1,462 matches
-
tre’ bătută pe dinlăuntru, până zice: Varvarule, mai dă-mi, că mă omori...» Am plecat În fugă de lângă băietanu-cela: spunea cuvinte foarte rele despre femeile noastre. Varvara mea Îmi zicea mie varvar de desmierdare, de alintare - de prietenie, nu de dușmănie. La urma urmei, nu eu o năvălisem pre ea, ci ea venise către mine, tot stropindu-mă; ea mi-a zis s-o fac pe la trup, din apă și ea m-a sărutat cu sărutarea gurii sale pe-peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
corzi vocale Îmbrăcate În lînă. Pielea măslinie sugera agerime. Nu se putea spune că nu există oarecare asemănare; de fapt, oricine aduce, Într-un fel sau altul, cu semenul său. ZÎmbetul nici nu se potrivea cu chipul său Împietrit de dușmănie. Privirea Îi era pătrunzătoare, ochii păreau să nu se fi Închis niciodată. Politețea lui exagerată, cu care nu era cîtuși de puțin obișnuit, nu se potrivea deloc cu atmosfera pe care o crease. Dar toate acestea nu schimbau cu nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
buze și obrajii cuprinși de un spasm nervos. Tare ești isteț. Mă simt În siguranță dacă știu toată afacerea asta pe mîinile tale. — Jurnalul... CÎnd mi-l dai? O clipă am surprins În privirile lui, cale de un moment, o dușmănie vădită. M-am retras un pas, făcîndu-i loc. CÎnd și-a dat seama că nu am de gînd să-l Însoțesc, Încordarea din umeri Îi dispăru ca și cînd s-ar fi resemnat pe loc, concentrarea i se risipi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mediatizată, în plan extern, mai ales pentru problemele pe care le pune, oriunde reușește să ajungă în Europa de Vest. Țiganii nu se dau însă așa de ușor. Sunt neîncrezători, foarte susceptibili și privesc cele mai nobile și oneste intenții cu o dușmănie totală. Ne-am izbit și de neîncrederea-sfada care domnește între autoritățile locale din micul oraș și acea asociație rromă, care construise o cărămidărie, unde am și fost. Fotograful francez dorea să surprindă și o mică parte din realitatea pozitivă în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
te las. Sigur? mai întrebă încă o dată, cu grijă, iar el îi confirmă ridicând din umeri. Sigur. Femeia simți cum enervarea crește în ea ca o lavă, toată seara tăcu, trânti obiectele pe care le apuca și îl studie cu dușmănie pe băiatul ei. Fir-ar al dracului să fie, își zise ea, să mai am eu anii lui, să fiu bărbat și să nu fiu în stare să pun foc la tălpile unei femei! Simțise că se întâmpla ceva cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ce face cu mâinile, una era ascunsă Între picioare. Când, dintr-un motiv anume, eram nervos, Îmi strângeam sexul prin pantaloni, ca pe un mâner. Când eram Îngrijorat sau nesigur pe mine, trăgeam de el până când Agnes mă privea cu dușmănie, exprimându-și speranța că nu voi mânca cu mâinile alea oribile. Nici o parte a corpului meu nu era atât de elastică, atât de maleabilă ca vrejul meu gros cât un deget. Și nici o parte nu se trezea la viață de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
executată cu grijă. Cealaltă femeie care părea mai În vârstă fusese fotografiată cu spatele la spectatori. Pe spate avea un tatuaj cu o pisică poznașă, cu spatele arcuit, și cu un șoarece taciturn, alunecând spre crăpătură. Cele două animale, Înmărmurite Într-o dușmănie receptivă, erau pictate pe câte o parte a despicăturii feselor - ceea ce lăsa scena prezentată suspendată ciudat În mijlocul acțiunii, cu pericolul plutind În aer. După părerea Dorei, era simplu să te gândești că femeia Își invita prietenii sau dușmanii să descopere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fundamentală care este reflectată cu o similaritate esențială În miturile și arhetipurile noastre. Una din ideile sale era că fiecare om are o latură Întunecată a personalității, pe care a denumit-o „umbră“. Umbra cuprinde toate aspectele necunoscute ale personalității: dușmănia, sadismul, toate astea. Jung era Încredințat că oamenii au obligația să-și cunoască fiecare propria umbră. Din păcate, prea puțini o facem. Cu toții preferăm să credem că suntem niște tipi de treabă și că n-am putea nutri niciodată dorința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
mai puțin. Un nas mare, o gură strâmbă, un râs dizgrațios nu le sesizam ușor, gama de expresii era învăluită într-o unică expresie, nu vedeam antipatia, decât dacă era prea pronunțată, ca și celelalte reacții, de aversiune, simpatie sau dușmănie. Mă uitam totdeauna departe, peste capul omului, când nu coboram privirea în jos, fără să mai văd nimic în jur ore întregi. Cutreieram orașul... Nu mă interesa nici numele străzilor, nici al marilor bulevarde. Nu intram în magazine, nici în
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
terminată, casa era nouă, am bâjbâit până să-i găsesc printre frânghii, praguri false, ciment proaspăt, uși netencuite... - Bă, ce faceți voi aicea? am strigat eu după ce am dibuit ușa și am intrat. S-au uitat la mine cu o dușmănie care nu-mi era necunoscută. Bruștele mele apariții de acest fel nu plăceau nimănui. M-am așezat la masă fără să fiu invitat și i-am spus lui Gheorghe. - Doamna te așteaptă acasă foarte supărată. El a tresărit înțelegînd că
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
că era timpul să renunț la Statistică, cu atât mai mult cu cât opririle tăcute și acuzatoare ale domnului Bosch lângă mașina mea deveniseră aproape zilnice, în același timp un individ unsuros de la mașina vecină mă măsura neîncetat cu o dușmănie tenace și neascunsă. Nici nu știam cum îl cheamă, nu-i făcusem nimic, nu schimbasem cu el nici un cuvânt de când venisem acolo. Și totuși aveam sentimentul că ne cunoaștem bine unul pe altul, eu ura lui mocnită, absurdă și scabroasă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și uitați urât unul la altul. —Moș Nastase, zise blajin Niță punându-și buzduganul în glugă, ai spus o vorbă bună... Eu n-am cu nimenea nimic și-s bucuros să fiu prietin cu oricine... În sufletul meu nu-i dușmănie. Să fii tu prietin cu mine? strigă Faliboga mânios. Apoi începu a râde arătându-și știrbăturile. Măi Niță, strigă el, frumos buzdugan ai!... Cu așa tovarăș poți trece fără grijă prin lumea asta. Măi Niță, eu tot am să beau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cu harapnicul îi legă pumnii; apoi gemând de mânie, îl puse pe vătaf la pământ, se lăsă greu pe el și scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era încărcată de miros tare de băutură. — Ce vrei? strigă cu ochii tulburați Lepădatu, plecat asupra lui. Picături de ploaie luceau pe ghioaga de alamă. —Măi Niță, măi băiete, nu mă omorî! gemu deodată cu groază Faliboga. Lepădatu se sculă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un timp privind în întuneric și gândindu-se. Din cei mai depărtați ani, de când își aducea aminte și de când își petrecea zilele slujind la vite boierești, fiorurile iernii îi strecurau neliniște în suflet. Simțea ceva aspru - ca un murmur de dușmănie suflat de pe alte tărâmuri. Hai, Sărmanule, la bordeie... vorbi el cătră câne. Cu tohoarca mițoasă în spate și cu cânele după el, Lepădatu trecu prin zbaterea fulgilor. Luminile de la vizuinile omenești abia licăreau. Intră în bordeiul moșnegilor, se așeză pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
așa de plină și de frumoasă. Înțelesese el că, din febra aceea de lehuzie, muierea nu poate să scape decât printr-o mare minune. Și de cum a început a ști că ea va muri, l-au împresurat împotriviri, îl împung dușmănii, îl învăluie ceață, îi vuiește în urechi singurătatea, îl strânge ca o ghiară pustia. E otrăvit și i-i greață; e strivit și nu mai poate. S-ar da cu fruntea înainte, ca să se mântuie toate - dar mai are încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ghiarele parc-ar fi de fildeș. Trebuie să fie un baci bătrân. Și-a adus aminte de locul cu bunătăți și s-a întors și în ist an. Aștepta, poate, să găsească și vin. Culi nu mai descoperea acuma nici o dușmănie și nici o drăcărie căci spaima lui de-atunci își avusese pricina în supărările lui proprii, clocite și înveninate; iar ursul se afla în pădurile și-n munții lui și nu avea cu el nimica. Încât, privindu-l acuma, Nicula simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
oprea să mă întrebe: "Mai faci?" Aștepta să zic un "nu" de circumstanță, ca să mă lase în pace. Nu era, în fond, un om rău și regreta, poate, că trebuia să mă pedepsească. Mă uitam atunci în ochii lui cu dușmănie și ziceam: Da, mai fac". Îl sileam să mă bată din nou, în timp ce eu, ca să nu izbucnesc în lacrimi, îmi înfigeam dinții până la sânge în degete. "Te omor, striga tata disperat, te omor." Îl înfruntam: "Asta și vreau. Ca să intri
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
m-a asigurat Arhivarul, poruncind să se aducă încă un pat care a fost așezat la fereastră, aproape lipit de al meu din pricina spațiului puțin. Necunoscutul nu s-a recomandat. M-a privit fără să zică nimic, rece, aproape cu dușmănie, apoi s-a apucat să-și aranjeze pijamaua și lucrurile de toaletă. ― Ce e cu asta? m-a întrebat împingînd de pe masă lampa mea cu spirt, ca să-și facă loc pentru un borcan de dulceață. ― Ce să fie? O lampă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Într-o zi au dus-o cu forța la cafenea. Bărbații stăteau la mese, tăcuți, întunecați, iar ea rămăsese în picioare ca înaintea unui tribunal. Mai fusese dusă așa o văduvă, una cu gura spurcată care nu se intimidase de dușmănia pescarilor. Se pornise să-i ocărască și toți dracii se băteau la gura ei. "De ce nu vă duceți la azil? le strigase femeia. Să vedeți ce-i cu bufnița aia bătrână care se ascunde între oglinzi, poate e ăla care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă faceți să tac". Și de disperare că nu mai avea pe cine să ocărască, femeia izbucnise în plâns. Dar Marta nu era rea de gură. Din partea ei pescarii n-aveau de ce să se teamă. De aceea o priveau cu dușmănie și poftă (și pe măsură ce o doreau mai mult o dușmăneau mai mult sau invers), ținînd-o în picioare în fața lor, lângă arțarul plin de omizi și de praf care-și arunca o parte din umbră pe mese. Ea pricepuse că în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și poftă (și pe măsură ce o doreau mai mult o dușmăneau mai mult sau invers), ținînd-o în picioare în fața lor, lângă arțarul plin de omizi și de praf care-și arunca o parte din umbră pe mese. Ea pricepuse că în dușmănia lor se cuibărise dorința, că fiecare ar fi vrut s-o răstoarne acolo în praf poate, și stătea cu ochii în pământ, înfruntîndu-i tocmai prin refuzul de a se dezvinovăți. Un puștan obraznic, slab, numai piele și os, cu capul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nevăzut. Marta privea omizile care se târau pe trunchiul bătrân al arțarului, așteptând cu pumnii strânși, dar râsul i-a obosit și ușurat pe pescari. Când au tăcut și s-au întors spre ea, nu mai exista nici urmă de dușmănie în atitudinea lor. Palma pe care Marta i-o trăsese puștanului le plăcuse. "A dracului femeie, ziceau parcă mutrele lor. Ați văzut cum l-a pleznit?" O priveau chiar cu simpatie și au lăsat-o să plece. Noaptea însă au
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca și în cazul Hingherului. Dar n-a izbutit să afle nimic și cu timpul nimeni n-a mai crezut în zvonul care făcuse cătunul să fiarbă. A rămas doar vechea și inexplicabila (Marta nu și-o lămurea nici ea) dușmănie tăcută împotriva celor care veneau de la azil. Dușmănie de care mă loveam și eu. Cum mă zăreau, pescarii deveneau morocănoși, ostili și își coborau privirile în fundul ceștilor de cafea. Nu știau nimic despre mine, dar era de ajuns că veneam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
izbutit să afle nimic și cu timpul nimeni n-a mai crezut în zvonul care făcuse cătunul să fiarbă. A rămas doar vechea și inexplicabila (Marta nu și-o lămurea nici ea) dușmănie tăcută împotriva celor care veneau de la azil. Dușmănie de care mă loveam și eu. Cum mă zăreau, pescarii deveneau morocănoși, ostili și își coborau privirile în fundul ceștilor de cafea. Nu știau nimic despre mine, dar era de ajuns că veneam de dincolo de baltă ca să-și arate fără ocolișuri
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
stătea mai departe cufundat în tăcerea lui, închis în ea și așteptând era rațiunii. În rest, până și Moașa devenise parcă mai prevenitoare cu mine. Nu mă mai privea de sus și renunțase la ironii. Iar Arhivarul abia își ascundea dușmănia sporită, printr-un plus de servilism. Căci începuse, mi-am dat seama, o rivalitate surdă între noi. El avea ca armă trecutul tuturor, pe care-l păzea cu gelozie, eu aveam nopțile din sala cu oglinzi care-mi dădeau un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]