2,112 matches
-
Zach i-a zâmbit, iar Jina și-a dat seama că tot restul nu mai reprezenta decât o formalitate. Prezentările, poveștile, făcutul de curte - niște ritualuri care nu-și mai găseau necesitatea. O femeie se îndrăgostește de bărbatul care o emoționează. Da, i-a răspuns el. Mă pricep la vapoare. În seara aia, Jina n-a mai ajuns la ea în cameră. Când s-a trezit în brațele lui Zach, iar el a rugat-o să meargă în Idaho și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
pentru isteții clasei. Aceștia oftau când la ore se citea din Thoreau sau Yeats, până că știau că pe Alice avea s-o podidească plânsul. Ea ar fi vrut să le spună că nu plângea de tristețe, ci că se emoționa din cauza preciziei și profunzimii cuvintelor, dar până când s-apuce să emită explicația, cineva o lua și-o ducea la cabinetul medical și-o mai și sfătuia să înceteze cu plânsul fiindcă se face singură de râs. Alice știa că restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
tremurînd tot. Spre deosebire de director, acesta era exagerat de palid și, din cîte mi-am putut da seama - purta ochelari -, avea priviri șirete. Îmbrăcat cu niște pantaloni jerpeliți și Încălțat cu galoși, arăta jalnic. Faptul că nu s-a arătat deloc emoționat cînd a fost prezentat de director se datora nu atît calmului, cît expresiei de nedumerire care i se citea permanent pe chip. Se așeză lîngă mine pe canapea, la capătul dinspre ușă, și-și tot Împingea ochelarii pe nas. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
deloc în viața de dincolo, dar dac-ar fi, aș vrea să fiu cireș, să-și frece un copil bărbia de mine și, din când în când, să-mi povestească. Apoi îmi amintesc de prima zi de școală. Tata era emoționat, nervos, se tăiase cu lama, de dimineață, în timp ce se bărbierea. A venit cu mine în clasă, m-a așezat în prima bancă și mi-a spus „Copile, aici stai! Dacă nu ești cuminte, ajungi în ultima bancă, în banca măgarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fără 5, a descuiat Primăria, a oficiat căsătoria lângă un fost copăcel de interior (un copăcel oriental al vieții), crescut imprevizibil mult peste normal, un fost bonsai care și-a uitat condiția și și-a făcut de cap. Dragoș era emoționat și i se tăiase limbarița complet. Adina mai vorbea câte ceva. Conținutul ceremoniei era în sine foarte frumos și neformal, ofițera Stării Civile era emoționată și ea, Nick se purta ca un copil zăpăcit, impresionat că semnează ca martor lângă Pauline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
un fost bonsai care și-a uitat condiția și și-a făcut de cap. Dragoș era emoționat și i se tăiase limbarița complet. Adina mai vorbea câte ceva. Conținutul ceremoniei era în sine foarte frumos și neformal, ofițera Stării Civile era emoționată și ea, Nick se purta ca un copil zăpăcit, impresionat că semnează ca martor lângă Pauline, îmbrăcată frumos în roz. Amândoi au găsit puterea să fie veseli. Mai balcanice am fost Adriana și cu mine, un fel de substitut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
îl împiedicai: - Fiecare câte unul; sunt grele, spusei. După ce le coborârăm ne privirăm veseli și triști totodată - un amestec pe care rareori îl încercăm. Intrarăm pe peron, și când trenul sosi, îi mulțumii și ne despărțirăm dându-ne mâinile. Era emoționat. - Lung, poate ne mai vedem în viață, rostii. Când trenul plecă, el trecu în spatele gării, mângâie calul, îi lăsă atârnat sacul cu iarbă până ce-l isprăvi, apoi se sui în șaretă și porni, fără vlagă, înapoi, pe drumul lung și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
condescendență pentru vârsta, profesia și omenia lui, și pentru încă ceva, ascuns, depărtat care-i sclipea în ochi, ocolind un adevăr anume, o nădejde înfundată în sufletul său și pe care avui senzația a o fi descoperit, când, pe jumătate emoționat pe jumătate înviorat, îmi rostise, cu timiditatea omului de la țară sau a celui prins în capcanele împrejurărilor, că fiica lui se mărită. Părea a fi vrut să spună: „Nutream speranța, cu un an în urmă, când locuiați la mine, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
aplece să-i sărute mâna, urmând să se îmbrățișeze, ea îl măsură din ochi, cât o străfulgerare, parcă, îl vedea atunci prima dată și simți că secunda era fundamentală, prima lucidă în secționarea destinului, nimeni nu o observă, el era emoționat, ea privindu-l îi păru ca o prăpastie într-o excursie pe munte, fără să-și dea seama că o prăpastie face totdeauna parte din măreția naturii. Urmară apoi obișnuitele - sincere sau ipocrite - felicitări ale celor prezenți, cu îmbrățișări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o batjocură în ninsoarea oblică, afișul cu Iosif Visarionovici Stalin. Februarie 1941. Istoria venea dinspre Yalta, în adevăr dinspre Yalta: era afișul noii puteri. - „Să ne luăm la revedere, dragă, îmi spuse, ca și cum nimic nu se întâmplase”. Îl sărutai, era emoționat, dar nu părea, avea, ca și atunci când îl cunoscusem, ceva din demnitatea, solemnitatea senatorilor romani. - „Domnule președinte, încercai către el - vagă consolare, de fapt nici atât, cu voce abia auzită: așa se întâmplă uneori în istorie. N-ați greșit cu nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cimentul încins, trebuia puțină răcoare. Trecuseră desigur câțiva ani, părea să nu audă vuietul vremii ce-i șuiera la urechi, cânta, fals dar cu mare cuprindere, se auzea din când în când „O sole mio!”... restul nu se înțelegea. Intrasem emoționat în curte; cum să-i explic că tocmai trecusem pe trotuar, prin fața sorții, ca în urmă cu treisprezece ani, Anna Viaceslava, neschimbată, în uniforma de elevă, atunci abia începuse războiul, era în 1939, - cum să înțeleagă o asemenea realitate? - „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu ochiul. Mi-a luat fața foc și n-am zis nimic. Ca și săptămâna trecută, Nicholas a ajuns primul. Azi pe tricoul lui scria „Mai bine moartea decât dezonoarea“. —Te-ai întors! Asta e super tare! Am fost așa emoționată că nu m-a lăsat inima să-i zic că, de îndată ce obțineam numărul de la Mitch, aveam s-o șterg. —Mitch vine în fiecare săptămână? am întrebat. —Aproape. Cu toții venim aproape în fiecare săptămână. Cum îl prinsesem singur, a trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
se facă auzite toate în același timp, trebuie să le spun: „Potoliți-vă, oameni buni, luați un număr de ordine și stați la coadă!“ Am fost fascinată. Făcea ca totul să pară atât de normal, de la îndemână. Și m-a emoționat modestia ei. Dacă exista cineva care să mă poată pune în legătură cu Aidan, era femeia asta. Acum se transmitea alt spectacol live. Neris purta o rochie diferită așa că trebuie să fi fost o altă întâlnire. De pe scenă a spus: — Am un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mei, arborele părea cu totul obișnuit. Frunzele lui semănau cu cele ale viței-de-vie, dar în mic. Era plantat chiar în mijlocul unui izvor. — Se zice că dacă ar fi udat cu altă apă, s-ar usca imediat. Mi s-a părut emoționată de vizita asta, dar nu înțelegeam motivul. A doua zi însă, eram iarăși împreună și mi s-a părut că e veselă și îndatoritoare. De atunci plimbările noastre au devenit zilnice sau aproape zilnice, deoarece la mijlocul săptămânii, lunea și marțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dar ăsta nu era decât un pretext oferit de prințul din vremea aceea. Ajunseserăm în creștetul unei coline și piramidele se detașau limpede în zare. Și-a oprit cămila și a întins mâna spre răsărit, cu un gest atât de emoționat, că devenea solemn. — Multă vreme după ce casele noastre, palatele noastre și noi înșine vom fi dispărut, piramidele acestea vor fi tot aici. Oare nu înseamnă asta că în ochii Celui Veșnic ele sunt cele mai folositoare? Mi-am pus mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a fost vreodată tipărită într-o tipografie. Când te vei reîntoarce la ai tăi, s-o porți cu mare grijă asupra ta. În ochii săi, am văzut că știa că într-o bună zi aveam să plec. Părea atât de emoționat, că nu m-am putut împiedica să-mi las lacrimile să curgă. S-a ridicat. M-am aplecat ca să-i sărut mâna. M-a lipit de el și m-a strâns la piept ca un adevărat părinte. Jur pe Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un pic peste picior, dar chipul ei bucălat strălucea de fericire. Stăteam ore în șir să dezmierd copilul și pe mama sa, să-i contemplu pe amândoi în gesturile de zi cu zi, mai cu seamă la alăptat, care mă emoționa mereu. Așa că n-aveam deloc chef să-i trag după mine pe drumurile anevoioase ale pribegiei. Nici spre Florența, nici măcar spre Tunis, așa cum mi se sugerase în anul acela, în niște împrejurări ciudate. Mă aflam într-una din zile la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ieslea găinilor. Ne atrag acolo, pentru că știu că de acolo ne aprovizionăm. Ne așteaptă acolo ca să ne sucească gâtul, ca la găini. Au fost uciși toți centurionii, signifer-ul și ajutoarele de la care - Errius își frecă bărbia, așa cum făcea ori de câte ori era emoționat. Din cinci sute de soldați s-au întors doar patruzeci și cinci, iar tribunul Rubellius a scăpat de infamie pentru că a salvat măcar signum manipularis. — Ți-e frică? — Și dacă quazii se ascund în pădurile acelea? Nu avem destule forțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
știu eu, ei atacă numai când sunt siguri că dușmanul nu e în stare să riposteze. Vor aștepta ca soldații să înceapă să umple coșurile, dar nu cred că fratele tău se va lăsa ucis. Rămaseră tăcuți. Valerius îl observa emoționat pe Antonius, care mergea printre soldați pe calul său negru, părând un zeu al războiului, cu coiful său de bronz ale cărui apărători erau ridicate asemenea unor mici aripi. Panoplia albastră din piele era strânsă pe trup, punându-i în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Nu eu sunt cea care trebuie să-ți răspundă. Se întoarseră la vilă. Calvia îl conduse pe Antonius într-o sală mică și se retrase repede, trăgând draperia purpurie de la intrare. Uimit, Antonius îl văzu în fața sa pe Titus; fu emoționat când îi strânse mâna - acesta era gestul specific al adepților lui Mithra. — Ești aici. Trăiești, spuse Titus, continuând să-i strângă mâna. Și tu... Am auzit că ai avut febră, că a fost grav... — Iar tu ai fost în unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
învingă. Veni lângă Antonius, care îl privea pierdut, nevenindu-i să creadă, și îi puse o mână pe umăr. — Întoarce-te în Pannonia. Pune-ți în practică planul de îndepărtare a lui Vitellius. Zeii te vor ajuta. Antonius era prea emoționat ca să poată răspunde. Nu întrebă ce putere supranaturală îl convinsese pe Proculus să-l ajute pe Valerius. Maestrul luă sacul. — Diseară pornesc spre Augusta. PARTEA A TREIA 26 Biciul îl lovi peste picioare. Apoi, din nou, îi simți mușcătura pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
probabil la un meșter tâmplar, niște corpuri geometrice care se descompuneau în figuri regulare din geometria plană pentru a le calcula mai ușor ariile și a găsi formulele specifice cu ajutorul învățăceilor. Datorită emoției (iată că și dascălul nostru putea fi emoționat), a montat greșit o secțiune, iar poligonul obținut semăna mai degrabă cu un pelican cu ciocul spre cer, decât cu un trapez... Încremeniți în bănci, priveam cu uimire ciudata arătare care nu se potrivea la formă cu nici o figură învățată
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
pileala. Dar i-am întors-o și eu. — Să te ia dracu’, Felix, i-am spus. O să sun la room-service. Așa că mi-a făcut pe plac, dar fără tragere de inimă, și fără să se uite la mine. Am fost emoționat. Dar Felix câștiga bani pe chestia asta. Îi dădusem deja douăzeci de dolari. Dar ar fi putut să scoată mult mai mult dacă aș fi fost pilit tot timpul. Dar, în halul în care eram, nu puteam să-i suport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mine, și ție, Liv, pentru că ai rupt ultima barieră ce stătea în calea întrevederii: bărbăția lui. într-un fel, Liv, tu ai fost Poarta în ceea ce-l privește. Acum, că a trecut de tine, poate veni la mine. Sunt foarte emoționat. Poate că, la urma urmelor, aceasta este Dimensiunea mea Perfectă. Prepelicarul se opri și-și lăsă capul în jos. — Acum mergem? întrebă ea. Pe Vultur-în-Zbor vederea Prepelicarului umil, o servitoare arțăgoasă, nemulțumită, însă complet supusă, l-a șocat și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
David Stronge a continuat să înainteze de-a lungul camerei și m-a luat de talie. Mi-am ridicat capul. Toate privirile erau îndreptate către mine politicos și un ropot de aplauze le însoțea. David Stronge era deja transpirat și emoționat. Era scârbos. —Să mergem afară, îmi șopti familiar la ureche. M-am desprins din strânsoarea lui și am dat paharul de șampanie pe gât. —Vin imediat, i-am răspuns zâmbind, pierzându-mă în mulțime. Când am ieșit, înarmată cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]