1,915 matches
-
-mi cadă o cărămidă în cap. O văd cum se apropie. N-am simțit niciodată ceva asemănător și sânt convins că nu mă înșel. Cârnul îl măsură surprins. Rămase câteva momente nemișcat, atent parcă să înregistreze ceva. Își strâmbă buzele dezamăgit. ― Eu nu simt nimic. Sânt un tip normal. ― Știu... Scarlat zâmbi doar cu jumătate de obraz. Se adresă inginerului: Să fi turnat ăla? ― Nu-i exclus. Doamna Miga rosti încet: ― Vă înșelați... Fiul meu n-o să mă... N-o să ne
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ta plecîndu-se de la lipsa unui element. Pentru că n-avem scrisoarea, înseamnă că a furat-o Melania... Așa-i cum îți spun, draga mea! Nucu Scarlat și inginerul nu pot susține nimic care să te le-ze-ze. Domnul maior va fi extrem de dezamăgit, iar tu nu ai nici un motiv să nu asculți puțină muzică. Mirciulică se întoarse cam după vreo oră. Mirosi cutia neagră din care ieșeau sunetele ciudate, ciulindu-și alternativ urechile. Cu privirea subțiată, Melania încerca să deslușească titlul unei plăci
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cumpărăturile în goană nerăbdători să ajungă acasă unde aveau să prezinte o dare de seamă, în stil propriu, a evenimentelor. De aceea, când Șerbănică îl auzi pe maior că nu-l va reține mai mult de cinci minute se simți dezamăgit. Cristescu se opri lângă masa din sufragerie, fără să-și scoată paltonul. Întrebă absent, convențional: ― Doamna e acasă? ― Nu se simte prea bine. O migrenă... Dacă trebuie, mă duc s-o scol. ― N-o deranjați. Am venit pentru o mică
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și începu s-o învîrtă în palmă. ― Ei, ați găsit-o pe nefericita aia? ― Tocmai veneam să vă cer o mână de ajutor, spuse zâmbind maiorul. Bătrânul îl privi pe sub sprâncenele groase. ― Înseamnă că n-ați făcut nici o brânză. Părea dezamăgit. ― Adevărat, recunoscu maiorul. Se uită în lungul pereților. Mă întreb unde poate fi ascuns un cadavru. ― La mine în odaie? ― La dumneavoastră, în altă parte... Bătrânul izbucni pițigăiat. ― Ce-s glumele astea!? Cum vă permiteți? ― Nu e o glumă, domnule
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
el în cele din urmă căutînd să cîștige timp. Făcu un semn către desenul tapetului de pe perete, iar apoi spuse brusc cu multă intensitate în glas: ― Împărăteasa e la spatele nostru? Casa Isher e proprietara acestei afaceri? ― Nu. Triner păru dezamăgit, dar zise: ― Sînt gata să cred asta și știi de ce? Casa are mereu nevoie de bani, atît de gravă nevoie încît n-ar lăsa o comoară cum e firma noastră să vegeteze ca acum. Toată povestea asta cu împărțirea periodică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
zgândăr, mă prefăceam: "Ești nemaipomenit, Domnule Andrei, de unde ai aflat-o și pe asta?" "Mă privește", se umfla el în pene. Dar erau și dăți când n-aveam răbdare. "Azi n-am timp, mă grăbesc". Atunci se uita la mine dezamăgit și revoltat, de parcă turnasem pe el o găleată cu apă rece. Își zicea probabil: Ia să-l mai dau dracului pe ăsta. Pe viitor n-o să-i mai spun nimic. Să moară prost". Dar nu rezista să mă lase să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să-mi lase colivia?" De data aceasta se referea la mine, dîndu-mi, măgulitor, de înțeles că eram singurul în măsură să obțin această favoare. "De ce n-o furi?" l-am luat eu peste picior, fiindcă nu mă interesa colivia lui. Dezamăgit, Filip m-a privit cu reproș. "Nu e frumos, domnule scluptor, să-ți bați joc de un om bătrîn." Și a plecat. Afrontul acela Filip nu mi l-a iertat niciodată. Ca un făcut, imediat după aceea m-am pomenit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
auzit ce-am spus? - Am auzit și te rog nu mă lovi - deși mă simt vinovat și-ți promit că de azi înainte nu mă voi mai atinge de nimic din ce-i al tău. Zis și făcut... Făptașul pleacă dezamăgit că de data asta nu i-a reușit operațiunea de noapte și dus a fost. N-a mai îndrăznit să mai atenteze la bunurile noastre. Și mă gândesc eu după atâția ani de la eveniment - pentru cine strângea? Pentru un copil
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
ne referim la restul lumii. E o iarnă aspră, grea, cu probleme dificile în țări ca Polonia, Cehia, Austria și țări de pe alte continente. Iarna își revendică atributele ei specifice și e în dreptul ei să se manifeste. în Basarabia, Voronin - dezamăgit că și a pierdut supremația politică - cere insistent renumărarea voturilor, așa cum au cerut și comuniștii lui Iliescu și Geoană, nevenindu-le să creadă că nu mai sunt prima vioară în politica românească din Basarabia. Aceeași îndărătnicie de a nu-și
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
sfârșit ocazia să se uite bine la obiectul pe care îl scosese din ascunzătoarea sa de lângă Poarta lui Warren, cea în miniatură, și pe care îl ținuse tot timpul strâns. Când în sfârșit o văzu de aproape, se simți puțin dezamăgită. Era atât de mică, literele gravate atât de mărunt. Obiectul pe de-a-ntregul nu era mai mare decât un pachet de țigări sau o casetă audio veche, și era făcut din lut nefinisat. Chiar și așa, propriul ei guvern fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
din taxi, o văzu venind pe stradă pe mama lui. Era îmbrăcată cu scurta ei roșie, iar pălărioara, tot roșie, îi cădea mereu peste un ochi făcând-o să semene cu o mică refugiată din filmul serial Golddiggers. Ignatius constată dezamăgit că își adăugase o pată de culoare prinzându-și o panseluță ofilită pe reverul jachetei. Pantofii ei maro fără tocuri, cumpărați la solduri, scârțâiau provocator așa cum mergea, roșie și trandafirie, pe trotuarul de cărămidă spartă. Deși o vedea de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de importanță națională. Capul doamnei Levy sălta în sus și în jos, în sus și în jos. Și acum, privește-o! O simplă fabrică ce merge prost și are foarte puține piețe de desfacere. Fiicele tale sunt dezamăgite. Eu sunt dezamăgită. Tânărul pe care l-ai concediat este dezamăgit. — Vrei să mă sinucid? — Hotărăște singur. Așa ai făcut întotdeauna. Eu n-am existat decât pentru plăcerea ta. Nu reprezint nimic mai mult decât o veche mașină sport. Folosește-mă când dorești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sus și în jos, în sus și în jos. Și acum, privește-o! O simplă fabrică ce merge prost și are foarte puține piețe de desfacere. Fiicele tale sunt dezamăgite. Eu sunt dezamăgită. Tânărul pe care l-ai concediat este dezamăgit. — Vrei să mă sinucid? — Hotărăște singur. Așa ai făcut întotdeauna. Eu n-am existat decât pentru plăcerea ta. Nu reprezint nimic mai mult decât o veche mașină sport. Folosește-mă când dorești. Mie nu-mi pasă. — Mai taci din gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
viețile. Douăzeci de minute mai târziu, când dădu buzna Într-un cabinet șic dintr-unul dintre cele mai Înstărite cartiere ale orașului, Zeliha ținea Într-o mână tocul rupt, iar În cealaltă un serviciu de ceai. După ce intră Își aminti dezamăgită că uitase pachețelul cu bețe de scorțișoară la Grand Bazaar. În sala de așteptare se aflau trei femei care aveau un păr groaznic și un bărbat aproape complet lipsit de păr. După felul În care erau așezate, Zeliha remarcă imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
fratelui meu e plin de moldoveni... Mâine vor pleca și ei, vor sosi alții. Ăsta e mersul lucrurilor... I-au mulțumit bucătarului și au aruncat o ultimă privire la macroul care aștepta cu gura Încă deschisă să fie umplut. Asya dezamăgită, Armanoush tristă, au ieșit din restaurant În peisajul Încântător al Bosforului ce strălucea În lumina soarelui de iarnă târzie. Și-au pus mâinile pavăză la ochi ca să se ferească de razele soarelui. Amândouă au respirat adânc și și-au dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pare rău, iubitule... Încă cinci zile și după aceea ne Întoarcem acasă. Apoi a stins lampa de lângă ea și nu i-au trebuit decât câteva clipe ca să adoarmă. Mustafa a rămas acolo, În lumina slabă, distras de la erecția sa, părând dezamăgit și Încordat. Deși era obosit nu putea adormi. A rămas acolo nemișcat până când a auzit o bătaie În ușă. — Da? Ușa s-a deschis cu un scârțâit și o clipă mai târziu capul mătușii Banu s-a strecurat Înăuntru. — Pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
universitaires de France, care continuase să se uite Într-o revistă cu costume de baie În loc să-și dea osteneala de a se duce să caute În depozit dacă nu cumva mai rămăsese vreun exemplar, chiar și prăfuit. François se pomenise, dezamăgit și furios, pe bulevardul Saint-Michel. Era o vreme magnifică. De ce „magnifică“? La ce bun hiperbola asta? Era frumos, era deja de ajuns. Îl ispitise gîndul să se ducă să ia loc la o terasă, În piața Maubert de pildă, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mobil În sala de festivități dintr-o școală sau dintr-o uzină. Mi-amintesc de o seară la Caumont-sur-Durance, cînd proiectorul n-a vrut să meargă: oamenii l-au rugat pe tata să povestească filmul și nimeni nu a părut dezamăgit. Unii proprietari de sală veneau să se plîngă de concurența neloială a cinebusului: „Popa la biserică, Învățătorul În clasă și proprietarul În sala lui de cinema!“. La Bruxelles, ședințele aveau uneori loc În săli de cinema adevărate, cu loji și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
telefon acasă, l-aș fi sunat oare pe tata? Ca să-i spun ce? Ca să-l anunț triumfător că Încep o altă carte? Sau ca să-i cer iertare că-l șocasem? Ar fi răspuns: “Dar nu sînt șocat, sînt trist și dezamăgit“. A-i telefona În cursul zilei era cu neputință. Nu părăseam sala de montaj și nu țineam să-i vorbesc, pentru prima oară de luni Întregi, În prezența monteuzei și a asistentei. Ar fi trebuit să merg la poștă. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Priveam în depărtare la strada pustie pe care se spulberau rotocoale de zăpadă și, spre norocul meu, mașina a venit dar a trecut pe lîngă noi în viteză, fără să oprească. Am început să rîd, deși toți ceilalți erau puțin dezamăgiți, eu în schimb simțindu-mă ca și cum aș fi primit un cadou nesperat: acum era sigur că aveam să mergem împreună acasă, eu și ea... * (nume de cod: Orhideea sau Perla... numitor: Romeo) Muzica... prezența vocii orhideei mă însoțește atît de
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
un miros puternic și neplăcut. ă Alexander Grigorevici, insistă Porfiri. Cineva a lăsat un bilet pentru mine. ă și ce-i cu asta? rânji Alexander Grigorevici Zamiotov, uitându-se în sfârșit la Porfiri. Sătul de impertinența funcționarului, Porfiri îi răspunse dezamăgit, fără a insista însă pe idea diferenței de rang dintre cei doi: ă Alexander Grigorevici, amândoi suntem oameni, prin urmare în privința asta suntem egali. Te voi trata cu respect și îți cer să o faci și dumneata. ă Nu înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de monezi cu care aceștia pariau. Aceștia l-au înjurat sănătos, fapt care l-a făcut pe Porfiri să se oprească din urmărire și să își ceară scuze, pierzând astfel urma Liliei, al cărei parfum se simțea încă în aer. Dezamăgit, se întoarse către jucătorii de cărți: ă Domnilor, dacă aș putea să vă întrerup jocul pentru o clipă. Un urlet colectiv se ridică de la masă. Însă nimeni nu se uită în sus. Erau prea prinși de joc. O glumă deocheată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
atmosfera reveni la amuzamentul vulgar de dinainte. Râsetele acum, însă, erau la adresa bărbatului în sacou, care suporta tiradele lor adresate eșecului său de a le asigura o sticlă de votcă. În ciuda succesului, Porfiri părăsi masa de joc cu reținere, aproape dezamăgit. Avea sentimentul că ei o terminaseră cu el. Nu-i rămânea decât să se întoarcă la munca sa. § Numele 'Kezel' era scris cu creta pe ușă. Kezel nu era acasă, însă soția acestuia - o femeie tăcută și speriată, a cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Am urcat și am Întrebat dacă puteam vorbi cu un călugăr sau cu un guru, aveam nevoie de Îndrumare spirituală. Un bărbat mi-a arătat o mașină albă care tocmai pleca. Era gurul care Își terminase treaba pe ziua aceea. Dezamăgită, am Încercat să merg pe un drum prăfuit, gândindu-mă că nu căpătasem răspunsul așteptat. Deodată, am observat ceva ciudat În mijlocul drumului. Era o carte roșie, deschisă cu fața În jos, cu un semn de carte Înăuntru. Am ridicat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
o piticanie În comparație cu Charlie. Simbolul orașului San Francisco nu are nici o șansă În fața misterului de nepătruns al lui Charlie. — Exact! Uită-te puțin la cucuiul meu, mai e umflat? — Nu, e În regulă. O să treacă În câteva ore, zise Kitty dezamăgită. — Bine, hai să ne facem părul și manichiura, propuse Desert Rose veselă. Trebuie să arătăm senzațional când ne Întâlnim cu cei din familia Rothschild. Coborâră din tramvaiul luat la Întâmplare Într-un cartier asiatic sărăcăcios - probabil un fel de Chinatown
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]