2,447 matches
-
poeme. Este un sentiment de gol imens, de pierdere a oricărei speranțe de mântuire. De la neliniștitele poeme cu îngeri ale lui V. Voiculescu la lumea creștină suferindă, vidată de sensul mântuirii și instalată într-o așteptare absurdă, ca în poemul, emblematic, Copilașii din cer, este o mare distanță: raiul lui P. nu e decât un loc al plângerii; simbolurile consacrate ale interiorității paradisiace (casa, grădina) devin spații goale, infernale. Dacă tonalitatea, repertoriul tematic și stilistic rămân adesea tributare modelului gândirist, poemele
POPA-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
stinge în oboseală și confuzie existențială. Tonalitatea, aproape continuă, e similară cornului melancolic eminescian și obsesia capătă conturul „vânătorii sacre”. Culegerea Voce eternă. Pro Patria (1985) restituie și ineditele. Se regăsesc aici materia lirică specifică, obsesiile fundamentale, sintagme și imagini emblematice, dar textele nu ating niciodată tensiunea antumelor, ceea ce presupune că sunt doar bruioane. SCRIERI: Frații mei blânzi, Iași, 1974; Aurea saecula, Iași, 1977; Elogiul înțelepciunii, Iași, 1979; Voce eternă. Pro Patria, Iași, 1985. Repere bibliografice: Constantin Ciopraga, Un poet autentic
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
scos pe poet în vedetă, trecându-l din linia de rezervă în linia întâi a postexpresioniștilor.” Versuri precum cele din poemul Speranța - „o viață întreagă, până la genunchi în apă. / să cerni mâlul galben. îmbrăcat în zdrențe. / visând pietricele strălucitoare”, rezumă emblematic întreaga poezie a lui P. Aparent (sau în primă instanță) înregistrare a cotidianului mecanic, impur și hâd, lirica lui traduce, de la un capăt la celălalt, o voltaică tensiune de depășire a cotidianului și a materiei joase, ceea ce în planul limbajului
POPA-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
de la începuturi până în 1918 (1980, în colaborare cu Valentin Tașcu) și bibliografia Mihai Eminescu în Transilvania (1866-1918) (2000). Știe să îmbine fericit în demersul său deschiderea spre spațiul operei cu examinarea minuțioasă a contextului în care aceasta s-a produs. Emblematic, într-o carte intitulată Spații literare (1974), autorul așază pe frontispiciu o definiție a criticii literare aparținând lui Lucian Blaga. Rolul criticii ar fi în primul rând acela „de a ridica în conștiință, adică pe un plan de luciditate, valorile
POPA-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288912_a_290241]
-
sau Eugenio Montale au fost remarcate aici), gravitând cu o serenitate amară, pe tema clipei inundate în milenii. Nouă ca stare a eului e reflexivitatea calofilă asupra morții: „Estetică, pe țărmul pontic, Moartea”. Un memento mori, de astă dată sub emblematica expresă a macabrului, e și volumul Mineralia, care adâncește conștientizarea unei răsturnări a destinului - „sârmă de echilibrist pe care calc,/ cu capul în jos”, proiectând propria carcasă minerală într-un abis geologic, „până la principiul dintâi”: „port trupul ca pe o
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
Poesis”, „Contemporanul”. Critica literară a relevat coerența mito-poetică și forța imagistică, de sorginte expresionistă, din Liniștea aerului. Evitând sentimentalismul, poeta fascinată, totuși, de iluzie își proiectează ipostazele lirice într-un mod dinamic, prin succesiunea motivelor: viața ca teatru, singurătatea, arborele emblematic, criza de identitate, proiecția celuilalt. Simbolurile naturii originare se armonizează cu acelea ale spațiului citadin asimilat devenirilor interioare. Următoarele cărți, Oaspetele de piatră și Iluzia risipei de sine, ambele publicate în 1998, sunt diferite ca viziune poetică. În Oaspetele de
RADULESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289106_a_290435]
-
chestiunii: nu toți optzeciștii sunt pe deplin și în egală măsură postmoderni, p. ar fi reprezentat în poezie numai de câțiva dintre cei afirmați la Cenaclul de Luni, iar în proza optzecistă ar fi ilustrat mai ales de roman, exemplul emblematic fiind Femeia în roșu de Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, în vreme ce proza scurtă optzecistă și experiențele prozastice textualiste (calificate ca „tardo-moderniste”) nu i-ar aparține. Din rândul generațiilor literare anterioare, optzeciștii care și-au asumat postura de corifei
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
revelează, în totalitatea ei, decât altui observator - celui care a trăit, cu ochii măriți de febrele spaimei, suferințele și ororile războiului. Și aici, distanța față de Proust se menține totuși considerabilă, scrierea purtând, în ciuda unității subiective de perspectivă, suficiente însemne ale emblematicii normative tradiționale - liniaritate cronologică, dozare a intensității dramatice, organizare arborescentă a discursului - pentru ca devansarea sistemului, luat ca întreg, să genereze, în percepția critică interbelică, o impresie obscură de „nesuprapunere” și inadecvare funcțională. În ce îl privește, autorul - răspunzând unor interviuri
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
poet în viață. La un ceas după ce ajunsese în posesia ei, „trubadurul se stingea încet și modest, într-un sanatoriu, departe de prietenii lui literari și neliterari”. Le lăsa acestora freamătul scurt al unei vieți ce se încheiase într-un emblematic Zbor peste ape. Existența lui M. a fost prea scurtă ca să îi îngăduie o afirmare pe măsura talentului. La douăzeci și șase de ani, când își încheie, discret, drumul printre oameni, era o personalitate lirică destul de bine conturată. Sedus de
MOLDOVEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288230_a_289559]
-
lui Radu Antim, protagonistul romanului Ultima vară a lui Antim (1978), frate bun cu prințul din Roman. Bufonul shakespearian, Hamlet, Ioan fără de Țară, grimasa lui Prospero terorizat de halena lui Caliban, ghidușia lui Puck sau făptura de Ariel sunt figuri emblematice. Dar cel care mediază aici caruselul relațiilor este Jumătate, sublima jumătate ce domină - regal și paradoxal, trist, sălbatic și benign, agresiv sau tremurător, lucid, necruțător sau cu blândă conștiență - întregul câmp heraldic al acestei poezii. Fermecător prin hidoșenie, deplin tocmai
MUGUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288267_a_289596]
-
al lui I.L. Caragiale (o analiză structurală temperată), Ioan Slavici (abordat din perspectivă psihanalitică). Micromonografia Introducere în opera lui Ion Creangă (1976) uzează de conceptul „natură sintetizatoare”, folosit în cazul lui Eminescu (și apoi și al celorlalți mari clasici). „Nucleul emblematic” al sintezei înfăptuite de Creangă stă în hazul de necaz și în istețime, în competiție homerică cu prostia. Alte contribuții exegetice se referă la cultura și filosofia povestitorului, la aspectul de bildungsroman al unor narațiuni, la metafora (centrală) a drumului
MUNTEANU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
umbra, atotprezent, timpul va însoți aici stările, gândul, jocul de ape al interiorității. Iluzia, stăpână altcândva, cedează unei lecturi care percepe violența, asprimea, agresivitatea „aproape”-lui și a „departe”-lui, deopotrivă, de-construind acum o „fără-lume, reavănă”, în care străjuiește, emblematic, „șarpele-n-cerc”: „drumuri pe care nimeni nu răspunde”, „poveri migratoare”, de care „începi să te miri”, cu soarele - halucinant, într-un „tablou votiv” - „duios mâncat de furnici”. Este ordinea unei percepții de vârstă interioară, a „amiezii”, când sufletul „cu frig încercuindu
MUSAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
seamă. Într-o lume care iubea încifrările și simbolistica și își îmbrăca teama de necunoscut în hieroglifele redescoperite (M. începuse și el redactarea unei Cărți despre hieroglife, care este, de fapt, o traducere din latinește), solicitarea ezoterismului propriu emblemelor și emblematicii se asocia, coerent, cu înclinațiile către ocultism și către „manțiile” de tot felul, către ermetism și literatura oraculară, către varii decodări și previziuni ori către astrologie. Literatura care răspundea unor asemenea cerințe era căutată, cercetată, tradusă, adaptată, produsă pe un
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
aproape trei sute de gnome numerice mult agreate de literații barochiști. Tot o carte de gnomologie este și Ethica, datoare și ea enciclopediei lui Alstedius. Geografia în chipul jocului de cărți (cu un bănuit original franțuzesc) propune o ingenioasă utilizare a emblematicii în didactică. Emblemele dau originalitate și Cărții despre cele nouă muze și despre cele șapte arte liberale, pentru care nu trebuie neapărat căutate surse occidentale, căci tema avea o veche tradiție în poezia panegiristică ucraineană din prima jumătate a secolului
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
circumstanță, imagistica autorului se coagulează în jurul unor obsesii ce vizează eul lăuntric, răspunsurile sensibilității poetice la realitatea imediată, unde sunt căutate „mireasma neîncepută”, spațiile de puritate. Vulnerabil să fie poetul, titlul unui poem din Neînceputa mireasmă (1975), pare să fie emblematic: cel care scrie se descoperă vulnerabil în fața existenței, dar și în confruntare cu meandrele verbului (în „ciudatele saline ale creației”). Starea de nesiguranță se acutizează odată cu trecerea timpului, ca în poemele din Autobiografie ermetică. Unui lamento pe tema singurătății i
PETROVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288801_a_290130]
-
expuse inițial își găsesc aplicarea în secțiunea Generația ’60 între etic și estetic, iar cel mai amplu capitol este Obsesia eticului sau Cruciada pentru adevăr (Augustin Buzura). Dintre „novatorii structurilor epice” din această perioadă, criticul se oprește la trei figuri emblematice: Sorin Titel, D.R. Popescu și Paul Georgescu. Cel mai deschis inovației, experimentului naratologic este considerat Sorin Titel, care a înțeles printre primii că adâncirea viziunii realiste nu se poate face fără revoluționarea scriiturii. Bine scris și documentat, studiul îl situează
PISTOLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288827_a_290156]
-
similară celor propuse de Roman Ingarden sau de René Wellek, dar de un grad mai ridicat de coerență și complexitate. Avantajul acestei concepții constă, mai întâi, în reliefarea interdependenței nivelelor: „Pentru Borges, labirintul este, concomitent, tipar compozițional, temă și motiv emblematic” - scrie autoarea, relevând întreita ipostază a semnului literar, ca element semantic, referențial și autoreferențial deopotrivă. Apoi, identificarea celor șase „nivele configurative” constituie o modalitate plauzibilă de a motiva „validitatea lecturilor multiple aplicate unuia și aceluiași text literar”, în funcție de poziționarea sistemului
PETRESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
literară, si, recunoscându-se el însuși excesiv dependent de stilul prietenei sale, își va distruge un volum; o prietenie pasionată a legat-o și de Maurice Barrès, care îi închină în 1905 memorialul de călătorie Le Voyage de Sparte, cu emblematica dedicație „coborați de la Dunăre că Ronsard și de la Bizanț că Chénier”; o relație de excepție a avut cu vară ei, Elenă Văcărescu, sub a cărei înrâurire va consacră un poem străbunilor valahi; i-au fost prieteni și Anatole France, Pierre
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
ar fi sugerat posibilitatea unei scrieri despre reprezentările artistice ale unui subiect. Trei imagini, statuia antică a Dianei, sculptura Diana de Poitiers, aparținând lui Jean Goujon, și o gravură a lui Albrecht Dürer, Miraculoasa vocațiune a Sfântului Hubert, considerate întruchipări emblematice ale motivului vânătorii în arta plastică, deschid galeriile muzeului imaginar al lui O. Sunt reunite într-o dezordine căutată, cu asociații capricioase, surprinzătoare, descrieri de sculpturi și picturi antice și moderne, aprecieri fine asupra muzicii, comentarii și citate din literatură
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
întregi averea „poetică” a scriitorului, epitaful pentru Mateiaș, compus, se pare, în trei versiuni: latină, slavonă și română, și, probabil, o „recapitulare” în slavonă a conținutului scrierii despre Varlaam și Ioasaf, impun prin noutate. Texte eminamente laice, alcătuind o poezie emblematică sui-generis, ele își găsesc corespondente în toate literaturile europene și, mai aproape de noi, în scrisul baroc polon și ucrainean. Mai mult, versurile imprimate în 1647 (semnate de N. ) și cele ce apar în Triodul Penticostar (atribuite lui) depășesc chiar tiparele
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
supraveghează munca de tălmăcire (Evanghelie învățătoare, 1642), scrie predoslovii și împodobește aceste tipărituri cu stihuri. Intelectual de ținută, slujitor devotat al cărții, în care vedea „bogăția cea mai de preț și mai cinstită decât toate bogățiile pământești”, el compune versuri emblematice, precum cărturarii barochizanți, cultivă cu pasiune latina și se ocupă de educarea în același sens a fiilor săi, își transformă numele în Orest, dându-i o rezonanță elină, dar folosește și forma scripturistică Uriil (o altfel de „antichizare”), participă la
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
de străbaterea meleagurilor mai îndepărtate. Imagini din ținuturile românești, care compun, de pildă în volumul Desfrunzirea uitării în vântul auriu de septembrie (1979), ciclul Ave, iarba din Transilvania, alternează, aproape în fiecare culegere, cu priveliști europene, asiatice, africane etc. Unei emblematice „porți de pe Mara”, celebrată chiar în titlul unei culegeri din 1972, îi răspund unduiri egeene, turnuri din Nürnberg, coline din deșertul Gobi, munți din Sahara („cariatide într-un templu sur”), caravane a căror umbră „cu cerul curge-n muntele amar
NEGULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288416_a_289745]
-
al tuturor proiecțiilor mitice eminesciene constă, așadar, în „plânsul lăuntric al cosmosului”, dar un cosmos nestructurat integral, rămas încă într-o stare de somnolență haotică, marcat de „paloarea mortală” a neantului. Dintr-o asemenea „demonie cosmotică” se desprind niște figuri emblematice sau arhetipuri prin care se constituie mitologia poetică. Ele sunt Odin, Orfeu, cel „sălbăticit de suferință”, și regele Somn, iar la alt nivel, Călugărul, Poetul și Monarhul - acestea trei putându-se confunda sub o identitate androgină, la rândul ei configurată
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
anilor ’50 - Filonul (1952) și Poem despre tinerețea noastră (1960)- și punctate arareori de limpezimea câte unui vers clasic, N. revine la stilul ce l-a consacrat, la care nu va mai renunța niciodată, în ciuda numărului impresionant de scrieri. Cărțile emblematice ale acestei ultime perioade sunt Athanor (1968), Copacul-animal (1971) și Tatăl meu obosit (1972), unde reluarea tehnicilor suprarealiste se conjugă cu reconsiderarea demersului cognitiv al vechilor alchimiști, pentru care toate ființele și lucrurile din univers sunt legate prin fire nevăzute
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
pendula mereu între participare entuziast-juvenilă și luciditate, între notația directă și interpretare. „Lumea care nu moare” ar fi totuși o realitate, dar numai fiindcă e mediată de verbul poeziei. Textul care dă titlul culegerii Sfere muzicale (1973) poate fi socotit emblematic pentru situarea poetei între voluptatea iluziei și demonul neliniștitor al privirii realiste, reci: „Intru în calda lumină/ genunchiul înflorește/ ape dulci îmi lunecă pe unghii - / sfere muzicale plutesc/ ca niște verzi și galbene baloane,/ dar vai, plesnește sunetul/ [...] și sentimentele
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]