe stradă” (I, 105). Altundeva: „Parisul se repopulează, se întorc șobolanii” (I, 199). Ei, bine, ce s-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nimeni nu e în stare să intervină). Totuși, Ilie Popescu nu se cantonează în obsesiile lui funerare. Ca într-o piesă de Albee, el va corcoli curînd o nouă fantasmă, obligîndu-și consoarta la aceeași gesticulație mimetică, exercițiu și întristător și derizoriu al înșelării (și pierderii) de sine. I s-a năzărit introvertitului să priponească într-un colț al odăii... un cal verde. Să-i dea ovăz, să-l țesale, mă rog, să-și satisfacă toate capriciile acestei scrînteli. Dar e, pur
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
groaznic în starea de imponderabilitate morală, ca un corp fără chilă și fără atracția gravitațională, făcînd semne nimănui. Asemenea făpturi sînt și ele tragice, numai că nefiind clăditoare de valori existențiale, ci destrămătoarea de sinea propriei existențe, tragismul lor e derizoriu. Spectatorii unei asemenea dramaturgii populate de fantomele rătăcind grotesc în imponderabilitate, nu pot încerca decît o compasiune ironică, semn al unei complexe atitudini care semnalează inimii limitele pe care evaluarea critică le impune. Anti-eroii CALULUI VERDE, Ilie și Mina Popescu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
inexistența devine moarte. Iar moartea finală e anticipată pas cu pas de moartea morală progresivă. De-a lungul traseului parcurs în mecanica celor trei timpi cercetați luciditatea se insinuează pentru a amplifica lui Ilie Popescu tensiunea conflictuală a tragicului și derizoriului coșmarul acelei dezbateri alternate în prăbușire pe balansul grețos al celor două muchii, cea sfîșietoare și cea hilară, traducînd admirabil imponderabilitatea existențială ca terminus continuu al alienării. Arta construcției acestei mecanici conflictuale este sporită în piesă, de contrastul lumii reale
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de fantome absurde (cum este și calul verde), inventată din nevoia disperată de a umple cu ceva vidul sufletesc în care se mișcă și acționează. Montarea lui Dan Nasta (semnatar atât al regiei cît și al scenografiei) a accentuat caracterul "derizoriu" al tragediei din Calul verde, astfel încît micimea ambiției morale a personajelor se degajă insidios de pretutindeni, într-o senzație de stagnare exasperantă. Interpreții sînt foarte bine aleși, cu o excepție paradoxală! autorul Constantin Popa, care este și interpretul rolului
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
critice nu sunt chiar departe de adevăr. Sigur, asistăm la o criză a cuplului, numai că această criză nu este provocată de rutina care, de obicei, face dintr-un cuplu erotic unul administrativ. Altele sînt cauzele care îi tîrăsc spre derizoriu; pierzîndu-și identitatea ca afect al unei continue dedublări și mistificări a propriei persoane cele două personaje Mina și Ilie ajung să fie nimeni, își puteau închipui că sînt oricine. În mod firesc, această falsificare contaminează și realitatea înconjurătoare imediată sau
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pierderii identității. Drama lor este autentică, la fel și cauzele ei. Rezolvarea însă, mijloacele adoptate nu duc la ieșirea din criză, ci la adîncirea ei, "eroii" meritîndu-și ghilimelele și alunecarea în tragi-comic, adică exact acolo unde granița între eroic și derizoriu este atît de precară. Cu tot acest discurs rostit cu putere în auzul regimului ce-și propusese să uităm că identitatea noastră nu e un număr, ci un nume, piesa a fost lăsată să ajungă în paginile revistei "Teatrul" și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pură, absolută. Piesă psihologică avînd ca fundal politic totalitarismul antedecembrist, " Mașina de vînt" e mai mult un poem dramatic al stărilor / ipostazelor între bărbat și femeie, un joc al renunțărilor, al pasiunilor și încleștărilor care nu poate sfîrși decît în derizoriu sau tragism. Autorul a ales să-și regizeze singur piesa, încredințîndu-le celor patru interpreți partituri dificile și nuanțate. Doina Deleanu, Constantin Pușcașu, Călin Chirilă și Livia Iorga dau viață unui spectacol plin de sensibilitate și emoție, în care realismul și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în limba română. Păstrînd proporțiile, eu sînt fericit că m-am născut în TEATRU. Petru Ciubotaru Frica naște frică... "Lasă domnule, trecutul!; avem de construit viitorul!", aud pe câte unii, fie persoane civile; fie oameni cu rang politico-social, aruncând în derizoriu, în nonsens nevoia de a ști cine au fost ieri, pentru a ști cine suntem azi și cine vom deveni mâine... Aud, văd, înțeleg (și nu-nțeleg), și mi se face frică... Oare chiar putem construi un viitor fără a
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
exasperare. O căutare ce duce spre niciunde și, oricum, nu spre un orizont al limpezirilor de conștiință. Cu strîngere de inimă, după clipa de amuzament, descoperi mai curînd o caricatură a detectării unui liman anume, trimițînd totul în caraghioslîc, în derizoriu. Să-i iei oare în rîs pe maniacii ăștia, să-i compătimești? O fi comică o existență distrusă, cu sensurile vraiște? Vinovăția, a cărei obsesie îi împunge pe ipochimeni, cum ar putea fi cît mai just cîntărită? Și care ar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
revăzut filmul Ana în paralel cu propria-mi proiecție a scenariului Zidirea. Aceleași elemente cu propensiune spre simbol, același ritm... Și aceeași greutate existențială, susținută, pe direcție comună, dar cu sensuri opuse: Zidirea vizează arhetipul, explicit structura profundă, Ana, lumea derizoriului, dar implicit structura profundă a unui poem cinematografic. ... și film de actualitate... Am numărat cadrele începînd cu genericul. Și mărturisesc aici că încă din primele patru minute densitatea simbolurilor și punerea deja în pagină a poeticii filmice m-au copleșit
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cu piesă, apoi, însuși mecanismul justițiar al vremii, subliniind... seninătatea absolută a lui Ion, de pildă, fiind cea mai concentrată expresie a consecințelor tragice pe care le poate avea nedreptatea socială... Preocupat în continuare de analiza conflictului dintre tragic și derizoriu (care a constituit și resortul-motor al filmelor anterioare, Înainte de tăcere și Înghițitorul de săbii), Alexa Visarion pune un accent-strigăt principal pe răspunderea oamenilor față de oameni.... o lume agresivă, superficială, coruptă de mici oficialități... o lume derizorie care își asumă în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
conflictului dintre tragic și derizoriu (care a constituit și resortul-motor al filmelor anterioare, Înainte de tăcere și Înghițitorul de săbii), Alexa Visarion pune un accent-strigăt principal pe răspunderea oamenilor față de oameni.... o lume agresivă, superficială, coruptă de mici oficialități... o lume derizorie care își asumă în final dreptul judecății. Până și Dragomir, ucigașul lui Dumitru, are "circumstanța" dragostei (și filmul subliniază, nuanțând, fondul uman al personajului). "Justițiarii" nu au nici un scrupul și nici o circumstanță. Și astfel se face că Anca, la capătul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
conținut sufletesc. El privește de sus și, fiindcă nu poate fi decât seducător și ireal, tulbură realitatea ce suferă de lipsa ei de conținut, o realitate a formelor în acțiune pe care arta, nu mai puțin suferindă, o transportă spre derizoriu. Am auzit pe cineva comentând, ce chestie să arați câteva haine murdare de sânge, ce aia poate fi accident, da, așa este nu poate fi un accident ci o mimare dupa cum mimare a vieții adevărate, de interior,este tot
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
E însă clar că o doctrină politică nu poate fi decît un mijloc și, ca atare, aplicarea sa trebuie ajustată în timp. Să vrei venirea la putere a socialismului, marxismului ori a oricărei alte doctrine coerente mi se pare la fel de derizoriu ca a modifica bicicleta unui ciclist din Turul Franței așa încît să nu poată lua virajele decît la stînga. Această cibernetică nu e bună". Cum gîndește Jacques Sauvan cibernetica și ce amintiri păstrează despre Grupul celor Zece? Întrevederile ce urmează
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
și proletar (M. Eminescu); Întuneric și lumină de I. Al. Brătescu Voinești, Război și pace de L.N. Tolstoi, Nord și Sud de Elizabeth Gaskell etc. Scrisorile lui Eminescu, ca și multe dintre poemele sale, sunt structurate pe antiteze romantice: destinul derizoriu al omului comun/destinul întru eternitate al geniului, trecutul exemplar/prezentul degradat, efe meritatea ființei umane/eternitatea naturii, opozițiile real- ideal, teluric- celest, viață- moarte etc.: O, moarteai un secol, cu sori înflorit, / Când viațai un basmu pustiu și urât
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
asocierea celor mai neașteptate imagini și figuri de gândire, prin amestecul lirismului cu epicul, sugerând ipostaze dinamice ale omului modern. Viziunea poetică se constituie prin expansiunea imaginației, prin regândirea miturilor fondatoare, prin amestecul de luciditate și fantezie, de gravitate și derizoriu (care as cunde însă „râsu-plânsu“). Limbajul poetic mizează totul pe ambiguitatea ce multiplică nivelurile de semnificare, pe forțarea limitelor cuvântului, care se transformă în necuvânt, în limbaj autoreferențial, în expresie ermetică. Nivelul stilistic este centrat pe metafore moderne, pe metonimii
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
care presupune codificarea mul ti plă/hipercodificarea și recuperarea trecutului, dintro perspectivă ironic nostalgică, ludică etc. Rescrierea majorității temelor (chiar și a celor cu deschidere spre tragic sau metafizic) în registru minor, prin parodiere, ironizare, pastișă, prin „traducere“ în regimul derizoriului, prin parafrazare, colaj sau aluzie culturală. Relativizarea și fragmentarea textului, cultivarea formelor deschise, recursul la colaje și marcaje textuale care permit lectorului să participe la construcția textuală și la procesul de semnificare. Paradigma poetică postmodernistă se definește prin „răsturnarea relației
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]