2,118 matches
-
1999) și Mortul perfect (2002) lansează un strigăt postexpresionist împotriva mecanismului infernal al vieții, drama individuală extinzându-se de astă dată la scara mai cuprinzătoare a lumii citadine, iar singura salvare ar rămâne „să alegi între datoria martirului/ bogăția înecatului/ deznădejdea învățătorului/ rătăcirea alesului/ iscusința pocăitului/ castitatea învingătorului sau/ mulțumirea săracului”. SCRIERI: Poetul adormit în dragoste, Iași, 1976; Rostirea unui fluture în lumină, Iași, 1979; Studii. Confesiuni. Capricii, Iași, 1983; Psihodrom, Piatra Neamț, 1994; Femeia și femela. Recurs la erogenia textului, Iași
NICOLAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288437_a_289766]
-
placheta de debut este depersonalizarea lirismului fie prin rotirea - pe urmele „parnasianului” Ion Barbu - în jurul unor simboluri sau alegorii (Vulcanul, Icar, Două ape, Din fundul mării), fie prin focalizarea asupra peisajului, afină cu modul propriu lui G. Bacovia (Groază, Toamnă, Deznădejde), apoi într-altul, emancipat întrucâtva, în care se mizează pe verbalizarea cât mai exactă a impresiei vizuale (Amiază, Dimineață, Pe Bărăgan, Stanțe nocturne). Bunei stăpâniri a unei sintaxe destul de simple și a unui lexic nu foarte bogat, precum și unei anume
NICHITA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288431_a_289760]
-
lentoarea melancolică sobră (dizolvând orice tentație a pateticului), cu o undă de meditație, îmbinată cu blânde, dulci-amare inflexiuni ironice, chiar autoironice, care dau pe alocuri senzația unui vitalism, dacă se poate spune, resemnat. Doar rareori își fac loc accente de deznădejde sau de sarcasm. Este o poezie degajând îndeobște un aer de simplitate familiară, amalgamând tendințe clasicizante sau de notație realistă cu altele romantice și mai cu seamă simboliste - fluiditatea versului, cultivarea vagului, accentul pe atmosferă, predispoziția spre analogii -, acestea din
NEMŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288420_a_289749]
-
nefericitului prinț al Danemarcei, înfășurat într-o incitantă ambiguitate, îl fascinează pe hermeneut, care, între incertitudini și revelații, năzuiește a se apropia de „inima misterului”. Pendulând „între gândul neînfăptuit și fapta negândită”, șovăitorul (pseudo) danez își amână împlinirea proiectului „din deznădejde în fața posibilului”. Comentariul, deopotrivă elevat și seducător, atingând o întreagă claviatură (în gamă simbolică, filosofică, psihanalitică, politică), șerpuiește în modulații fine. Într-o sintaxă economicoasă sunt alăturate opiniile neconvergente (care „se ucid una pe alta ca scorpionii strânși sub un
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
sinele îngrădit, din cercul infernal în care e înlănțuit fiind sortită eșecului, tristețea se transformă în disperare, iar disperarea urcă spre paroxism. O crâncenă luciditate îl face să privească realitatea drept în față. Câtă luciditate, atâta pătimire... Câtă singurătate, atâta deznădejde. Un „iad” din care nu se poate ieși. Soluțiile sunt extreme: sau asumarea până la capăt a dictatului sorții (cazul Siminei), sau suprema evadare. Damian își ia viața, recitând ca un ieșit din minți monologul lui Nero. Despărțirea de viață coincide
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
Abia în 1989 P. își publică prima carte de poeme, Cu acul pe săpun, în editura revistei „Cuvântul românesc”. Scrise în clipe de suferință atroce, de disperare și de năzuință spre lumină, versurile poartă pecetea calvarului carceral. Este strigată aici deznădejdea unei generații răstignite, amărăciunea unei despărțiri ce pare definitivă, ca în poemul liminar: „Iată,/ tinerețea mea zbuciumată!// Anii mei/ de trei ori în necazuri trăiți,/ dar în bucurii niciodată,/ odihnesc aici”. Cu acul pe săpun este o carte de poezie
PANA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288646_a_289975]
-
chip să rămână în provincia răpită. În 1996 romanul avea să apară într-o nouă versiune, intitulată Ultimul tren spre România. Intrat în țara ciuntită după mutarea graniței de pe Nistru pe Prut, tren al suferinței umane extreme, al umilinței și deznădejdii, acesta devine totuși unica întrupare a unei speranțe. Purtător al morții prin sete și sufocare, trenul e așteptat cu înfrigurare, luat cu asalt la fiecare oprire, fiind ultima șansă de evadare din infern. Asemenea unora dintre cărțile anterioare ale autorului
PANIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288656_a_289985]
-
grotești (încăierări, bătăi sălbatice, îmbătarea mecanicilor de locomotivă, omorârea unui șef de gară, cotcodăcitul sinistru al câtorva zeci de păsări sărite din cuști), e de apocalips. Tragică prin chiar derularea situațiilor, viziunea romanescă e susținută și de lirismul generat de deznădejdea intens omniprezentă. Din cu totul alte rațiuni, impresionant e romanul Destrămarea (2001). Replică la Desfășurarea lui Marin Preda, acesta urmărește soarta unei cooperative agricole de producție după decembrie 1989. Îmbogățită prin export de legume, cooperativa e menținută de fosta conducere
PANIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288656_a_289985]
-
Barbu, Gabriela Adameșteanu, Ion Băieșu, Ștefan Agopian, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Fănuș Neagu, Sorin Titel, Maria-Luiza Cristescu, Radu Cosașu, Mircea Ciobanu ș.a. Poezia lui M. e una dramatică, cuvintele țâșnind ca un acut rechizitoriu, ca un țipăt, nu atât din deznădejde și singurătate, cât din durerea neputinței de a învinge izolarea la care îl obligă o lume ce uită mereu de oameni. Poetul își caută continuu identitatea, rostul între semeni și mai ales calea ce duce la adevăr într-o atmosferă
MILOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288149_a_289478]
-
de găsit pentru puștii născuți la sfârșitul anilor ’70) și anticapitalistul Dr. Justice, al cărui pandant valah se voia ubicuul Sergiu Nicolaescu. Memoriile lui Ion Manolescu sunt memorii pietrificate, excavate cu durere, dintr-o mină surpată în tenebrele disperării. O deznădejde seacă, lumpenizată, păzită de gardienii păcii și dezarmării nucleare. Venind din Craiova, Angelo Mitchievici semnează un eseu substanțial despre „trecutul care va veni” - aici cel puțin sub forma amintirilor. În templul memoriei forfecate de spițele istoriei, Angelo adoptă umorul anticalofil
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
are o întindere geografică sau o istorie scrisă care s-ar cuveni studiată. Lumea este „întreaga suflare”. Monahul aduce în rugul aprins al rugăciunii jertfa lacrimilor pentru păcatele oamenilor. Fără să fie mișcat, conștient sau nu, de aceste lacrimi ale deznădejdii sau poate compasiunii, nici un diplomat n-ar sufla măcar o vorbă bună în timpul tratativelor de pace. Sfinții trăiesc după principiul cuantic al „non-separabilității”. În soarta nefericită a fiecărui om, sfinții se simt oarecum implicați. În lume, răul se săvârșește mereu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de altar într-o jertfă colectivă cerută de idolii nevrozei. Din acestea se înalță, treptat, zidul plângerii noastre; acolo, omul deploră infinita caducitate a unei lumi prăbușite în uitare. Denunțul mondenitățiitc "Denunțul mondenității" Plânsul pocăinței silabisește dorința noastră de veșnicie. Deznădejdea la care conduce rutina „indiferenței ontologice” (atunci când „a fi sau a nu fi” nu este o întrebare) trage semnalul de alarmă al înfometării. Teama de ratare se transformă în panica din fața neantului. Abulia existenței întru moarte e suspendată; refuzăm să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ascultările” de monah, practicând rugăciunea inimii și împlinind poruncile Evangheliei, ceea îi asigură pregătirea duhovnicească pentru întâlnirea cu Sf. Siluan. Aceasta are loc în anul 1930, când cei doi au o primă conversație despre tehnica de combatere a stării de deznădejde în luptele ascetice pe care sufletul le duce în urcușul către unirea cu Dumnezeu. Sofronie devine ucenicul direct al Sf. Siluan pentru opt ani de zile, învățând de la acest teolog de statura unui Antonie sau Macarie Egipteanul marea artă a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
arătă pînă a doua zi dimineața. Deși în timpul urmăririi balenei, Ahab manifestase, ca să spunem așa, același zel ce-l însuflețea de-obicei, acum, cînd monstrul era mort, căpitanul părea stăpînit de un soi de nemulțumire sau nerăbdare, ori poate chiar deznădejde, ca și cum vederea acelui cadavru i-ar fi amintit că Moby Dick era încă în viață: marea țintă ce-l obseda ar fi rămas la fel de departe, chiar dacă i s-ar fi adus la bord încă alte o mie de balene moarte
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
am avut întotdeauna impresia că mișcările neobișnuit de șovăitoare pe care le fac unele balene, cînd sînt urmărite de trei sau patru ambarcațiuni, precum și timiditatea și chiar spaimele cărora par să le cadă pradă - sunt cauzate oarecum de perplexitatea și deznădejdea provocate de existența a două cîmpuri vizuale diametral opuse. Urechea balenei este la fel de bizară ca și ochiul ei. Un om cu totul ignorant în materie de balene, ar putea căuta ore-ntregi acest organ pe cele două capete aflate la
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
bătrîn vorbea astfel, călcînd în picioare - cu piciorul său viu și cu piciorul său mort - sextantul, pe fața tăcută și încremenită a lui Fedallah se zugrăvi un rînjet de triumf ce-l viza pe Ahab, dar și o umbră de deznădejde fatalistă, ce-l viza pe el însuși. Se ridică neobservat și se depărtă tiptil; între timp, marinarii, îngroziți de înfățișarea căpitanului lor, se strînseseră roată la teuga, pînă cînd Ahab le strigă, plimbîndu-se tulburat pe punte: Ă Brațați vergile! Cîrma
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
vederea la un ochi, lucru de care și-au dat seama și Țurcanu, și Gherman. Cei doi l-au dus la doctorul Ionescu, dar acesta i-a spus cu „o voce în care se putea citi cu ușurință groaza și deznădejdea” că nu are cu ce să-l ajute 1, dovedind încă o dată că nu avea nici o putere în fața lui Țurcanu și că știa prea puține despre cele ce se întâmplau în penitenciar. În aprilie 1950 îl găsim în camera 2-parter
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
Suisse din Zürich... Acolo se află moștenirea mea de familie în forma sa vizibilă, din care doar o mică parte constă în mii și mii de franci, restul compunându-se mai ales din mii și mii de angoase, necazuri și deznădejdi.” Apoi, numeroase exemple de reverii colective se exprimă în basme. Basmele te fac să visezi, propunându-ți istorii „gata făcute” ce reiau motivele cele mai răspândite ale reveriei diurne. Astfel, fiecare poate găsi aici ceva ce corespunde problemei sale actuale
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a înțelepțit în resemnare, curajul pufos a devenit tristețe cuminte („se face întuneric ca și cum/ deodată lumea s-ar ascunde/ sub burta unui uriaș iepure”), iar „trăitul cu picioarele pe pământ” lasă dâra cenușie a ratării să mărturisească un timp propice deznădejdii: „decât să scrii/ poezii mai bine ai face/ o Muncă Folositoare/ să repari ceva pe lângă/ casă de pildă/[...] am luat în mână o cheie și o bucată/ de șmirghel/ și uitând de mine/ am început s-o curăț.” Versurile acestea
BUCUR-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285901_a_287230]
-
mai important” - recomandă Mircea Eliade, surprinzător, pe un emul al adversarului său din tinerețe, Anton Dumitriu. Romanul este unul cu tentă autobiografică și își desfășoară acțiunea la Turnu Severin, în anii interbelici. El înfățișează, în tablouri dramatice, dominate de evidentă deznădejde, anii de creștere și adolescență ai lui Daniel Mironescu, oscilațiile, căutările, clarificările sale în raport cu vârsta și cu înțelegerea vremurilor. Influența lui Ionel Teodoreanu încă se mai face simțită, atât în viziunea literară, cât și în metaforismul pletoric al stilului. E
BUMBESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285947_a_287276]
-
turnat». Atât. Dar și un dușman și un ticălos poate avea păr (afară de cazul când c chel). Este aceasta o caracteristică a omului nou? Nina Cassian însă vrea să facă și «concesii», realismului socialist (...). Vechile poezii de dragoste vorbeau despre deznădejde și moarte. Faptul de a adăuga un final optimist i se pare Ninei Cassian o «concesie» destul de însemnată, care-i «dă dreptul» să păstreze, în bună măsură, concepția burgheză despre dragoste. Prin poezia Cântec în zori ea ne spune: iată
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Moartea, singură, pune pecetea asupra unui destin. Atâta timp cât omul trăiește, el se poate căi, așadar poate dobândi mântuirea. Păcatul iremisibil nu-i privește și nu-i afectează decât pe cei care, până În clipa morții, se Încăpățânează să se opună Duhului. Deznădejdea, cum se vede și În acest caz, nu face parte din arsenalul teologic al marelui african. Reflecții finale Păcatul Împotriva Duhului ridică spinoasa problemă a iremisibilității. Unele păcate nu pot fi iertate, și aceasta În ciuda afirmației lui Isus cum că
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
dar sunt emanații ale ființei divine”. Ar fi vorba, În realitate, de un panteism deghizat În doctrină creștină. De altfel, Origen este un „pesimist”; doctrina sa despre eterna reîntoarcere nu-i decât o variantă a gândirii mitologice grecești, impregnată de deznădejde. Conform acestei concepții, lumea nu-și va găsi niciodată odihna și mântuirea; ciclurile se succed unul după altul, fără oprire și fără speranță. „Acestui du-te-vino etern, În sus și În jos, al spiritelor, În trepte mereu schimbate, acestui carusel fără
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
interiorității persoanei, ajutând-o să-și redobândească curajul și Încrederea În forțele Sale, puterea de a suporta și de a depăși limitele suferinței. În cazul oricărei terapeutici, cuvântul este suportul care redă valorile morale pierdute. El este cel care Înlocuiește deznădejdea cu speranța, neîncrederea cu certitudinea, trezind În individ forțe reprimate de suferință și care, mobilizate prin intervenția terapeutului, vor contribui la redresarea pacientului. Este momentul unei de precizări. Cuvântul din sfera comunicării, nu are aceeași semnificație și funcție ca În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În sine, a demnității, a capacităților sale de a acționa, de a se Întreține. În aceste situații, persoana decade, percepându-se pe sine ca fiind inferioară În raport cu situația sa anterioară și cu ceilalți, În prezent. Intervine o stare de depresie, deznădejde, anxietate difuză. De multe ori, personalitățile cu un Eu puternic din punct de vedere moral refuză această situație, pe care o consideră umilitoare, dezonorantă, și apelează, ca un ultim gest, la soluția suicidului, pe care-l consideră o „ieșire onorabilă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]