4,704 matches
-
relația text context co-text se transpune semantic, ca dinamică internă a nucleului de semnificații: imagème40, metaforă, meta-imagine. Astfel, matricea semantică a textului nu este o entitate închisă în propria semnificație, ci este deschidere inter-relațională și procesuală a poeticității ca strategie discursivă, întemeietoare de semn: Caracterul dual și intermitent al semnului poetic deslușește codul poetic din dublă perspectivă, ca instanță discursivă, dar și ca entitate a existențialului semantic referențial. a. Starea existențială originară, a imaginilor, este recuperată, la nivelul textului, ca nucleu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
semantică a textului nu este o entitate închisă în propria semnificație, ci este deschidere inter-relațională și procesuală a poeticității ca strategie discursivă, întemeietoare de semn: Caracterul dual și intermitent al semnului poetic deslușește codul poetic din dublă perspectivă, ca instanță discursivă, dar și ca entitate a existențialului semantic referențial. a. Starea existențială originară, a imaginilor, este recuperată, la nivelul textului, ca nucleu constant antinomic, ca un continuum spațial, dar și ca discontinuitate temporală: b. Metafora subordonează unui cod semantic semnificațiile originare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca discontinuitate temporală: b. Metafora subordonează unui cod semantic semnificațiile originare și circumstanțele textuale, făcând posibilă, în același timp, inter-relaționarea dintre imaginea constantă și dinamica imaginilor. c. Codul gnoseologic prezintă drumul imaginii de la gestualitatea originară la cuvântul primenit semantic. Predicația discursivă vizează un dublu aspect, al mărcilor semantice care generează matricea textuală/metatextuală, dar și referențială, păstrând legăturile gnoseologice cu memoria imaginilor. Pactul semantic referent 0/referent imaginar reface drumul cunoașterii, de la arhetip la meta-imagine, interrelațional, configurând funcționalitatea sistemului de semne
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
apariția unui alt tip de referent, complementar referentului 0, un referent imaginar, numit "referent intern, de gradul II".42 Inițial extratextual, referentul 0 imagofor, purtător de semnificații primare, se integrează textului, corelativ referentului imaginar, creat de stratul semantic al mărcilor discursive. Astfel, dacă semnul verbal trimite la o realitate i-mediată, perceptibilă și rațională, semnul poetic atât la imaginarul arhaic, originar, cât și la imaginarul unei realități prezentificate semantic.43Astfel, discursul poetic este format din matricea semantică a textului, aflată în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
metafora este "a doua emisferă prin care se rotunjește destinul uman".55 Cele patru elemente apa, pământul, focul, aerul ca entități structurante ale discursului poetic, au un dublu rol, la nivelul epistemei lingvistice, acționând ca universalii ontologice, și ca instanțe discursive. Astfel, paradigma poeticității poate fi reprezentată în felul următor: În cadrul discursului poetic, cele patru elemente generează matricea semantică a textului și dinamizează nucleul referențial intern. Structural, apa, pământul, focul, aerul își dezvăluie semnificațiile la nivelul celor trei coduri (ontologic, semantic
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de păpădie, / Ca cântul de ciocârlie / Ce se-nalță pe câmpie. Foaie verde de sulfină, / Pe-a Moldovei apă lină / Strălucește lună plină."158 Alternanțele verbale am răsădit / am plivit / am lăcrimat / am adunat / am dat pun în valoare predicația discursivă a structurii metonimice care întrupează universul: Câte flori pe deal în sus / Toate cu badea le-am pus, / Cu mâna le-am răsădit / Și cu dorul le-am plivit; / La udat, am lăcrimat, / La-nflorit, le-am adunat / Și bădiței
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
dorul le-am plivit; / La udat, am lăcrimat, / La-nflorit, le-am adunat / Și bădiței i le-am dat, / Să le poarte-n pălărie, / Drag să-mi fie numai mie!"159 Alter ego al semnificațiilor procesuale textuale care conturează spațiul discursiv al poeziei populare cântate, refrenul constituie pactul imaginar cu lumea naturală cognoscibilă: "Floricică galbenă / Dorul tău mă leagănă / Și mă leagănă frumos, / Să nu pic din brațe jos, / Floricică busuioc / Dorul tău mi-i cu noroc, / Că-i curat ca
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
planul expresiei, punând în valoare funcția socială a cuvântului. Interdependența dintre imaginarul ritualic și imaginarul poetic generează dinamica ontologică a imaginii care cunoaște o permanentă metamorfoză a semnificațiilor. În devenirea sa, de la arhetip la mit, imaginea este învestită ca procesualitate discursivă care creează nucleul relațional, specific discursului mitic. Astfel creația populară, ca sistem de semne culturale și lingvistice, se înfățișează ca discurs mitic, polifonic, dublu structurat: * Nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul; Matricea semantică universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul. Discursul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ritualului și ceremonialului. Cele 4 elemente, ca entități structurante ale discursului poetic, implicit ale discursului mitic, au un dublu rol, la nivelul epistemei lingvistice considerând epistema o structură de semnificații textuale și metatextuale acționând ca universalii ontologice și ca instanțe discursive. Având rolul de a restabili echilibrul primordial dintre viața umană și viața cosmică, cele 4 elemente acționează, în permanență, unul asupra celuilalt, născându-se unul din celălalt sau distrugându-se unul pe celălalt. Pornind de la această continuă relaționare a elementelor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
SPAȚIU 111 AL INTERFERENȚELOR 111 II.1.1. LIMBAJUL POETIC STRUCTURĂ 114 ȘI FUNCȚIONALITATE 114 II.1.2. SEMNUL POETIC PREDICAȚIE ȘI DEVENIRE 116 II.2. DISCURSUL POETIC 117 II.2.1. SISTEME DE SEMNE 117 II.2.2. INSTANȚE DISCURSIVE 119 II.3. PARADIGMA POETICITĂȚII 125 II.3.1. COSMOSUL ANTROPOMORF 129 II.3.2. RELAȚIA OM-COSMOS 149 II.3.3. "GHEMUL VIEȚII" 164 CAPITOLUL III CATEGORII POETICE ALE IMAGINARULUI COLECTIV 181 III.1. DISCURSUL MITIC UN DISCURS POLIFONIC 184
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Ed. cit., p. 238. 27 Patrick Charaudeau, Dominique Maingueneau, Dictionnaire d`analyse du discours, Édition du Seuil, Paris, 2002, p. 185. 28 Ibidem, pp. 185-187. 29 Ibidem, pp. 187-190. 30 Ibidem, pp. 42-43. 31 Ibidem, p. 367, "On appelle matrice discursive la somme de ces traits communs ou largement partagés qui caractérise un ensemble de textes qui sont alors posés comme relevant d`un même discours" 32 v. Patrick Charaudeau, Dominique Maingueneau, Dictionnaire d`analyse du discours, Ed. cit., Polyphonie, pp.
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
să ilustreze cu entuziasm și sinceritate momentul. Sensibilitatea lirică este deplasată în această perioadă sub zodia marilor mișcări sociale care modelează după anumite canoane fenomenul liric. Poezia se arată a fi preocupată mai puțin de aspectele de expresie, de formă (discursive, epice, retorice), acordând în schimb o mare atenție aspectelor de conținut ideologic; sunt cântate acum subiecte de natură să intre în consonanță cu realitatea socială. Poezia își asumă de-altfel sarcina de a modela conștiința socială și în acest scop
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pământul este o virgulă, cercul un ban -/ de sete, de veacuri, suntem beți,/ pentru disprețul tuturor crucilor înșirate,/ pentru chibriturile cu creier, de jos,/ pentru prea frumos gând răsărit peste noapte,/ să nu mai scriem băieți" ("Odă", 1940). Poemele sunt discursive, ironice, antisentimentale, într-un limbaj cotidian, dur; imaginea, deși există, ea trebuie să "răcnească". Polemica este "sarcastică, tipică spiritului muntean", cum spune E. Simion. Poetul vizează tehnicismul, obârșia secătuirii spirituale la care a ajuns lumea. În cest context poezia este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în epocă,balada și poema(liricizate), parabola, satira, bocetul, cântecul-romanță, doina. Ne este tot mai clar faptul că ineditul creațiilor stă în unghiul de percepție estetic, în plasticitatea imaginilor, în asociația și disociația imprevizibilă, fie că poemul este parabolă, este discursiv, sau recheamă confesiunea, instantaneul, narația etc. Într-un astfel de tipar mozaical ne comunică M. Sorescu grotescul existenței, cu toată încărcătura ei tragică. Pentru Nichita Stănescu "cuvântul" este esența existenței. Sunetele adunate în "cuvânt" creează o lume într-o nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o imagine încremenită într-o mare neputință de-a mai însemna ceva risipindu-se-n fum". Volumul pare a menține poezia la uneltele ei, mai eficiente însă, esteticește, decât în cel de-al doilea volum. Chiar dacă poemele încep voit prozaic, discursiv, ultimele versuri realizează trimiteri neașteptate: "Așadar, nu există singurătate;/ suntem întotdeauna mai mulți în noi înșine, oriunde ne-am duce." După ce face apel la "ceilalți" să aibă milă de singurătatea noastră, poetul își încheie poemul sensibil și liric: "Și pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și acum, împins de un demon al consecvenței,/ caut ultimele forme inteligibile/ înăuntrul literelor mari de tipar." Universul se cuprinde, ca și la Nichita Stănescu, între un triunghi și un cerc așa cum în volumul următor propune sfere. Tonul poeziei este discursiv, cele patru poeme sunt închinate adevărului și ne trimit la Mircea Ivănescu: "Nu. Nu s-a întâmplat tocmai așa./ Eu stăteam pe-o bancă/ Și o fată a venit./ Și s-a așezat lângă mine..." "Poemele mecanice" se subordonează sferei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mănâncă sfera./ Trimit o alta sferă să înghită cubul/ care a-nghițit sfera./ Vine un alt cub care-nghite sfera/ care-a-nghițit cubul care-a-nghițit sfera..." Acolo unde nu-l pastișează pe Nichita Stănescu, Ion Drăgănoiu reușește să plictisească. Poezia este descriptivă, și discursivă, când încearcă să exprime sentimente cosmice sau adevăruri pe care le poetizează. Mihai Ursachi "Inel cu enigmă", Editura Junimea, 1970; "Misa solemnis", Editura Eminescu, 1971; "Poezii", Editura Junimea, 1972; "Poemul de purpură și alte poeme", Editura Dacia, 1974; "Diotima", poezii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Anghel Dumbrăveanu nu ajunge la "un timbru definit"1, nu numai în primul volum, dar nici în cele următoare; el are, cum spune Vlad Surianu, "orgoliul nedefinirii"; descoperim în poezia lui ecouri din A. E. Baconsky, din poezia oratorică și discursivă caracteristică generației de poeți de după Eliberare 2. Cu cât ne apropiem de perioada 1960-75, se încearcă virtuțile cuvintelor, așa cum Petre Stoica 3 a învățat să construiască lumi nostalgice (ce ne trimit la expresioniști, dar și la tradiționaliștii care cântă: casa
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
liliac, floarea de strugure; un adevărat paradis de mirosuri și culori se convertește în stări lirice: "Și cine-i de vină/ că-mi umblă-n grădină,/ de-o săptămână, Bucuria cu tristețea/ De mână?" În volumul "Umbra faptei" poezia devine discursivă; poeta meditează asupra unor sentimente ca singurătatea, destinul, cumpătarea, liniștea, precum și asupra impresiei că "umbra faptei" o urmărește și devine obsesie. Doina Sălăjan a obosit, emoția a secătuit, comentariul este rece, poeta își contemplă parcă trăirile de la distanță, concretizându-le
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu s-a scris cu atâta pasiune poezii de evocare istorică. Imediat după răsturnarea dictaturii militare, asistăm la evocarea momentelor și a figurilor revoluționare, invocate cu patos Tudor, Bălcescu, Horia, Iancu. Tiparul în care se scrie este neoclasic, retoric și discursiv, cu elemente de mesianism romantic. Treptat, apar figuri de voievozi, eroi naționali, într-o viziune proprie epocii 3; așa cum s-a mai spus, evocarea istoriei naționale nu apare într-un moment de criză a conștiinței, de prăbușire a valorilor umane
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sa-l răzbune". Alături de Horia, apare Chivără Roșie, erou popular desprins din piatra munților și din vatra țăranilor: "Ești parcă din focul de pe vatră/ Născut parcă din crestele de piatră/ Roșcată zare mare/ Când soarele răsare/ Chivără Roșie." Poemele sunt discursive dar devin modele de urmat în epocă; prin patos și atitudine romantică se apropie de mișcările istoriei contemporane, pentru că Horia, ca și Tudor, simbolizează eroismul, bărbăția și jertfa în slujba unui ideal, amândoi figuri mesianice și romantice, luptători pentru emanciparea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fi, înconjurat de cele trei culori simbolice albul-pur, patima-roșie, plictisul-cenu șiu, se cristalizează formula de joc: "Fără să vreau, fără să vrei, fără să vrea/ trăim erai, era./ Va fi doamne, va fi/ alb roșu gri." ("Îmi transmit") Uneori este discursiv, retoric, lipsit de imagini. Nichita Stănescu scrie și poeme fără sclipire. Ca exemple cităm: "Poem", "Strigare", "Brățara de gheață". Sedus de versul popular, dă poeziei prospețime și candoare: "Ah, mi se făcea departe/ Doamne numai cifra șapte/ când veneam cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
parte zise/ Partea./ Ce este?/ Cum, ce este?/ Este, pur și simplu./ Adică E, adică S, adică T, adică E./ Primul E este mal vechi decât ultimul E/ Atât." ("Ce este viața? Când începe și încotro se îndreaptă?") În ciuda formulei discursive, poezia invită la meditație, stimulează o stare nedefinită, pe care încă reușește să ne-o transmită. Absolutul este răspândit în toate părțile, iar noi, reprezentăm partea, vedem numai partea, ne lipsește perspectiva, cum spunea Nichita Stănescu altă dată în "omul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poezia patriotică cunoaște o largă dezvoltare, ea stă parcă sub semnul poeziei deschise de Adrian Păunescu. Formula sa poetică mai ales s-a impus, poeții foarte tineri se întrec în a-l imita pe cel care a reintrodus suflul romantic, discursiv, al poeziei civice, patriotice cu un larg mesaj social. Poetul se face mesagerul unui timp viitor, versul lui răzbate din prezent spre viitor, sau invocă un trecut glorios de fapte ca o permanentizare a conștiinței naționale. Adrian Păunescu este un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ale revoluției urmărite în retrospectivă istorică, prin evocarea simbolică a unor figuri ca Horia, Iancu, Bălcescu, precum și figuri și momente ale perioadei de luptă din ilegalitate: Roaită, Filimon Sârbu, Donca Simo, Grivița, Insurecția, 30 Decembrie. Tiparul este neoclasic, retoric și discursiv. M. Beniuc, încă în "Cântece de pierzanie", simte în contemporanii lui pe urmașii lui Horia și ai lui Iancu ("A fost odată un Horia"); mai târziu în "Versuri" (1949) coboară eroi populari în legendă Chivără roșie umblă prin zloată și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]