1,556 matches
-
embleme ale modernismului. Sclipind efemer, "în ritmul clipei care'n van a fost", și consolînd-împungînd ființa cu lecția frumuseții cu cît mai evidentă, cu atît mai pieritoare. Anotimpuri-le sînt un amestec, exploziv ca mugurii și ca păstăile, de melancolie diafană și damfuri grele, de carne rătăcită în mrejele vieții îngerești: Dar mă cuprinde neputința'n ghiară,/ Când văd un stârv în zi de primăvară/ Și simt un creator incoerent." (Amiază de April). Un creator incoerent e Bonciu însuși, ciupind strune
Carne și vînt by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7073_a_8398]
-
de-familiarizată treptat, ghidat discret de o împletitură a două fire de fum, un fir al liniștii cu un altul al neliniștii, o lume în care se simte dureros absența, dar în care, în același timp, tânjirea creează o punte diafană între vizibil și invizibil: "Grauri cad în pâlcuri și se-ntorc, fuioare,/ Viile pe dealuri nu mai au prea mult,/ încă-o lună, două până-o să coboare/ Duhul tău în beciul reavăn și ocult." Are loc o îmbinare armonioasă între
Nuanțele nostalgiei by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/12791_a_14116]
-
li se îngăduie, efemer, să "negocieze" cu "zorile, surorile", pentru a nu se grăbi să "ne năvălească, până nu și-o găsi dalbul pribeag un car cărător, că e cărător... din țara cu dor, în cea fără dor...". Pânzele eterofonice diafane sunt comparabile cu adevărate sufluri vitale, suprasensibile. Ascuțit ca o lamă de fierăstrău, sunetul corzilor (simbol al purificării de sine) încheie momentul într-o notă de maximă spiritualizare. E ca și când am fi conectați direct la însuși limbajul Instanțelor cerești. Adevărul
Un recviem românesc by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/10625_a_11950]
-
de poze color cu miză turistică, ci și o vatră activă de poezie. Unul din exponenții acesteia este Vasile Muste, care stoarce din folclor zemurile unor senzații proaspete, împrumută din aceeași materie tutelară contururi paradisiace. Simplitatea străbună devine transparentă, durerea diafană primește reflexele transcendenței: "bunicule de ce miroși a iarbă / ghici / miroase iarba a bunici // bunicule acolo peste dealuri unde se lasă / soarele are ca oamenii casă / și dacă e singur cine îl vindecă / și de ce nu se schimbă cînd e duminică
Poeți maramureșeni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6643_a_7968]
-
de umor spre a ne feri de lacrimi fără sfîrșit, însă umbra rămîne umbră și nici gînd să se transforme în hohote de rîs. Așadar mai zîmbind, mai lăcrimînd asistăm la problemele cotidiene ale cuplului interpretat de către Michelle Pfeiffer - naturală, diafană dar și puternică, cum o știm dintotdeauna - și Bruce Willis - departe de giumbușlucurile sale eroice și salvatoare de vieți omenești din seria Die Hard, ori de hazul său nebun din diverse alte pelicule unde fie polițist, fie răufăcător, devenea la fel de
Haz de necaz by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/16792_a_18117]
-
care-și întemeiează viața și avutul pe seama celorlalți, pe care-i pradă și-i ucid, și cealaltă, a viselor imponderabile și efemere, date, spre veșnică amăgire cu promisiunea raiului închis, și celor mai decăzuți dintre muritori. Și pedepsită cu frustețea diafană a unui vers. Iată-le pe amândouă: „Câțiva au ucis,/ Câțiva ispășesc ori un furt, ori un vis." (Cina). Taina serii, a cucerniciei și-a trădării împreunate coboară, binecuvântând fără părtinire convoiul de proscriși. Deplin izbăvită de tarele ei este
Versuri de leac by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6531_a_7856]
-
Simona Vasilache Prea grea pentru imagini diafane ori, dimpotrivă, prea rarefiată pentru lovituri de forță, materia le-a fost poeților, dintotdeauna, o problemă. Toată munca lor caută s-o contrarieze. Să-i schimbe armoniile, să-i inverseze densitățile, s-o dinamiteze și s-o adune. Și nici o
Materii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7722_a_9047]
-
așteptîndu-și elogiile, potrivit întrutotul cu tratamentul, prietenos cu legendele, pe care i-l face Codreanu. Într-un clar de lună, altfel decît solarul poet al anotimpurilor calde, apare Miron Costin: "Iar razele privirii lui stăpâne,/ Lucesc - de foc! - în noaptea diafană,/ De-ți pare ca o glorie romană/ Profetul sfânt al vremilor de mâne." Nu face economie de retorică laudativă, cu aroma cronicii de scrib tocmit de domn, versul lui Codreanu. Croit pe mărimea giganților pe-ai căror umeri, ne-o
Dovezi de admirație by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7115_a_8440]
-
Crețu - Inner Dust (În interiorul prafului, al pulberii?) - am tranzitat spațiul expozițional din cadrul Muzeului Țăranului Român - Inner Space (În interiorul Spațiului), unde erau expuse câteva serii de fotografii, realizate de către șapte tineri profesioniști: Mihai Cucu a ales să imortalizeze fumul - de țigară?! -, diafan, gris-albăstrui, în forme volatil-șerpuitoare, puse în valoare de fondul de un negru profund, precum și câteva mici cratere vulcanice multicolore, în fierbere, dând impresia unor adevărate picturi; Sabina Ulubeanu a venit cu o suită de chipuri umane și spații publice, estompate
?Gr?dinile secrete? ale omului contemporan by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/83156_a_84481]
-
foarte trist. Oare de unde știa bunicul meu de zeiță? Noi nici măcar nu aveam o bibliotecă în casă, darămite cărți de mitologie greacă. Am încercat să mi-o imaginez pe zeița curcubeului - ceafă delicată, sâni generoși, ochi privind în depărtare, straie diafane, pictate în cele șapte culori. Cu un singur fâlfâit al veșmântului său, putea să vrăjească întreaga lume. Dacă zeița curcubeului ar fi poposit la noi, în orice ungher al hotelului, băiatul din fântână n-ar mai fi cântat la harpă
Yōko Ogawa Hotel Iris by Iuliana Oprina () [Corola-journal/Journalistic/2840_a_4165]
-
inconsistența și dinamismul unei logici utopice. Artificiu, ornament, feerie, spectacol și iluzie, cuvântul e, pentru Șerban Foarță, mai ales o formă de trăire poetică, extaz al simțurilor și celebrare a virtualității lucrurilor ce nu sunt încă, dar adastă să fie, diafane, neîntrupate, dar cu atât mai prezente. Devorator, poemul nu e altceva decât însumare a unor fragmente, asamblare a disparităților într-o unitate iluzorie și inutilă. Anamorfozele lumii se travestesc, cu naturalețe, în arhitectura labirintică a poemului, ca în textul 1901
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
crengile trosneau sub pașii ei; ciupercile de copac nu-i plăceau, să crească câte vor pe trunchiurile putrede, ea mergea mai departe, voia să găsească mânătărci, mânătărci și castane. Lumina se strecura printre copaci, puțin mai încolo se vedea verdele diafan, subțire, al unui luminiș, acolo puteau fi, acolo trebuiau să fie, va găsi una, două, își dorea să găsească un pâlc întreg, pe care să-l prade. Helene fugea și de abia îl mai auzea pe Peter, care se ținea
Femeia din amiază by Julia Franck () [Corola-journal/Journalistic/5774_a_7099]
-
ne-suportând de fapt noua idee, pe care el însuși o formulează explicit și în numele căreia trece la acțiune. Interesant e faptul că o regăsesc, aceeași idee, în formula ei un pic cam exaltat, cam aventurist formulată și de hipersensibilul și diafanul poet Rainer Maria Rilke, unul din monștrii sacri ai poeziei moderne, într-o scrisoare către soția sa, Clara: "...ca și un Raskolnikov, el șMalte! - n.ed.ț a rămas la jumătatea drumului, epuizat de actul său, încetându-și acțiunea în chiar
Vinovati fara vina by Nicolae Breban () [Corola-journal/Journalistic/10161_a_11486]
-
două sensuri: 1) suflarea, viața și 2) fantoma care se desparte de trup în clipa morții. Cît timp trăiește omul, el nu are un psyché propriu-zis, acesta apărînd abia în clipa decesului, cînd somaticul e lăsat în urmă de adierea diafană a viitoarei fantome. E ca o umbră care iese din latență în momentul în care viața s-a încheiat. Din acest motiv, spune Walter Otto, psyché nu este un suflet decorporalizat, ci un trup dezînsuflețit, adică un cadavru. În replică
Dublul aerian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4189_a_5514]
-
semiînchis, în care apariția „veneticilor” bucureșteni generează dezechilibre și frustrări. În ceea ce are mai caracteristic și mai rezistent, Toate bufnițele e un roman „sadovenian”, prin care se exprimă o sensibilitate evazionistă, retractilă, vag „tradiționalistă” și nițel mizantropă, atrasă de nălucirile diafane ale trecutului familial, de stabilitatea naturii primordiale și - după cum am arătat deja - de aerul rarefiat al înălțimilor. Cine a spus că Sadoveanu n-ar fi lăsat deloc urme în proza zisă douămiistă? O carte frumoasă, chiar dacă pe alocuri frustrantă, și
Pe înălțimi by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3738_a_5063]
-
Pentru capul meu a dănțuit/ Fata Irodesei în neștire/ Tăvile de aur s-au topit/ Rostogolind pe caldarîm inel subțire.// Pe talerul de ceară stă acum/ Neînsîngerat ca o icoană/ Capul meu ce a rămas tăiat/ De călău în noaptea diafană.// De atunci nu mai botez fîntîni/ Fata Irodesei dănțuiește/ Amintirea capului meu stă/ în fîntînă prinsă ca în cliște" (Tava e aur). Prin asemenea întraripări voios-melancolice ale fanteziei străbate neîndoios un reflex esenian.(va urma)
Poeți din Nord by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9917_a_11242]
-
ca de atâtea ori în viață, trișa și aici, și aceasta spre paguba sa, și dacă nu lua și în acest caz "ficțiunile" drept "realități" și vice-versa). După-amiază unduitoare. Multe versuri, puțină muzică acompaniindu-le precum umbra tremurândă a perdelei diafane mișcate de vânt. Câte unul din aceste versuri intră în rezonanță cu mișcările perdelei și dezvăluie subit un mirabil ținut de frumusețe, o întreagă lume în care credem mai ferm și mai irezistibil decât în propria-ne existență. Atâta forță
Ivo Andric: Despre frumos și creație by Drăgan STOIANOVICI () [Corola-journal/Journalistic/7071_a_8396]
-
ar găsi cel mai bine locul? [Râde] Vai! O întrebare foarte grea. Ar putea fi un personaj cu foarte multe contradicții, reuniunea contrariilor: ar fi... maximum de generozitate și maximum de egoism, ar fi... brutalitatea dorinței carnale și spiritualitatea iubirii diafane, ar fi un amestec de romantism și de libertinaj, de exemplu, un fel de personaj schizofrenic care ar conține aspirații complet opuse. Așadar, îl vedeți ca pe o ființă umană. Da, îl văd ca pe o ființă umană. Eros și
Pascal Bruckner despre paradoxurile iubirii () [Corola-journal/Journalistic/5355_a_6680]
-
Simona Vasilache Nu găsesc imagine mai potrivită cu Ape-le cu plute ale Constanței Buzea, din 1975, de la Cartea Românească, decât aceea de grație de nepipăit și umori schimbătoare a norilor. Haină diafană și mâhnire grea se întâlnesc în aceste supraviețuiri firești, la vale, amenințate însă mereu de cine știe ce sloi. Presimțirea lui osândește și subțiază speranța, curajul, viața.... Ca într-o riscantă Invitație la bal de-a lui Voronca, în care apar, de-
Norii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5945_a_7270]
-
spiritul generației sale, una fundamental antiromantică, anti-idilică și anticalofilă, de o duritate la limita patologicului, capabilă să-l zgîlțîie pe cititor din comoditatea somnolentă a lecturilor convenționale. Pentru poeții generației ,copiilor fierți în mămăligă", poezia nu mai este spațiul sentimentelor diafane, al jocurilor limbajului, al ironiei sau al intertextualității mai mult sau mai puțin sofisticate. Sentimentele caline au dispărut, intimitatea nu se mai poartă, umorul a bătut în retragere, nu mai este loc pentru ironie. Totul este țipăt, revoltă, durere. Nimic
Viața în negru by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10734_a_12059]
-
de plan secund. Traduce cu neîndemânare din Hugo, Byron, Thomas Moore, Antioh Cantemir (satire). Cam așa sună începutul unei balade de Hugo: "Dragu-mi e visul când dimineață, / O mândră zână pășind abia / Vine ca floarea și cu dulceață / C-o diafană și blândă față, / Își pleacă fruntea asupra mea. // Ea atunci lira îmi încordează / Și îmi rezice c-un glas ușor, / Povestiri multe ce-nminunează / Bravilor care nu mai viază, / Ce zac în ticnă în groapa lor." În poezia "originală" e melancolic
COSTACHE NEGRUZZI. Întemeietorul moderat by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/8016_a_9341]
-
idee - o carte îngroșîndu-se din ce în ce, dar ale cărei pagini, bănuim, cuprind același lucru - cartea tinde să devină Cartea. Citîndu-l pe Cistelecan, care mă citează pe mine și așa mai departe, putem vedea la Vasile Dan metafizica fragedă, diafană (cîteva cuvinte-cheie: străveziu, senină, (văile) dulci); cu toate acestea, are vreun sens enumerarea figurilor recurente, identificarea temelor, topoilor etc.? Unitatea de ton este evidentă: dacă poemele n-ar purta, în josul paginii, mențiunea volumului de unde provin, ele ar putea fi considerate
O retrospectivă by Romulus Bucur () [Corola-journal/Journalistic/8478_a_9803]
-
care elogiau programul de distrugere a satelor și-l descriau pe Burebista visând la instaurarea comunismului pe pământurile “românești”, scriitori care se extaziau în fața “ideilor novatoare” ale cuplului prezidențial, pictori care îi zugrăveau pe cei doi potentați pe fundaluri albastre, diafane. Și văzându-i pe acești adulatori defilând imperturbabili pe micile ecrane, de multe ori explicând și cât de cumplit au fost ei persecutați și în vremea dictaturii, mi-a revenit în minte o poveste veche de vreo două mii de ani
Figuri anacronice pe ecranele TV by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14324_a_15649]
-
cel mai înalt pe care ți-l puteai închipui, cu o față de copil pervers într-un interminabil palton negru ce părea mai curând sutana unui văduv, și avea ochii foarte depărtați, ca ai unui tăuraș, și atât de oblici și diafani c-ar fi putut fi ai diavolului dacă n-ar fi fost supuși puterii inimii. După ani de zile, când deveniserăm prieteni, am crezut că-l revăd ca în ziua aceea, căci mi se pare că s-a zugrăvit pe
Gabriel García Márquez - N-am venit să țin un discurs () [Corola-journal/Journalistic/5528_a_6853]
-
ficțiune, prin care el își figurează poate propria lui moarte) conferă valoare povestirii. Frumusețea ei constă în înregistrarea de către autor a modului cum viața (și nu el) parodiază o relație conjugală, în amestecul (rusesc) de comedie și dramă. Cronica trăirilor diafane Altă povestire admirabilă, Adolescent, poate cea mai emoționantă din câte au fost scrise în ultimii douăzeci de ani în limba română, îi are ca protagoniști pe câțiva copii care simt fiorul virginal al întâlnirii cu moartea și cu dragostea. Unul
Ioan Groșan și problema nemuririi sufletului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16837_a_18162]