1,259 matches
-
artei europene: Brahms e Beethovențel, Maeterlinck (simbolist neagreat de Caragiale) Pontifex Maximus Mauricius Maeterlinckus, Beethoven se românizează în Babacul, Dante e autohtonizat Alighierescu, Haydn e papa Joseph iar Haendel rămîne puișorul săsesc; nu scapă nici compozitorul Caudella numit cu intuiție etimologică maestrul Codiță, în perioada cînd îi era colaborator la Hatmanul Baltag, Iacob Negruzzi e înaintat la rangul de Ilustre și iubite Hatmane, chiar autorul semnînd Stacan Comis o scrisoare în care transmitea "Salutările mele lui Pleașcă zis Missir." Nu scapă
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
P. Constantinescu "vulgare, ipocrite și egoiste"; o pată de culoare pitoresc-balcanică o reprezintă Lache și Mache cuplu paronimic și siamez, precum și celebrul Mitică parizianul nostru oriental! Pompiliu Constantinescu are meritul de a fi intuit sensul adevărat al acestei trivialități, sensul etimologic care se referă la expunerea agresivă la vedere a aspectelor presupuse dar pe care conviețuirea socială ne obligă să le trecem într-o zonă a tăcerii: "Caragiale acceptă morala practică a vieții, filozofia instinctului care conservă pe om și-l
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Otello) sau de destinul atotputernic (Œdip). În această atmosferă, individul care caută să se exprime mai bine prin acumularea de estetici în plus, nu reușește decât multiplicându-și măștile. Schimbându-și mereu aparențele, omul modern 156 redevine persoană în sensul etimologic persona mască, rol, personaj. Reîntoarcerea la etimologie plasează noțiunea de personaj sub semnul iluziei teatrale. "Identitatea să nu mai este dată: e construită" [Patapievici, p.141]. Foarte importantă ne pare în acest context sugestia lui R.E.Park [p.249] despre
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
absentă. Inventivitatea epică, redusă, reclamată de însuși senzaționalul subiectelor istorice, este stimulată de imaginarul legendar și de poetica romantică. O Moldovă pastorală, a unui timp legendar, este „bruscată” de intervenția arheologului A., ce caută urme antice și sfârșește în elucubrații etimologice (Prutul provine din Brutus, lacul Brateș din Brutis, movila Găiatei din Gaeta). Moldova arhetipală, a genezei naționale prin exodul din Maramureș în „Dacia Transalpină”, este figurată în nuvela Dragoș. Evul Mediu național, contaminat de trăsături occidentale: cavalerism, eros spiritualizat, frenezie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
retori Arheologia egiptenilor, grecilor și a romanilor Principiile algebrei practice Geografia Franței, Belgiei, Olandei, Spaniei, Portugaliei, Angliei; după aceea a Americii și Australiei Din istoria cronologică de la Hristos până la Carlos Din religie, învățătura moralei creștinești Limba elenă, începuturi și partea etimologică Umanioară (clasa a II-a) Anul VIII Poezia Mitologia Citirea și analiza autorilor poetici ai romanilor Geografia Asiei, Africii, după aceea geografia matematică și geografia cea veche Geometria Din istorie: urmarea cronologică de la Karlu până în zilele de acum Religia: urmarea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
primele trăiri arzătoare ale dragostei. La polul opus iubirii nu poate fi decât trădarea și suferința, iar Elisa este cea asemănătoare Didonei, părăsită în mod nedrept de Enea.145 Desigur că au fost oferite, în critica literară, și alte explicații etimologice: „Pampinea (al cărei nume semnifică <<cea viguroasă>>) este autoritară și are mult simț practic; ea reprezintă puterea ordinii. Dioneo, etimologic în legătură cu Venus, fiica lui Dione, este cel senzual, care cere și primește privilegiul de a nu se supune nici unei teme
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pare a fi aceea de a-și cultiva sufletul, de a spori virtuțile și de a trăi frumos, într-un otium perfect, într-o stare de dolce parlare. Notele acestea paseiste trădează 152 Aurelia Bălan Mihailovici, Dicționar onomastic creștin. Repere etimologice și martirologice, Editura Minerva, București, 2003, p. 351. 153 Giovanni Boccaccio, op. cit., vol. I, p. 23. 63 nu doar un ideal al lui Giovanni Boccaccio, ci și o influență antică (poezia pastorală a lui Teocrit sau a lui Vergiliu). Personajele
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Petrarca, Editura Tineretului, București, 1968. 7. Barthes, Roland, Romanul scriiturii, antologie, selecție de texte și traducere Adriana Babeți și Delia șepețean-Vasiliu, prefață de A. Babeți, postfață D. șepețean-Vasiliu, Editura Univers, București, 1987. 8. Bălan, Aurelia Mihailovici, Dicționar onomastic creștin. Repere etimologice și martirologice, Editura Minerva, București, 2003. 9. Berence, Fred, Renașterea italiană, vol. I II, traducere de Maria Carpov, cuvânt către cititor de Ion Pascadi, Editura Meridiane, București, 1969. 10. Bergin, Thomas G., An Introduction to Boccaccio, în Giovanni Boccaccio: The
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
note de Alexandru Surdu, Editura Humanitas, București, 1991. WUNENBURGER, Jean-Jacques, Filozofia imaginilor, traducere de Muguraș Constantinescu, Ediție îngrijită și postfață de Sorin Alexandrescu, Editura Polirom, Iași, 2004. II. DICȚIONARE CUZA, Vlad, Dicționar poliglot, Editura Grammar, București, 1994. CIORĂNESCU, Alexandru, Dicționarul etimologic al limbii române, Ediție îngrijită și traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți și Magdalena Popescu Marin, Editura Saeculum I.O., București, 2002. CHEVALIER, Jean Chevalier/GHEERBRANT, Alain, Dicționar de simboluri, Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
însurat, om cu casă, cap de familie, stălp al casei, e derivat al unui verb, a căsa, care ar proveni din casare, a face casă, a se stabili, a întemeia o căsnicie, verb cunoscut și în latina din Dacia(...) Legătura etimologică cu casă este mai evidentă în cazul lui căsar, pe care-l găsim în cărțile vechi cu înțelesul de om de casă, om căsătorit, al lui căsaș, însemnând același lucru cu căsar(...) De la casă s-a format și adjectivul casnic
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
faza primară a limbii noastre, pornesc de la înțelesul de familie, neam al lui casă, înțeles cu care, figurat era folosit și clasicul domus."(p.26) 48 Vlad Cuza, Dicționar poliglot, Editura Grammar, București, 1994, p. 741. 49 Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic al limbii române, Ediție îngrijită și traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți și Magdalena Popescu Marin, Editura Saeculum I.O., București, 2002, p. 154. 50 * * *, Noul Dicționar Universal al limbii române, Editura Litera Internațional, București, 2006, p. 204
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Aflorei, Crâmpei de fapte și vorbe la Obârșiile Sucevei, Editura Amadoros, Câmpulung Moldovenesc, 2005, p. 95. 60 v. Viorica Cernăuțeanu, Pojorâta Izvoare ale trăiniciei, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2007, p. 30. 61 Ibidem, p. 33. 62 Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic al limbii române, Ed. cit., pp. 686-687. 63 v. Jean Copans, Introducere în etnologie și antropologie, traducere de Elisabeta Stănciulescu și Ionela Ciobănașu, Prefață de Dumitru Stan, Editura Polirom, Iași, 1999, Cap.Culturi și simboluri, ritualuri și limbaje, pp.105-124
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în unele ediții numele autorului este modificat în Anquetil, fapt ce ne conduce să calificăm această lucrare drept una apocrifă. Nici o enciclopedie sau cronică a vremii nu menționează un autor sau un istoric purtând acest nume. Din punct de vedere etimologic, substantivul propriu„Enquetil“ își are rădăcina în verbul„enquêter“, care înseamnă„a ancheta“. Referitor la complotul în care era implicat și Cinq Mars, autorul afirmă:„Favoriții, amantele și confesorii regilor, sunt îndepărtați brutal pentru că nu mai satisfac interesul regelui. În timpul
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
dovedi atât gustul artistic cât și măreția. În primii ani s-a axat pe redecorarea grădinilor, iar din 1669 a hotărât extinderea palatului. Le Château de Versailles - acesta este numele său complet - are niște origini mai mult decât modeste. Originile etimologice ale numelui nu se cunosc cu exactitate. Se presupune că numele provine din latinescul versare care înseamnă a roti continuu. Termenul era utilizat în evul mediu în activitățile agricole și desemna activitatea de a ara pământul. O altă legendă locală
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
specificul temei tratate. CUPRINS Prefață 4 I. Anii ’50 În România. Instaurarea comunismului 6 1. Scurt istoric al PCR 9 2. Contextul istoric 10 3. Contextul politic 12 4. Contextul cultural 17 5. Concluzii 19 II. Proletcultismul 21 1. Originea etimologică a cuvântului 23 2. Definiția fenomenului 25 3. Periodizarea proletcultismului 26 4. Revoluția culturală 35 5. Realismul socialist 37 III. Presa proletcultistă 45 1. Trăsături generale 45 2. Presa politică și „obsedantul deceniu” 49 3. Reflexe ale proletcultismului În presa
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
angoasă a fost tratat inițial în filozofia epocii romantice de către S. Kierkegaard, de la care va fi preluat în secolul XX de filozofia existențialistă ca reprezentând o „temă fundamentala a existenței” (M. Heidegger, J.P. Sartre, K. Jaspers). Din punct de vedere etimologic, termenul de angoasă este de origine latină: angere - a strânge, a strangula sau angor = trecere strâmtă și dificilă, situație critică. Angoasa este definită ca fiind acea senzație internă de restrângere și inhibiție a funcțiilor respiratorii care, de obicei, constituie fața
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
detaliu, căutând pulsația ascunsă a lucrurilor și îndreptându-se spre arhetipuri. Există un traseu spiritual ascendent al liricii lui N., căci, dacă în Cartea Babilonului se prezintă o lume declinantă, aproape în putrefacție, scrierile ulterioare duc spre euforia (în sens etimologic, ca fecunditate și abundență) spirituală, trecând prin câteva „puncte de sprijin pentru suflet”. Titlul Coenaesthesicon face trimitere la sinteza lumii sub semnul esteticului, jocul livresc al etimoanelor grecești continuând în Aionios, care sugerează eternitatea. Titlul altei cărți, Eudaimonia, are similitudini
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288382_a_289711]
-
vorbitor. Ca atare, în construcția românescă pe de rost, vorbitorul nu face vreo legătură cu sensul vechi al cuvîntului rost, care era "gură", între acesta și sensul din îmbinări precum fără rost, cu rost, a avea rost existînd o legătură etimologică, dar nu o legătură în sistemul limbii sesizabilă de vorbitorul obișnuit. Există deci construcții care nu permit vorbitorilor o folosire a limbii după propria lor voință, iar aceste construcții fixe alcătuiesc vorbirea repetată, concretizată în discursul repetat. Ca atare, vorbirea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a normei limbii. Cît privește dimensiunile ce trebuie avute în vedere în delimitarea stilurilor funcționale, dimensiuni care trebuie luate în considerare și în cercetarea speciilor subordonate lor, acestea sînt următoarele: dimensiunea ontică, dimensiunea gnoseologică, dimensiunea cultural-istorică și dimensiunea lingvistică (și etimologică). Ca atare, un stil funcțional se definește mai întîi printr-o latură ontică, care vizează segmentul de aplicare din lumea obiectivă. În relația cu lumea, lingviștii menționează deseori triada om limbă lume, în ideea că limba mijlocește legătura omului cu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a lui. Dimensiunea cultural-istorică are în vedere statutul stilului în evoluția culturală a vorbitorilor unei limbi, momentele de apariție și nivelul de specificitate al profesiunilor care duc la delimitarea stilurilor. În mod firesc, cea mai însemnată este dimensiunea lingvistică (și etimologică) a stilului funcțional și, de obicei, acestui aspect i s-au consacrat cercetările de pînă acum, celelalte laturi fiind considerate ca subînțelese. Elementul esențial al limbii, semnul lingvistic (cuvîntul), are o poziție specială în fiecare dintre cele cinci lumi ale
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
statut ontologic specific, își desăvîrșește latura obiectivă prin limbă, căci obiectivitatea la nivel social este dată de trecerea subiectivului afară de sine, în primul rînd de comunicarea prin limbă, de modelarea reciprocă a conștiințelor vorbitorilor. În ultimă instanță și în sensul etimologic al cuvîntului latin con-sciencia, conștiința este o cunoaștere de sine, iar întrucît sinele cuprinde cunoașterea despre lume, conștiința este luarea la cunoștință despre ceea ce este știut că există, este deci o știință interpretată (evaluatoare) despre știut, despre ceea ce știm, ca
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se poate marca sau determina pentru a sugera o anumită întrebuințare cu ajutorul glosei, adică a unei scurte explicații plasate în vecinătatea lui. Glosele sînt realizate de obicei în interiorul și cu mijloacele limbii-scop, uzînd de sinonime ori de precizări semantice sau etimologice, dar cele specifice limbajului filozofic sînt glosele realizate prin preluarea termenilor din limba sursă: minte (nous) sau minte (intellectus), minte (Ver-stand), minte (entendement) etc. În acest mod, cititorul textu-lui tradus este atenționat asupra semnificației cuvîntului glosat, avînd și posibilitatea de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
institui ca primordiali anumiți termeni, pe care îi consideră fundamentali împreună cu noțiunile redate prin ei pentru a realiza construcția ideatică pe care vor s-o întemeieze. Mai mult, există și orientări în alcătuirea textelor filozofice care exploatează apropierile formale și etimologice dintre cuvinte pentru a direcționa discuția filozofică pe anumite teme și, prin urmare, poate exista o oarecare legare a conținutului exprimat de forma expresiei, fenomen −este drept− redus în filozofia serioasă, dar totuși nu lipsit de însemnătate. În sfîrșit, există
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
apariția organizațiilor media globale precum Time Waren, Sony și News Corporation, preocupate să desprindă piețele audio-video de spațiul culturii naționale. Trebuie să precizăm că termenul comunicare de masă nu este sinonim cu cel de mass-media care, din punct de vedere etimologic, este compus din latinescul media (mijloace) și cuvântul englez mass (masă), indicând clar că este vorba de mijloace de comunicare prin care se transmit mesaje la un public numeros și nediferențiat. În acest sens, mass-media are două caracteristici importante: în
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
drept.7 O altă formă de diplomație era considerată a fi și "trimiterea unor vestitori [...] chiar apariția mitică a îngerilor [...] aceștia reprezentau, ceea ce astăzi sunt considerați a fi precursori ai diplomației moderne".8 Termenul de diplomație, din punct de vedere etimologic, provine din grecesul dyploo care însemna un act prin care se certifică fie completarea unor studii sau a unor cursuri speciale, fie documente încredințate solilor (ca semn al împuternicirii lor). În perioada Imperiului Român cuvântul diplomație era folosit pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]