2,239 matches
-
candoarea. Aceste noțiuni sunt puse în valoare în imaginea Albeica-Zăpada, care în basm este personajul pozitiv, opus mamei vitrege, personajul negativ. Totuși, imediat ce devine murdară, zăpada își pierde calitatea și exprimă pierderea purității originare, ce poate merge până la coruperea sufletului. Eroismul Albei-ca-Zăpada este tocmai acela de a rămâne pură, în ciuda tuturor încercărilor ce îi ies în cale. Misiunea celui ce visează ar putea fi aceeași. Nor Mai ales dacă acoperă soarele, norul are un sens negativ, de întuneric și de pierdere
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
bine educat; binevoitor; brav; cel mai bun; bunătate; bunăvoință; bunei; bunic; bunici; bust; calitate; din carte; cavaler; căzut; cineva; cineva apreciat; cinstit; cîștig; cîștigă; copil; criminal; demn; descurcăreț; desen animat; doctori; domn; drag; dreptate; Dumnezeu; efemer; elogiu; Eminescu; eroic; eroină; eroism; excepție; nu există; extrem; fantezie; faptă glorioasă; faptă măreață; ficțiune; Vlad Filat; fîntînă; folclor; fraier; frontalieră; geniu; gigant; gladiator; glorie; haiduc; Herodot; Hilk; ideal; idealist; important; imposibilitate; inconștient; ins; Ironman; isteț; istoric; istorie; Isus Hristos; iubire; iubit; împărat; încredere în el
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
aparență; ascuns; binefacere; bunăvoie; de bunăvoie; bune; cadru; capăt; care; carte; cercetaș; cert; cinstit; comerț; consecințe; constatat; conștient; copil; corect; corupție; cot; crud; culpa; curajos; curs; dată; datorită; demn; destin; determina; dialog; dispreț; documentar; drum; dureros; efectiv; el; energie; eroică; eroism; examen; executare; exemplu; existență; facere; a face ceva; făcătură; făcut deja; deja făcut; fals; fapt; faptă și răsplată; faptele omului; floare; folositor; fond; furt; glob; din greșeală; gust; haină; hoț; hotărît; impunere; incertitudine; indiscutabil; infinit; informație; infractor; instantaneu; interes; istorie
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
1. Modelul birocratic Studiul birocrației începe cu Max Weber (1864-1920), sociolog german, care consideră că aceasta este o formă de organizare rațională, adecvată teoriei clasice a managementului. Max Weber identifică, la nivel organizațional, următoarele sisteme de autoritate: charismatică, dobândită prin eroism sau caracter deosebit, și care se manifestă prin devotament și respect față de autoritate; tradițională, exercitată pe baza unor relații stabilite în mod tradițional și legitimate de statutul celor investiți cu respectiva autoritate; legală/rațională, bazată pe legalitatea normativelor, regulilor și
Politici publice şi guvernanța Uniunii Europene by LuminiȚa Gabriela POPESCU () [Corola-publishinghouse/Science/203_a_175]
-
Stoian, Stanciu, 1932, Din problemele localismului educativ, București. Stoian, Stanciu, 1938, „Școala Superioară Țărănească”, în Cultura românească, București. Țopa, Leon, 1935, Universitatea țărănească. Teoria și practica ei, Cernăuți. Urbánczyk, Franciszek, 1975, Didactica pentru adulți, E.D.P., București. Vetișanu, Vasile, 1973, Elogiul eroismului, Editura Albatros, București. Zub, Alexandru, 1971, „Experimentul biblioteconomic din Ungureni”, în Revista bibliotecilor, iunie. *** Buletinul Căminului Cultural Ungureni, an II, nr. 1. *** Din activitatea Căminului Cultural „Ungureni”, an I, nr. 1.
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
vieții, pasiunea unei rupturi. Mi-e frică uneori ca toată tortura să șnuț fie o tentație satanică, o demonie subterană; înțeleg prea bine îngerii și mi-e teamă să nu fie căderea care mă apropie de ei”. Peste ani, când eroismul a devenit o amintire și căderea un fapt, previziunea pare să se fi împlinit. De aceea, până la urmă, tocmai pe Eliade îl vede departe de adevăr. Ca și pe sine, de altfel, acel altul din tinerețe, pasionat de rupturi și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
finalmente, eșecul în căutarea adevărului nu este răvășitor. Contradictoriu, el este definit deopotrivă drept ceea ce „stânjenește viața, ceea ce o contrazice chiar”, dar și „ceva de care nu ne putem lipsi ca să trăim” (III, 346). Orice negativitate are reversul său întemeietor: eroismul lui Cioran ține de această perseverare în asumarea negativității, a contradictoriului și a nuanței. A explora teritoriul adevărului, a înțelege, în general, are la Cioran sensul unei permanente ezitări în afara „spiritului geometric”. „A gândi înseamnă să cauți nuanța, nu să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Ura de sine capătă, astfel, forma unei întemeieri. Îi urăște pe cei din jur nu mai mult decât se urăște pe sine, își neagă rădăcinile nu mai mult decât se neagă pe sine, totul cu o disperare care ia forma eroismului. Mărturisește într-un loc: „Nu-mi place celălalt. În același timp, împing nemulțumirea de sine până la delir. Îi detest pe ceilalți, în aceeași măsură în care mă detest pe mine însumi. Cine se urăște pe sine nu iubește pe nimeni
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să-și fixeze idealul în felul său de a fi. Și îl fixează în abandon, neputință, boală. Propăvăduiește forța în sens invers, acum, când își înțelege nu numai nevolnicia, ci și „mizeriile”; tocmai de aceea, lui nu-i rămâne decât eroismul întors, explorarea în eșec și, dus la extrem, curajul negativ. Cinism, scepticism, înțelepciunetc "Cinism, scepticism, `nțelepciune" Întemeiate pe o luciditate excesivă („Scepticul e un martir al lucidității”, citim într-un loc Ă III, 394), cinismul și scepticismul constituie pentru Cioran
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pentru o traducere din James, ar fi preferat în franceză mai degrabă abisurile îndoielii, decât ale scepticismului. Oricum, cert este că el încearcă, pentru că se hrănește cu sine, o reabilitare a scepticismului, ilustrare a neputințelor sale, a lipsei sale de eroism. Permanent, însă, regretul că nu se poate elibera de scepticism, fără să-l poată, în schimb, învesti în mod convingător cu o valoare afirmativă. Notează pe 11 noiembrie 1962: „Nu prin raționament se iese din scepticism, ci printr-un act
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
urmă, urmat împotriva propriei voințe, întrucât înclinațiile firești sunt deopotrivă spre violență și spre înțelepciune. Așa încât, e de văzut dacă, printre atâtea motive, cea care justifică cu adevărat crizele de violență nu este disperarea de sine însuși. „Disperarea duce la eroism sau la lașitate” (III, 209), citim într-un loc. Cu câteva pagini mai înainte, mai relevant: „Singura formă de cruzime pe care o pot înțelege și practica Ă cruzimea din disperare” (III, 201). Uneori se privește aproape cu admirație pentru
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
individ. Mă tem grozav să nu rănesc, și desigur să nu fiu la rândul meu rănit. Poți fi poltron și din prea multă sensibilitate” (I, 156). Iată-l, deci, pe Cioran mistificând și din neputință și lașitate, nu numai din „eroism”, ca și cum s-ar abandona pe sine. Și în acest abandon de sine, urlând ca să nu mai urle. Poate că nu-i la mijloc decât o lașitate în plus. Dincolo de toate motivele, pe care Cioran le supune unei reci analize, este
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu numai o trădare a sinelui, ci o neputință: „Ce este un înțelept? Un Lucifer ramolit” (III, 403). Or, dacă uneori caută înțelepciunea, Cioran o face pentru a da un sens pozitiv neputinței. O lașitate ar putea fi luată drept eroism. Daca nu cumva e valabil lucrul acesta și atunci când e vorba despre Indiferență... În fine, într-un loc Cioran spune: „Știu ce trebuie să fac: să fiu un înțelept, dar nu am stofă să devin așa ceva” (II, 8). Din stofa
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ele, Cioran le învestește cu sens întemeietor. Spune despre insomnii: „Datorez insomniilor mele tot ce-i mai bun și tot ce-i mai rău în mine” (I, 24). Este aici asumarea unei umilințe în plus, dar o umilință transformată în eroism, un eroism al cunoașterii care decurge din ființă. Asociate orgoliului, bolile înseamnă acces la adevăr: „Vorbeam de persecuții, de martiri, de încercările ce i-au fost date unuia sau altuia. La ce slujește atâta suferință? La ce slujește orice suferință
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
le învestește cu sens întemeietor. Spune despre insomnii: „Datorez insomniilor mele tot ce-i mai bun și tot ce-i mai rău în mine” (I, 24). Este aici asumarea unei umilințe în plus, dar o umilință transformată în eroism, un eroism al cunoașterii care decurge din ființă. Asociate orgoliului, bolile înseamnă acces la adevăr: „Vorbeam de persecuții, de martiri, de încercările ce i-au fost date unuia sau altuia. La ce slujește atâta suferință? La ce slujește orice suferință? M-ai
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe acela al neamului său. Sau l-a creat, ca pe un reflex, pe aceasta din urmă. Ce lașitate, în fond! Să-și flageleze țara, strămoșii, trecutul din neputința de a se flagela pe sine. E aici o lipsă de eroism care i se pare, de asemenea, semnul eredității sale. În fine, să mai rămânem o clipă la vârsta aceasta, a experiențelor teribile, când a început negarea de sine și fascinația autonimicirii, pentru a înțelege ce motivează, retrospectiv, nostalgia și ura
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în cazul că e o întorsătură retorică sau un paradox de circumstanță” (II, 26). Dar Cioran își întemeiază existența tocmai pe afirmația „Eu nu sunt eu” și înțelege că negarea originilor e dublată de spectacolul căderii în neant. De aici eroismul său negativ. Chiar și faptul că s-a rupt de limba română e considerat de Cioran un act fatal: „Extraordinara limbă română! De câte ori revin la ea (sau mai curând visez s-o fac, pentru că, vai, am încetat s-o folosesc
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
simțit întotdeauna atras de eșec. Cum să ne explicăm o astfel de atitudine? Să fie chiar în acest instinct al eșecului reacția revanșardă a cuiva care are presentimentul neputinței?! Să fie coborârea în eșec o formă de salvare printr-un eroism negativ, întors?! Spune Cioran: „De când mă știu, am îmbrățișat doar cauze pierdute Ă menite a fi pierdute, vreau să spun. Ce tainică complicitate cu eșecul în toate înflăcărările mele! E firesc să fi suportat tragedia țării meleș...ț” (I, 181
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a tot ce ține de convenție. Poetul își manifestă ostilitatea față de "războiul odios, față de literatura de goarnă și cădelniță care acompania zelos și festiv crimele și teroarea fascismului"9. Este epoca în care el persifla malițios arta, prietenia, adolescența, romantismul, eroismul: Mai sus, mai sus, vom trece de Dumnezeu/ pământul este o virgulă, cercul un ban -/ de sete, de veacuri, suntem beți,/ pentru disprețul tuturor crucilor înșirate,/ pentru chibriturile cu creier, de jos,/ pentru prea frumos gând răsărit peste noapte,/ să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
palori/ beau alcooluri ciudate/ pe un dulce fond de erori". Lumea organică și cea anorganică sunt supuse metamorfozării și trecerii ("Umbra", "Hârtie albastră"), atmosfera este bacoviană, chiar versificația ne trimite la poetul "plumbului" și al "scânteilor galbene", îi lipsește însă eroismul deznădăjduit al poetului ce a coborât în infern ("Din altă toamnă", "Văzduh", "Bacovia", "Culorile se schimbă"). Motivul păsării Phoenix sensibilizează comentariul existenței. Însăși zăpada, care își repetă egal și măsurat existența, provine din arderea păsării Phoenix; minunea albului îi dă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
parcă din crestele de piatră/ Roșcată zare mare/ Când soarele răsare/ Chivără Roșie." Poemele sunt discursive dar devin modele de urmat în epocă; prin patos și atitudine romantică se apropie de mișcările istoriei contemporane, pentru că Horia, ca și Tudor, simbolizează eroismul, bărbăția și jertfa în slujba unui ideal, amândoi figuri mesianice și romantice, luptători pentru emanciparea națiunii. Poetul versifică motive istorice, dar nu reușește întotdeauna să atingă poezia; în 1956, de pildă, când scrie poemul "Gelu Și Tuthum", el se exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
petreacă nestingherit. Au luat-o razna vremurile pare a spune și filmul lui Alexa Visarion, doar că niciun erou nu vine să le îndrepte, să le repună-n matcă. Raporturile umane sunt inversate, realitatea este coșmarescă: Ce a rămas din eroismul celor care au luptat și s-au mutilat pentru un ideal? Restul e tăcere... Succesiunea pragurilor, a etapelor de scufundare în tăcere culminează cu scena soldatului Dumitru interpretat de Mircea Diaconu -, care ajunge la acea liniște a nebunului (shakespearian). Odată cu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
lui Hamlet sau lui Richard, ori lui Othello, dar l-a lăsat să se miște plenar în două piese în limitele "nelimitate" ale omului de la sublim la mizerabil, trecând prin tot ce este "omenesc": frumusețe și mizerie, iubire și ură, eroism și lașitate, prietenie și trădare... Nu există bine sau rău, gândirea omului e cea care transformă realitatea"ne învață înțeleptul Solomon. Așa cum vânătorul întinde lațul păsării din crâng, Alexa Visarion a devenit pentru mine un fel de "tutore spiritual" și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
înseamnă tentație discursivă este consecvent sacrificat în numele tensiunii explozive, a vocației artistului. Ciocnirile sunt între doua atitudini: aceea a grupului, a spaimei de eșec și a lui Manole și cea a vocației ca destin asumat. Interpretul principal, Constantin Adamovici, evită eroismul. El subliniază propriul efort pentru a rezista[...] doar prin energia creatorului ce nu-și acceptă înfrângerea. Vittorio Holtier imaginează o memorabilă soluție scenografică [...]. (George Banu) [...] Voi încerca acum să vorbesc despre o altă dimensiune a "pattern"-ului românesc, așa cum mi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
acel moment, aproape crud, al marii declarații. Exasperat, Vanea iese în avanscenă și de acolo transmite umanității șansa lui ratată de a fi fost un Dostoievski sau un Schopenhauer. Ceea ce în interpretarea lui Smoktunovski suna plauzibil, devine acum sancțiune teribilă. Eroismul demască de fiecare dată epuizarea lui Vanea. El redevine adevărat doar în final, când își asumă abandonul unui luptător de mult înfrânt. Spectacol de excepție, Unchiul Vanea, marchează un moment decisiv în tradiția românească a montărilor cehoviene. (George Banu) "Reprezentant
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]