1,794 matches
-
lucru, Își spunea el uneori cu o anume tristețe, tinerii ăștia aflați În căutare de noi valori spirituale sunt de-a dreptul niște tâmpiți. În secundele de după coborârea din jeep, Bruno pricepu că făcuse o eroare. Domeniul cobora În pantă domoală spre sud, ușor vălurit, erau arbuști și flori. O cascadă curgea Într-un mic lac, verde și calm; chiar lângă lac, Întinsă pe o lespede, o femeie goală se usca la soare, În timp ce alta se săpunea Înainte de a plonja. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
roșii. Vulva era umedă și sărată, cu un gust agreabil. Bruno făcu o scurtă pauză, Îi vârî un deget În anus, un altul În vagin, apoi, cu mișcări rapide, Începu iar să-i lingă clitorisul cu vârful limbii. Ea juisă domol, cu tresăriri prelungi. El rămase nemișcat, cu obrazul lipit de vulva umedă, și Își Întinse mâinile către ea; degetele li se Împletiră. — Îți mulțumesc, zise ea. Apoi se ridică, Își puse cămașa și umplu iarăși paharele. — Era grozav, În jacuzzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
12 (transformată mai târziu de Eminescu, nepotul dinspre verișoara Gondolina, de la Șoptireanca, a lui Cangurașu Brandabrulea, în Casa de amanet și schimb valutar „Gincarla Y Monei“), la intersecția cu Strada Mare, îl aștepta prozatorul Burtăncureanu. Cei doi mergeau cu pas domol, nepăsători, de la un capăt la altul al străzii, ca și cum ar fi mânat o turmă de vaci întoarse de la păscut. Burtăncureanu îi povestea de una, de alta, iar Goncea, madama cu căruciorul, izbucnea din când în când în hohote năpraznice, clocotitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în regulă, nu-mi dau seama. — Bolnne, Samoro? Eș bollne?5 — Nu eu, fir-ar să fie, Margareta. — Margarreta?... În cameră mirosea a ploaie și var. Prin geamul deschis se vedeau ultimii picuri scurgându-se de pe streașina casei. Vântul sufla domol și îi dădea frisoane lui Samuel, aflat cu spatele la fereastră. Lângă ușă, pe un teanc de ziare și ținându-și genunchii la piept, ședea Margareta; îl privea cu niște ochi injectați, sub care creșteau două cearcăne uriașe. Părul dezordonat și presărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fuselajului; din cauza curentului, pielea de pe obrajii Margaretei fremăta ca un drapel. Săriseră - și programul deveni din nou extrem de complex. Vizibilitatea bună cerea descrierea extensivă a câmpurilor și satelor din depărtare, cu râul subțire și sclipicios vărsându-se într-o cascadă domoală, cu pădurile deasupra cărora zburau insecte și păsări mărunte, nemaipunând la socoteală faptul că aceste imagini pretențioase trebuiau corelate în fiecare clipă cu poziția în veșnică mișcare a parașutiștilor. O vreme, experiența decurse normal. Dar, pe la 1300 de metri, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
culce unde vrea și să termine odată, că m-am săturat de ziua asta! Filip se cuibări deci lângă soră-sa, trase un colț de pătură peste el și adormi imediat. Din dormitorul părinților se auzi un fel de ceartă domoală, care se stinse curând. Era ora doisprezece și un sfert și în sufragerie un al treilea sforăit se alătură celor două. La ora unu și douăzeci, perdelele se umflară, deși geamul era închis. Un vânt straniu se stârni de nicăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
zvâcnea împrăștiind un miros înțepător. Se concentră asupra acestor imagini și simți cum capătă un sens. Era ceea ce căuta. Dar din această formă aburul nu putea percepe mare lucru, așa că se transformă într-un soi de umanoid cețos: câteva curbe domoale îi desenară plete imponderale, pierdute în semiobscuritatea camerei, și în aer se schițară accentele diafane ale unui trup. Buzele se conturau mereu, ca și cum pielea îi ardea și i se recompunea fără oprire. Avea brațe căptușite cu vene mari, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
acolo. Un tremur ușor îi străbătu spinarea. Probabil că s-or fi așezat pe vine lângă patul mizerabil, privindu-l ore întregi, nemișcați ca stanele de piatră, cu ochii mici și dușmănoși ațintiți pe chipul lui, observând neobosiți cum respira domol, iară și iară, și întrebându-se - în cazul în care ar fi în stare să se întrebe ceva - unde o fi mintea bărbatului care dormea. Cum ar putea ei să-și închipuie visele lui? Trebuie că erau atât de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
drumul fără să-i lase o clipă destul răgaz ca să-și găsească refugiu printre mangrove, și în același timp cu grijă să nu rupă una dintre puținele gute ce-i mai rămăseseră întregi. Când, în sfârșit, peștele se lăsă târât domol printre nuferii de lângă mal, intră în apă și, cu o singură apucătură, iute și îndemânatică, îl prinse de branhii și îl aruncă pe uscat. Îl privi cum dădea din coadă la picioarele copacului, cu ochii din ce în ce mai bulbucați și gura foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
copac și se întoarse la mlaștină. Luă din colibă o lance groasă cu vârf de fier legată cu o frânghie lungă - arma lui de vânat caimani - și se urcă în caiacul șubred. Ocolind mangrovele, pătrunse pe gura largă a râului domol, aproape lipsit de curenți. Vâsli îndelung, tacticos și fără zgomot, până când îl copleși din nou mirosul acru. Înaintă și mai încet și, trecând de cotul râului, îi putu vedea, aproape chiar în același loc în care îi lăsase, grohăind și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
încât de pe mal devenea cu neputință să descoperi unde începea uscatul. Pe alocuri, nuferii se îndeseau atât de mult, încât la prova caiacului nu se întindea decât un gigantic strat cu aparență compactă, deschizându-se lin la bătaia ritmică și domoală a padelei pe care o mânuia de la pupă. Vârfurile ramurilor apărând din când în când la suprafață, atingeau coca ambarcațiunii... n-o fi cumva spinarea caimanilor? Ferigi fantastice și liane atârnau de copacii înclinați, încercând să mângâie chipul bărbatului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
o lungă și armonioasă bășină presărată cu tonalități romantice, căreia îi răspunse o altă bășină, de data asta pe un ton ascuțit, izbucnită din desișul adânc al mangrovelor. Silueta cenușie cu corp lătăreț și cap minuscul a „trompetistului“ se îndepărtă domol în direcția aceea și deodată un duet de pârțuri căpătă caracterul unei autentice conversații de amor. Bărbatul zâmbi în caiacul său, vru să intervină și lăsă, la rândul lui, să-i scape un bubuit ce căpătă putere lovindu-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
a coborât mâinile căutând ca totul să vină cât mai degrabă, fără să se gândească nici o clipă că în acest fel se va și termina totul mai degrabă. — Viața e lungă... Cu atât mai lungă, cu cât o trăiești mai domol, cu cât profiți de ea mai adânc. Viața e lungă tolănit într-un caiac cu fața către cer, privind un satelit artificial, care pare să fie prea grăbit, și un milion de stele care nu s-au mișcat niciodată de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Natura îi obliga să le plătească pe cei care doreau să locuiască în selvă. Căpușe, căldură umedă și țânțari, cele trei mari impozite ale selvei. Dar plătea cu plăcere, acum, când încetaseră ploile. Puse caiacul pe apă și vâsli foarte domol până se opri în mijlocul lagunei, unde nu era decât tăcere, apa se vedea foarte liniștită și lumea era în pace cu sine însăși. Se tolăni pe fundul ambarcațiunii, cu fața în sus, și lăsă ca soarele să-i prăjească din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
secol după secol, distrugea, și iar distrugea, fără să măsoare consecințele. Își aminti de ziua aceea când, vizitând Vechea Guatemala, i-a cerut călăuzei să-l ducă să cunoască râul Pensativo, despre care auzise că poartă acest nume din pricina curentului domol, a apelor curate și a peisajului frumos... — Râul ăsta nu mai există, domnule, îi răspunse indigenul. Râul Pensativo, e un râu mort. Curgea într-adevăr printr-un peisaj frumos cu păduri umbroase, dar pădurile au fost tăiate și apa de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mers, ca și cum ar fi sosit pe neașteptate sfârșitul, pentru că nu se mișca nici măcar o frunză în dimineața liniștită, fără vânt, în tăcuta pădure, fără viață, peste mașinile adormite, fără oameni. Din umbră, apăru figura neliniștită a lui Kano, care înaintă domol, cu teamă, în pofida tăcerii, dând înconjur luminișului ca să evite apropierea de monștrii de fier, ținând sarbacana strânsă cu putere, mai dispus la fugă decât la ofensivă. Îi făcu un semn să se apropie, îi arătă solul din fața lui și destupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
De aceea, de fiecare dată când mă aflu într-o situație nouă, mă întreb dacă ea a mai existat înainte și privesc îndărăt căutând precedente. Și în acest caz, ele există. Se opri lângă apă și privi râul care curgea domol. Știu că au existat precedente! Când în 1912 Theodore Roosevelt a vrut să revină în politică, toți dușmanii lui au trebuit să se erijeze imediat în campioni ai cauzei conservării, pentru că în timpul Guvernului său, Teddy fusese marele apărător al Naturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pește se zbătu în apă. De la a doua zvâcnitură, înțelese că încerca să se elibereze din cârlig, și trase alene. Era un frumos pește bagre de zece kilograme și care se zbătu timp îndelungat. Când, în sfârșit, se lăsă târât domol printre nuferi, intră în lagună și, cu o singură lovitură cu mâna, iute și îndemânatică, îl prinse de branhii și îl aruncă pe uscat. Îl privi cum dădea din coadă la picioarele copacului. „Prea mare“, gândi el. Se întoarse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mai puternice flăcări, oferind un tablou pictat de un artist ce surprinde perfect liniștea de după furtună. În depărtare se zărește o mică rătăcită corabie ce încă nu s-a trezit din haosul mării. Plutește în valurile potolite și se apropie domol de malurile lovite de furia naturii. Oamenii îmbarcați încă nu dau crezare faptului că au supraviețuit, dar și că au asistat la un asemenea spectacol al culorilor. Acum soarele liniștește marea agitată, dăruind bucurie, liniște și speranță.
Furtună pe mare. In: ANTOLOGIE:poezie by Roxana-Maria Cărăbuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_665]
-
margine de sat, se adapă din râu ca un zmeu însetat. După câte înțeleg, bunico, ploaia este chiar viața pentru tot ce e verde pe pământ. Dragă fetiță, ploaia este o binecuvântare și pentru animale, și pentru oameni, atunci când vine domoală. Dar se întâmplă să vină și cu furie mare și atunci devine distrugătoare. Face râurile să crească, să se reverse peste maluri. Atunci provoacă inundații și-i necăjește rău pe oameni. De aceea, să ne rugăm ca Sf. Ilie să
Lacrimile cerului. In: ANTOLOGIE:poezie by Andreea Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_690]
-
jucau cu alți copii, când adolescenta Celia fugărea găinile, când el cu Celia se aflau într-un parc, în ziua nunții... De asemenea, un alt tablou o reprezenta pe Odette într-un spital din Africa, îngrijind copii slabi și suferinzi. Domol, o harpă eliberează note diafane, săltând peste dealurile crispate de apă, plutind deasupra conacului solitar și dansând cu picurii grăbiți; un ultim moment de pace trăit de noi... Gata! chițăi o voce, care putea fi a Celiei sau a Odettei
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
grea ca o piatră de mormânt. Vorbea nu numai cu sine, vorbea și cu cei care erau în el, cu Vasilica... era aproape de el, ca și cum ar fi ținut- o de mână. O mare liniște curgea prin el, ca un râu domol de câmpie... Blestemul bătrânei Dochița îi reveni în minte, parcă mai amenințător, si mai înfricoșător, cutremurându-l... -Neam de neamul vostru... în cele patru zări să se spulbere... Uitarea să se-aștearnă peste voi și tot neamul vostru în veci
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
deja pe alte căi. Pe terasa cea mare a casei ascultam vântul dulce al sfârșitului de vară foșnind frunzele perilor și ale viței-de-vie din curte, plân- gând de fericire că Dumnezeu exista. iar duminicile, privind șirul de babe care urcau domol dealul la biserică, mi se părea că era legat de firul de aur și mătase al Shambhalei și tânjeam acum deodată să mă alătur și eu lor. l-am rugat pe tata, care făcea parte din comitetul bisericii, să discute
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
pătrunseseră deja pe alte căi. Pe terasa cea mare a casei ascultam vântul dulce al sfârșitului de vară foșnind frunzele perilor și ale viței-de-vie din curte, plângând de fericire că Dumnezeu exista. Iar duminicile, privind șirul de babe care urcau domol dealul la biserică, mi se părea că era legat de firul de aur și mătase al Shambhalei și tânjeam acum deodată să mă alătur și eu lor. L-am rugat pe tata, care făcea parte din comitetul bisericii, să discute
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
meu. DA. Auzi, tu? DA! Aud. Deci, DA! Și s-au luat În brațe, și au Început a dansa, și a se Învârti, și a se legăna, când Încolo, când Încoace; și iar a se Învârti, cu viteză la Început domoală, apoi, cu viteză mai mare, și mai mare, și mai mare, până, când, picioarele lui, aproape că nu mai ajungeau betonul balconului. Ba, la un moment dat, din exces euforic, el a prins a părea, ca un fel de parașută
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]