3,503 matches
-
Rusia, marele imperiu creștin de la miazănoapte. Așa va proceda M. în Chresmologhion, pe care îl compilează sau îl traduce după o carte a profețiilor (chresmoi) întocmită de Paisie Ligaridis, sau în Vasiliologhion, unde drepturile divine ale monarhului sunt afirmate fără echivoc. Cărturarii vremii nu făceau encomiastică gratuită. Dimpotrivă, colectând „semne”, sistematizându-le și interpretându-le, ei exersau o operă de stimulare politică și de justificare. În Chresmologhion M. ajunge să formuleze direct sfaturi și recomandări adresate țarului Petru. Se supuneau însă
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
I-II, 1977) asupra caracterelor intensive ale stilului, fixând, cu temeiuri filosofice și artistice concrete, câteva dintre coordonatele principale: tragismul trăirii, conștiința scindată, atitudinea defensivă, preocuparea pentru sporul de originalitate, ostentația, cultul pentru semnul perlei și al oglinzii, obsesia interiorului, echivocul etc. Structura barocă apare, în comparație cu alte stiluri, inepuizabilă și infinită, confuză și insolubilă din cauza antagonismului ireconciliabil al trăirii, ca la Faust, Hamlet ori Don Juan, de pildă. Exegeza este împlinită prin schițarea reperelor unei viziuni integrale a fenomenului la noi
PAPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
actele și atitudinile politice, ele erau îndreptate și împotriva literaților junimiști: N. Gane era ironizat pentru mai puțin realizata nuvelă Două nebunii, satirele lui Iacob Negruzzi deveniseră un prilej de comentarii umoristice și de parodie, versurile Matildei Cugler-Poni erau interpretate echivoc, obținându-se efecte comice. După 1876 calitatea umorului din P. scade. R.Z.
PERDAFUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288755_a_290084]
-
Păunica, sora lui Mihuț, cel care îl învinsese pe leah într-o luptă directă. Între sentiment și resentiment, frământările lui par să se aline, numai că destinul hotărăște altfel. Într-o nouă confruntare a moldovenilor cu polacii, nu mai suportă echivocul situației în care se află și fuge către ai săi, care însă îl rănesc de moarte, crezându-l trădător. Readus în cetățuie, Pan Vlasko își dă sufletul chiar în clipa în care cununia lui, celebrată în mare grabă, s-a
PETRESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288789_a_290118]
-
fundamentală a oricărei științe, fiind mai dificilă respingerea ei ca nespecifică științelor social-umane. Există însă specialiști care pun sub semnul întrebării justificarea explicației funcționale. Raymond Boudon (1971) face o asemenea opțiune netă în favoarea cauzalității. Pentru el, termenul de funcție este echivoc, produs al unei epistemologii spontane, recomandând în consecință sociologiei să-l evite. • Sunt explicații complementare. O asemenea poziție o găsim formulată cu claritate de către Émile Durkheim (1974). El separă net explicația cauzală de cea funcțională. Explicația cauzală este esențială. Ea
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
canonul literar al fragmentelor, minieseurile aforistice și paradoxale de aici tratează teme absolut indiferente în sine, dincolo de care suverană rămâne norma unică, cea a jocului, dictată de un autor-magister ludi. Funcționând ca o supapă decomprimantă, spiritul ludic a născut cărți echivoce ca Viața și opiniile lui Zacharias Lichter a lui Matei Călinescu (comentată de N. în articolul Morala ca stil) sau ca textele inclasabile ale lui Mircea Horia Simionescu. Fragmente din Simptome au fost traduse în revistele „Antaios”, „Kenyon Review”, „Exquisite
NEMOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
sunt puține elemente în comun. Există, desigur, miza care se pune pe oscilația între două planuri. Dar în cărțile sale N. tranșează decis relația în nume propriu - în loc s-o lase deschisă, cum reclamă preceptele genului. În timp ce Eliade optează pentru echivocul fertil, el pune în ecuație chestiunea spinoasă a raportului dintre închipuit și real, aplecând balanța de partea realului. În fine, spre deosebire de prozele scurte, tăiate economicos și sobre în detalii, ambele romane suferă de un exces de explicitare. Trecând de a
NEDELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
ai presei românești postcomuniste. După 1989 s-a consacrat publicisticii politice. Situate în teritoriul reportajelor, textele lui N. tind în mod vizibil către statutul prozei. De la narațiunile din Întâmplări în liniștea unei fotografii, unde însemnele stilistice bogziene sunt arborate fără echivoc, el evoluează către o literatură hrănită direct din experiența reportericească. Memoria lucrurilor trece întotdeauna înaintea observației asupra realității individuale, pe de o parte pentru a dimensiona major contextul, pe de alta pentru a camufla detaliile neconvenabile. N. găsește întotdeauna partea
NISTORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288465_a_289794]
-
centrul acestui sistem, spune sociologul francez, se află Însuși ,,contractul dintre generații” (Attias-Donfut, 2000). Membrii aceleiași generații a ,,welfare-lui” au În comun același context economic și instituțional care a marcat Întreaga lor evoluție. În acest domeniu s-a demonstrat fără echivoc că schimbările sociale care au loc În timp produc ca efect generații diferite. Atât Bengtson și Achenbaum (1996), cât și Masson (1995) și Guillemard (1996), dezbătând problema „echității Între generații” ajung la concluzia că sensul de „generații ale welfare-ului” este
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
anvergură, nu este lipsită de unele inadvertențe stilistice sau de afirmații discutabile. De pildă, există unele reluări de la un capitol la altul, cum sunt cele privind empatia, comunicarea etc., sau revenirea la definirea termenului competență. Dar o spunem, fără nici un echivoc: aceste observații nu impietează cu nimic asupra calității de excepție a lucrării, cu atât mai mult cu cât ea este una de pionierat În literatura psihologică și sociologică românească. Constantin Schifirneț Warner Rosener Țăranii În istoria Europei, Iași, Editura Polirom
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
modulații fine. Într-o sintaxă economicoasă sunt alăturate opiniile neconvergente (care „se ucid una pe alta ca scorpionii strânși sub un clopot de sticlă”) ale celor care, cu orgoliu de inițiați, au crezut că posedă „cheia” acestei construcții „doldora de echivoc”. Dincolo de oglindirea de sine a analistului („A vorbi despre Hamlet devine în cele mai multe cazuri o spovedanie”), Hamlet sau Ispita posibilului este o meditație lipsită de iluzii (despre soartă, despre ființă și neființă), purtând semnul filosoficesc al ironiei. După un periplu
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
optează tranșant pentru cercetare, selectează în mod elitist studenții și subsumează instruirea cercetării. Prestigiul se situează clar de partea ultimelor, iar piața diplomelor universitare le supraevaluează pe cele emise de universitățile de cercetare. Oricum, universitățile tranzitorii se află în relații echivoce cu cercetarea și nu mai pot rămâne pentru mult timp într-o astfel de stare. Autonomia universitară și libertățile academice sunt departe de a-și fi pierdut actualitatea. Instanțele care le mențin acum în configurarea profilului universității tranzitorii sunt drepturile
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
de ruptură” în evoluția ideii de poeticitate. Și romanele din ciclul Intermezzo pot să fie revendicate de acest sistem planetar filotextualist. M. se numără printre cei care au limpezit la noi semnificațiile și filiațiile textualismului, intervenind într-un spațiu al echivocului și al improvizațiilor. Pentru critic, în perspectivă sincronică, textul devine una dintre alternativele esențiale ale creației, pe când dintr-un unghi diacronic, el funcționează ca reper în istoria internă a expresivității literare. Aplicat poeziei românești, etalonul textual servește pentru evaluarea unor
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
manifestarea păcatului, ci îi descoase ițele. Răul nu e substanțial, ci un joc consimțit de aparențe. De aceea, nu de o revoluție de tip islamic și nici de o reformă puritanistă a sensibilității culturale avem noi astăzi nevoie, condamnând fără echivoc expresiile exotice ale diversității, ci de o vibrație subtilă, plină de compasiune, în uvertura perpetuă a hermeneuticii iubirii. A veghea în cetate nu înseamnă să-ți trâmbițezi egoist certitudinile. Luminile Evangheliei sunt blânde și, tocmai de aceea, pătrunzătoare. La antipozi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fac următoarele considerații mai ales din acest ultim unghi. Păcatul turnătorieitc "Păcatul turnătoriei" Pentru o tradiție religioasă atât de rafinată dogmatic și sofisticată spiritual precum ortodoxia, condamnarea mariajului „creștin” cu structurile polițienești ale bolșevismului n-ar trebui să lase vreun echivoc. Turnătoria nu este doar o eroare circumstanțială, o slăbiciune psihologică sau un eșec al moralei stoice a datoriei. Judecat în termeni teologici, gestul reprezintă un păcat împotriva poruncii care spune: „Iubește-l pe aproapele ca pe tine însuți” (Levitic 19
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și vis care o precedă. Într-o asemenea perspectivă, tradiția apare ca prag al unei construcții înnoitoare. Reverberând țeluri aflate în penumbra uitării, împotrivindu-se grăbitei înstrăinări de sine a veacului, tradiția pune temelia înțelepciunii. Cum poate depăși tradiția prestigiul echivoc al „tradiționalismului”? Cum se folosește majuscula în cazul Tradiției fără a se recurge la gnoză? De ce este tradiția un tip de prezență hermeneutică și mai puțin o temă de reflecție între alte teme? Conține tradiția altceva decât expresii vestigiale sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Herder (1744-1803), W. Dilthey (1833-1911) și M. Heidegger (1889-1976), hermeneutica fenomenologică din școala lui H.-G. Gadamer (1900-2002) a confirmat efectivitatea conștiinței istorice prin analiza limbajului ca mediu al oricărei reflecții și comprehensiuni. Atât încărcătura subiectivă, cât și depozitul de echivoc al rostirii - de la mimică și intonație până la expresiile verbale intraductibile - trasează limitele efortului nostru de comunicare și de construcție tematică a unei lumi. Nu doar idiomul național, ci mai ales limbajul cultural în care am fost educați cu sau fără
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rugăciune - se regăsește cu aceeași greutate în doxologia creației. Am observa aici că, într-o lume care a secularizat prin cultura grădinilor nostalgia pentru originea noastră paradisiacă, caracterul poetic al contemplațiilor monahilor poate fi răstălmăcit. Contemplațiile duhovnicești sunt lipsite de echivocul emoțional al modernilor aflați în fața frumuseții naturii. Privirea monahului păstrează însă ceva din foamea artistului aflat în căutarea formelor primordiale. Bucuria de a fi plecat deja pe cărarea Împărăției nu alungă mirarea. Uimirea îmblânzește gesturile mai mult decât cuvintele; gesturi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
interiorul uneia dintre ele. Oare ce ar fi spus Noica în libertate? și de ce nu a rămas el în Occident? Iar dacă nu a „votat cu picioarele” pentru libertate, de ce nu s-a pronunțat clar în favoarea ei, folosind vocabularul fără echivoc al liberalismului 18? Toți trei - Eliade, Cioran, Noica - reprezintă în cultura română expresii supreme ale excelenței, primii doi părând a demonstra și cum cultura română interbelică (prin extensie, toată cultura română) este capabilă să atingă niveluri maxime de profunzime, complexitate
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
potențial divergente și chiar antagonice. Libertarii ca Murray Rothbard consideră, dimpotrivă, că autonomia personală oferă posibilitatea de a respinge pluralismul valorilor fără a ajunge prin asta automat la constrângere. Cum poate fi înțeles în maniere diametral opuse un concept fără echivoc? Explicația rezidă în înțelegerea diferită a unor noțiuni cardinale din filozofia politică, de la drepturi și valori la raporturile dintre sfera publică și sfera privată. Să luăm un exemplu concret: în numele autonomiei personale, un individ (sau un grup) susține dreptul la
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
român, sugerează oportunismul, ceea ce poate nici nu este incorect: „Grielescu” nu era un malign antisemit, ci doar a votat astfel când a fost să voteze, s-a declarat ca atare când a trebuit. Celelalte pasaje relevante sunt însă fără acest echivoc: „Grielescu”, „în anii treizeci, ca naționalist român, era violent pornit împotriva evreilor”; era „dac” (noi spunem „tracoman”), iar singura notă de subsol a romanului arată că dacii reprezentau pentru România ce simbolizau arienii pentru Germania; a scris despre „sifilisul evreiesc
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Mircea Eliade: ficțiune și istorie”, în câmpuri referențiale în care nu mă refer strict la cartea lui Norman Finkelstein cu acel titlu, ceea ce dă impresia unei empatizări discursive cu sintagma (și „teoria” din spatele ei); admit că am putut produce acest echivoc și menționez aici că nu am avut în vedere o „teorie a conspirației” prin care „industria Holocaustului” s-ar ocupa de cazul Eliade pentru a obține „compensații” bănești; totuși, cred că, în ciuda marii diversități de opinii, afilieri instituționale, competențe, caractere
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
unități de măsură și sisteme de referință. La fel stau lucrurile și cu Michel Foucault și Jacques Derrida, mari spirite; dar nu mai puțin „spirite nesăbuite”. Ajunși la capătul analizelor lui Mark Lilla, tot nu am reușit să răspundem fără echivoc marii noastre întrebări inițiale: de ce vor intelectualii să servească pe tirani? Întrebarea și mai disperată este: de ce devin tiranofili unii dintre intelectualii care trăiesc în societăți democratice, libere? Se pot oare găsi răspunsuri definitive? Pot fi aceste răspunsuri căutate mai
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
apropierile și diferențierile dintre aceste direcții și realități literare. Fac această adăugire pentru rotunjirea cunoștințelor În domeniu și cu limpeziri teoretice și delimitări conceptuale, dar și pentru că, În onorabile dicționare literare generale, apărute după 2000, s-au difuzat informații neclare, echivoce și amabile generalități. Sibiu, 22 iunie 2007 Autoarea 1949 RECOMPENSĂ ȘI MISIUNE Înainte de a prezenta prioritățile și problemele literare ale acestui an, vom Încerca să le Încadrăm În climatul cotidian care le-a generat; din acest cadru general vom extrage
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
care, prin oroarea stârnită ar fi de nerăpus. Înțelesul realist trebuie să răsară precis, dincolo de aspectul fabulos al obiectului Încriminat. De aceea poetul care utilizează «balauri» sau «Feți Frumoși», e obligat să pună o notă sau un atribut actual, fără echivoc. Ceea ce nu i-a reușit integral lui Dan Deșliu, ca În Cântec de Faptă. Neadâncind interpretarea realistă a basmelor, tânărul autor pare uneori depășit de propriul său vocabular, amețit de prestigiul violent al atâtor „scorpii și dihănii”, Întâlnite În miturile
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]