2,620 matches
-
mod regretabil, nu există pînă azi nici o monografie autohtonă dedicată artistului...). Numit de către F. Brunea-Fox „portretistul scriitorilor români”, Iancu va ilustra, printre altele, cele două volume ale Antologiei poeților de azi, realizată de Ion Pillat și Perpessicius (1925), și culegerea „ecumenică” de interviuri a lui Felix Aderca (Mărturia unei generații, 1929). A proiectat numeroase imobile în stil cubist și constructivist (nu doar în București; sanatoriul din Predeal i se datorează în egală măsură), parte dintre ele reproduse fotografic și în Contimporanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la moșia Gîrceni împreună cu Vinea - își exersa nonconformismul, pregătind în umbra periferiei moldave bomba Dada... Afirmîndu-și - o dată în plus - „precursoratul” românesc și european, revista pledează pentru o tradiție a inovației constructive. Poetic vorbind, ea cultivă un modernism tolerant, nedogmatic și ecumenic, în cadrul căruia neobucolicii și neobizantiniștii stau alături de (post)simboliști, elegiacii visători - de activiști, iar hermetizanții, orficii și abstracționiștii - de expresioniști, futuriști și surrealiști. Termenul de „avangardism moderat” - vehiculat de critica noastră postbelică - rămîne valabil. Colaborează, de asemenea, cu versuri, traduceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de la Sala Regina Maria (1926), și reproduse în nr. 66-67 al revistei. Critica românească a vorbit practic la unison (și pe drept cuvînt) despre echilibrul dintre „tradiție”/clasicitate și inovația radicală la Contimporanul: un estetism radicalizat în direcția unui avangardism ecumenic, sedus uneori de sublimarea vechimii autohtone (arhaicitate, artă populară, bizantinism), alteori, de fronda socială colorată modern. Printre exegeții cei mai avizați ai fenomenului s-au numărat Ion Pop, Matei Călinescu, Simion Mioc, Marin Mincu, fără a omite contribuțiile teoretice cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Contimporanului, manifestată prin conexiunile cu ortodoxismul și cu programul tinerei generații interbelice. Această deplasare ideologică va duce - în 1930 - la prima ruptură majoră din interiorul avangardei autohtone. Un conflict între două generații și între două atitudini: de o parte - moderația ecumenică și oarecum elitistă a lui Ion Vinea, Marcel Iancu, Jacques G. Costin, de cealaltă - insurgența dogmatică a celor de la revista unu. În Contimporanul an. II, nr. 45, este recenzat la rubrica de „Cărți” volumul Futurism și fascism al lui F.T.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
epocii se regăsește”, acțiunea lui încetînd să se mai revendice (doar) de la radicalismul de dreapta al unor reacționari precum Joseph de Maistre sau contele Gobineau: „Propagandistul confederației spirituale a Europei, Karl Anton von Rohan, paneuropenistul Coudenhove-Kalergi, pacifistul Fritz von Unruch, ecumenicul Hermann von Keyserling sînt mai degrabă oameni înzestrați cu un sentiment ascuțit pentru toate problemele noi ale momentului, spirite îndrăznețe și inovatoare, adevărate temperamente active de reformatori”. Păstrînd proporțiile și schimbînd tot ce e de schimbat, nu alta este și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
treptat, convertiți. Din rîndul lor se va desprinde primul „canonizator” autentic — e drept, ambiguu: G. Călinescu în „Curs de poezie” (1939) și Istoria... (1941). Primul critic-apologet a fost Lucian Boz - tînăr comentator de plan secund al epocii, cunoscut ca emul „ecumenic” al avangardei și al literaturii noii generații. Cele mai importante articole encomiastice sînt „Jocul minții cu moartea”, în Excelsior, I, nr. 18, 4 aprilie 1931, p. 6-8, și „Sub semnul lui Urmuz” în Ulise, anul I, no. 3, octombrie 1932
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Iancu) a fost unul insurgent, violent negator, prima avangardă din România a fost preponderent „constructivă”. Militantismul agresiv, insolent și contestatar s-a dezvoltat după 1924 pe traseul revistelor Punct - 75 HP - Urmuz - unu - Alge - Viața imediată etc., Integral radicalizînd moderația „ecumenică” a Contimporanului. Legitimarea externă a jucat un rol determinant în procesul de recuperare/recanonizare internă a avangardei noastre istorice. Notorietatea cîștigată în Franța de un Tristan Tzara, de pildă, îl va impune atenției valorizante a criticii noastre estetice (Vladimir Streinu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din Franța (cf. Albert Thibaudet); ei aparțin - de fapt - familiei eclectice a independenților postsimboliști, scindați între nostalgia tradiției și tentația emancipării radicale. Disidenții spiritului Belle Époque vor deveni, ulterior, fermenți ai „anilor nebuni” ’20, reprezentanți cultivați ai unei avangarde constructive, ecumenice și estetice, cultivînd cu precădere - în plan ideologic - valorile unei stîngi mefiente față de totalitarismele politice ale secolului al XX-lea. Formați într-o epocă puternic marcată de criza economică și de ascensiunea extremei-dreapta europene, membrii următoarelor „valuri” avangardiste (Sașa Pană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
atitudinilor tradiționalist-xenofobe și antisemite, am discutat pe larg, în cadrul unor „studii de caz”, trei forme de asimilare a inovației radicale în pragul anului 1930: 1) critica de susținere a unui tînăr comentator de plan secund (Lucian Boz); 2) critica artistă, ecumenică, nonmagisterială a lui Perpessicius, cel mai favorabil avangardei dintre foiletoniștii moderni de prim-plan ai perioadei; 3) prima lucrare academică, din România, dedicată poeziei de avangardă (teza de doctorat Anarhismul poetic a lui Const. I. Emilian, apărută în 1931 la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de doctorat Anarhismul poetic a lui Const. I. Emilian, apărută în 1931 la „Cultura Națională”). În cazurile lui Perpessicius și Boz, permeabilitatea în fața inovației radicale se datorează, în bună măsură, sensibilității „artiste”, lipsei dogmatismului ideologic și a ambițiilor ierarhizante, deschiderii ecumenice și eclectice. Dacă însă Boz practică o critică asumat empatică, eseistică, Perpessicius - fidel esteticii clasicizante, filtrată printr-un impresionism autentic - încearcă să descopere, dincolo de stratul îndrăznelilor formale, o structură de adîncime ordonatoare, o virtuozitate compozițională „manieristă”, de natură să legitimeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de semnificație este și faptul că admirabilul creștin, de care azi ne despărțim pentru totdeauna, s-a născut În alt praznic Împărătesc, Întâmpinarea Domnului, pe care-l celebrăm la 2 Februarie. Eugen Man a slujit până În februarie 2007 capela noastră ecumenică În fiecare zi, ca dascăl și ca Îngrijitor, fiind pildă pentru fiecare dintre noi În ceea ce privește credința creștină și rugăciunea neîncetată. Pe lângă taxa lunară de Întreținere, Eugen Man, având suflet mărinimos, a contribuit la bugetul căminului cu multe donații consistente, fiind
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
ars? După ce stîrnise prăpădul, convingînd pînă și Cerul că sosise vremea? Și pe ea ar fi salvat-o Dumnezeu, așa ar fi fost drept. Ar fi rămas alături de Papă, el catolic, ea ortodoxă, după neamul ei slav, Împli nind visul ecumenic al creștinătății, pierite de-acum. Cei doi nici nu ar fi murit vreodată. Sfinți cum erau, nu ar fi făcut, precum Lot cu fetele lui, copii, pentru a repopula pămîntul. Și așa, ar fi fost prea bătrîni. Dar sfîrșitul lumii
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
în care teologia și-a învățat propriul limbaj”1. Pentru a învăța cum anume Ortodoxia și-a apropriat un limbaj teologic distinct nu este suficient doar să vizitezi cu pasiune și erudiție operele Părinților apostolici și rezoluțiile dogmatice ale sinoadelor ecumenice. Este mult mai important să rămâi în bătaia întrebării de foc care face din teologia creștină o provocare publică, iar din Evanghelie un manifest peren: „Cine ziceți voi că sunt Eu?”. Numai permanența acestei întrebări poate limpezi sensul unor decizii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în introducerea TDO1, iar tratatul de teologie dogmatică ca atare nu este anunțat ca o organizare sistematică a monumentelor tradiției exegetice bisericești. Mai precis, dogmatica nu apare ca disciplină auxiliară a hermeneuticii teologice a Scripturii, așa cum, de pildă, istoria sinoadelor ecumenice ne prezintă geneza simbolurilor de credință. Din acest punct de vedere deci, Stăniloae rămâne în mod consecvent - de la Iisus Hristos și restaurarea omului (1942) până la trilogia sa dogmatică (1978-1981) - un teolog aplicând reflecției sale o metodologie modernă care, nu lipsit
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să le pună în lucrare atunci când deschide Scripturile în căutarea lui Hristos. Formarea canonului biblic a avut loc înăuntrul Bisericii, în absența unor structuri formale de decizie. Este remarcabil faptul că Biserica n-a avut nevoie de convocarea unui sinod ecumenic pentru a decide lista normativă a textelor scripturistice, atât pentru Vechiul, cât și pentru Noul Testament. Toate etapele de formare a canonului au fost opera discernământului duhovnicesc al comunității ecleziale. Duhul dăruit sfinților la Cincizecime nu s-a îndepărtat de comunitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
linia de contur a întregului. Tradiția apostolică a decis să recunoască un singur Hristos - Cel vestit în Scripturi de către profeți. Implicațiile acestei afirmații, în plan dogmatic, urmau să fie gândite și formulate pe perioada câtorva secole, înainte și după sinodul ecumenic de la Calcedon (431). Odată canonul scripturistic stabilit, precum și principiul tacit care identifica pe Hristos ca subiect central al Revelației biblice, urma să rezulte definiția formală, inevitabil paradoxală, pentru că era doar asimptotic completă, a identității lui Hristos. Cuvântul întrupat trebuia văzut
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
atenți ai Antichității târzii, confruntați cu iureșul de simplificări rezultat din complexul postbizantin al cetății asediate, nu pot credita integral retorica triumfalistă. Înverșunarea malignă față de ereziarhi ne poate face să ignorăm fondul problemei aflate în discuție la toate marile sinoade ecumenice. Nu este vorba aici de a îndulci granița între erezie și ortodoxie, ori de a inventa un limbaj politically correct la adresa ereticilor. Obligația noastră este de a sesiza legitimitatea întrebărilor la care Părinții Bisericii au răspuns printr-o viziune dogmatică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
majoritară și expansivă, entropică și oncogenă, ideologia haosului nu dă nimănui explicații. Idolatria preferă anonimatul. Ca să poată vrăji, Babelul cultivă amnezia și ambiguitatea. La antipozi, pentru teologii creștini demni de propriul lor nume, investigarea eredității tradiției ecleziale și explorarea memoriei ecumenice sunt sarcini întotdeauna benefice și urgente. Din punct de vedere politic și cultural, creștinii se găsesc astăzi în centrul unei intersecții istorice foarte complexe. Pe de o parte, modernitatea este răspunsul dat falimentului ideologiei sociale medievale patronate de Biserică vreme
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al recunoștinței. Acesta este însă un parcurs infinit, anonim și vertical. M.N. Despre autortc "Despre autor" „Mihail Neamțu a mers pe o cărare îngustă. E teolog, dar nu și mercenar al clericalismului retrograd. E ortodox, dar locuit de un elan ecumenic deloc sentimental. E patriot, fără să delireze etnocentric. E învățat cu Părinții Bisericii, pe care-i frecventează la sursă, dar îi citește la fel de atent și pe corifeii postmodernității filozofice.” Teodor Baconsky, Dilema Veche * „...puternic, ascuțit și - e de sperat - cu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mediului și servicii ecologice dotate cu echipamente specifice pentru menținerea unui mediu de calitate (organizarea auitului de mediu, igiena urbană etc.); − alimentare cu apă și canalizare: rețele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, stație de epurare; − culte: centre ecumenice, mitropolii, episcopii, arhidioceze, dioceze, centre ale cultelor autorizate; − transport/comunicații: aeroporturi internaționale, gări feroviare racordate la rețeaua europeană, servicii de poștă cu acoperire internațională; 4 − ordine publică, apărarea țării și siguranță națională: instituții specifice și racordate la organizații internaționale. Elementele
Sistemul administrativ românesc – inspiraţie franceză şi adaptare autohtonă by Dragoş Valentin DINCĂ () [Corola-publishinghouse/Science/208_a_439]
-
of the Human Life and the Tradition”, în Sandel (ed.), Liberalism and Its Critics, New York University Press, New York. Merchant, Carolyne, 1980: The Death of the Nature, Widwood House, London. Mihăilescu, Ștefania, 2001: Emaniciparea femeii române. Antologie de texte 1815-1918, Editura Ecumenică, București. Mihăilescu, Ștefania, 2002: Din istoria feminismului românesc. Antologie de texte (1838-1929), Editura Polirom, Iași. Mill, Harriet Taylor, 1970: „Enfranchisment of Women”, (ed. I, 1851), în John Stuart Mill și Harriet Taylor Mill, Essays on Sex Equality, University of Chicago
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
acesta nu-și dă seama de sensul și valențele simbolului prezent În sa artistică. Nu este vorba firește, de un „simbolism personal” descoperit sau interpretat de un scriitor anumit (creațiile de acest fel sunt hibride și inerte), ci de simbolismul ecumenic, universal, ușor de recunoscut În mai multe culturi și fecund pe mai multe planuri (mit, arhitectură, ritual, iconografie etc.) (). Intuit de un creator, un anumit simbol intervine Într-o operă de artă și o organizează cu o coerență a lui
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
mormintele martirilor generalizându-se, „moaștele unor martiri au fost împărțite la mai multe comunități creștine, care le-au așezat sub altarul bisericii lor. Acest lucru a făcut ca mai târziu această practică să se permanentizeze, încât Sinodul al VII-lea Ecumenic, prin canonul 7<footnote Canoanele Sinodului al VII-lea Ecumenic (787), Mansi, XIII, 417-439, și Conciliorum Oecumenicorum Decreta,Freiburg-Roma, 1961, p. 114-132 apud Pr. Nicolae Chifăr, op. cit., p. 21. footnote>, a legiferat obligativitatea așezării moaștelor de martiri în piciorul Sfintei
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
la mai multe comunități creștine, care le-au așezat sub altarul bisericii lor. Acest lucru a făcut ca mai târziu această practică să se permanentizeze, încât Sinodul al VII-lea Ecumenic, prin canonul 7<footnote Canoanele Sinodului al VII-lea Ecumenic (787), Mansi, XIII, 417-439, și Conciliorum Oecumenicorum Decreta,Freiburg-Roma, 1961, p. 114-132 apud Pr. Nicolae Chifăr, op. cit., p. 21. footnote>, a legiferat obligativitatea așezării moaștelor de martiri în piciorul Sfintei Mese, având ca temei scripturistic Cartea biblică Apocalipsa 6, 9
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
de sute de ani. Carol cel Mare, care 300 de ani după căderea Romei formează noul imperiu romano - germanic, creând temelia noului princip de stat european, au fost în mod foarte caracteristic cea întîi cauză pentru depărțirea Răsăritului de la unitatea ecumenică și de la unitatea credinței. Contimporan lui Carol cel Mare a fost Rurik, întemeietorul de state, împrejurul creației căruia s-au grupat slavismul amenințat în neatârnarea sa dinspre apus. Creștinismul nu-l primiră slavii de la Roma, ci de la rivalul Bizanț, și
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]