KorAP: Find »[drukola/base=domnișoară & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...371 >

9,274 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

nu desluși nici o aluzie personală În ochii spălăciți ai tînărului teoretician. — Vorbești de nemți? Îl Întrebă Rowe. — Da, dacă vrei, de nemți. Mai bine zis de naziști. De fasciști. De roșii, de albi... În clipa aceea, sună telefonul de pe biroul domnișoarei Hilfe. — E lady Dunwoody, spuse ea. Hilfe se aplecă și apucă repede receptorul: — Vă sîntem foarte recunoscători pentru darul dumneavoastră, lady Dunwoody. Niciodată nu putem spune că avem prea multe hăinuțe de lînă pentru copii. Da, dacă nu vă deranjează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ne scutește de a fi internați... Numai că povestea dumitale mă pasionează mai mult, cred că mă Înțelegeți, parcă mi-ar deschide o perspectivă mai, ei bine, mai dramatică. Firește, soră-mea mă găsește romantic, adăugă el, surîzÎndu-i afectuos domnișoarei Hilfe. Dar, lucru curios, ea nu-i răspunse, ci se Învălui Într-o tăcere ce părea a spune nu numai că-și dezaprobă fratele, dar se desolidarizează de el aproape total, singura lor colaborare fiind În domeniul colectei de Îmbrăcăminte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Rowe, că vorbim de afaceri. — De ce nu-l lași pe domnul Rowe să se ducă singur? Rowe se gîndi că, pînă la urmă, fata Începuse probabil să ia În serios povestea lui și se temea pentru viața fratelui ei... Dar domnișoara Hilfe adăugă: — N-are rost, Willi, să vă faceți amîndoi de rîs! Fără să ia În seamă vorbele ei, Hilfe trecu după paravan, spunîndu-i lui Rowe: — Așteaptă-mă un moment, să scriu un bilețel pentru domnul Trench. Ieșiră din clădire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Domnule Cost, ți-l prezint pe domnul... — Domnul Rowe, se pregăti să precizeze Hilfe. Prezentările continuară, cu o politețe afectată. Rowe se Întreba ce căuta domnul Cost aici, lîngă doctorul Forester, cu fața lui distinsă și buzele-i subțiri; lîngă domnișoara Pantil - o femeie Între două vîrste, cam tuciurie, cu obrajii plini de coșuri și cu ochii holbați; lîngă domnul Newey - „domnul Frederick Newey“, subliniase doamna Bellairs, apăsînd pe primul nume - un individ cu părul cărunt, Încălțat cu sandale, fără ciorapi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
deja un poet, un critic, un... — Dar domnul Cost ce este? o Întrerupse Rowe. — Un om de afaceri. Un mare om de afaceri. Lucrează În City. L-am poreclit „omul nostru misterios“. CÎteodată simt că emană o influență ostilă. — Și domnișoara Pantil? — Are un talent extraordinar de a picta lumea lăuntrică, pe care o redă În cercuri dispuse ritmic și invers colorate, sau uneori În forme dreptunghiulare... Ar fi fost o nebunie să-ți-o Închipui pe doamna Bellairs sau pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ar fi acoperit receptorul cu o batistă. Fata nu putea să știe că pentru el nu existau alte voci feminine, cu care s-o poată confunda pe-a ei. — Caută să părăsești casa aceea cît mai repede cu putință! — Ești domnișoara Hilfe, nu-i așa? — Da, da, răspunse vocea, ușor enervată. Ai ghicit, eu sînt! — Vrei să vorbești cu fratele dumitale? — Nu, și nici să nu-i spui că ți-am telefonat. Dar ai grijă, pleacă. Pleacă de-acolo imediat! Lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Îi veni să rîdă. Ideea că ar fi fost În pericol În societatea doamnei Bellairs i se părea absurdă. Își dădu seama că ajunsese să copieze aproape În Întregime modul de a gîndi al domnului Rennit. Apoi Își aminti că domnișoara Hilfe avusese același punct de vedere și se Întrebă ce anume o făcuse să adopte Între timp o părere contrarie. — Dar cu fratele dumitale cum rămîne? o Întrebă el. — Dacă pleci dumneata, o să plece și el. Tonul imperios al acestei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
aminti de o femeie care, cuprinsă și ea de Îndoieli, nu protestase, ci, resemnîndu-se, tristă, băuse licoarea fatală... Aidoma unui pușcăriaș care-și ocupă locul În careu, Rowe păși Înainte și se așeză la stînga lui Cost și la dreapta domnișoarei Pantil. Doamna Bellairs se așezase Între Hilfe și doctorul Forester. Rowe n-avu răgazul să vadă cum erau așezați ceilalți, căci lumina se stinse brusc. Și-acum, să ne ținem de mînă cu toții, spuse doamna Bellairs. Perdelele de camuflaj fuseseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
erau așezați ceilalți, căci lumina se stinse brusc. Și-acum, să ne ținem de mînă cu toții, spuse doamna Bellairs. Perdelele de camuflaj fuseseră lăsate, astfel Încît Întunericul era aproape deplin. MÎna domnului Cost era fierbinte și umedă, iar aceea a domnișoarei Pantil - fierbinte și uscată. Deși asista pentru prima oară la o ședință de spiritism, nu de spirite se temea Rowe. Ar fi vrut să-l simtă lîngă el pe Hilfe, căci era tot timpul conștient de spațiul gol și Întunecos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Înapoi și melodia Începu iarăși să se reverse În Încăpere. Aceleași valuri se spărgeau În aceeași peșteră, cu o monotonie exasperantă. Pe fondul acestei muzici, urechea lui desluși răsuflările celor din jur, trădînd teama unora și emoția Încordată a altora. Domnișoara Pantil avea un fel ciudat de a respira, cu un șuier uscat, pe cînd răsuflarea domnului Cost era egală și grea, dar nu atît de grea precum aceea a unui alt invitat, pe care Rowe nu-l putea identifica pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
asta Încordată Îi amintea de altcineva care așteptase la fel, zile În șir, pînă ce mila lui crescuse Îndeajuns de mult, căpătînd proporțiile monstruoase necesare trecerii la fapte... Deodată, se auzi un glas: — Da, da, nu prea aud bine... Răsuflarea domnișoarei Pantil se făcu parcă și mai șuierătoare, iar valurile sonore ale lui Mendelssohn se retraseră, gemînd. Undeva, departe, claxonul unui taxi țipa Într-o lume pustie. — Vorbește mai tare! rosti glasul. Era glasul doamnei Bellairs, Însă ușor schimbat, transfigurat parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Pe Rowe Însă, nu-l interesa lumea supranaturală, el aștepta o mișcare omenească. Doamna Bellairs rosti cu voce voalată: — Unul dintre voi e refractar, nu se lasă influențat... Auzind un trosnet - pîrÎia oare masa, un scaun? - Rowe strînse instinctiv degetele domnișoarei Pantil. Zgomotul acesta nu era manifestarea unui spirit, ci a unei făpturi Înzestrate cu degete - capabile să bată toba, să Împrăștie flori, sau să atingă, copilărește, un obraz. Era o prezență omenească primejdioasă, dar Rowe avea mîinile prinse. Avem un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
zgomotele ciudate din jurul lui, Rowe imploră: — Încetați! Încetați vă rog! În aceeași clipă simți că domnul Cost se ridică de pe scaun, trăgîndu-i mîna, dar dîndu-i imediat drumul, cu un gest brutal, ca și cum ar fi vrut să scape de ceva neplăcut. Domnișoara Pantil Îi dădu și ea drumul. Asta nu mai e glumă, aprindeți lumina! auzi el vocea lui Hilfe. Lumina, aprinsă pe neașteptate, Îl orbi pe Rowe. Toți ceilalți, ținîndu-se de mîini, se uitau la el: rupsese cercul magic! Numai doamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
explicația e cît se poate de simplă, răspunse doctorul Forester. Făptașul este unul dintre noi. — Bine, dar ne țineam toți de... protestă Hilfe. În clipa asta, toți ceilalți se uitară la Rowe. — Și-a smuls mîna dintr-a mea, spuse domnișoara Pantil. Doctorul Forester rosti Încet: — PÎnă nu vine poliția, nu mai ating cadavrul. Cost a fost omorît cu un fel de briceag școlăresc... În văzul tuturor, Rowe Își duse repede mîna la buzunarul rămas gol. — Doamna Bellairs nu trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
cu toții aici, spuse doctorul Forester. Ne Întoarcem Îndată, vreau doar să telefonez la comisariatul de poliție din Notting Hill. Și spunînd acestea, părăsi Încăperea Împreună cu Hilfe. Se așternu o tăcere penibilă; multă vreme, nimeni nu se uită la Rowe, iar domnișoara Pantil Își depărtase scaunul de al lui, lăsîndu-l singur lîngă cadavru, Încît ai fi zis că erau doi prieteni care se Întîlniseră la o sindrofie. Domnul Newey rupse primul tăcerea: — Dacă nu se grăbesc, pierd trenul! În sufletul lui, neliniștea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Îi spuse tînărul Maude, săgetîndu-l pe Rowe cu privirea. Rowe Își dădu seama că nu spusese Încă nici un cuvînt ca să se dezvinovățească: conștiința unei vinovății mai vechi Îi pecetluia gura. Și-apoi, ce-ar fi putut spune el, un străin, domnișoarei Pantil, domnului Newey sau domnului Maude, pentru a-i convinge că, de fapt, Cost fusese asasinat de unul dintre prietenii lor? Aruncă o privire piezișă spre Cost, cu speranța să-l vadă ridicîndu-se, spre a le spune, rîzÎnd: „A fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Doar nu-și Închipuie că...“ — Aveți ceva Împotrivă dacă mă duc pînă la closet? Întrebă Rowe cu glas tare. Nu mă simt bine deloc. SÎnt de părere că nimeni nu trebuie să părăsească această Încăpere pînă la sosirea poliției, vorbi domnișoara Pantil. — Cred că te-ai putea duce, Însoțit de cineva, Își dădu cu părerea Hilfe. De formă, firește. Dar domnișoara Pantil nu se lăsă: — Ce rost are să ne ascundem după deget? Al cui era briceagul? Domnule Newey, n-ați vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
mă simt bine deloc. SÎnt de părere că nimeni nu trebuie să părăsească această Încăpere pînă la sosirea poliției, vorbi domnișoara Pantil. — Cred că te-ai putea duce, Însoțit de cineva, Își dădu cu părerea Hilfe. De formă, firește. Dar domnișoara Pantil nu se lăsă: — Ce rost are să ne ascundem după deget? Al cui era briceagul? Domnule Newey, n-ați vrea să mergeți dumneavoastră cu domnul Rowe? Își urmă Hilfe gîndul. — Nu vreau să fiu amestecat În afacerea asta, zise domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
John Lewis. Parcă-ar fi dintr-un roman polițist, nu-i așa? Dar romanele polițiste sînt veridice, mult mai veridice decît tine și decît pajiștea ta, decît pinul și sendvișurile. Aveai obiceiul să rîzi de cărțile pe care le citea domnișoara Savage - cărți cu spioni și asasini, cu crime și urmări senzaționale În goana automobilului - dar să știi, dragă mamă, că așa e viața acum. Asta am reușit cu toții să facem din lumea noastră, de cînd ai părăsit-o. Eu Însumi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
și formă un număr. La celălalt capăt al firului, o voce aspră Îi răspunse pe un ton ce părea să-i conteste dreptul de a folosi rețeaua telefonică. — Aici Mamele libere. Cine-i la aparat? — Aș dori să vorbesc cu domnișoara Hilfe. — Cine Întreabă? — Un prieten al ei. Un mormăit dezaprobator răzbătu pe fir, pînă la urechea lui. Dați-mi, vă rog, legătura, stărui Rowe, și În clipa următoare auzi un glas pe care dac-ar fi Închis ochii pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
al ei dar, Întrucît nu mai vorbise de-atîta vreme cu vreo femeie În afară de proprietăreasa lui și de vînzătoarele din magazinele În care intra din cînd În cînd, orice glas de femeie Îi răscolea adînc amintirile. — Cine-i acolo? Dumneata ești, domnișoară Hilfe? — Da, dar cine ești dumneata? — Rowe, răspunse el, ca și cum numele lui i-ar fi fost foarte familiar. Urmă o tăcere atît de lungă, Încît avu impresia că fata agățase receptorul În furcă. — Alo, alo, mai ești la telefon? Întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
pare rău... — Aș putea să-ți scriu dumitale... sau lui? — Trimite-mi adresa dumitale. Pe un bilețel nesemnat, sau semnat cu un nume oarecare... Refugiații recurgeau adesea la asemenea stratageme, caracteristice vieții pe care-o duceau. Rowe se Întreba dacă domnișoara Hilfe ar fi avut un răspuns la fel de lesnicios În cazul cînd i-ar fi cerut bani. Se simțea ca un copil pierdut care se agață de mîna primului adult Întîlnit În cale, implorîndu-l să-l ducă acasă... În ziare nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
da, zise el, simțind deodată că nu-i poate mărturisi că nu are nici un prieten. — Perfect... Atunci... rămîi ascuns mai departe, rosti ea, cu o voce atît de stinsă, Încît Rowe trebui să-și Încordeze auzul. — Bine, voi rămîne ascuns. Domnișoara Hilfe agățase receptorul În furcă. Rowe făcu la fel și se Întoarse În Holborn. În fața lui pășea un bibliofil, cu buzunarele burdușite cu cărțile cumpărate În sala de licitație. „N-ai vreun prieten?“ Îl Întrebase ea. Refugiații au totdeauna prieteni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
plecat fără să lase nici o urmă, nici măcar o bucățică de săpun. Uită-te În baie: săpunul e neatins. Rowe merse la ușa de la intrare și o zăvorî. — Oricine-ar fi, nu va putea intra pînă nu terminăm noi de vorbit. Domnișoară Hilfe, spune-mi, te rog - dar pe Îndelete, căci sînt cam greoi la minte - spune-mi Întîi cum de-ai aflat că voi veni aici, și-n al doilea rînd, pentru ce ai venit? — Nu-ți voi spune cum, răspunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
prin intimidare. Dar știi și dumneata cine sînt eu: un criminal, nu-i așa? Nu mi-e teamă să ucid. Dă-mi, te rog, ceva cu care să pot lovi... Măcar o cărămidă... Se uită la valiză. — Ai dreptate, zise domnișoara Hilfe. Trebuie să facem ceva, chiar dacă s-ar putea să dăm greș. Nu le putem lăsa toată inițiativa. Deschide valiza! Rowe Îi strînse nervos mîna, apoi, dîndu-i drumul, deschise capacul valizei, În vreme ce sirenele Își Începeau bocetul nocturn... PARTEA A DOUA

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]