1,905 matches
-
la „Adevărul literar și artistic”, „Aradul”, „Colț de țară” (Timișoara), „Gazeta învățătorilor” (Arad), „Fruncea”, „Luceafărul”, „Reșița”, „Societatea de mâine”, „Vestul”, „Scrisul bănățean” („Orizont”) ș.a. În 1942 a obținut un premiu oferit de Gruparea Învățătorilor Scriitori din România. A debutat cu elegia Cad frunzele la „Adevărul literar și artistic”, în 1930. Continuă ca dramaturg, publicând în anii ’30 mai multe piese de teatru, moralizatoare, didactice, bazate mai mult pe anecdotă. Primul volum de versuri, Brazde păgâne (1935), este întâmpinat favorabil de critica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287374_a_288703]
-
și imaginile fiind construite cu procedeele lui Radu Gyr - și manierism. Maestrul e urmat, fără rezultate notabile, și în încercarea de a sugera substanța autohtonismului și a „specificului oltenesc”. Abia în poemele publicate în reviste în 1943 (Colind, O, frumoase elegii ș.a.) se vădește un început de personalizare a discursului liric. Mort prematur, C. rămâne unul dintre numeroșii epigoni ai lui Radu Gyr. SCRIERI: Svon de lumini, pref. Radu Gyr, București, 1935; Jad, Craiova, 1936; Poezii, Craiova, 1941. Antologii: Album, Craiova
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286511_a_287840]
-
au făcut câte o haltă ținându-se cu mâinile de nas și fără a insista prea mult. Chateaubriand n-a stat mai mult de o săptămână. El a scos maximum de profit posibil de pe urma unei crize imobiliare locale, compunând o elegie pe tema sa preferată, ruinele. Norocul lui a fost că a nimerit într-o perioadă de acalmie. Cruciații erau deja departe, iar pelerinii și consulii încă nu-și făcuseră apariția în zonă. Nemusulmanilor le era în continuare interzis să cumpere
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
peste „omenire”, ca În vremea asediilor ce durau luni sau ani, torente de pucioasă aprinsă, cu o sintaxă uneori discutabilă, dar... aprinsă, aprinsă! Și săgeți sau pietroaie, „un David Înfierbântat, sortit victoriei!”, cum scriam Într-unul dintre poemele mele din Elegii parisiene. Omul, omul singur, disperat, slab, atât de slab Încât Începe să creadă ceea ce spun aproape toți despre el, anume că este... slab! Mai mult: inexistent! Căci, ce era anonimatul din care nu putem ieși mai bine de un deceniu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și a menirii lui de „școală a societății” (Teatrul și menirea lui). A publicat versuri în „Revista societății «Tinerimea română»”, „Album macedo-român”, „Cronica”, „Zorile” și în almanahul „Aurora”, scos de el în 1881. Un volum, Poezii. Florile primăverei (1879), cu elegii, fabule, epigrame, este semnat George Garbiniu. A mai semnat G. Odoleanu. Cugetările superficiale și plângătoare (Eternul de ce?, Toate trec), tenta moralizatoare dominantă (Geniul și sărăcia, Lampa și fluturele), imaginile șterse nu pot conferi cărții o notă care să o individualizeze
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287167_a_288496]
-
spațiul și timpul. Eul poetic își afirmă credința că existența este posibilă și după sfârșitul pământesc, atenuându-și obsesia paralizantă a morții. Pe aceste coordonate, extrem de ambițioase, evoluează poetul, care se prezintă de la bun început ca fiind logodit cu „vestala elegiei”, ca „mirele unei solitudini înalte”. Trăind la interferența dintre lumea reală și cea imaginară, eul liric aspiră să găsească antidotul antinomiilor trup-spirit, individ-univers, viață-moarte, efemer-veșnic, aproape-departe etc., într-o a patra dimensiune, spiritual-onirică, izbăvitoare. Mag și salvator, „poetul adună lumea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286764_a_288093]
-
de fulgurări necontrolate. De altfel, poetul însuși recunoaște că are „imagini și cuvinte cu forme de nori”, schimbătoare, în combinații instabile, de unde și aspectul de poezie fără contururi precise, inconsistentă, abstractă, artificială, fără forță de iradiere sau, cum spune singur, „elegii cu ferestre închise”. SCRIERI: Lumini în interior, București, 1934; Integrare în vis, pref. D. Petrescu, București, 1967; Al acestei memorii, București, 1984; Clepsidra tăcută, București, 1988. Repere bibliografice: Pompiliu Constantinescu, „Lumini în interior”, VRA, 1934, 330; Matei Alexandrescu, „Lumini în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286764_a_288093]
-
În paralel, este, pentru o perioadă, redactor-șef al publicației „ Săptămâna culturală a Capitalei”, iar din 1956 până în 1970 face parte din comitetul de redacție al revistei „Teatrul”, unde ține lunar, cu unele intermitențe, cronică dramatică. Debutează în 1943, cu elegia Zbucium, în „Năzuinți”, publicație a Liceului Național ieșean. Scrie și la „Vremea”, lucrează ca ziarist la „Opinia” (1946-1948) și „Lupta Moldovei” (1948-1950). Prima lui piesă, Rățoiul, se joacă în 1948-1950 la Teatrul Național din Iași. Uniunea Scriitorilor i-a conferit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288970_a_290299]
-
ce trebuiau să „certifice” apartenența sa, a poetului, la „pământul și oamenii acestor locuri”, ca și la reflexele lor culturale. Apoi, în volumul următor, încurajat de succesul poeziei sale și de o anume consacrare a persoanei, Nichita propune în 11 Elegii, scris sub influența stilistică a lui Rilke, mai ales din volumele Stundenbuch și Duineser Elegien, din care am făcut, ambii, lecturi intense în original, o întreagă „ideologie” a „suprasensibilului”, a „mitului”, a „unei alte lumi sau a unei alte realități
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
e... Un elogiu, poate, o „presimțire” a divinității, a Zeului, căruia „îi dă ocol”, așa cum face Rilke („Ich kreise um Gott, um den uralten Turm...” - „Eu îi dau ocol lui Dumnezeu, străvechiul turn...”Ă, așa cum o va face în 11 Elegii, o încercare de definire „a Sa”, a Zeului - „ceea ce nu e pretutindenea este”, de fapt singura afirmare a unei „posibile” Existențe, în acest poem. Nesiguranța persoanei, a realității esențiale ce e ființa: „...să tăcem împreună, mereu întrebându-ne celălalt dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
o spunem, au „îndrăznit” o poezie ce depășea mimesisul, descriptivul liric sau transfigurarea lirică. Cu accente de acest tip, ca în poemul En-Ghidu, risipite în primele volume și apoi „compact”, ca o adevărată, frontală abordare a metafizicului, în volumele 11 Elegii și Laus Ptolemaei, Nichita își atinge apogeul creației, cred eu, trecând de și învingând ceea ce defineam eu ca „naturalismul opresant al artei contemporane” (și nu numai românești!Ă, având meritul rar și în lirica și arta occidentală de a „aborda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
științifice ale lui Cipariu. Literatură nu se tipărește, cu unele excepții, precum poezia Imnul creațiunii de I. Heliade-Rădulescu, apoi o adaptare în limba română a celebrei Stabat Mater, făcută de Samuil Micu, și, ca un omagiu adus amintirii istoricului ardelean, Elegia a XXV-a de Gh. Șincai, în limba latină. Sunt publicate articole privitoare la corifeii Școlii Ardelene, Micu, Șincai și Maior, sau la activitatea lui I. Budai-Deleanu, Ienăchiță Văcărescu ș.a. Nu lipsește interesul istoric și critic pentru literatura originală românească
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285425_a_286754]
-
și moartea în opera d-nei H. Papadat-Bengescu și Despre dialog, iar Lucian Boz se apleacă asupra liricii lui Lucian Blaga, Camil Petrescu și Dan Botta. Relevante sunt, de asemenea, intervențiile confesiv-polemice ale lui Eugen Ionescu în legătură cu propriile-i versuri din Elegii pentru ființe mici (în Jurnalul poeziilor) sau cele referitoare la personalitatea lui E. Lovinescu (în Jurnal), criticul fiind atacat într-un amplu și virulent articol și de Camil Petrescu (Eugen Lovinescu subt zodia seninătății imperturbabile, 11-18/1932). Un spirit incisiv
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289321_a_290650]
-
trimbură mâna / când ti-aplicași ca s-tincliñi // sâmțiși cum / sărâma din tini / schimură ‘nă rugăciuni și s-duți? // dado, / laie dado.../ tu aistă noapți, / țerlu s-înavuță cu ‘nă noauă Cruți.” Acest lirism are și o coardă erotică, răsunând chiar și în elegia temniței: „Nu-i vrearea biligiucă, ni ciupari, / S-li porț pirifan, dzua, la videari;/ Niți icoană di-aviu, la cari s-ti-ncliñi,/ Ca să-ț-afirească inima di schiñi.// Nu i hrisafi, galbină flurie, / S-u coși pi ciciroană, tră ciudie;/ Nu s-veadi. Nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285531_a_286860]
-
să-i pun cruce acestui film, cînd deodată Eastwood deschide o nouă poveste. Sîntem la un ranch abandonat din împrejurimile orașului și directorul de imagine Tom Stern scoate efecte frumoase (dar parcă din alt film : un western de artă ?, o elegie despre criza economică din anii 30 ?) din combinația de praf, paragină și soare. Un polițist găsește acolo un copil. Să fie oare copilul eroinei ? (E mai mare cu cel puțin trei ani, dar, în punctul acela, spectatorul are tot dreptul
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
un loc, al lor, sub soare, Istoria spre a-ți putea zidi! Ne vom aduce-aminte cât vom fi, Cum se scria Scînteia ilegală Și-o tipăream cu sânge și cerneală Schimbând mereu, mereu tipografii... Ne vom aduce-aminte cât vom fi.“ („Elegie eroică la semicentenar“, Cadran, mai 1971) PENDEFUNDA Liviu, publicist și poet „A fi revoluționar, a traduce în practică înțelesul profund al documentelor de partid, al operei teoretice a secretarului general al partidului nostru, tovarășul Nicolae Ceaușescu, înseamnă a fi pe
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
ochi uimiți de mari,/ La ce mai reapari/ Să-ngreui al meu gând?/ Părea că te-am uitat,/ Că n-oi mai auzi/ Că-mi amintești v-o zi/ Din viața mea de sat !88. Nu mult după aceea va scrie elegia O, mamă... Moartea mamei continuă șirul durerilor legate de Ipotești. Din păcate, nici aceasta nu a fost ultima, căci, în februarie 1878, tatăl a fost nevoit să vândă moșia. Pierdut e totu-n zarea tinereții/ Și mută-i gura dulce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
16; Pamfil Matei, „Imn copilăriei”, T, 1974, 3; Piru, Poezia, II, 151-154; Dana Dumitriu, Confesiuni rimate, RL, 1976, 39; Olimpia Berca, „Orizontul regăsirilor”, O, 1977, 2; Ion Arieșanu, O poezie a seninătății, O, 1982, 48; Ion Arieșanu, Un gen de elegie, O, 1987, 24; Micu, Limbaje, 284-286; Dicț. scriit. rom., IV, 6-8; Radu Săplăcan, Exerciții de balistică, îngr. Ioan Pintea și Sorin Gârjan, Cluj-Napoca, 2003, 186-189. R.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289115_a_290444]
-
Lucreția Andriu o conversiune În sensul literal al cuvântului (cum - vertere), Îndreptând-o, ca să ne mărginim la fenomenul poetic, de la Valéry la Rainer Maria Rilke, cel mai important și cel mai criptic poet al sec. XX. Voi reda Începutul primei elegii de la Duino În care fenomenul de frumusețe este condiționat, este identificat cu o sfâșiere cosmogonică; amândouă, dau cunoașterea prin transmutațiunea Cunoscătorului În Cunoscut. Voi reda textul german pentru ca acei care cunosc această limbă, să-și poată da seama de pietatea
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
condiționat, este identificat cu o sfâșiere cosmogonică; amândouă, dau cunoașterea prin transmutațiunea Cunoscătorului În Cunoscut. Voi reda textul german pentru ca acei care cunosc această limbă, să-și poată da seama de pietatea și de fidelitatea poetică și intelectuală a traducătoarei. Elegii I. Am cunoscut-o, ca să spun așa, pe Lucreția Andriu, pe patul de moarte, căreia i-a rezistat cu voința Lady-ei Ligeia a lui Edgar Poe, admirabil tradusă de ea. După exemplele date mai sus putem spune că această Moarte
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
la fenomene din astronomie, geografie, literatură, filozofie și din alte domenii, care reflectă îndoielile îndrăznețe ale poetului față de concepțiile tradiționaliste și spiritul său de căutare a adevărului științei. Capodopere ale poemului descriptiv sunt considerate, de asemenea, Nouă ode și Nouă elegii. Cel din urmă este alcătuit dintr-o suită de poeme de inspirație religioasă, prelucrate pe baza cântecelor ritualice. Qu Yuan a creionat în aceste poeme figurile mai multor zeități, preponderente fiind cântecele de iubire dintre zei și pământeni. În creația
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
toți, publicat de Editura Minerva, București. Visul din pavilionul roșu Spre mijlocul secolului al XVIII-lea, când ultima dinastie feudală din istoria Chinei, dinastia Qing (manciuriană) se afla într-o etapă prosperă, a apărut un roman celebru care, asemenea unei elegii, prevestea inevitabilul declin al societății feudale. Acesta se intitulează Visul din pavilionul roșu, considerat de posteritate "un pisc al romanului clasic chinez". Cao Xueqin, autorul acestei capodopere, reușește să o desăvârșescă, pe de-o parte datorită geniului și erudiției sale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și luminos" în traducere din limba chineză. După calendarul tradițional agricol chinezesc, sărbătoarea cade pe 5 aprilie. Aceasta marchează al cincilea termen în calendarul tradițional lunar și este și ziua în care se organizează ceremonii în memoria celor morți. O elegie antică vorbește despre durerea unei femei care și-a pierdut soțul vița de vie era încurcată în pustiu și buruienile se înfiorau în cimitir, și acolo, singuratic, dormea soțul ei. Îi era atât de greu să suporte durerea, încât singura
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
frumoasă poveste (1981), aceeași tehnică a „acuarelei” combină abil nuanțele, lirismul confesiv fiind marcat de o „cuminte melancolie”. În Armura solară (1983), peisajul e mirific, lumina îl face strălucitor sau îi relevă transparența. Se regăsește aici „eșarfa melancoliei” care învăluie elegia subtil ticluită. Totodată, un segment important al scrisului lui B. este poezia erotică. În Lecția de melancolie (1987), elegia nu mai este menționată în titluri, însă rezonanța ei persistă, căpătând accente bacoviene. În Semințe eterne (1990), evocării elegiace a ținutului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285679_a_287008]
-
Armura solară (1983), peisajul e mirific, lumina îl face strălucitor sau îi relevă transparența. Se regăsește aici „eșarfa melancoliei” care învăluie elegia subtil ticluită. Totodată, un segment important al scrisului lui B. este poezia erotică. În Lecția de melancolie (1987), elegia nu mai este menționată în titluri, însă rezonanța ei persistă, căpătând accente bacoviene. În Semințe eterne (1990), evocării elegiace a ținutului bucovinean și a neamului din care se trage poetul i se adaugă oda „ostașilor căzuți la datorie” și „lauda
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285679_a_287008]