1,902 matches
-
o furculiță. Lui îi era dat să guste primul din pulpa friptă ce mirosea bine. Tava îi fu așezată în față. Fina Smaranda luă lacomă banii și-i flutură deasupra mesei: - Două sute de lei pentru zestrea miresei! strigă în timp ce brutarul despica sârguincios carnea rumenă. 33 Nașul își făcu porție, apoi trecu nevestei restul, mulțumit de gustul purcelului. Petrecerea abia începea. Ghiță Bflcu strigă la țigani: - Ia ziceți, mă, Perinița, să pupăm și noi mireasa! Ce spui, ginerică? Stere, ce să spună
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cald? - Ține. - Pâine pe blană! Peste groapă căzuse o podoabă de noapte, albastră și rece. Ucenicul auzi iarba foșnind. Lingă el lipăia Sandu, aducând sub brațe doi pepeni lunguieți și grei. - Ia desertul, neamule, spuse, așternîndu-i pe pământ. Stăpânul îi despică dibaci, și miezul roșu, plin de semințe, fu Îmbucat cu lăcomie. - Îți place la noi? întrebă Piele rânjind. - Îmi place, râse și tânărul. Paraschiv adulmecă locul și nu-i mai ascultă. Îl aștepta pe Florea, și acesta nu mai venea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
douăzeci într-un țarc închis. Trei-patru oameni se învîrteau printre ei, lovindu-i cu niște ciocane de lemn, pe rând, tot mai înverșunat, pe măsură ce țipetele de moarte ale animalelor creșteau îngrozite. O dată i se încrîncenă inima lui Pisică. Privi animalele despicate la repezeală. Cîtiva hamali le cărau afară, și bazinul de ciment, în care nu rămăseseră decât măruntaiele, se umplu de oameni. Altă echipă, ce așteptase până atunci, le împărți în grămezi: rinichii de o parte, inimile mici și roșii de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai chinuiesc acum... 156 Călifarul îi așternea palma pe ceafă. -Ce faci? -Ttt! - Doamne ferește... > - Doamne ferește, pîn' te nimerește! -Zău... Pungașul avea o mustață rară și ochi adânci, încercănați. Femeia, stătută, cu poftă de bărbat. - Lasă-mă, măiculiță! -Nttt! Și-i despica bluza cu zale de arnici. - Să știi că strig la vecini! -Strigă! Și-o pupa sub puful urechii, unde-i dulce carnea de muiere. - Barem stinge lampa, că se vede peste drum! Sufla hoțul în lampă. O nădușea. Ofta văduva
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cap! - Pe ochii mei din cap că nu spun la nimeni! v Și-i întinse palma umedă. Iar o apucă tremuratul pe fată. Din locul unde ședeau, nu se vedea nici o potecă. Ea știa însă pe unde s-o apuce. Despică măselarița și căută din ochi urmele. O pantă dreaptă, în care erau săpate găuri, începea de sub deal. Urca repede ca o pisică. El se uita unde așezase Veta mai înainte piciorul și o urmă. Când au ajuns sus, Procopie a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
surde ale furtunii. Femeile simțiseră răceala ploii care venea. Strânseseră la repezeală țoalele de pe afară. Cârciumarul a tras obloanele și a aprins lămpile. Picături mari și grele, ca o grindină, se năpustiseră peste locul sălbatic. Se făcuse frig. Bolțile se despicaseră. Apa apăsa pe acoperișuri. Muierile aprinseseră candelele. - Doamne, Maica Domnului! Scapă-ne, Doamne! se rugau. Întâi s-au umflat șanțurile. Apele gâlgâiau sub geamuri. Drumul rampei era tot un nămol, o clisă neagră. Dinspre mahalaua ceferiștilor se scurgeau șerpi galbeni
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se fugăreau. Pe malurile sălbatice se iviră 360 copoii. Pungașii văzură uniformele și lucirea stinsă a armelor. Gloanțele șuierau alături. Se înfigeau, fâșâind, în mflul moale. Altele plescăiau în apă, ca niște muște negre. Focurile se încrucișau și se apropiau. Despicară frunzișul. Gheorghe căzu în genunchi. > - Ce-i, Treanță? se miră Paraschiv. El râse numai. Avea o privire limpede, netulburată. . - Mă Gheorghe, ce-ai, mă? Ăl bătrân mai apucă să spună: - Uite, ia tu banii ăștia, și scoase din buzunarele nădragilor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dumnezeu... Și lipsa aceasta de popas, numită "a trăi"... Nu te istovești în muncă, necaz și caznă, ci în căința umbletului prin lume, cu umbra lui Dumnezeu în spate. Nimic nu e mai propriu făpturii ca oboseala. Cum mi se despică duhul și mi se clatină cugetul! Cine să-mi stingă negura senzuală din sânge și vuietul aiurit din oase?! Toți șerpii trag de moarte în înserările sângelui și-n văgăunile minții. Și nici un demon care să le oprească agonia sau
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
propriu spiritual și politic, accesul la putere și consecința lui, imperialismul etc., indică o evoluție firească, o iresponsabilitate în evoluție. Închegarea etnică a poporului francez l-a făcut să treacă treapta istorică. Și așa orice popor cu destin, care a despicat lumea și i s-a constituit axă. Căci de la întîiul gest de viață, el trebuie să aducă în lume ceva care, desfășurat în timp, devine pentru el totul. Intrării lui în istorie nu există piedici din afară. Zorile lui sau
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
munții cu fruntea încununată de codri, cu poalele pierdute în văi cu izvoare albe. Nouri mari, rotunzi și plini pare-că de vijelie treceau pe cerul adânc albastru; prin ei munții ridicau adâncuri și coaste-n risipă, stanuri negre și trunchete despicau pe ici pe colo negurile și un brad se înalța singur și detunat pe-un vârf de munte în fața soarelui ce apunea. Când soarele intră în nouri, ei părură roșii și vineți, tiviți cu aur ce lumina dinapoia lor. îngropau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
durere pe Maria la inima lui. Hurmuzul pământului ardea în salba ei de mărgăritare... Oare fără s-o știu nu sunt eu însumi Dumne...... " Vum! sunetul unui clopot urieșesc - moartea mărei, căderea cerului - bolțile se rupeau, jumalțul lor albastru se despica, și Dan se simți trăznit și afundat în nemărginire. Râuri de fulgere îl urmăreau, popoare de tunete bătrâne, vuirea nemărginirei ce tremura mișcată... O, gând nefericit! aiuri el. - Spasmotic ținea în mâna lui cartea lui Zoroastru, instinctiv rupse mărgeaua pământului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vortici”... , „vîrteje ascuțite”, „și șuieră vîlvoarea”, „deschide volborînd”, din nou „vîrteje de fum”, apoi: „tremură-n turbare”, „bubuiesc”, „lung urlă și răsurlă, vendictă, răzbunare”, „la ceruri greu hulesc” etc. Dinamismul căderii este exprimat mai ales plastic: „universul plesnește”, „abisul se despică”. Tartarul deschizîndu-se, Îngerii rebeli se afundă Într-un ocean de foc, Satan mai Întîi, fiind mai greu. Imaginea este remarcabilă: munți de foc se Înalță, plesnesc, vîrteje de fum se rotesc În jurul unei inimi de foc negru, iar dracii, desfigurați
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ochiul se Îmbată: vă uitați pe mare, Valul alb de spumă trece clocotind... Ce, treherat de delfini cu aripe lucioase, Revarsă ici și colo torente de fosfor”... ................................................................... Într-un poem marea este cristalină, În altul geme cu turbare și se despică În fața corăbiei fragile. Însă, indiferent de stare, calitatea ei fundamentală (lucirea) rămîne neschimbată. Privind-o, ochiul este fascinat și, pentru a Întări senzația de plăcere, poetul nu uită să alăture lucirii un atribut de preț: grațios, aflat, cum se știe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întări senzația de plăcere, poetul nu uită să alăture lucirii un atribut de preț: grațios, aflat, cum se știe, pe treapta de sus a ierarhiei poetice a lui Bolintineanu. Lucirea grațioasă indică starea maximă de Încîntare a privirii: „Unda se despică, geme cu turbare; Valurile aspre cresc și se topesc; Niște late cercuri se răsfrîng pe mare Și la focul lunii grațios lucesc.” Mai toate imaginile mării sînt imagini ale privirii: transparența, strălucirea, forfotul colorat de sub apă, mozaicul cîrdului de pești
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
proscrisului Conrad se simte bine. Aici climele sînt „prefumate”, cadrul vieții (citat deja) e „superb, desfătător”, cerul, aerul, valul mării „se Înveleau” Într-o culoare pală, prin aer trece o „dulce armonie”, valurile „intoană” un fantastic, melancolic concert, blonda dimineață „despică p-orizonte troienele de ceață”... Iată un vers superb. Ce urmează este de o trivială banalitate, Însă acest vers izolat arată o imaginație inspirată. În acest cadru marin, unde Își dau Întîlnire parfumurile naturii magice și luminile eterului, aici se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
parfumuri și În culori de aur și de purpură. Aici este o eternă, mirifică primăvară: „Îmbălsămînd ferice locașul răpitor D-eternă primăvară, de vise și de-amor.” La Iscia, Proceda și Caprea, acolo unde lucește și delirează cerul, „blonda dimineață” despică pînzele de ceață... Fiind un poet de structură romantică, Bolintineanu iubește ceea ce Mallarmé numea „categoriile perverse”: albul și negrul, lumina și Întunericul, sclavia și libertatea, dragostea și moartea etc... Lingă răsărit este, În poemele lui, mereu un apus falnic, lingă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură, În curînd și el apare pe-orizontul aurit, Sorbind rouă dimineții de pe cîmpul Înverzit.” (Dimineața) „Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. RÎul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce În raza dimineții mișcă solzii lui de aur.” (Malul Șiretului) „VÎnătorul pleacă grabnic la a ziorilor ivire, Și pe soare, falnic oaspe, Îl salută cu iubire. Lumea veselă tresare, mii de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și dă sfaturi călătorului imprudent: „Călător nenorocit, Fugi de-acele căi pocite...” Un tablou mai substanțial nocturn aflăm În Noaptea Sfîntului Andrii din ciclul Mărgăritarele. Descoperim un Bolintineanu mai puțin nebun, un Eminescu fără metafizică: vîntul suflă turbat, stejarul se despică, luna se Îngălbenește, bufnițele țipă, lupii urlă cu ochii ațintiți la lună, cîmpul geme, arama rece din turn bate miezul nopții... Strigoimea, sub ochiul marelui Satan, Încinge o horă lingă turnul creștinesc. Din morminte ies sufletele blestemate: „Acum, iată, pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deschide cînd vorbește ibovnica, văzduhul fulgeră cinci „În brață-ți mă țîi”... În poemul citat este indicată, ca simptom al bolii de origine erotică, pierderea simțurilor. În alt loc (Omule, slabă ființă) suferința ia o formă mai concretă: inima „se despică”, În Scrisoare către Zulnia aceeași inimă se sfarmă „de săgeți și de cuțite”. Conachi Înregistrează și amețeala („dar ce-i amețeala asta de care mă văz cuprins?”), junghierea inimii și, din nou, despicarea inimii, risipirea trupului: „Despice-să inimioara În bucăți
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să ne Întoarcem la semiologia erosului și să vedem armele lui de represiune. Am citat deja cuțîtul care pare a fi, dintre instrumentele sîngeroase, acela pentru care Conachi are predilecție. Amorul umblă, așadar, cu un cuțît În mină și Înjunghie, despică, „dă În inimă”... În TÎnguirea dăm peste sugestia unui repetat asasinat: „Săraca [inima] cît oi trăi Nu s-a mai tămădui, Pentru c-are rămas Înfipt Fierul tău cel otrăvit”. Nu lipsește, se Înțelege, arma tradițională; săgeata. Conachi o Înfățișează
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu era nimeni în preajmă s-o ajute. M-am apropiat de casă, dar am luat-o la goană îngrozit. Apoi m-am întors și am intrat. "Ajută-mă, ajută-mă, Giandomenico, mor, mor, carnea mă frige, inima mi se despică"34. Am început să plâng, am alergat afară și am bătut la toate porțile, nimeni, toți erau la câmp. Așa că m-am întors înapoi la Giuseppa care mi-a spus să iau cuțitul din bucătărie și s-o ajut să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Făcea parte din tablou. — Ciudat, mai spuse Cosmina, nedezlipindu-și ochii de la fereastră. De ce nu mă mir că l-am găsit aici pe Penderecki ? De ce am, de la o vreme, sentimentul că moartea urcă treptele, gata să bată la ușă ? Întunericul se despică dintr-un fulger. Veioza se răsuci și cercul se strânse în locul unde sprâncenele se adunau la rădăcina nasului. Bătrânul tresări, fără să știe din care tărâm venea coșmarul. Rămase cu ochii măriți și cercul de lumină i se lipi de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lor intrau cu greutate în lumea cea nouă, casele, strângându-se unele în altele, erau istovite, unele cădeau dintr-odată într-o rână, prăvălindu-se. La fel teii ori salcâmii bătrâni de pe marginea trotuarelor. Dar ploile, ce binecuvântare ! Furtunile care despicau cerul și îndoiau trunchiurile, dând crengile peste cap, ca pe niște degete sucite. După ce Melaniei îi trecea frica de fulgere, ieșeau amândoi, când ploaia încă nu se oprise cu totul. Atunci îi plăcea lui cel mai mult, se simțea de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și așa, cu buzele țuguiate pe mucul îngălbenit, ar fi sugerat duhovnicie, dacă n-ar fi fost privirea fixă și mijită, aducând mai degrabă cu a unui măcelar care cumpănește cum să potrivească hartanul pe butuc, pentru ca satârul să-l despice dintr-o lovitură. Iar imaginea asta de gâde duhovnicesc era întregită de o smuceală din umăr și din cap, care ducea, cam o dată pe minut, tâmpla spre claviculă. Fiecare smuceală era însoțită de un icnet la care, auzindu-l, cheliosul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-o așa împuținată, cu privirile căzute și umerii strânși, ieși de după grilaj și o conduse până la ușă. Ești un om cumsecade, îi zâmbi ea. Am avut noroc cu dumneata... Ca și cum ar fi sfâșiat perdeaua Templului. Ca și cum un trăsnet ar fi despicat brazii cu două vârfuri. Ca și cum și-ar fi scris numele cu pickhammerul pe dalele de piatră. Maca își ambală motocicleta, bucurându-se de zgomotul care izbucnea, se izbea de pereți și apoi pornea mai departe, ducându-se haihui, în ecouri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]