1,494 matches
-
mănăstire; considerațiile teologice privind milostenia, răsplata și mântuirea, pe care le întâlnim în introducere, sunt făcute, foarte probabil, de un monah; menționarea corectă a rangurilor și titlurilor pe care le aveau slujitorii bisericești, trecuți în pomelnic - mitripolit, episcop, arhiereu, arhimandrit, egumen, monah, ieromonah, ierodiacon, duhovnic, clisiarh (Grigore), eclesiarh al Mitropoliei (Cozma) - constituie dovada că scriitorii au fost monahi car cunoșteau bine terminologia bisericească; referiri la vestiții copiști și miniaturiști din Mănăstirile Neamț și Putna - Gavriil, Paladie, Teodor - de asemenea, demonstrează că
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
monahi, ctitori și binefăcători - unii de la Neamț, alții de la Probota, Bisericani și Râșca - decât călugării care viețuiau la Bistrița! Cel mai probabil, acestă lucrare istoriografică, Pomelnicul Mănăstirii Bistrița, a fost scrisă ori la altarul bisericii, ori al egumenie sub îndrumarea egumenului, ori în chiliile unor călugări anonimi care, în condițiile vremii, erau cărturari.
Mănăstirea Bistrița (județul Neamț) () [Corola-website/Science/301504_a_302833]
-
oameni veniți dela vest de Carpați peste Venirea lor de peste munți este atestată de un document din 11 ianuarie 1797, după cum urmează: „ Jăluim măriei tale , că ... viind oameni de pisti hotar din țara ungurească , prin tomeala ce am făcut cu egumenul Calistru ... la Mânăstirea Râșca , ne-am așezat pe moșia numitei mânăstiri unde ne-au dat o bucată de loc din Târzia și plopii Băii “. Despre satul Târzia mai găsim mențiuni în documentele de la sfârșitul secolului al XVIII-lea , între anii
Târzia, Neamț () [Corola-website/Science/301687_a_303016]
-
Din partea stângă, pârâul Curița adună afluenți pâraiele: pârâul Popii, pârâul Barbului și pârâul Sărat. Este clădită din lemn de stejar tăiată de pe terenul din jurul ei. Construcția este făcută în 1777 de către preotul Neculai Sbârcea, după cum dovedește următorul document: " Cuvioșiei Cat. Egumen Kir Kirile, Cu părintească Blagoslovire „Pentru biserica ce va să facă preotul Neculai Sbârcea pe moșia Curița a Mănăstirii Cașin, de vreme ce sunt în mijloc presupusuri ca acelea, se cade să dea numitul preot zapis mănăstirii și într-acel chip îi
Curița, Bacău () [Corola-website/Science/300667_a_301996]
-
fân). La 28 ianuarie 1745 se arată ca moșia Stroești „"o stăpânea moșteni săteni și avea obiceiul cu legătură dă da pe an la mânăstirea Bistrița ughi 12, adică taleri 20"” (Leonăchescu - Năndrașu, 1971). Damaschin, arhimandrit al Argeșului și Ștefan, egumenul mânăstirii Bistrița, anunță la 1 februarie 1775, pe domnitorul Alexandru Ipsilanti că au convenit să facă un schimb de moșii pentru care cereau cartea domnească de rigoare. Mânăstirea Argeșului dădea moșia Suhașului din județul Vâlcea și primea în schimb moșia
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
an, urmând ca ei să stăpânească nestingherit moșia pe care stau. Cu acest document, întărit ulterior și de alți domnitori, stroeștenii s-au considerat stăpânii moșiei și au acționat ca atare (Leonăchescu, 2001). După intrarea în vigoare a Regulamentului Organic, egumenii de la Bistrița au declanșat ofensiva de recuperare a dreptului deplin de proprietate asupra moșiei Stroești. Pricina se judecă la judecătoria județului Argeș la solicitarea egumenului Gavriil și se termină la 5 martie 1832, păstrând învoiala din 2 iulie 1775. Presiunile
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
moșiei și au acționat ca atare (Leonăchescu, 2001). După intrarea în vigoare a Regulamentului Organic, egumenii de la Bistrița au declanșat ofensiva de recuperare a dreptului deplin de proprietate asupra moșiei Stroești. Pricina se judecă la judecătoria județului Argeș la solicitarea egumenului Gavriil și se termină la 5 martie 1832, păstrând învoiala din 2 iulie 1775. Presiunile asupra stroeștenilor cresc și la 3 mai 1835, ei se plâng la domnie că egumenul îi obligă, prin dorobanți, ca să plătească „drepturile proprietății după Regulament
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
Stroești. Pricina se judecă la judecătoria județului Argeș la solicitarea egumenului Gavriil și se termină la 5 martie 1832, păstrând învoiala din 2 iulie 1775. Presiunile asupra stroeștenilor cresc și la 3 mai 1835, ei se plâng la domnie că egumenul îi obligă, prin dorobanți, ca să plătească „drepturile proprietății după Regulament”. Ei cer să fie socotiți embaticari, nu clăcași. Departamentul Treburilor din Lăuntru face cuvenita cercetare, iar la 4 iunie 1835 domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica a constatat că învoiala pe care
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
fost construită în anul 1655 de către domnitorul Gheorghe Ștefan, cu 800 de țigani robi. După clădire, ea a fost închinată sfântului Munte Athos iar toate satele aflate pe pământul acesteia trebuiau, prin legea bisericească a timpului, să se supună Arhimandrit Egumenului Dionisie. Deoarece locuitorii din Cașen refuzau a se supune Mănăstirii, au avut loc doua procese judecate la Divanul Domnesc din Iași. 1. Primul proces a avut loc în timpul Voievodului Alexandru Calimach la data de 1797 martie 17. La primul proces
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
sunt sprijiniți de contraforturi solizi. Astăzi, preotul paroh care slujește la această biserică este Daniel Iordan. În cadrul acestei parohii face parte și bisericuța „Sfântul Nicolae” din Curița. Această Sfântă biserică a început a se zidi în anul 1840 cu cheltuiala Egumenului Mănăstirii Cașinului - Isaiia Țarigrădeanul - care a zidit-o până la ferestre, iar de aici și până la terminare, în 1843, a fost zidită prin stăruința și contribuția preotului I. Smărăndoiu și a Ieromonahului N. Velniceru, ajutați și de alți binefăcători. Clopotnița este
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
inscripția din dosul icoanelor Sf. Voievozi. Aparține astăzi parohiei bisericii cu hramul „Sfântul Dumitru”. Este clădită din lemn de stejar tăiată de pe terenul din jurul ei. Construcția este făcută în 1777 de către preotul Neculai Sbârcea, după cum dovedește următorul document: " Cuvioșiei Cat. Egumen Kir Kirile, Cu părintească Blagoslovire „Pentru biserica ce va să facă preotul Neculai Sbârcea pe moșia Curița a Mănăstirii Cașin, de vreme ce sunt în mijloc presupusuri ca acelea, se cade să dea numitul preot zapis mănăstirii și într-acel chip îi
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
a exploatat bogățiile moșiei și a ignorat necesitățile monahilor și ale construcțiilor. La sfârșitul secolului XIX, totul era paragină. Principalele distrugeri le-au provocat infiltrațiile apelor freatice, alunecările de pământ, cutremerele din 1802, 1804, 1838 și Războiul Crimeei: în 1853, egumenul Samoilă a fugit în Rusia cu arhiva și odoarele mănăstirii, iar în 1856, un incendiu a distrus chiliile. După secularizare, ctitoria devine biserică de mir, dar în 1899, o alunecare de pământ îi dă lovitura decisivă; după cutremurul din 1911
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
va fi a oamenilor acestor locuri, iar pământul va fi împărțit la toți, să aibă cu ce să se hrănească familiile lor. Cu accente de telenovelă, s-a perecut în preajma schitului Căpușneni între anii 1841-1846. Între conducerea schitului, reprezentată de egumenul Chiril, apoi de Teodor și paharnicul Neculai Jora din Suceveni, dăinuie de câțiva ani un conflict încrâncenat. Un țigan, Marin de la schit răpește pe Sofica, țiganca roabă a lui Jora, și fără încuviințarea acestuia, dar cu asumarea întregii răspunderi de către
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
și fără încuviințarea acestuia, dar cu asumarea întregii răspunderi de către părintele Pimen de la schit, preotul Ștefanache Giușcă îi cunună la biserica din Vlădești. Boierul, sprijinindu-se pe o dispoziție mai veche, pretinde schitului să i se înapoieze țiganca împreună cu țiganul. Egumenul refuză hotărât, acceptând doar să restitue în locul Soficăi o altă țigancă. Toate organele de stat, judecătorești, polițienești și religioase sunt alertate de paharnic. Până la urmă instanța judecătorească hotărăște înapoiera țigăncii. Țiganul fuge de la schit la țiganca aflată acum la curtea
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,75%). Pentru 2,86% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Se trăgea dintr-o veche familie boierească. S-a călugărit în 1784, ajunge ieromonah la Catedrala Mitropolitană de la Iași în 1788, egumen la Sfântul Spiridon din Iași în 1789, episcop de Huși 1792), apoi de Roman în 1796, și Mitropolit al Moldovei la 13 martie 1803. S-a născut ca al 12-lea copil al unei familii de țărani. Școala primară a
Roșiești, Vaslui () [Corola-website/Science/301915_a_303244]
-
Climăuți (, ) este un sat în comuna Mușenița din județul Suceava, Bucovina, România. Localitatea Climăuți este atestată documentar pentru prima dată în anul 1780, printr-un act de donație semnat de egumenul Mănăstirii Putna, Ioasaf, prin care li se permitea staroverilor ruși așezarea pe moșia mănăstirii. În 1784, la nord de Climăuți a fost înființată localitatea Fântâna Albă (actualmente pe teritoriul Ucrainei). Conform recensământului efectuat în 1930, populația satului Climăuți se ridica
Climăuți, Suceava () [Corola-website/Science/301941_a_303270]
-
interbelic Procopie Jitariu, în superba monografie folclorică a satului său natal, Berchișeștii, au dominat secolele cu „neînțelegeri, neîntrerupte sfezi, urmate de reclamații, de judecăți, de recursuri, scrieri de apărare și de fixarea, din nou, a hotarelor”. Ba se plânge Calistru, egumenul de la Voroneț, de purtarea abuzivă a călugărilor lui Teofan, egumenul de la Moldovița, ba se plânge Benedict al Moldoviței de abuzurile călugărilor egumenului Macari de la Voroneț, iar domnii Moldovei trimit ispravnici, ba chiar și un mare căpitan de Soroca, să-i
Capu Codrului, Suceava () [Corola-website/Science/301938_a_303267]
-
natal, Berchișeștii, au dominat secolele cu „neînțelegeri, neîntrerupte sfezi, urmate de reclamații, de judecăți, de recursuri, scrieri de apărare și de fixarea, din nou, a hotarelor”. Ba se plânge Calistru, egumenul de la Voroneț, de purtarea abuzivă a călugărilor lui Teofan, egumenul de la Moldovița, ba se plânge Benedict al Moldoviței de abuzurile călugărilor egumenului Macari de la Voroneț, iar domnii Moldovei trimit ispravnici, ba chiar și un mare căpitan de Soroca, să-i aducă pe calea luminoasă a înțelegerii lumești pe înalt prea
Capu Codrului, Suceava () [Corola-website/Science/301938_a_303267]
-
de judecăți, de recursuri, scrieri de apărare și de fixarea, din nou, a hotarelor”. Ba se plânge Calistru, egumenul de la Voroneț, de purtarea abuzivă a călugărilor lui Teofan, egumenul de la Moldovița, ba se plânge Benedict al Moldoviței de abuzurile călugărilor egumenului Macari de la Voroneț, iar domnii Moldovei trimit ispravnici, ba chiar și un mare căpitan de Soroca, să-i aducă pe calea luminoasă a înțelegerii lumești pe înalt prea sfințiții negri ai averilor mănăstirești. Și-atât s-au tot certat și
Capu Codrului, Suceava () [Corola-website/Science/301938_a_303267]
-
Slătioara este un sat în comuna Râșca din județul Suceava, Moldova, România. În anul 1797, egumenul Chiril Râșcanul de la Mănăstirea Râșca - urmând pilda starețului Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care strămutase satele aflate în apropierea Mănăstirilor Neamț și Secu, pe motiv că satele strică moralul vieții ascetice - a cerut Divanului domnesc strămutarea satului Râșca de pe vatra
Slătioara (Râșca), Suceava () [Corola-website/Science/301997_a_303326]
-
de casă și de strămutare și să le dea alt teren de pământ pe moșia mănăstirii, unde să-și construiască case. O parte dintre săteni s-au mutat peste râul Râșca, la mai mult de 1 km de mănăstire, iar egumenul Chiril le-a construit acolo Biserica "Sf. Voievozi". O altă parte din săteni au ajuns până în localitatea Slătioara de astăzi, unde starețul Chiril le-a construit o biserică de lemn, în același an cu cea din Râșca și purtând hramul
Slătioara (Râșca), Suceava () [Corola-website/Science/301997_a_303326]
-
modeste, mănăstirea s-a dezvoltat ulterior, devenind una dintre cele mai reprezentative așezări monahale din trecutul Moldovei. Ea a fost prădată cumplit de tătari la începutul secolului al XVIII-lea, începând să decadă și să devină pustie. În perioada stăreției egumenului Calistru Ene (1750-1778), mănăstirea începe să se refacă treptat, biserica este reparată în anul 1766, dar nemaireușind să-și recupereze nici vechiul tezaur al odoarelor cu care fusese înzestrată și nici vechea arhitectură a clădirilor mănăstirești care au fost în
Comuna Râșca, Suceava () [Corola-website/Science/301991_a_303320]
-
treptat, biserica este reparată în anul 1766, dar nemaireușind să-și recupereze nici vechiul tezaur al odoarelor cu care fusese înzestrată și nici vechea arhitectură a clădirilor mănăstirești care au fost în cea mai mare parte reconstruite. Între anii 1798-1799, egumenul Chiril reface chiliile mănăstirești, apoi în anul 1815 egumenul Sofronie zidește un paraclis lângă egumenia veche, care este stricat apoi de egumenul Grigore Crupenschi. Mănăstirea a fost prădată de către turci în anul 1821, „când numai zidul au rămas”. Pe vremea
Comuna Râșca, Suceava () [Corola-website/Science/301991_a_303320]
-
să-și recupereze nici vechiul tezaur al odoarelor cu care fusese înzestrată și nici vechea arhitectură a clădirilor mănăstirești care au fost în cea mai mare parte reconstruite. Între anii 1798-1799, egumenul Chiril reface chiliile mănăstirești, apoi în anul 1815 egumenul Sofronie zidește un paraclis lângă egumenia veche, care este stricat apoi de egumenul Grigore Crupenschi. Mănăstirea a fost prădată de către turci în anul 1821, „când numai zidul au rămas”. Pe vremea mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842), stareț fiind arhimandritul Isaia (1821-1842
Comuna Râșca, Suceava () [Corola-website/Science/301991_a_303320]
-
nici vechea arhitectură a clădirilor mănăstirești care au fost în cea mai mare parte reconstruite. Între anii 1798-1799, egumenul Chiril reface chiliile mănăstirești, apoi în anul 1815 egumenul Sofronie zidește un paraclis lângă egumenia veche, care este stricat apoi de egumenul Grigore Crupenschi. Mănăstirea a fost prădată de către turci în anul 1821, „când numai zidul au rămas”. Pe vremea mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842), stareț fiind arhimandritul Isaia (1821-1842), în anul 1827, după cum arată și inscripția pusă atunci, s-au executat numeroase
Comuna Râșca, Suceava () [Corola-website/Science/301991_a_303320]