2,129 matches
-
o fiară vicleană și nu trebuie să afle că i se cunosc fărădelegile. De data asta a Întrecut măsura. și bănuiesc că are și niște prieteni care-l ajută. și de aceștia trebuie să ținem seama. A răpit-o pe domnița Adelheid. Degeaba te uiți la mine ca și cum nu m-ai crede. Îți spun adevărul. Nu știm unde a dus-o. Poate la el la castel, deși nu cred. E prea viclean și știe că, dacă l-am bănui, acolo am
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
acestea s-au petrecut sus pe Stouff, la ministerialul Adalbrecht, lucruri ciudate. O fată a fost aruncată la slugi Într-una din serile trecute. Au necinstit-o unul după altul, până a murit. Conrad tresări Îngrozit. — Nu, Doamne, nu era domnița noastră. O cerșetoare bătrână care doarme acolo la grajduri i-a văzut leșul. Era o fată cu părul negru... Bătrâna a spălat-o și a cusut-o Într un sac de pânză, cum i s-a poruncit. Asta e treaba
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cuiva. Altfel o să-i taie mâinile și-i vor scoate ochii, apoi o vor arunca la câini... Din vorbele slugilor a Înțeles c-ar mai fi o fată În castel, dar mai mult n-a putut afla. — Era Bertha, slujitoarea domniței, spuse Conrad Încruntat. Bestiile, nu mi-am Închipuit că vor merge atât de departe! și Adalbrecht, vasalul nostru! Fratele meu i-a dăruit toată valea, până la mânăstirea Sfântul Trudpert. Deci la el o ascunde Eglord pe nepoata mea? și el
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Încât fata Își luă o mână de pe ochi și i-o Întinse: — Nu râzi de mine? Nu-ți spui: ce ființă proastă și neîndemânatică? O doamnă care cade ca un bolovan În fața unui cavaler! Bodo Îi luă cu gingășie mâna: — Domniță Adelheid, Înălțimea Ta nu ești „o doamnă“. Ești Doamna la ale cărei picioare ar fi fericit să Îngenuncheze orice cavaler, ești idealul de neatins și nu pot decât să mulțumesc cu recunoștință Celui de Sus, care mi-a dăruit aceste
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
muiară și s-ar fi prăbușit dacă pietrarul n-ar fi prins-o În ultima clipă. Suspina ca un copil, cu capul sprijinit pe umărul lui. Dintr-odată pierise toată durerea, care se revărsa acum Într-un șuvoi de lacrimi. — Domniță, domniță, totul o să fie bine, Încercă omul s-o Încurajeze. Nu putem pierde nici o clipă, trebuie să ne facem nevăzuți, Înainte să bage cineva de seamă ce se Întâmplă. Simeon scoase de sub mantaua Întunecată un veșmânt zdrențuros, de sac, așa cum
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și s-ar fi prăbușit dacă pietrarul n-ar fi prins-o În ultima clipă. Suspina ca un copil, cu capul sprijinit pe umărul lui. Dintr-odată pierise toată durerea, care se revărsa acum Într-un șuvoi de lacrimi. — Domniță, domniță, totul o să fie bine, Încercă omul s-o Încurajeze. Nu putem pierde nici o clipă, trebuie să ne facem nevăzuți, Înainte să bage cineva de seamă ce se Întâmplă. Simeon scoase de sub mantaua Întunecată un veșmânt zdrențuros, de sac, așa cum purtau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să Îmbrăcați zdreanța asta nevrednică! Cât mai repede! Adelheid era fericită de Întorsătura neașteptată a lucrurilor, dar și dezamăgită că nu era Bodo cel ce stătea În fața ei. — Unde-i Bodo? Întrebă ea printre lacrimi. De ce n-a venit el? — Domniță, Bodo e rănit, n-a putut veni. Vă duc eu la el! — Rănit? E deci adevărat ce mi-a spus călugărul acela gras și mârșav, care m-a răpit și m-a adus aici? Rănit? E pe moarte? — Nu, nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
tragă zdrențele peste cap și-o conduse afară din temniță. Pe trepte zăcea paznicul, cu un pumnal Înfipt În spinare. — Tu l-ai omorât? Credeam că mânuiești numai dalta și ciocanul, nu și spada! Deci ești și războinic? — Nu știu, domniță, nici nu mai știu ce sunt. N-a bănuit nimic, credea că sunt slujitorul care aduce mâncarea. Când am fost destul de aproape, l-am lovit. Dumnezeu să mă ierte, mi-am Împovărat sufletul cu Încă un păcat de moarte! Simeon
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În zăpăceala care domnea acolo, nimeni nu-i băgă În seamă, astfel că ajunseră Într-un coridor Întunecat care du cea la bucătării. Acolo, Simeon Îi arătă o firidă plină de paie și zdrențe de tot felul. Ascundeți-vă aici, domniță. Stați până vin eu să vă caut. Mă duc să găsesc o căruță cu care să putem ieși. Nu vă mișcați din loc, orice s-ar Întâmpla, până ce nu vin eu. Adelheid se cutremură. Prin paie foiau șobolani și duhoa
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
piatră, i se păru o veșnicie. Din când În când auzea pași care se apropiau, apoi se Îndepărtau iarăși și de fiecare dată se Înfiora, temându-se să nu fie descoperită. În sfârșit veni Simeon, tuși ușor și Întrebă șoptit: — Domniță, sunteți aici? Da, da, răsuflă fata ușurată. Bine c-ai venit. Mi-a fost atât de frică. Veniți, veniți. E o căruță care pleacă acum și care ne ia și pe noi. N-a fost ușor să-l Înduplec pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fata ușurată. Bine c-ai venit. Mi-a fost atât de frică. Veniți, veniți. E o căruță care pleacă acum și care ne ia și pe noi. N-a fost ușor să-l Înduplec pe țăran. Iertați-mi În drăzneala, domniță, a trebuit să-i spun că sunteți ibovnica mea și că vrem să petrecem câteva ceasuri plăcute, departe de ochii stăpânului. Ce puteam să-i spun altceva omului, cum să-i explic de ce ne ascundem? Iertați-mă, oamenii sunt bănuitori
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aceea să nu mai vorbim niciodată despre drepturile mele și despre tron, pe care nu am nici o În dreptățire să urc. La alt noroc și la altă fericire râvnesc eu. De aceea, trimite te rog pe cineva cu vestea la domnița Adelheid. Nădăjduiesc că și ea se va bucura la fel ca și mine... Prea slăbit Încă, Bodo Închise ochii. Urs părăsi chilia În vârful picioarelor, dând de fratele Heribert, care tocmai venea să-l vadă pe bolnav. „Nu știu ce să fac
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Stouff. Deci domnul duce a pornit cu armata să-i scoată pe nemernici din bârlog, ca să-și primească pedeapsa bine meritată. Mi-a poruncit să vă spun, adăugă el cu voce joasă, că va fi nevoie de multă prudență, Întrucât domnița Adelheid e prizonieră acolo și nu vrea să-i primejduiască viața. A trimis un om de Încredere În sălașul asasinilor, care va cerceta totul la fața locului. După veștile pe care acesta i le va da, domnul Conrad va hotărî
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
când nu mă așteaptă decât fuga sau moartea. Conrad, acest câine blestemat, nu va avea nici o milă dacă mă va prinde, și nici Împăratul, nici altcineva n-ar cuteza să pună o vorbă pentru mine. Pe când dacă aș fi soțul domniței Adelheid... Ehei, alta ar fi socoteala. Conrad n-ar Îndrăzni să Înfiereze În public o rubedenie, mai mult, pe soțul singurei sale nepoate, unica fiică a lui Bertold, mai ales că acesta e mort... S-ar spune că se răfuiește
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
strecori fără să te recunoască vreunul. De afară se auzeau din ce În ce mai lămurit zgomote Înă bușite, chemări, porunci scurte, zăngănit de arme. — Nu cred că au timp de noi, spuse necunoscutul. Armata ducelui a Înconjurat castelul. Trebuie s-o găsim pe domnița Adelheid, Înainte ca cei doi ticăloși s-o folosească pentru a-și scăpa pielea. Sau s-o omoare ca o ultimă răzbunare, dacă nu mai au nici o nădejde. știi cumva unde se află? — Nu, ne-au despărțit după ce ne-au
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
poruncit să mă strecor În cetate ca să vă găsesc pe amândoi, În timp ce ei o asediază și n-au timp de altceva. N-a fost greu să pătrund aici, cine se sinchisește de un cerșetor? Hai, trebuie s-o găsim pe domniță. Urcară treptele ținându-și răsuflarea și ajunseră la Încăperile care dădeau spre curte. Câteva slugi aprinseseră un foc mare și topeau smoală ca s-o toarne În capul asediatorilor. Cercetară pe rând Încăperile. Toate erau goale. Găsiră o singură ușă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și fața tumefiată. Nu-l recu noscu pe Simeon și, când cei doi bărbați Începură să-i dez lege legăturile, Încercă să țipe. Dar puterile n-o ajutau, așa că țipătul se preschimbă Într-un vaiet scurt, care le frânse inima. — Domniță Adelheid, nu-ți fie frică! Sunt eu, Simeon, pietrarul! Nu mă recunoști? Am venit să te eliberăm! Tăiară frânghiile care-i Însângerau pielea albă și Johannes Își dădu jos mantaua, acoperind trupul aproape gol al nefericitei. — Eglord, bestie blestemată, de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vedem unde dau scările. De Îndată ce crăpătura se mai lărgi, se năpusti afară. — Nobile Bodo, veniți Înapoi până nu-i prea târziu. Veniți iute... — Nu-i nimeni, nu-i nimeni, șopti Bodo. Sunt toți pe ziduri. Încerc s-o găsesc pe domniță. Voi Întoarceți-vă și spuneți-i ducelui ce-am descoperit. Slujitorul cel bătrân Înjură Încetișor: — Haideți după nebunul ăsta, nu-l putem lăsa aici sin gur. Fiți cu băgare de seamă să nu nimerim dincolo de gratii. Oricum dacă scăpăm de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
el celorlalți. Ar fi bine dacă ne am putea strecura până la poartă ca să tăiem lanțul ce ține podul ridicat. Conrad ar putea atunci intra cu ușurință În cetate. — Uite-i, uite-i, strigă unul dintre slujitori. Nobile Bodo, acolo e domnița Adelheid! Într adevăr, de după un stâlp apăruseră cei doi fugari care-o duceau pe brațe pe fata leși nată. — Adelheid, Adelheid, strigă Bodo uitând de prudență și năpustindu-se către ei. Dar nu făcu decât câțiva pași. Eglord, care auzise
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mi-au fost buni și apropiați vecini familia factorului poștal Lavrac Ion. Destinul a decis ca Ion Lavrac să vadă lumina zilei pe 18 septembrie 1909, în Costișa, fiind al treilea copil al părinților Toader și Racila. Ceilalți copii: Verina, Domnița, Elisabeta și Andrei. De mic a fost atras de mirajul cărților, terminând cu brio cele 7 clase elementare și cursurile Școlii de Arte și Meserii din Rădăuți. Ca orice tânăr de ispravă și-a satisfăcut serviciul militar (1930-1931), încadrându-se
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
344 de elevi, din care 177 români, 167 evrei. Școala inferioară de meserii din Dorohoi în anul 1920 funcționa cu 4 ateliere (lăcătușărie fierărie, lemnărie, țesătorie de covoare, vopsitorie și tapițerie) și 57 de elevi evrei. Școala profesională de fete „Domnița Ileana” avea în 30 august 1920 un număr de 4 profesori, 3 ajutori maiștri, 8 maistre; elevi români - 78 români și 28 evrei; se studiau: religia, muzica, română, gramatică, franceză, aritmetica, economie casnică, desen, caligrafie. Instituții culturale din orașul Dorohoi
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
iar de casele domnești de la Frumoasa și le-au isprăvit până în toamnă după cum se văd și astăzi.” Mai spune cronicarul că în 1741 s-au clădit „în grădină case domnești pe formă de Tarigrad.” De fapt aceste case reprezentau „Palatul domnițelor”, așezat la miază-zi, lângă zid, pe malul lacului Frumoasa. Erau meșteri mari pe atunci. Păcat că nu s-au păstrat până astăzi. - Vodă Ghica a mai „discălicatu Târgușoru ce iaste subtu Galata (Târgușorul Nicolina)...Insă locul acestui Târgușoru fiindu între
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
diferite culori; era împejurat de un zid mare, care înconjura grajduri, șuri, palatul Prințului și un alt palat pentru dame, după obiceiul turcesc; la amândouă aceste case te urcai pe câte o scară de piatră. Acea de a doua (a domnițelor) era destul de mare, cu aurituri și lucrări de artă. Se mai afla în interior în partea palatului al doilea, o grădină de preumblare și o alta de fructe...în palat se intra prin o sală mare care era despărțită printr-
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
se poate. Se știe doar că la sfârșitul vieții Lăpușneanu a fost călugărit - cam cu forța - sub numele de Pahomie. Dar, să intrăm în biserică. Aici era singura mănăstire a Iașilor în care viețuiau maici. - Se spune, mărite Spirit, că Domnița Sultana - fiica lui Lăpușneanu - ar fi fost prima stareță a acestei mănăstiri.Numai că vodă Lăpușneanu nu a avut o fiică cu acest nume, omule. Mai degrabă poate fi vorba despre fiica voievodului Mircea Ciobanul, din Tara Românească. - Nu este
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
de pești...” Domnitorul Grigore Ghica a transformat Frumoasa în reședință de vară, iar prin 1741 „de dingios de mănăstire” - adică spre sud - s au clădit „în grădină case domnești pe formă de Țarigrad”. Acesta a fost așa numitul Palat al Domnițelor. Ruinele ce se văd însă în dreapta intrării pe sub turnul clopotniță sunt ale fostei egumenii zidită înainte de 1812. Din pisania turnului clopotniță aflăm că: „La anul 1819 s-a început zidirea acestei clopotnițe de mine smeritul arhimandritul Ioasaf Moldovan pro stosul
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]